Author: hapi

O doamnă elegantă cu un rucsac foarte mare și lipsit de eleganță

hapi Leave a comment

Păi nu a fost întotdeauna așa.

Zilele trecute, întâmplător, am văzut pe undeva o poză în care apăream și eu. Adică  în poză erau vreo zece persoane și m-am recunoscut după juma de cap și rucsac.Ok, e oribil, e imens dar:

– de două ori pe an scutur din el toate semințele de susan

– sunt mereu pregătită pentru un infarct, sfârșitul lumii sau o excursie în îndepărtatul Cluj

– să port genți  e ca și cum aș încerca să-mi ascund un mont-bont de la picior într-un pantofior de sticlă.

– lumea nu mai e curioasă de ce sunt mereu singură cu-n kind, s-au plictisit, e curioasă ce-am în ditamai rucsacul

Păi gândiți-vă că pentru o șoferiță mașina e și dressing (dacă are copii, e inclusiv cu ketchup ul de la MC). Eu nu șofez. Am avut o amică ce-și folosea portbagajul pe post de cămară. Numai murăturile le ținea la mă-sa. Adoram să merg undeva cu ea pentru că nu exista lucrușor pe care să nu-l găsim în mașină. Nu-i plăcea să curețe cămara mai des de Paște și Crăciun, așa că într-o zi, când am deschis să punem niște plăsoaie a sărit de-acolo chiț-chiț. Amica mea avea fobie de funcționari administrativi și de șoareci. A leșinat, am stropit-o cu Avene, apă termală de lux, am convins-o că Ratatouille nu are și familie în cămara ei. Amica mea s-a dus la serviciu 3 kilometri pe jos o vară întreagă și așa  și-a întâlnit soțul, pe atunci medic veterinar. Au divorțat după trei ani când el s-a angajat la stat între dosare iar ea i-a donat mașina.

Femeile cunosc cel mai bine legile lui Murphy. Și se adaptează.

În rucsac am de toate, nu plătesc rovignetă și am scăpat de grija asortatului genții cu eșarfa sau pantofii. Odată am uitat să-mi iau copilul de la bonă dar niciodată n-am lăsat rucsacul pe undeva, parcă mi se strânge sufletul dacă nu percep ditamai cărămida pe spinarea mea.

Read more →
15 august și micul meu pelerinaj la Mănăstirea Nicula

15 august și micul meu pelerinaj la Mănăstirea Nicula

hapi Leave a comment

A afirmat literalmente Iisus că el este Dumnezeu?  (poate că nu, dar nu era nevoie)

Mda, Codul Vinci scrie mizerii, a pus fapte istorice adevărate alături de invenții despre Mântuitor. Nici nu pot spune ce blasfemii. C-ar fi avut soție, frați, surori!! Nu recomand în veci s-o citești că te tulbură-n credință!

Scrie-n cartea lui Dan Brown că Iisus a trăit ca un om adevărat. Ce ispită de la diavol pentru creștini!

Sunt secte și culte religioase care folosesc date din scrierile gnostice și cartea asta poate suci mintea oricărui credincios.

Să nu faci yoga că poate intra  alt suflet sau chiar diavolu-n tine și-apoi greu iese ăla. brrrrrrrrrrrrrr

Așa fel de recenzii și discuții pe forumuri erau când a apărut cartea lui Dan Brown, Codul lui Da Vinci. Ezitam s-o citesc deși plesneam de curiozitate. Foarte greu m-am împăcat cu credința în Dumnezeu căci erau două  neconcordanțe înăuntrul meu.

  • Orice aș fi cercetat sau citit dădea cu virgulă și niciodată cu punct. Lucrurile s-au mai simplificat când am reușit să trag o linie clară între dogme, tradiții, religie, obiceiuri și ceea ce numesc la propriu Credință.
  • Mulți oameni nu cred pentru că nu simt, spun ei. Au fost obligați cumva de părinți sau de circumstanțe să fie credincioși. Ei bine, eu am simțit mereu existența Divinității, de acolo și vina că-n creierul meu nu se lega mare lucru.
  •  
  • Acum, uitându-mă la pelerini, îi mulțumeam lui Dumnezeu că știu așa puține și cred atât de mult.

Mestecam un cucuruz și mă simțeam liberă.  În curând Universul, Nenumitul, va mângâia rănile mele din ultimii ani. Nu mai văzusem atâta lume la Manastirea Nicula de ani de zile. Fusese si Pandemia de Covid19. Priveam cu nesaț chipurile, oamenii , copii, bărbați femei.  Nu mai era balamucul din ultimii ani dinainte de pandemie. Mulțimea de pelerini era splendidă. Nu mai erau tarabe, nu au dat voie decât strictul necesar. Nu am mai simțit mirosuri neplăcute și pentru prima dată n-am auzit înjurături si n-am văzut oameni beți pe drum. Decât la fostul magazinul sătesc, făceau parte din peisajul rural. Până si tinerii care mergeau cu cortul păreau mai domoliți într-ale vieții. Nu erau pe maxim. Middle era bine.

Cu 40 de minute înainte de a sta acolo îmi culcasem pruncul și aveam de gând să citesc ceva. N-ar strica să mă amestec și eu în mulțimea care merge la Praznicul Adormirii la Nicula. O să contribui și o să primesc energia de care am nevoie în următoarele luni.

Read more →

Astăzi am simțit că înnebunesc. Și e bine să taci și să nu spui că simți că azi înnebunești

hapi Leave a comment

Und sie sagte von 3 Jahren…

Astăzi, dintre toate zilele de când a coborât Sacha înspre mine, astăzi am simțit că înnebunesc. Pur și simplu. Că o să mi se strice capul și n-o să mai știu ce să iau din hipermarket. C-o să sar în cap cuiva, legănându-mă amabilă printre coșurile lor cu care se păleau neglijenți unul pe-altul.

C-o să le strig că aparenta lor nepăsare vine de la alprazolam sau vodkă sau poate-au fumat ceva sau poate s-au îndrăgostit proaspăt și nu n-o să țină. Și-o să fie iar nefericiți.

Și nu, nici excursia aia de 7 zile n-o să le iasă grozav că drumu-i cel mai frumos, pregătirea bagajului, entuziasmul nopții care precede plecatul, hainele alese pe tren, pe avion, pe mașină. Că se vor trezi acolo unde și-au dorit, la două ore de zbor distanță de România și se vor gândi fiecare la altcineva: ei, cum ar fi cu… dar ce frumos zambește ea, las c-o văd săptămâna viitoare…

Sau: ce obraznic mă privește el, se vede clar că-i plac, oare are pe cineva?

Însă ceva sau cineva a decis că nu pot înnebuni, cel puțin nu până nu plătesc la casă. 205 roni. 2 pachete scutece nr 5. Ce-am făcut?   Eu am nevoie de scutece nr 4!

Văd, între toți oamenii de la casele de marcat și paznicii și toate angajatele care ajutau oamenii care nu știau să plătească la automate (dar se buluciseră exact acolo) văd o Femeie. Și era tristă. Și obosită. Undeva la 48-55 de ani, cu părul strâns la spate cu-n elastic mov. Genul de persoană care-ar trece neobservată și dac-ar avea două codițe roz, împletite. Dar femeia avea ochi pentru fiecare aparent nimic, femeia aceea nu era robotizată. Terminase de plătit în locul unui client care bombănea și fug la ea cu pungile, transpirată și hiperventilată. Puhoiul acela de oameni parcă-mi mânca sufletul.

S-a întors spre mine cu salopeta ei roșie prea purtată de alți colegi care probabil renunțaseră demult la jobul obositor și a schițat un zâmbet.

Read more →

10 jucării interactive pentru copiii energici de 4-7 ani

hapi Leave a comment

Camera e plină de jucării și se satură de ele,  prefer să ne tortureze decât să se joace.

indeed, ați achiziționat prea multe, știe că va primi noutăți curând. Dacă vouă vi s-ar mări salariul tot la 3 luni nu ați reacționa ca un copil sătul de ce-a avut înainte?

Nicio jucărie nu-I interesantă mai mult de câteva minute.

(nu. Odată copilul a spus: dar eu nu vreau să mă joc singur! Vreau să te joci TU cu mine, nu am cu cine mă juca!) Jucăria e interesantă cu adaptor gen mama, tata sau altcineva!

Copiii hiperactivi au nevoie de mai mult spațiu și timp ca să-și consume energia fizică și mentală. Numai că nu prea  doresc să-i pui în fața unei cărți cu poze pe care s-o răsfoiască dacă te întreabă cât de lung e Dumnezeu de-ncape în tot orașul și nu numai la biserică .

Copiii mici hiperactivi – preșcolarii nu ar trebui să fie @autodiagnosticați de părinți sau vecini cu tulburări gen ADHD. Ei sunt energici și punct. da, pot fi energici pe nervii voștri, vă asigur c-ați fost la fel numai că ați uitat. Sau oricum, n-aveați de unde să știți cine zice: mama lui de copil afurisit că iară mi-a călcat stratu cu ridichi. Nu judecați copiii, noi, adulții suntem suficienți. pe cât posibil încercați să nu vă faceți griji de viața altuia decât dacă vreți cu adevărat să ajutați :love:

Până la urmă, după o lună de conectare  și joacă, indiferent cât de obosită eram, am putut să fac un top al jucăriilor pe care (nu) îmi pare rău că am dat banii. Însă ne jucăm și împreună, măcar o jumătate de oră, apoi se instituie pauza în care copilul e rugat să deseneze sau să răsfoiască o carte. Nu Plânsul lui Nietzsche ci o enciclopedie colorată adaptată vârstei.

Dacă petreceți mult timp acasă cu copilul puteți încerca… în primul rând Prezența Conștientă.

Hai mami să-ți arăt ceva

Imediat vin (recunosc)

Hai să ne jucăm

(da acuma mestec în ceaun- recunosc, poate-n supa făcută de mama)

Hai să ne jucăm de-a…

Of, iară de-ăla?? (recunosc)

Nu le pot face toate cele de mamă bună. Dar, în afară de ieșitul afară – numai la apus, din păcate nu ne putem expune la soare – îmi fac timp pentru prezența conștientă. Veți găsi pe net detalii, sugerez să personalizați în funcție de structura voastră și a familiei.

  1. Pistă de curse circuit de mașinuțe

Subiectiv, pe câte piste și mașinute am dat banii, cam toate au aceeași dinamica și materiale și funcționalitate. Asta ni se potrivește, petrecem mai mult timp jucându-ne cu ea. Am avut pista mai scumpă (asta a costat cam 60 de lei) și plasticul de la șinele de îmbinat s-a îndoit repede. Pistele luminoase nu sunt fosforescente noaptea, e vorba de obicei de mașinuța care luminează. dar arată foarte bine. Si acum, pentru noi am fi putut achizitiona 4 (!!) de calitate bună la prețul celei de mai jos cu care… ne jucăm cam în doru lelii uneori. Dar am o posibilă explicație 🙂

2. Gara din Knapford cu trenul Thomas

a fost un cadou, mie mi-a plăcut mult dar la prețul ăsta, mă așteptam să ruleze Thomas singur. Pe șine adică, nu să-mi strângă praful de pe sub dulapuri. O fi ceva cu el, materiale de calitate dar nu face nimic, îl simți când calci pe el noaptea așa că, l-am pus la păstrare. Dacă devine fan locomotiva Thomas si prietenii, il (re)dau.

Read more →

Recomandarile unei începătoare de… puzzle de 1000 de piese.

hapi Leave a comment 

_ acesta NU este un articol plătit. Caut emoții noi, potrivite cu starea mea de spirit, pozitive, deconectante după o zi de muncă, potrivite și pentru copil

Indiferent cum ajunge un puzzle sub nasul tău, sunt câteva detalii care îți vor influența ulterior alegerile.

Mai fac sau nu mai fac puzzle?

Dacă mă enervez, mă descurajez, recompun un  puzzle doar că mi-am propus să am și eu măcal unul de o mie de piese sau le-am promis copiilor nu te apuca sau nu continua, cel puțin o vreme. Insist că e cel mai important să iei un puzzle cu atâtea piese la o calitate cât mai bună! V-am povestit experiența mea cu o firmă de jucării care produce si puzzle, nu mai repet greșeala după ce am testat din cele bune.

Sfaturi în alegerea unui puzzle:

  • Dă un search pe net cu genul de imagine puzzle pe care ti l-ai dori, gen puzzle recif de corali sau puzzle oriental, puzzle anatolian, etc. Ceva ce-ți place ție mult. După exemplul personal, la ce frumuseți vezi, e posibil să alegi altceva… si altceva
  • Calitatea pieselor e importantă, așa că sugerez să alegi de pe We Love Puzzle  imagini din colectiile Ravensburger, Enjoy (scroll down ca să vedeți ce piese frumoase au) sau Bluebird (2 plus unu gratuit pe We love puzzle, credeți-mă că merită!) pentru că piesele sunt ele în sine o delectare. După ce faci jumătate,  vei ajunge să deosebești două piese aparent identice pentru că numai una are o nuanță, un detaliu pe care nu le-ai observat până acum. Exemplu – ai cer, mare, cupole albastre in acelasi puzzle si crezi ca nu le vei putea deosebi. După un pic de antrenament eu am ajuns să selectez piesele de la imaginea cu Santorini – de la producătorul Enjoy – in cutii diferite, potrivite pentru locul lor. O să ajungi să observi cu bucurie diferențele când ele par că nu prea există. Dar nu numai în asta constă calitatea pieselor.
  • Tăietura. Inimioare mici, mari, puncte de cuplare cu forme în care se potrivesc numai piesele care aparțin locului. Calitatea cartonului. La un moment dat, făceam greseala să lipesc direct pe folia de lipit puzzle si mi-am dat seama că nu e ok. (we love puzzle livreaza de obicei si foliile de lipit) Asa ca am desprins câteva piese de la Bluebird fără probleme. Ceea ce nu pot spune despre un puzzle de la firma N. Fără supărare, N produce jucării frumoase, incântătoare, sunt inventivi dar nu si nu, fără puzzle de la acest furnizor. Si sigur că or fi si alte firme care nu au vocația asta. E strict opinia mea.
  • Nu alege un puzzle inferior la calitate după ce ai făcut unul de la producătorii de top. Asta a fost experiența mea cu N – poate ca merge ca puzzle pentru copii dar (probabil spre rusinea mea) am aruncat la coș castelul de lut din Valea Zanelor. După ce m-am luptat cu el câteva ore pe zi într-un weekend. Si nu doar eu fac puzzle in casă, acum e expertă și mama, în detrimentul Sudoku. N-a reușit să pună o piesă, în timp ce, la celelalte tragem cu ochiul să vedem care cât a făcut.  Nici nu se compară calitatea pieselor N cu ce-am găsit pe We Love Puzzle.
  • Nu începe cu Eurografics si Smart Cut (preferatele mele printre altele!). E posibil să îți placă dar la fel e posibil să te sperii când vezi cum arată piesele. Grijă, sunt cotate ca fiind cele mai bune si pe bună dreptate. Nu face doar un tip de puzzle, de la un singur producător. Altfel poți pierde entuziasmul. (preferatele mele, acum fac minerale de la Eurographics 🙂
Read more →

Arșița și aroma de cafea în gară

hapi Leave a comment

În dimineața aceea m-am grăbit s-ajung să-mi iau cafeaua înainte ca cei care schimbau turele să se așeze la coadă. Căldura devenea deja vizibilă ca un abur și crea, pe lângă șine, jocul de oglindă al aerului fierbinte. Navetiștii se grăbeau la autobuzele lor.

3 oameni în fața mea.

Nu mai bei nicăieri o cafea așa bună ca aici. Și ieftină. M-am uitat la ceas, mai aveam 25 de minute până s-ajung unde aveam de mers. De fapt erau 10 numai că bacteria s-a topit și ea. Dallmayer. Automatul de cafea din gară. Îmi trag masca pe nas și gură și aroma gumei pe care-o mestec, mă face să simt acid în stomac. Sau o fi de la stress? Totuși, stau la coadăla cafea. Nu găsesc nicăieri un capucinno atât de bun și ieftin. 3 lei, pahar mare.

Înaintea mea, un cuplu se giugiulește Sunt tineri îndrăgostiți. Abia își pot lua mâinile unul de pe altul, eu mi le șterg tot la 5 minute căci le simt umede sau murdare.

După amiază revin în gară și la cafea. Culmea, că dau și peste cei doi îndrăgostiți, de data asta asteptau și ei un tren. N-am ce face așa că mă uit curioasă la oameni fără a gândi oareșce despre ei. Fata are vreo 15 ani și el tot pe-acolo. Nu mai poartă veselia de dimineață. Termometrul a urcat până spre 40 iar șinele de tren sunt ca niște săbii înroșite-n foc. Pe băncuțele care par murdare desi adesea văd femei curățând, stă câte un solitar. Cuplul pare stingherit. Niciunul n-are chef să vorbească. Nu sunt certați. Trăiesc arșița și parcă arșița a topit din pasiunea dimineții. Vorbele le-au rămas pe te miri unde, el bea cafea – dallmayer, ea se uită pe telefon. Nici nu se ating, darmite să se pupe, ca dimineață la automat. Schimbă uneori frânturi de zâmbete și 2-3 cuvinte. Fiecare e cu gândul altundeva. Unde trupul și sufletul au dat de confort. Așa-i iubirea de azi, nu-și mai ajunge sieși, o poate perturba ceva pe nesimțite.

Read more →

Cum ai putut să “umbli” cu un domn mai în vârstă?

hapi Leave a comment

(caruia noi, barbatii chiparosii de 40-50 ii zicem Mos, de parca nu mai avem 10 ani pe care ni i-am dori foooooarte tare sa-I traim, macar si aia. Evident, langa nevesticile noastre luate cand aveam 23. Numărul de la jacheta, marimea britanica)

Păi hai să ne înțelegem. Am citit intr-o zi manualul de medicină internă a lui Cornelia Borundel si apoi Psihiatria lu Predescu si mi-am dat seama ca-s gerontofila.

Mi-am setat intentiile pe modelul Columbeanu: toata ziua îmi închipuiam că mă piaptănă o servitoare, în timp ce o televiziune îmi dă milioane ca sa vadă ceilalți cum îmi trăiesc viata live.

De fapt l-am întâlnit in satul bunicii. N-a oprit nimeni, eram c-o plasa nașpa la mine si drumul nu era asfaltat încă. De obicei, veneau oameni cunoscuti că-n zona aia, se cam termină lumea pe undeva prin Codomarc (deja sună nemțeste). Am urcat în mașină si am început să conversez, să văd dacă isi mai mișcă mainile la varsta asta sau e masina pe pilot automat  si eventual s-apuc să sar.

Read more →

Schimbările sunt binevenite

hapi 2 Comments

Unele postări de pe blog au intrat sau vor intra pe privat. Nu merită să tot privești în trecut ca printr-un geam murdar dacă trecutul ăla te amărăște.

Muncesc exact ce îmi place. Învăț mereu. Consum și voi consuma multă energie și vreau să fie pozitivă. Și pentru colegii mei și pentru oamenii cu care intru în contact. Evit interacțiunea negativă. Așa ajung acasă la familia mea cu inima curată că am mai făcut ceva util. Tag: dacă îți iubești munca e grozav, poartă-te în așa fel încât să te placă și oamenii.

Vreau să scriu despre joacă, jocuri, iubiri, amintiri, ciocolată, cafea, puzzle, călătorii, mici trucuri de relaxare. Cine intră aici, va găsi un conținut bun sau nicio postare nouă 🙂

În ciuda faptului că am puțin timp liber, tot găsesc timp și pentru hobby uri. O să te învăț și pe tine!

Nu vreau să dau uitării tot ce-a fost sau e greu în viață, vreau să-ți arăt că dacă tu faci tot ce poți și știi – cât mai bine posibil, dacă ai credință mai presus de simpla speranță, dacă nu trădezi pe altul sau pe tine, poți ieși cu fruntea sus din orice situație.

Am prilejul să-mi retrăiesc copilăria și vreau s-o fac. Corect adică. Într-o dimineață m-am întrebat de ce nu m-am mai trezit niciodată fericită ca și când eram copil fără griji? Chiar așa viață grea am eu sau îmi las fricile să mă conducă? Cu frică sau constiința pătată, nu poti dormi bine. Nu te poti trezi bucuros. Indiferent că mergeam în concediu sau la muncă, eu nu am mai fost fericită dimineața. Și acum știu de ce. Și vreau să schimb asta. Trebuie să mă iubesc și eu puțin pe mine. Fără orgoliu!

Tot scriu la cartea mea, cartea vieții până la urmă, cu SFul ei cu tot, dar până nu simt eu că e conturată bine 80%, nu încerc să @scot. Asta nu mai e un basm pentru adulți, măcar să trezească ceva puternic în cititori.

Trebuie si vreau să râd mai mult si să văd și binele din rău, că e din belșug! Așadar vreau să vă fac din nou să zâmbiți, așa era naiva și îndrăzneața Hapi.

Aș redenumi blogul, aș adăuga de fapt noul motto, aș vrea să scriu si review-uri dar încă nu știu cum să fac asta. Prima parte 🙂

Vreau să trăiesc în prezent chiar și atunci când prezentul nu-mi convine. Când sunt tensiuni cu copilul, prieteni, colegi, când mi se pare că nu mă descurc. Totul trece si eu nu trăiesc prezentul! Simt intensitate pentru ce-a fost ieri sau ce va să fie. Iar imaginația n-are absolut nicio treabă cu clipa de Acum.

Cât despre @descurcat, Dumnezeu (un cuvânt demodat, duce cu gandul la o persoană – dar o Prezență fără putință de-a fi descrisă), El m-a ajutat mereu să trec de greutăți, chiar și la limită.

Vreau să închei zilele cu un sărut, o rugăciune prietenească înspre oricare cer sau pământ, o clipă de meditație și bucuria că exist aici. Vreau să învăț să fiu fericită iarăși dimineața, chiar dacă cineva strigă trezește-te iar altcineva mă pocnește cu chitara din plastic în călcâie…

Să-mi fiu credincioasă mie și oamenilor cu care interacționez, că de altfel sunt puțini, de ce să fușăresc relațiile cu ei? Si dacă ei nu vor răspunde la fel, să ajung la simplitatea de-a pricepe că așa e Viața și că în jocul ăsta tu-ți poți crea propria stare de spirit, indiferent câtă urgie e afară.

Nu, nu m-am rebotezat, nu am fumat nimic, nu mi s-a întâmplat ceva peste noapte. Minunile mici și importante vin pe nesimțite și sunt cele care-ți schimbă viața.

1 iunie – care-i măsura iubirii copilului?

hapi 1 Comment

In urma cu 5 ani viața mea era absolut diferită. Eram singură și nu aveam nici un plan de viitor. Nici nu știam că eu aș putea iubi un copil. Eram precum Cristina din Anatomia lui Grey (fara cariera): hei, nu iubesc copiii. Respect copiii, nu ma intelegeti gresit – spunea ea – doar ca nu îmi trebuie sa-i cresc, nu aș fi o mama bună.

Și cunoștintele mele fara copii sunt multe – femei frumoase cu o viață plăcută lor și care se împlinesc prin ele însele, prin ce fac zilnic, prin prieteni, si ele au greutațile lor. Însă eu nu eram deloc împlinită numai că, în afară de  brusturele de probleme care s-au abătut asupra mea, nu aș fi putut spune: m-ar salva cutare situatie.

Ei bine, azi știu că măsura iubirii copilului tău e cea a unui Dumnezeu atotputernic care te încearca precum pe Iov și apoi te cinstește ca pe un Sfânt.

Nu e egală. Nu suntem noi părinții nici Iovi nici Magdalene, majoritatea suntem pe-acolo pe la mijloc.

Știi cât îl iubești după ce ai trecut de oamenii care vă privesc, înghițindu-ți lacrimile și mângâindu-i ceafa transpirată, încercand să-i oprești pumnii mici care se abat asupra ta într-o încercare neputincioasă de-ați spune că nu mai știe cum să oprească furtuna de informații și tentații din capul lui. Ai trecut de asta fără să-l ameninți, fără să-i spui că acasă-l așteaptă vreo pedeapsă. Ai trecut ignorând vocile de pe margine.

Știi cât îl iubești după ce=l duci, că așa-și dorește,  în locurile în care știi că se pot produce tantrumuri și crize care se numesc “eu am nevoie de tine, oricât de supărată ai fi tu acum și oricât de tare te-aș enerva. “

Când preferi să treci și să pleci ochii pe lângă vecinii cărora le-a scos limba sau care n-au putut să se odihneasca la amiază din cauză c-au crezut că îți schingiuiești copilul. Dar tu ești cu inima curată și știi că e doar o etapă. Că nici Dumnezeu nu se leapădă de tine după ce-ai făcut cu adevărat cele mai monstruoase păcate – în sensul de a face rău voit altora, asta numesc eu păcat.

Măsura iubirii copilului e  reciproc dumnezeiască, altfel nu ai putea să treci și să rămâi relativ normal  după  toate încercările, fricile, provocările sau durerile pe care le presupun creșterea și îngrijirea puiului de om.

Fără să-l faci să se simtă neimportant. Fără să-l terorizezi (el da, o va face cu tine sau așa vei simți tu!).

Fară să-l lovești. Fără să-i spui că nu e ca Anuca, Raducu, Diana, Ioana, Costel și Marcu. Că ei sunt cuminți si numai el, copilul tău e altfel sau chiar rău. Vă amintiți oare când părinții voștri vă spuneau în față sau absolut fără să-și dea seama că verisorul cutare e mai bun la x materie sau fratele nustiucui a luat cerbu de aur la categoria mimă și voi n-ați reușit? Vă dați seama cât v-au știrbit  comparațiile alea? Tot comparabili si insuficient de buni rămâneți dacă nu schimbați macazul cu copilul vostru. Și cu voi înșivă.

E dumnezeiască iubirea pentru copil pentru că tu, ca mama, auzindu-l ca spune: nu mai esti mama mea, nu mai vin cu tine, eu stau aici la joacă, nu te iubesc! poți să-i spui blând si tremurând înapoi: bine, dar eu te iubesc. Si atunci ceva se schimbă.

Read more →

Puzzle de 1000 de piese – jocul prin care mă relaxez total

hapi Leave a comment

Bine, dincolo de titlu, hai să-i spunem o mică obsesie care m-a prins. Și pe mama la fel. În urmă cu 6 luni aș fi jurat că eu n-aș sta să caut 80 de bucățele mici care parcă arată identic, să le sortez, rotesc, darmite să fac o pasiune și-o delectare din puzzle.

Știți cum te simți când ai multe de rezolvat și mai ales când nu găsești soluții sau vii obosit de la serviciu si nu poți să te joci imediat cu copilul? Ei bine, 30 de minute de puzzle, mie-mi rezolvă aceste probleme și mă umplu de energie! De ce? Pentru că-mi place așa de mult (nu e nici graba si nici nervi ca nu le gasesc repede si chiar nu sunt o divă a răbdării!) și îmi alungă tot stresul zilei!

Așa că-mi permit câteva idei, sfaturi pentru începătorii de puzzle. Sunt importante dacă faci puzzle pe termen lung, de fapt, după câteva săptămâni, fiecare învață să personifice cumva hobby-ul ăsta.

Cum a început? Am găsit o cadână  dansatoare la kaufland.

Adică nu era printre rafturi ci într-o cutie, lajucării. Si costa doar 20 de lei, la reducere, arăta așa de bine, mi-am spus, poate-l fac cadou cuiva. Dar oare chiar e cineva pasionat de puzzle? Să ai atata răbdare și mai ales timp și… și de ce? De ce să nu citesc, de ce să nu scriu dar de ce nu aș putea cumva să le îmbin pe toate?

Am vrut să văd totusi piesele căci Tudor s-a apucat de un puzzle de 60 de piese și-i plăcea să aleagă marginile. In timpul ăsta, pe podea, eu studiam cu lupa micile malformatii uluitoare si colorate. Nu căutam nimic, îmi era gândul în altă parte. Și găsesc un acoperiș mic galben, un colț. Mai găsesc ceva ce părea că s-ar potrivi. Încet, petrecându-se marea minune că Tudor se juca alături singur, construiesc o căsuță. Dar nu numai asta! Gândurile mele s-au disipat, erau oricum inutile si îndreptate omenește către anumite probleme, imaginare sau ba. Si am devenit total prezentă iar micile bucăți cu tentacule m-au acaparat și m-am umplut de  pasiune și veselie. Ahaaa, serotonina. Brusc, voiam să ajung la rochia fetei, în cel mai bun sens. Tudor voia sa ma ajute să caut margini. Și așa au trecut vreo două ore iar restul e poveste.

Din propria experiență

Read more →

Nu îl iubeam, de ce să mă mărit?

hapi 1 Comment

E vremea să zâmbim. Acest articol e un pamflet, o telenovela de orășel. Dar mi-am zis că e păcat să-l las în draft

Nu știu de sunt lucruri sunt mai dezagreabile în pseudo-realitatea asociațiilor de persoane traditionale din România decat muierea aproape frumoasă și nemăritată, bărbatul foarte șarmant și însurat, masa de Crăciun fără sarmale și ficăței în whisky.

În vest, daca te întreabă unul dacă ești sau ai fost măritată și spui nu, zice: Bine. Îți arată dinții si eventual, schimbați un număr de telefon. Ori păreri despre ultimul film de la Cineplex.

Aici, nu trebuie să spui nimic, asociațiile de persoane știu. Mai trebuie să afle doar cu cine te (mai) culci ca să poată intui lângă cine te-ai trezit. Că parcă despre asta e măritatu: culcat, sculat.

Bărbații seriosi te întreabă daca nu bei o cafea. Sincer, dacă beam jumate din fiecare ceașcă ce mi s-a oferit de când am venit în oraș, făceam ADHD. Așa că-mi beau cafeaua din expresoru ăla roșu din Auchan iar bărbații serioși au dispărut ca prin minune.

Cei divortați – de când n-ai mai făcut sex-  că cică dragostea trece prin stomac și nu vor să te șocheze. De obicei le spun că-s frigidă și rânjesc dar jumate din cei patru care m-au interogat pe stradă, până acum, nu știau ce-I aia și m-au întrebat dacă pot să-mi recomande vreo marcă sau să-mi care frigideru-n casă.

Ăștia trecuți de 69 de ani, dacă bănuiesc c-ai avut un trecut presărat cu gerontofilie, te invită măcar să le scoți banii din bancomatul de la Banc Prost că ei nu au ochelarii la ei, în rest, e floare la ureche să apese touch scrinu. Extrag sume de-astea care ar trebui să amețească orice mămică suptă de toate puterile de pruncu din dotare. 500 de lei doamnă, scoateți doamnă 700, să fie acolo.

– Ia uitați-vă, îi îndemn de fiecare data, haideți să vă arăt. Nici eu nu știam până acum patru ani. Pun frâna la căruț. Ei se scarpină-n fund sau sub brat: dapoi lăsaț că ș-așhe nu mă știu io. Nu văd. Nu pricep. Nu țân minte. Nu nimeresc.

Read more →

Batrana doamna care mergea la biserica

hapi Leave a comment

In urma cu multi ani faceam practica –si scoala la Dej, mai mult eram pe sectii, cam in fiecare dupa amiaza. M-am împrietenit cu un baiat, statea cu matusa lui, era de prin Fagaras el.

Matusa, o batranica undeva la 80-84 se ținea bine, de la păr vopsit pana la ore la coafor, că isi permitea si fusese medic, isi pastrase obiceiurile cum ar veni. Initial mi-a placut de ea, o vedeam mai des ca mergea la biserica in fiecare zi (sau cand era slujba), era nelipsita de la biserica. Tot singura si foarte aspra-mi parea, dar nah, mintea agera, relativ sanatoasa, cum spuneam îmi placea de ea. Într-o zi, m-aștepta (sa zicem Adi) cand am iesit de la derma si undeva pe un hol, am apucat sa aud o discutie aprinsa. Era el cu matusa lui, pe care ulterior aveam sa aflu ca trebuie s-o conducem la… biserica.

– da fâța asta a ta nu poate calca pe la biserica, ar trazni-o?

– Noh, lasa-ma, nu-mi mai face de-astea, Eleno, ca ma iau si ma duc, ce treaba ai matale?

– mă-ta preuteasa și femeia asta numa ruji si haine elegante si nici cruce nu-si face cand trece pe langa Sfanta Biserica, daca ai fi fii-meu eu nu te-as lasa sa iesi cu ea, ca ce poate să-ț aduca Asta bun? Una fara Dumnezeu?

Dumnezeu era, ca si acum, in Inima mea si inima mea era uneori blanda si uneori durea si uneori asteptam sa-i treaca ce mai suferea… Nu aveam timp nici atunci sa merg la biserica,poate  nici nu îmi doream si nu aveam de ce sa explic cuiva in ce consta credinta mea sau ce parere am eu despre religie. (voiam sa merg la anumite manastiri sau la biserici dupa ce se termina slujba si imi placea de pe atunci, imi doream sa ajung si-n moschei si-n sinagogi ca eu puteam sa-l simt pe Dumnezeu peste tot in jur)

Read more →

Parinte singur la grădinita

hapi Leave a comment
Apropo, invat sa pictez si nu e autoportret…

Ti-e greu. De aceea  îti arăt că m-am întors, sunt veselă, suntem bine, I m the best single mom(Yeahhh) si ne vom păstra umorul.

Mie si teroristului mic ne e dor de tine, iacă-tă semnul că suntem ok:

Dimineata l-am lasat eu la gradinita. De data asta, la cea corectă.

De obicei, îl duce mama. Cand spun ca l-am lăsat la gradinita, e cam literal pentru ca a intrat copilul pe ușă pe langa o doamnă pe care n-am vazut-o-n viața mea. Nu m-am panicat, cred ca e personal nou la gradi si apoi, cu masca, putea sa fie si Smiley. (e rău că nu știu cine lucrează la grădinița lu fii-meu? Da de ce ar fi? Nu-i gradinita lu fii-meu ca-i a primariei, a orasului)

E mult mai destept decat mine. Cand am iesit din casa, si-a luat singur ghiozdanelul, eu doar am pus mancarea si apa.

Cand am ajuns la serviciu, am constatat ca plăsoiul meu a rămas la preșcolar si ca  trebuie sa supravietuiesc cu-n sandvis si un baton vegan de 125 grame.

Doamna educatoare  se descurca, are acolo o caserola cu ciulama de legume, niste ardei si morcovi proaspeți, nefierți dar taiati (zici ca-s cusuti cu ata, ultima data am ajuns la stomatolog), doua sandvi;uri simple cu unt si intr-o punga, niste fructe uscate – țin post pentru prima dată in viata. Sper sa nu-i dea si cafeaua, c-am lasat si cafeaua. E prea tarziu sa sun, ce se poate întâmpla daca bea o gură? T Rex cu cafea la bord – maxim sa-mi  dărame peretele fals din living sau sa redecoreze cu acuarele canapeaua lu bună-sa. Asta daca vrea s-o bage pe ea la teste.

Mie ar putea sa-mi scuture cele 10 puzzle-uri începute si sa își vopseasca vehiculul  in atelierul de acasa, cu fondul de ten de la Clinique. Stie exact ce ma scoate din minti, asa încat sa fug in baie sa numar tare pînă la 17  si sa fac pranayama. E super distractiv, exact asa cum mi-ai povestit tu c-o sa fie intre 3 si 4…

Ca la 34, numai ca nu-ti mai dă nimeni cadouri de ziua ta.  

Read more →