Deși nu mai am disponibilitatea să scriu, mi-e dor de subiectele medicale, împart cu voi ce mai aflu
După 40 de ani și desfacerea (cel puțin a unuia) oului Kinder, interfața subiecte tabu femeiești și vizita la medicul O.B. -termenul englezesc- se schimbă. Prima dată se schimbă în creierul nostru și apar mici monstruleți. Să fac o anamneză:
Simptomatologie:
uite-așa
dureri uneori aprige alteori ușoare (dispar cu no spa) de parcă nici nu știi de
unde s-ar trage, ba poate mici înțepături înspre ovare,
eventual
o dată sau de două ori sângerări între menstruații,
senzații
de balonare și durere de burtă – care nu știi de unde provin că tu ești fan
Stern – revista aia nemțească și mănânci numai rostopască, roșii de grădină
plus semințe și curmale.
Pe psihic, vizita
din cauza fricii se amână și mai mult.
De când am născut
n-am mai trecut pragul de la praxisul medicului meu obstetrician. Recunosc cu
rușine dar frica era prima – ba ai o
mama cu antecedente neoplazice și e bine dac-o mai ai, un prieten bun are
cancer și mătușa a trecut prin asta și-ai mai auzit că se face și la căței.
Pfuuuui. Am citit undeva că dacă iei 4 femei sănătoase laolaltă, ar rezulta
dintr-un studiu că una dintre ele va dezvolta un cancer într-o zi. Și aia poți
fi tu.
Dacă te prefaci că nu ai timp parcă e mai comodă scuza.
Rușinea nu mai e,
e corpul tău, ai în principiu aceleași dotări de la mama natură, ai priceput că pentru medic fiecare organ din
anatomia ta este ceva asemanator cu piesele de la autovehicul pentru un
mecanic.
Eu mă gândeam la
un moment dat, după ce niște simptome
m-au înfricat și mai mult – că dacă mă duc, poate-mi spune că am cancer
și voi muri și copilul rămâne singur pe lume punct
Ce s-a întâmplat de fapt.
În ultimii 5 ani
n-am fost perfect sănătoasă pentru că e absolut plictisitor la bibilică. Dar nu
m-am dus la medic. La medic e ca la tehnicianul auto sau ce-o fi acela de la
RAR, sigur îți găsește ceva! Eram mult prea implicată și funcționam bine deși
știam cât de important e să previi și să faci screeninguri! Am simțit deja atâtea
neoplasme pe la cunoscuți și-n jur că mă temeam mai mult decât de Covid. Dar nu
m-am dus nici la reumatolog, nici la ORL, nici la internist. Doar la pediatru.
Acum vestea bună:
toti cunoscuții mei apropiați s-au tratat, trăiesc, sunt bine merci!
Și într-o dimineață
m-am prezentat vinovată la medicul ginecolog. Aveam simptome și sindroame
de-alea de boli grave închipuite.
Învinge frica, e așa de bine după ce afli că ai doar o infecție sau o inflamație!
O femeie a avut de plătit o sumă mare de bani pentru o daună și nicicum nu
avea de unde să facă rost de acei bani. Într-o zi, o altă femeie, i-a spus: ia
și plătește-ți jumate și-ți va rămâne timp să faci rost de restul iar dacă mi-i
da vreodată, eu nu mă gândesc la asta.
Femeia datoare i-a purtat recunoștință de atunci în fiecare zi și s-a rugat
mereu pentru ea, deși înainte nu se ruga. Nu știu ce face femeia miloasă dar
cred că are multe binecuvântări.
O femeie care creștea un copil, a vrut să facă odată o faptă bună. A
implicat mare parte din prietenii ei si cauza pentru care a făcut milă, era pe
jumătate înșelătorie. Apoi chiar amenințare: de ce te-ai oprit? Femeii care
facea milă i-a fost rușine de cunoscuții ei si așa, i-a venit si gandul @mai
bine nu făceam, că uite ce am pățit!
Apoi cineva înțelept i-a spus: tu să nu aștepti niciodată înapoi când dai, să nu dai ca să primești, să dai când vrei si poți si nu e treaba ta ce se întampla mai departe. Din toate înveți, nu te opri în a face bine.
Într-o zi, un bun prieten, a aflat că are cancer.
A trecut un an jumătate de atunci și… Și e bine. Și este în continuare o influență pozitivă în viața mea și va fi mereu.
Din păcate, unele lucruri nu s-au întâmplat așa cum le planifică omul. Altul e parcursul lor și îl aștept cu mult, mult optimism!
De ce mi-ai dat ani de zile ajutor când eu nu puteam să-ți ofer nimic? l-am întrebat într-o zi pe prietenul ei meu.
-Păi bucuria ta și binele vostru era dragoste ce venea spre mine, dar banii nu erau nimic, veneau și plecau. Nu m-am gandit niciodata DE CE fac asta, am simțit că vreau să vă ajut.
Binecuvântați să fie toți cei de aproape. Și toți de la care am învățat lecții. Sfinții cu siguranță ajută. Cu atat mai mult și oamenii pot ajuta!
Am scris cuvintele astea pe google. Evident, prima pagină conținea niște articole plătite bine indexate SEO, problema nu era faptul că sunt comandate ci că sunt scrise prost. Mi-a lăsat impresia că cine-a redactat nu a cunoscut un pacient cu cancer ori sunt articole traduse și comandate de clinici.
Bun. A trecut o vreme și prietenul tău e stabil. E Minune, nu doar stabil. A trecut prin chinuri, 14 ședințe de chimio, tot atata radioterapie și știi, dar știi că dacă nu te=ai fi rugat cu lacrimi de sînge tu și încă vreo doo persoane, el nu mai era. Însă acum e bine.
De la ziua în care n-a mai putut înghiți și i-au paralizat cîțiva nervi iar tu l-ai implorat lîngă icoană pe Sf Nectarie, c-o lumânare în mână, până la ziua în care a ajuns la transfuziile de sînge, au fost multe și acum, de ziua lui ce cadou să-i faci? Pentru că tratamentul medical singur nu putea opri ce a dat peste el, ți-a trecut rușinea de-a spune cine crezi tu că-l ține în viață. Pentru că medicii lui au spus: nu știu ce faci dar continuă așa. E un miracol. Și nu îmi este rușine deloc să dau mărturie pentru asta, din contră, mă simt binecuvîntată.
Deci nu, nu-i da
prietenului tău cadouri precum ce-am găsit eu la recomandari: cămașă elegantă
cu suport pentru cateterul central. Hai serios. Nu pui egal între sutinenul
pentru hrănit bebe și cămașa @pentru cancer.
Nu știu ce brățară
-cică scumpă cu ceva cristale care te… vitalizează. Sau și mai rău, brățară anti
emetică. Adică să nu-i fie greață! Poftim, de ziua ta, ți-am adus brățara antivomitat
și o perucă, hai să alegem împreună.
Și mai erau
asemenea @cadouri. Toate îi amintesc prietenului tău că tu îl vezi ca pe un
Pacient cu cancer și nu, el sau ea nu vor asta! Dacă au trecut de o anumită
fază, vor doar să trăiască din plin, amuzant, frumos, fără stres, fiecare
moment. Mai ales cu prietenii buni!y
Readu-i bucuria copilăriei prin jocuri care necesită îndemînare. De ce? Pentru că după tratamentul suportat, sistemul nervos central e scurtcircuitat maxim. Uneori nu-și pot încheia nasturii dar tumora s-a dus. Să pună o piesă de lego, să facă flori sau rame de lego, o să fie o provocare pentru un chirurg bun de exemplu! Pune-l la lucru de la banalele cuburi puzzle până la cele mai interesante jocuri cu magneți, blocuri de construit (balance) și lego și ce mai găsești. Iată ce recomand eu de prin Cărturești. Evident că le poți găsi in varianta mai ieftină (lego e din Auchan)
Mai meditez uneori cu căștile-n urechi înainte de somn.
Mă mai rog. Când simt eu, nu la bucurie, nu la necaz.
Cei mai mulți oameni din România sunt creștini din câte știu. Să vedem cu recesământul. Multora le este rușine să spună: sunt creștin. Alții au jonglat cu asta făcând să pară c-am spune: suntem proști. În defavoarea cui? A deștepților 🙄 Păi e alegerea fiecăruia ce crede cât timp îi e de ajutor. Așadar avem: creștini ortodocși apoi creștini catolici de toate riturile.
Îndemnul de a fi mai buni, mai uniți, mai deschiși față de alții e îndreptățit de Paște și de Crăciun, două sărbători foarte frumoase. De ce? Pentru că, chiar dacă toțî oamenii sunt și răi și buni, unii uită de cei din jur și trăiesc ceea ce ei numesc viața lor, uitând că suntem ca un carusel, că pentru toți e vreme bună și vreme rea.
Toți oamenii sunt buni dacă faci ce doresc ei și te porți
frumos cu ei și spui ca ei, nu-i așa? La o petrecere super tare nu-s toți
oamenii buni? La înmormântare nu sunt buni? Sunt pentru că acolo, la
înmormântare realizează că toți murim, moartea NU se întâmplă altora ci
tuturor.
Stai la ușa blocului cu-n coș de ouă și cozonac și dă tuturor să vezi dacă e vreunul răutăcios cu tine. Nu e. Zțmbesc și spun: ce gest frumos. Și un ateu cu bun simț, la fel face, că nu e tolomac, e doar ateu.
A doua zi, vei relua disputa cu vecinii, gata cu ouăle și
cozonacul: că e ceasul nu știu care, gălăgia, un anumit cuvânt înțeles greșit,
strigă copilul, soțu are bormașină. Așa-s oamenii.
Dragii mei, ajung la punctul pe care doresc să-l subliniez
și apoi să tac. Noi sau voi creștinii ne rugăm des, nu-i așa? Poate unii nu
mergem la biserică dar ne rugăm. Avem Sfinți pe care-i iubim, cerem lucruri mai
mult sau mai puțin ciudate sau pe care le considerăm imposibile.
Și ce să vezi? Nu-i așa că de cele mai multe ori ni s-au îndeplinit miraculos rugăciunile? Așa cum nici nu credeam că s-ar putea întâmpla! Si am fost copleșiți de mirare și recunoștință și am simțit în inima noastră că acel lucru a fost o minune. O recuperare rapidă, ferirea de boli, de moarte, rezolvarea unei situații conflictuale, etc.
Vă rog să vă gândiți cum ar fi dacă Dumnezeu, Sfinții, Maica
Domnului v-ar asculta rugăciunile doar de Paște si de Crăciun? Imaginați-vă
așa, ca într-un basm. Ar mai fi miracole când aveți nevoie de ele? Eu zic că
nu.
Vă rog să vă gândiți astfel că oamenii care vă înconjoară și cu care aveți tangență, există mereu. Până la moarte. Sper că nu vă cer și ei vouă să le îndepliniți dorințe! 🙂 Asta ca glumă.
Așadar, fiți decenți cu ei.
Dacă nu-l placi pe X și X își vede de treaba lui, după 40 de ani ar trebui să fii destul de matur încât să-l lași în plata Domnului cum s-ar zice.
Nu- i deschide răni vechi.
Nu te duce la el când îi e ușor dacă nu ai fost acolo când ar fi avut nevoie de tine.
Nu profita. Toate astea se întorc prin legea karmei, nu din vreo răutate a celuilalt sau blesteme sau alte bazaconii. Ce-l faci pe altul să trăiască, vei trăi-simți și tu.
Întâi m-am asigurat că scriu și eu pe undeva cât de hapsâni sunt românii care strică bugetul pe 3 săptămâni pentru 2 zile de sărbătoare. Inconștienți, cu coșuri pline, înghiontindu-se printre rafturi cu ultimele puteri și cu gândul în cu totul altă parte.
Apoi, am parcat
copilul la mama, să fiu sigură că voi respecta cu (stric)tristețe lista. În
plus, o să-mi iau un coșuleț mic și scârțâitor. Secretul stă în a-ți verifica
întâi soldul, apoi
–
Nu te
abați la alte raioane, acolo unde s-ar putea afla produse care-s în suferințele
tale psihologice și nu pe lista ta de cumpărături.
–
Îi asiguri
pe cei de acasă că-n 30 de minute ajungi
–
Iei o
plasă mică, decentă.
Am privit
înmărmurită cum a dat buzna lumea de dimineață și-am făcut în gând prețioasele
comentarii. Doamne, zici că vine foamea. Sau: nah, și se zice că-s săraci
românii. Pe langă mine, trece o doamnă în vârstă care cumpărase două căpățâni
de salată.
A, da, legumele.
Mă îndrept spre fructe legume și mă întreb dacă am închis sau nu calculatorul.
Mă sună mama: nu știu unde e telecomanda? Am ascuns=o, zic.
Bine, da unde, că
vopsesc ouă și vreau să-mi pun Trinitas.
Păi acuma mă
întrebi? Eu de unde să știu unde-am ascuns-o? Paaa
Aruncasem acolo-n
coșuleț două salate Caesar, cât să mai pui în ele un avocado și niște ridichi. Și
bulgur, pe care-l fierb pe jumătate și-l presar pe salate când nu o dreg cu
crutoane. Auch, mai trebuie castraveți, cei lungi sunt la reducere da au coada
moale. Mă rog, au părți moi, chiar nu are rost să chibzuiesc dacă un castravete
posedă coadă. Uite, tocmai desface cornichoni proaspeți. Ui, ce buni sunt
ăștia. Îi cântăresc și mă uit în sus, unde cântă o vrabie.
Iau și avocado și
prunele umplute cu nuci, se știe că
crapă de potasiu și aminoacizi esențiali și fier, motiv pentru care, când le-am
scanat, am amețit de la anemie.
Cu fructele și
legumele cumpărate mai rămâneau câteva lucruri. În trecere am aruncat acolo
și-un buchet de lalele, cum să nu-i duc mamei flori? Că se făcură mîțișorii de
pe masă precum grisinele dar mi-e jenă să-i zic să-i arunce că-mi spune că-s sfințiți
și mă simt ca dra… că dramatizez. Așa, îi înlocuim cu lalelele.
Cum prăjitură nu
am făcut și de hârtie igienică am trecut, am pus în coș niște bomboane Lindt, 2
cutii mai exact. Că totuși, o să-mi ceară copilul dulce și chiar n-am în casă
decât ciocolata cu vișine pe care-o mănânc eu ascunsă-n baie și niște caramele
Tofiffe. Face carii de la caramele, nu?
Trec pe lângă o
oglindă și obsedata de mine, mă uit. Mii, miliarde de fire albe, apar ca țepii
pe arici, cum am putut să vin așa? Că dacă te apropii de fruntea mea, se vede
la milimetru că-s albă-n cap după atâtea necazuri. Las coșul, fug înapoi pe
langa hartia igienică pe care-o ignor (prunele își fac efectul în două zile) și
cumpăr o vopsea de păr fără amoniac. Păi, cum să iau cu amoniac, să-i fac
alergici pe toți din casă, nu-i destul că stau cu ventolinul lângă icoana
Sfîntului Nectarie? Nu l-am folosit până acum da de ce să risc?
La vitrina cu servire
asistată parcă se dau cratițe la juma de preț. E acolo o pătrime din oraș, mai
bine cumpăr ficat de pui de la congelate că are fier, și așa, eu și Kint nu mâncăm
friptură de miel. Sau de… ce scrie? Pui. Mai bine iau un pateu, peste cîteva
zile plecăm, se strică kile de mâncare-n frigider.
Doamne, ce scump
e laptele de la napolact! N-au putut să-l pună la reducere, pentru ce am cardul
ăla că și așa nu câștig nimic, numa puncte. Auzi tu, puncte, de parcă îs
buburuză, dă-l încolo de lapte că mai aveam juma de kil acasă. Ia uite, laptele
de migdale ușor roasted. E mai scump dar măcar nu se umflă lactoza-n mine de
Paște.
Semințele, ia
uite, reducere la caju și la fistic,
duminică seară e survivor. Dacă după slujba de Înviere mâncăm ouă, musai să
avem fistic, caju, migdale raw și niște student mix cu fructe uscate pentru a
doua zi, ca să nu facem hepatită de la alde gălbenușuri…
Cu chiu, vai și
scârț, coșul abia mai ducea, mă îndrept spre casă. Mă uit cu mirare la tot ce
am în coș și cu uimire mă uit și la listă. Direct acasă nu mă pot duce, că nu
mă lasă portărelu, așa că merg la casa de marcat. Și mă marchează-n prag de
sărbătoare, fiecare piiiuuu de la codurile de bare lasă urme adânci la
portmoneu. Ca să dreg busuiocul, am plătit puțin de pe cardul mamei, puțin dintr-un
cadou primit de Kint și mai puțin, cu banii mei. Ca să mă înveselesc cumva mi-am
spus că uite, măcar nu-s ca nefericita aia la care-a pufnit bărbatul la casă că
„nu trebuia să-și cumpere vopsele c-au
destule coji de ceapă acasă. Nu m-am uitat dacă luase vopsea de ouă sau de
ochi. Ce ți-e si cu bărbații ăștia,
repede, s-au luat după bietele femei să le strice zenul, de parcă ei fac
cozonaci în România!
Încet, am rezonat
zen și cu căldură cu toate femeile din magazin. Ce eforturi fac ele și cum mai
trebuie să suporte și pălăvrăgeala consortului, măcar până acasă nu pot tăcea
toți bosumflații? Ce știu ei de lactoză, gluten, conservanți și E-uri?
Chiar dacă am
rezonat cu femeile, mama nu s-a bucurat foarte mult de lalele, că ieri a spart Kint
vaza roșie, așa că acum le-a pus între mâțișori, apoi și-a ascuns bine cardul.
Cum de ce am luat
cinci iaurturi, păi ce mănâncă copilul de Paște? Lapte? Nu am uitat, avem de
migdale, mă doare burta de la…
Ce facem cu
ficatul? În congelăm, e ca nou peste 5 luni când ne amintim de el… Și așa am
continuat pentru următoarele două pungi pe care le-am cumpărat cu 5 lei din magazin
că amu-s eco friendly toate și n-am avut ce face.
Cel mai greu a
fost s-o conving că prunele alea de 30 de lei sunt fructe și că nu erau mere
frumoase iar portocalele sunt seci maxim acum. Dar am luat mango ready to eat
și avocado și telemea pentru salată…
Mai târziu, când
am scos ustensilele de vopsit părul din dulapul de sub chiuvetă, am găsit și
telecomanda. Apoi, vopsită și obosită de la atâta efort, mi-am uns o pâine cu
pateu și am tăiat cornichoni și m-am uitat și eu la ursul ăla roșcat care-a
adoptat vreo 50 de lemingi.
Și mai tîrziu, am
luat bonul mototolit să văd pe ce minune am dat atâția bani. Apoi am sunat un
prieten să-l întreb dacă nu cumva are pâine, c-am fost să cumpăr dar nu mai era
decât una mică, nu pot înțelege ce cumpără românii ăștia-n zeci de plase.
Am multe poze înrămate în casă. Cu mama și cu copilul meu. Cu bunica mea.
Câteodată iau fotografia
în care Kint era mic mic și grăsuț și parcă nu semăna cu nimeni. Și m-a găsit cu
lacrimile picurând pe poză. La fel îl iubeam, mic, gras, slab, înalt. De ce țin
pozele? Pentru că mă conectează imediat cu persoana.
Țin și poze cu
bunica. Cu bunicul. Cu cel mai bun prieten.
Și țin poze cu
Iisus, numai că le numesc icoane. În camera mamei avem vreo 3 icoane minunate,
deloc kitch, aranjate bine pe un perete aproape gol. Ne-am înțeles si cînd am
aranjat apartamentul, și-a făcut fiecare camera cum a vrut. Nu le scot doar de
Paște și de Crăciun icoanele, precum nici pozele nu le am doar atunci.
Am avut o icoană
mai mică cu Iisus Pantocrator, am cumpărat=o chiar din Sinai, de la St. Ecaterina.
Mă uitam adesea la ea cît e de perfectă . Chipul uman si chipul dumnezeiesc. A stat pe peretele din camera mea și a
copilului, alături de fecioară tristă, Maria, de la Mănăstirea Nicula. Și totusi,
personajele din icoane mă conectează cu planuri la care n-am cum să ajung decît
dacă mor. Si nu am de gîmd să mor pînă nu-s destul de bătrînă, scorțoasă, cu
artrite și eventuale cardiopatii de care acum nici nu mă caut.
Sau poate c-oi fi o bătrînă ca Aunty Acid care încarcă video uri cu yoga pe youtube și face sfoara. La 70 de ani aș face aici în Romania o grămadă de bani, numai de la vizitatorii care s-ar uita să-mi dea hate și să-mi spună cît de penibilă sunt la varsta mea.
Îți spun un secret, șoptește Kint înspre seară după ce terminăm de asamblat vehiculul selenar Lego. Pe lună există explodatori!
-Ăăăă cred că vrei să spui…
– Exact, stau pe lună în vehicule de-astea închise și explodează. Da numai din când în când!
Copilul era încântat. Nu știu cum își imagina el explodatorii dar am întors și eu povestea: clar, sunt explodatori pe
lună!
Când eram tânără și aproape frumoasă am trecut printr-o criză existențială
și-am cunoscut așa, vreo trei explodatori în două luni. Pe atunci crizele se
făceau în tăcere, cu profund respect față de nepăsătoarea familie și societate.
Până și atacurile de panică le știam transforma în atacuri de pălincă. Așa că
eu și cele două colege de facultate- care treceau și ele prin cicluri – una că
cealaltă a trebuit să renunțe rapid, din cauză că după trei luni de explorat
cluburile și discotecile i s-a oprit unul.
Măcar ea a fost pe atunci cea mai câștigată dintre noi, s-a măritat cu-n egiptean de prin Giza și are un copil maroniu și crețulin ca un miel, cu ochii albaștri. E drept că nu l-a ales ea pe Ramses după ce s-a îndrăgostit ci după mult gin, dar au rămas împreună și-n ziua de astăzi. Ramsesul ei locuia în spatele piramidelor într-o sărăcie lucie, cu încă șapte frați și trei surori. Ana a rămas oripilată la prima vizită dar creolul a fost deștept și-a dus-o numai după însămânțare, fata mea era deja îndrăgostită foc. Pe cât s-a mirat ea când a primit inelul, o sârmuliță Tailor cu aur roșu gen aramă, pe atât de repede s-a mutat el pe vecie când și-a văzut viza-n pașaport.
Explodatorul lunar este un satelit natural al femeii frumoase aflate-n perioade de criză. Că termenul isterie nu se mai folosește.
Deși poveștile pentru copii încep cu a fost odată și acum nu mai este, povestea mea e reală.
Când cei mai mulți oameni de pe Pământ, adică de pe întreaga
Terra credeau că nu mai există prinți, prințese, cavaleri și regine, undeva,
într-un palat imens, trăia ducesa de York. În ultimii ani, ea dispăruse din viața de zi cu zi, așa că oamenii din
regat puneau tot felul de bârfe pe seama celor de la palat. Ba că regina fusese
răpită, ba că plecase cu o navă care-i asigura nemurirea pe alte planete. Despre Regina Elisabeta se vorbea întotdeauna
cu respect și musai, pe furiș. Oamenilor din regat le mergea foarte bine sub
mâna ei puternică și asta era important. Era o femeie iubită. Demnă.
Și foarte foarte bătrână.
Elisabeta, acesta era numele reginei, trăia bine mersi în
cel mai mare și mai frumos palat din lume. Mersese vestea și zvonul că un om simplu, care locuiește acolo în acel
palat, va trăi pentru totdeauna și moartea nu-l va atinge. Despre palat și nobilii de acolo erau tot mai
multe supoziții care se transformau în legende. Regina citea amuzată aceste povestioare când
își bea ceaiul de dimineață pe terasa estică acoperită cu viță de vie cu frunze roșii, adusă taman din
Canada și preferatele ei – florile de caprifoi care, ca prin magie, erau veșnic
înflorite la balconul reginei.
Citadela era înconjurată de două râuri și de două mănăstiri.
Călugării care trăiau în acele manastiri
încoronaseră toti prinții și regii, inclusiv pe Elisabeta. Numai un singur nobil din cei care urcaseră pe tron primise poțiunea magică pe care o
purta mereu la gât. Aceea l-ar fi făcut nemuritor. Elisabeta, căreia nu-i
plăceau prea mult poveștile, mărturisise odată într-un interviu că nu era nimic
magic ci doar o gheară adevărată din specia unui dinozaur demult dispărut. Însă
nu dezvăluise Cine primise acel cadou de la călugări.
Elisabeta împlinea în acea zi de vineri 100 de ani. Era O dimineață rece de martie, spectaculoasă ca fiecare din zilele pe care le trăia. Dăduse ordin ca-n următoarele zile să rămână numai 10 oameni la palat: soțul ei, una dintre fiice, doi strănepoți, bucătăreasa și câteva cameriste și astrologul ei care se născuse în aceeași zi cu ea. Bătrânul, aproape orb, abia mai vedea să urce scările în turnul lui din bibliotecă dar mereu, după micul dejun pe care-l lua la ora 4 dimineața sta cu ochii popriți pe vechiul lui telescop Newton Explorer, aparat achiziționat cu mult timp înainte ca el să apară pe piețele lumii, Putea vedea toate mișcările corpurilor cerești. De la Soare pân la cele mai îndepărtate stele, planete neștiute ori constelații care se schimbau.
În ziua aceea, Elisabeta nu bătu la ușa bătrânului ci intră direct.
– Tot nu pricep la ce te uiți tu, bătrân orb, râse regina căreia-i plăcea să stea în preajma lui Emanuel. Ți-a trecut vremea, niciun medic de la curte nu te-a mai putut însănătoși dară tu te uiți pe ceruri de parcă ai avea ochii din tinerețe.
O adevărată conspirație în poveștile cu bebeluși. Că ce
drăguți și inocenți sunt ei, cum te topești când îi privești, cum gânguresc, ce
bucurie să sugă o bucată de sân acolo, ce mare fericire când îi aduci pe lume
și vezi atâta frumusețe.
M-am
gândit că odată și-odată trebuie să spună cineva Adevărul.
Bebelușii sunt niște creaturi
aparent calme care se trag de fapt din specii dispărute de dinozauri.
Imaginează-ți
următorul scenariul. Tu, mămica, dormi liniștită noaptea lângă bebelușul tău.
Doar ce-a trecut seara de Halloween. Te ridici pe pipăite să-ți torni apă-n
pahar. Bebelușul tău face un salt în aer, așa, cumva cu mâinile și picioarele
de parcă-i electrocutat și-ți stă inima în loc. E doar reflexul Moro dar până
nu cauți pe internet nu știi, că nu ești pediatru.
Te
culci la loc și încep sunetele: mici grohăieli, sâsâituri de șarpe călcat pe
clopoței, suspine, sughițuri, respirații sacadate, fornăieli în cascadă de
parcă la voi în pat s-au mutat munții Pădurea Neagră.
Dacă nu-l bagi în seamă ai toate șansele să te trezești cu-n deget în ochi,
suficient de subtil încât să-ți lipească corneea de baza craniului. Bebelușii
au puteri ascunse, se spunea că J.K Rowling s-a inspirat din viața lor când l-a
creat pe ochelaruțul mic ce joacă-n rolul principal.
Bebelușii se transformă din
momentul în care primesc ordin de evacuare și până ajung la neonato
Vă
spun din experiența proprie dar și din experiența unei prietene bune care-a
născut acum trei ani.
Cât de frumos era al meu când l-au scos din caisă!! A urlat de s-a creponat
tot, eu știam de-un țipăt, acolo. Mama e martoră, stătea la ușa sălii și-a
întrebat: al nostru estem? Asistentele
nu au îndrăznit să-i răspundă, că arăta cam nevrozată.
Apoi a avut nevoie de două zile de îngrijiri medicale. Mama. Până l-a vizitat
la neonato și l-a revăzut acolo. Era într-adevăr cel mai frumos bebe din
spital!
Prietena
mea care-a născut acum trei ani mi-a spus la telefon că fetița ei seamănă leit
cu ea. Că-i o minune, o artă pură a mamei natură. Prietena mea e blondă, are un
ten de porțelan, picioare de gazelă, ochi migdalați, mâini fine, urechi
conturate ca-n Mona Lisa și năsuc ca ciocul de lebădă, glas de sirenă.
Avea și nou născuta năsuc ca pelicanul, ochii ieșiti din orbite de parc-o
strânseseră de gât, orăcăia sistematic ca un broscoi și era plină de bube și
coji de parcă se pregătea pentru reclamă la Panemar. Picioarele-i erau strâmbe
și stafidite, era cheală iar capul îi era țuguiat.
Când i-am spus lu mă-sa că numai cerceii îi mai lipsesc a trebuit să-mi caut
altă prietenă.
Bebelușii sunt fericiți dacă:
dorm, mănâncă și sunt schimbați.
Asta cade din start, mai ales finalul pentru că nimeni nu-i prost să vi-l schimbe. Încercați și voi.
(Voi trebuie să vă simțiți în regulă după orice procedură – și dacă vă puneți fațete dentare sau vă faceți tatuaje, piercing ori acid hialuronic. Nu mi se pare fair play să traseze cineva granițe despre ce e prea mult, prea invaziv, etc sau să fii jignită pe motiv c-ai apelat la proceduri estetice. La orice vârstă. În special la 40 plus. Dar în țara mea nu mai ridic sprânceana a mirare. Nu merită.)
1.Conturare buze cu acid hialuronic
Am observat multe
discuții pe forumuri sau la subiecte din contextul acid hialuronic. De genul:
cât mă costă. Ce acid folosește medicul, chirurgul cutare? Câți ml v-ați pus?
Acidul hialuronic
rezolvă problema buzelor subțiri.
Reface volumul buzelor. Hidratează și nu ca o
cremă cu acid hialuronic. De obicei am înțeles că se injectează 0, 5 si sau 1 ml și prețul poate oscila între 250-500
euro – depinde de cantitatea injectată și produsul folosit!
Nu mi se pare ok
să-ți spună altă persoană ce fel de acid hialuronic sau cât ți se potrivește
ție. Doar medicul estetician.
De ce să-mi pun
acid hialuronic în buze?
Am
buze asimetrice și prea subțiri
Mi-aș
dori și eu puțin volum, fără să fie vizibilă o intervenție
Pentru
că pot și mă simt bine
Pentru
că m-am dezobișnuit de ruj și acum buzele mele arata bine cu un balsam
hidratant, mă machiez mai puțin
Pentru
că îți reamintești să bei apă când îți simți buzele uscate și crede-mă, se
întâmplă de câteva ori pe zi! Bei apă mai multă J
Pentru
că 3 ani de zile nu am mai avut nevoie
de nicio injectare și acidul hialuronic s-a menținut excelent! Da, 3 ani, nu 12
luni cum scrie pe multe site-uri. Poate ești norocoasă și nu ai nevoie de
menținere la un an ci la 2-3.
Cum arăt după
ce-mi face injecția cu acid hialuronic?
Ca Celine Dion
după ultimul concert. Glumesc. Așa arătam eu înainte să îmi fac vreo procedură.
Uneori chiar nu „iti dai seama pe ce ai dat atâția bani că nu sunt buzele pline cum credeai”... Dacă ai vrut normalitate, după 3 zile vezi efectul frumos, asta dacă ai apelat la un medic bun, la o clinică de încredere. După injectare, buzele sunt ușor înțepate, au volum, contur, dar a doua zi vor fi mai inflamate. Așa îți dai seama cum ți-ar sta cu mai mult acid în buze. Auch. Respectă indicațiile medicului referitor la masaj, că dacă nu, degeaba te plangi că ai granulom sau mai știu eu ce. Personal, nu am avut niciodata astfel de probleme.
Aceasta este procedura care m-a ajutat cel mai mult să-mi
recapăt zâmbetul. Au trecut 5 ani și nu am mai repetat injectarea, medicul s-a
mirat și el cât de bine a rezistat fillerul. M-am mai îngrăsat puțin dar am
avut o perioadă cu probleme. Eram foarte slabă și la față. Pielea dezhidratată,
multe călătorii, oboseală, poate chiar o depresie la un moment dat, toate și-au
lăsat amprenta asupra sufletului și implicit a felului în care arăt.
Nu știam de
această procedură.
Nu remarc aceste șanțuri, de altfel absolut
normale – la alte persoane
La mine, mă deranja: nasul cu o mică cocoașă, bărbia prea alungită, pierdusem mult țesut adipos și inevitabil și din zona feței. Și mi-am zis: cum e posibil să am astfel de șanturi pe lângă gură la numai 28 de ani? Nu știam de ștergerea acelor șanțuri cu fillere adică umpluturi cu hialuronic cum ar veni. Acum, oricine dă un search, știe că diferența între acid hialuronic (constituent natural al organismului) și botox e de la cer la pământ și fiecare are altă indicație.
Multe vedete nu recunosc că au operații estetice. Din mai multe motive, deși, dacă ne uităm la dive de 40, 50 spre 60 de ani, e clar că nu arată precum ne amintim noi de mămicile noastre la vârsta lor.
Mamele noastre
erau obosite, muncite și tot frumoase iar prototipul cel mai cel, era figura cu
coc din revista Femeia.
De ce vedetele nu recunosc…
– păi în primul rând pentru că multe chiar NU au operații estetice așa cum tot apare scris în presă, majoritatea sunt intervenții minim invazive făcute la cabinetul chirurgului estetician. Există o mulțime de proceduri interesante la care apelează multe femei. Intervenție și operație – două lucruri diferite.
– dacă ar spune
că au una, două sau mai multe operații – sâni, nas, gambe, etc. unde mai e
noutatea când ele din asta trăiesc? Trebuie să fie vânate de paparazzi , comentate,
negate sau acceptate.
– chiar vor să te
facă să crezi că au ele gene bune și nu-s cele puse pe pleoape, că le ajută
sportul, pătrunjelul, alergatul sau iubirea. Cred că ăsta e un motiv foarte frustrant
pentru femeia de rând care eventual nu-și permite (sau crede că nu-și permite) o intervenție pe
care și-o dorește.
Sunt pro intervenții estetice. Nu la fete tinere, nu între 20 și 35 de ani decât dacă chiar te simți demotivată rău și înțelegi că apelezi la estetician ca să te placi TU.
La o scurtă bucată de vreme, după ce ne-am mutat din nou împreună, am concluzionat că ori trăim, ori facem infarct amândoi.
Nu am știut și nu am
simțit în toți acești ani că sunt doar femeia-femelă. Nu am gândit că s-ar fi
săturat de mine. Că mă acuză de eșecurile lui. Că-mi va întoarce spatele.
Astăzi,
crede că totul a eșuat din cauza mea. Iar eu… aștept. Să se ridice voalul.
Sincer, nu se vede prin voalul acela, l-am purtat și eu. E ca și atunci când ai
lacrimi în ochi, ești orb pe jumătate!
A fost milă, iubire, jertfă? Nu vă
întreb, eu nu cred… ci știu. Și sper ca din toate acestea trei, a mai rămas o
scânteie.
De câte ori poți
ierta când ai iertat deja de 70 de ori câte 7? Dumnezeu sădește în tine puterea
de-a înțelege slăbiciunea, durerea, mărirea, căderea aproapelui tău. Dacă nu
este un fel de iubire, cea care face sămânța să încolțească, atunci nu știu ce
e. Dacă nu iubești, nu poți să ierți cu adevărat.
Nu, nu vorbesc de
uitare, este cu totul altceva. Memoria rămâne cu bune și rele, este de dorit să
fie așa. Dar iertând, cele bune acționează în folosul nostru iar amintirea
celor rele ne aduc aminte de suferință, astfel pe cât posibil, să evităm ceea
ce ne-a dăunat.
În fiecare zi, timp de un an de zile am ieșit să adun iarbă pentru porcușori. E desertul lor preferat, pot să le dau orice, strigă zilnic după iarbă. Iarna, când zăpada a acoperit totul în jur, am mers în câteva grădini de pe lângă blocuri și-am dat-o la o parte, cu mănuși groase. Am găsit iarbă proaspătă, o adun zâmbind. Când o adun, zilnic, îmi imaginez cum cei doi încep să mecanizeze fiecare fir de parcă n-ar mai fi mâncat niciodată nimic până în acel moment.
Salut, sunt Ioana – știi, să nu mă confunzi iar, ca satul ăla Sîntioana, tot cu Î din I.
În primul rând vreau să-ți mulțumesc că ai făcut cu putință
să te așteptăm cu toții, altfel, în ultimii 5 ani. În viața nouă care ne-a fost
dată fiecăruia. Ce cadou, ce surprize, cum a făcut Dumnezeu minuni și iaca,
ne-am descurcat crezând că noi, noi suntem cei bravi!
A fost, este pandemia. Înfricoșător. Dar mă și tem să spun
că-n răul cuiva poate fi bine. Am dat vina pe pandemie pentru că Kint nu are cu
cine să se joace. Că nu ne vizitează nimeni. Am mințit. Cred că eu sunt o
persoană rea pentru alții. N-am încredere. Nu mă apropii. Nu mai vreau durere
acum. Mi-e bine-n familie. Așa că nu
vreau să-mi aduci mie nimic!
Acum, am și câteva plângeri, dar e vorba de cadourile pentru
copil că mi-ai dat liber și anul ăsta să aleg eu pe cât se poate.
Trec la subiect.
Poveștile de pe youtube, cele cu Santa și cu tine au o problemă! N-aveți servicii de triaj, nu vă e milă de bieții copilași?
Pe când credeam c-am evoluat
de la perversa (pardon diversa) nuielușă colorată și plină cu bobi de
polistiren, vedem niște lucrători undeva, aranjând un Moș. E gata, e gata! Strigau
copiii. Acu, eu nu zic că erai tu sau Crăciun dar la final, apare și ditamai
parul adică un fel de scândură de care să te priponești când ți-o fi greu.
– Da ce e aia, întreabă copiii
– Nuiaua! Ia, dați=vă de-aci să nu vă bată Moșu, zice nenea
care se chinuia să aprindă sechelele adică nuielele alea…
Spre casă – De ce plangi?
– Nu vreau să mă bată Moșu dar aș mai veni aici.
– Doamne și păzește pai nu te bat eu, cum să bată Moșu un copil?
– Așa a zis Nenea.
– Eh, Nenea filma o reclamă. La cizme. E o firmă. Bata. Bata- Moșu.
Acasă, înainte de culcare caut pe youtube adevărate legende despre Moș Crăciun. Am
imaginație încât compun ad hoc poveștile dar am vrut să știe legenda, tradiția.
Și povestește un nene radiofonic cum Crăciun era rău la început dar apoi, cu
ajutorul Fecioarei a devenit bun și… și eu m-am bucurat că în sfțrșit am găsit
ceva ca sa fac legătura între Sfânta Sărbatoare și Moșii ăștia așteptați de noi
toți…
– E frumoasă povestea asta, vocea e cam hârăită
– Nu-i frumoasă deloc și mie nu-mi place să dorm!
– Dar te gândești la povești cu…
– „Însă când a aflat, Moș Crăciun s-ar fi înfuriat și i-ar fi tăiat mâinile soției sale“
Views Today : 14
Views Last 7 days : 1030
Views This Month : 1424
Total views : 222726
Who's Online : 0