O familie atat de integrată-n absolut

Nimeni nu m-a înțeles mai bine decât cei care mi-au dat fără să le cer cele de trebuință. Kint mi-a dat cea mai multă iubire.

Că eram urlătoare, că eram calmă, cu botox, fără, cu salariu mic și salariu mai mare (c-am avut răbdare s-ajung și eu la limita decenței), cu bigudiuri și cu mască, cu mîncarea arsă, El mă iubea.

Da, hai pe umor.  

Când spui că faci tot ce poți ca să îți crești copilul fără bătaie, mulți se fac că nu pricep. Ei cred că tu plutești într-un râuleț de endorfine amestecate cu xanax, da jocurile lor de noroc n-au nimic, păhărelul lor n-are nimic, fumul lor de joyțigară, nici atît. Vestea bună dragii mei este că suntem o familie la fel de enervantă ca aproape oricare, numai că eu dețin recordul la imaginație.

Inițial, cînd mi-am dat seama cât e de greu cînd lugu-lugu mic crește și în loc să facă gu-gu ga-ga și să-mi vomeze pe paltonașu cu blăniță, face gîl-gîl în vană cu telefonu lu bună-sa, m-am gîndit că e o etapă. Una de 700 le lei. Apoi, etapele s-au diversificat, precum și m,ancarea. Cam 3 săptămani m-am dus la serviciu cu pantofi umezi. Mama se plangea că s-a stricat frigideru- dar eu îl auzeam și nu avea legătură cu pantofii.

În tot timpul ăsta, buni a început să audă mai puțin. Copilul a început să priceapă mai mult și să strige mai tare. Dacă-l întrebam de ce urlă, zicea;

• Ca să audă buni, cu ea vorbeam.

Din camera ailaltă, buni striga și ea:

-degeaba vorbești cu mine de acolo.  Aspir.

-nu cu tine vorbesc.

-ce???

În ziua în care am descoperit că frigiderul nostru antic merge bocnă și că apa vine din spatele lui, unde-s și papucii (acum pe jumătate mucegăiți) am vrut să stau să discut cu copilul despre efectele apei și ale electricității asupra creierului meu. Urma să facem un pact la sânge și toate-ar fi fost bune.

Dar copilul a fugit în toate părțile urland că el se gîdilă pentru simplul motiv că încercam să-l prind, apoi s-a format pe bune un fel de joacă. Striga că își recunoaște vinovăția și mă ruga totuși să i mai cumpăr un pistol cu apă că oricum, pe pereți se usucă repede, că el trage de la distanță și nu-i așa că nu se văd urme?

• Și-n papucii mei măh, talharule?

Parțial lu buni i-a revenit auzu și-a zis că urletele noastre se aud de la etajul unu de parcă-l tai. Să tăcem!  Mi-am zis, măh, e ziuă, eu știu că mă joc sau mă cert sau vorbesc tare dar nu ne dăm în cap, așa că ce treabă am io cu Susănica de la doi și cu preasfintele familii care se mândresc că ei își boxălesc copiii, că doară așa i-o făcut și pe ei tat-su și mă-sa oameni. De parcă io-s proastă și nu știu că sanvișu cu salam, apa și aeru te face om. Caracterul e altceva, da lasă-l pe mai încolo.

Și uite-așa am ajuns la psihopupu, cu kint de mană.

• Mnă ziua domniță, ce doriți, în afară de ce zice lumea?
• Păi știți domn doctor, el – și-l arăt cu singura unghie neroasă vorbește tare. Foarte tare. Andreea Bocelli pe boxe e suportabil. Nu vrea să se îmbrace, nu vrea să doarmă, nu ascultă ce vorbesc, nu salută, dar aude. Nu…
• Bună ziua d-le terapeut, zice ăsta micu.
• Se preface, zic io.
• Așa, doamnă, deci aveți un copil. Altceva.
• Păi nu face ceea ce zic alții că trebuie să facă. Strigăm des. Și nu vreau să-l bat pentru că nu doresc să dau într-o ființă mai slabă ca mine. Dar aș vrea să fug de-acasă vreo trei zile. Suntem trei, dintre care unul surd, unul sensibil la strigăte și unul strigător la cer.
• Plecați de acasă trei zile. Apoi veniți la terapie. Lăsați copilul în pace, hai să-ți facem niște teste, o zi două, cinci. Copilul e bine.

Plec de acasă două zile. Pe cand vin, chiuveta-nfundată cu pufuleți, vecinu cu urticarie că pe el de ce nu-l salută copilul meu, bunica pe speaker la telefon că o doare un picior, covorul din camera mare ars tot. Echipa mea a vrut să-mi facă o surpriză și a apelat la o firmă din oraș – de curășat covoare. Se apropiau Paștele. Și au vrut să facă ceva să mă bucur.

Pe cand să mă bucur, sună cineva la interfon- poliția locală.

Am venit că cineva a sunat că e mare gălăgie și ce se întamplă.

Sincer, c-am vrut să-i poftesc să-i servesc cu-n calmogen pe bază de plante, o țuicuță, ceva ce nu face decat bine, dar trebuia să fug să plătesc serviciile firmei care ne-a ars covoru. Și le-am plătit. Ce era să fac, să stau să mă cert cu ei trei zile? Să strig? Să le spun unde să-și introducă presa cu aburi fierbinți și chimicale pentru Anumite covoare? Să chem protecția consumatorului că eu n-am gresit niciodată?

Oh, mvai, da sunt cap de familie și începusem să meditez deja de-un juma de an. Toate trec.

Îmi iau vată bazaltică, pereți falți, termopane termopane și izolez blocu. Pardon, apartamentul2, două camere. Mi-am zis c-om vedea noi ce-or face ăia lipiți de noi, care pe care ca-n Biblie.