Cum ai putut să “umbli” cu un domn mai în vârstă?
(caruia noi, barbatii chiparosii de 40-50 ii zicem Mos, de parca nu mai avem 10 ani pe care ni i-am dori foooooarte tare sa-I traim, macar si aia. Evident, langa nevesticile noastre luate cand aveam 23. Numărul de la jacheta, marimea britanica)
Păi hai să ne înțelegem. Am citit intr-o zi manualul de medicină internă a lui Cornelia Borundel si apoi Psihiatria lu Predescu si mi-am dat seama ca-s gerontofila.
Mi-am setat intentiile pe modelul Columbeanu: toata ziua îmi închipuiam că mă piaptănă o servitoare, în timp ce o televiziune îmi dă milioane ca sa vadă ceilalți cum îmi trăiesc viata live.
De fapt l-am întâlnit in satul bunicii. N-a oprit nimeni, eram c-o plasa nașpa la mine si drumul nu era asfaltat încă. De obicei, veneau oameni cunoscuti că-n zona aia, se cam termină lumea pe undeva prin Codomarc (deja sună nemțeste). Am urcat în mașină si am început să conversez, să văd dacă isi mai mișcă mainile la varsta asta sau e masina pe pilot automat si eventual s-apuc să sar.
Într-o lună urma să plec în Olanda, la un tip pe care-l întalnisem prea puțin si care nu avea altă treabă decat să mă sune de 15 ori pe zi si să-mi spună că el cu mă-sa abia asteaptă să mă vadă. Cum nu era what s app sau nu stiam eu să folosesc, îmi tot trimitea poze cu saltelele cu apa pe care le luase ca sa ne fie casa comoda: una mie, una lui si una de bambus lu mă-sa.
Ca sa nu degenereze discuțiile, nu-l intrebam niciodata de ce sunt atat de importante saltelele avand in vedere ca eu merg cu contract de muncă si am unde locui dar am tăcut. O vreme.
Barbatii se gandesc doar la sex.
Si
Cum ai putut să te culci cu unu mai batran pe care nu stă carnea drepț?
Micul secret pe care ar trebui sa-l stii, dar nu avantajeaza pe fiecine e că, daca o femeie te place, se gandeste si ea la sex. Daca nu te place, poti să paști muștele în cea mai tare companie, să fii CEO de 42 spilcuit si mirositor a Gaultier. Nu o atragi si gata. Probabil esti un plictisitor sadea. Iar daca ea nu se gandeste la sex pentru că nu-I dragoste la a opta vedere si tu tot bati apropouri, îi devii antipatic maxim. Si poate poate se va incurca cu tine in lipsa de altceva dar, in continuare, nu se va gandi la sex pentru ca pur si simplu nu-I atrasă AȘA de tine. Si daca ai 20 si dacă ai 80. Tam tam.
2. Carnea drepț! Fiecare stie cand se uită-n oglindă după dus, ce anume trebuia să stea oblu când își iubeste muierea. Si fiecare muiere stie că dacă omul ei o place, se preface că nu există colacii de pe burtă, sânii lăsati sau alte lucruri omenești care nu apar si-n Cosmopolitan.
Tânăr- in vârstă, femeie- bărbat – oamenii dezbrăcati arată absolut diferit. Este o vorbă-n bătrâni si se referă (că bătrânii nostri erau intelepti, nu ca noi) la caracterul omului: cum e fața așa si… pe atunci nu se rostea Fund. În realitate, mie de exemplu nu-mi plac bărbații prea slabi. Unora nu le plac femeile inalte si slabe ca mine – am auzit de multe ori si eram imbracata: esti cam slaba ar trebui sa te mai ingrasi.
Concluzia? Dacă ți-ai luat omul, femeia – că o fi tot om – din mare pasiune si avea 60-80-90, probabil că n-o vei părăsi după un an jumate pentru că acum arată precum Adele. Te-ai obișnuit cu ea pentru ceea ce înseamnă în viața ta. Sau dacă bărbatul tău s-a urâțit ca s-o zic p-aia dreaptă sau a chelit și ție-ți plac pletoșii, nu-i așa că-s alte motivele pentru care te desparți de un om? Eu nu am auzit niciodata pe cineva care și-a lăsat femeia sau bărbatul după ani de zile pe simplul motiv că nu-i mai plăcea cum arată. Vârsta, timpul, prin acestea toți trecem și să dea Dumnezeu să fie cât mai puțini scutiți de asta. Când ți se întâmplă ție, înțelegi mai ușor. Lângă un om cu-n character frumos și bland, cu inima preponderent curată stai în liniște și ai siguranță. Altfel, vorba unui fotbalist roman, te căsătorești cu frumoasa și rămâi cu proasta.
Există și tineri si mild si seniori libidinosi.
In exemplele tabloidizate din Romania dar si din alte tari, era vorba, de cele mai multe ori de subiecte care vând: un domn în varsta cu niscaiva defecte vizibile, o domniță fără nici un defect cosmetizata maxim si pozna de pe tort. Fiecare înșela. Scandalurile și împăcările erau perpetue. Nu v-ați întrebat de ce se expun atat de mult acei oameni? In toate ipostazele? Ați crezut că chiar există paparazzi care aleargă după un cuplu care merge la terasă sau să-si cumpere paine – doar pentru că ea e tânără si el în vârstă?
Subiectul vinde! Pe legea mea, e steril, mai bine citești despre minereuri si antioxidanți, măcar știi pe ce lume trăiești.