Arșița și aroma de cafea în gară

În dimineața aceea m-am grăbit s-ajung să-mi iau cafeaua înainte ca cei care schimbau turele să se așeze la coadă. Căldura devenea deja vizibilă ca un abur și crea, pe lângă șine, jocul de oglindă al aerului fierbinte. Navetiștii se grăbeau la autobuzele lor.

3 oameni în fața mea.

Nu mai bei nicăieri o cafea așa bună ca aici. Și ieftină. M-am uitat la ceas, mai aveam 25 de minute până s-ajung unde aveam de mers. De fapt erau 10 numai că bacteria s-a topit și ea. Dallmayer. Automatul de cafea din gară. Îmi trag masca pe nas și gură și aroma gumei pe care-o mestec, mă face să simt acid în stomac. Sau o fi de la stress? Totuși, stau la coadăla cafea. Nu găsesc nicăieri un capucinno atât de bun și ieftin. 3 lei, pahar mare.

Înaintea mea, un cuplu se giugiulește Sunt tineri îndrăgostiți. Abia își pot lua mâinile unul de pe altul, eu mi le șterg tot la 5 minute căci le simt umede sau murdare.

După amiază revin în gară și la cafea. Culmea, că dau și peste cei doi îndrăgostiți, de data asta asteptau și ei un tren. N-am ce face așa că mă uit curioasă la oameni fără a gândi oareșce despre ei. Fata are vreo 15 ani și el tot pe-acolo. Nu mai poartă veselia de dimineață. Termometrul a urcat până spre 40 iar șinele de tren sunt ca niște săbii înroșite-n foc. Pe băncuțele care par murdare desi adesea văd femei curățând, stă câte un solitar. Cuplul pare stingherit. Niciunul n-are chef să vorbească. Nu sunt certați. Trăiesc arșița și parcă arșița a topit din pasiunea dimineții. Vorbele le-au rămas pe te miri unde, el bea cafea – dallmayer, ea se uită pe telefon. Nici nu se ating, darmite să se pupe, ca dimineață la automat. Schimbă uneori frânturi de zâmbete și 2-3 cuvinte. Fiecare e cu gândul altundeva. Unde trupul și sufletul au dat de confort. Așa-i iubirea de azi, nu-și mai ajunge sieși, o poate perturba ceva pe nesimțite.

O valiză rigidă, imitație Samsonite dar c-o literă schimbată, stă între ei. Dacă s-ar atinge cred că s-ar topi. Și nu de la iubire. Îmi dau mâinile cu spirt și-mi aprind o țigaretă. Bine că nu iau foc cu totul. Rea meteahnă. Degeaba caut una cu care să mă-nțeleg bine, toate-s agresive și dau dependență. Ca dragostea erotica. O cauți de vreo 10 ori cel puțin într-o viață de om dacă ai avut noroc s-o trăiești intens măcar odată.

Băiatul cu păr lung si drept, șaten, până la umeri, cu tatuaj cu sabie și ceva mâzgălitură pe dosul gâtului se scarpină elegant și aproape nevăzut într-oparte, pe unde bănuiesc că-I curge un strop de transpirație. Fata pare preocupată de părul ei și dacă ar fi acasă și nu-n gară cu iubitul ei, l-ar prinde repede deasupra capului. Părul din cap adică, e slăbănoagă, pe el nu-l poate mișca precum la judo. Ne sorbim cafeaua, ne așteptăm trenurile de parcă ne-am fi înțeles. Toți avem firele noastre de transpirație. Eu trepidez de iubire, iubirea de dincolo de arșiță, cea cu care mă pot purta pur, așa cum sunt. Ce bine e să te iubească cineva necondiționat!

Vine trenul meu și îmi iau și paharul cu cafea. E singurul lucru ieftin si bun pe care-l găsesc în oraș. Mă uit la îndrăgostiți și mă întreb dacă și-au consumat sentimentele în opt ore sau sunt doar amețiți de arșiță și nu mai știu cum să se poarte unul cu celălalt?

Din amintiri, toate gesturile și vorbele erau bine cântărite la 15-20 atunci când credeam că îndrăgosteala nu trece niciodată.