Poveste veche cu petrunjelu și Hani

           

preluat petrunjelu pentru pesiche

La o scurtă bucată de vreme, după ce ne-am mutat din nou împreună, am concluzionat că ori trăim, ori facem infarct amândoi.

            Nu am știut și nu am simțit în toți acești ani că sunt doar femeia-femelă. Nu am gândit că s-ar fi săturat de mine. Că mă acuză de eșecurile lui. Că-mi va întoarce spatele.

            Astăzi, crede că totul a eșuat din cauza mea. Iar eu… aștept. Să se ridice voalul. Sincer, nu se vede prin voalul acela, l-am purtat și eu. E ca și atunci când ai lacrimi în ochi, ești orb pe jumătate!

A fost milă, iubire, jertfă? Nu vă întreb, eu nu cred… ci știu. Și sper ca din toate acestea trei, a mai rămas o scânteie.

De câte ori poți ierta când ai iertat deja de 70 de ori câte 7? Dumnezeu sădește în tine puterea de-a înțelege slăbiciunea, durerea, mărirea, căderea aproapelui tău. Dacă nu este un fel de iubire, cea care face sămânța să încolțească, atunci nu știu ce e. Dacă nu iubești, nu poți să ierți cu adevărat.

Nu, nu vorbesc de uitare, este cu totul altceva. Memoria rămâne cu bune și rele, este de dorit să fie așa. Dar iertând, cele bune acționează în folosul nostru iar amintirea celor rele ne aduc aminte de suferință, astfel pe cât posibil, să evităm ceea ce ne-a dăunat.

În fiecare zi, timp de un an de zile am ieșit să adun iarbă pentru porcușori. E desertul lor preferat, pot să le dau orice, strigă zilnic după iarbă. Iarna, când zăpada a acoperit totul în jur, am mers în câteva grădini de pe lângă blocuri și-am dat-o la o parte, cu mănuși groase. Am găsit iarbă proaspătă, o adun zâmbind. Când o adun, zilnic, îmi imaginez cum cei doi încep să mecanizeze fiecare fir de parcă n-ar mai fi mâncat niciodată nimic până în acel moment.

Read more

Cerere, către Moș Nicolae

(foto: arhiva personală din altă lume)

Salut, sunt Ioana – știi, să nu mă confunzi iar, ca satul ăla Sîntioana, tot cu Î din I.

În primul rând vreau să-ți mulțumesc că ai făcut cu putință să te așteptăm cu toții, altfel, în ultimii 5 ani. În viața nouă care ne-a fost dată fiecăruia. Ce cadou, ce surprize, cum a făcut Dumnezeu minuni și iaca, ne-am descurcat crezând că noi, noi suntem cei bravi!

A fost, este pandemia. Înfricoșător. Dar mă și tem să spun că-n răul cuiva poate fi bine. Am dat vina pe pandemie pentru că Kint nu are cu cine să se joace. Că nu ne vizitează nimeni. Am mințit. Cred că eu sunt o persoană rea pentru alții. N-am încredere. Nu mă apropii. Nu mai vreau durere acum.  Mi-e bine-n familie. Așa că nu vreau să-mi aduci mie nimic!

Acum, am și câteva plângeri, dar e vorba de cadourile pentru copil că mi-ai dat liber și anul ăsta să aleg eu pe cât se poate.

Trec la subiect.

Poveștile de pe youtube, cele cu Santa și cu tine au o problemă! N-aveți servicii de triaj, nu vă e milă de bieții copilași?

 Pe când credeam c-am evoluat de la perversa (pardon diversa) nuielușă colorată și plină cu bobi de polistiren, vedem niște lucrători undeva, aranjând un Moș. E gata, e gata! Strigau copiii. Acu, eu nu zic că erai tu sau Crăciun dar la final, apare și ditamai parul adică un fel de scândură de care să te priponești când ți-o fi greu.

– Da ce e aia, întreabă copiii

– Nuiaua! Ia, dați=vă de-aci să nu vă bată Moșu, zice nenea care se chinuia să aprindă sechelele adică nuielele alea…

Spre casă – De ce plangi?

– Nu vreau să mă bată Moșu dar aș mai veni aici.

– Doamne și păzește pai nu te bat eu, cum să bată Moșu un copil?

– Așa a zis Nenea.

– Eh, Nenea filma o reclamă. La cizme. E o firmă. Bata. Bata- Moșu.

Acasă, înainte de culcare caut pe youtube  adevărate legende despre Moș Crăciun. Am imaginație încât compun ad hoc poveștile dar am vrut să știe legenda, tradiția. Și povestește un nene radiofonic cum Crăciun era rău la început dar apoi, cu ajutorul Fecioarei a devenit bun și… și eu m-am bucurat că în sfțrșit am găsit ceva ca sa fac legătura între Sfânta Sărbatoare și Moșii ăștia așteptați de noi toți…

– E frumoasă povestea asta, vocea e cam hârăită

– Nu-i frumoasă deloc și mie nu-mi place să dorm!

– Dar te gândești la povești cu…

– „Însă când a aflat, Moș Crăciun s-ar fi înfuriat și i-ar fi tăiat mâinile soției sale“

Read more

7 Seriale pentru timpul pandemiei Covid 19. Seriale cu sfârșitul lumii, virus, sf, supraviețuire.

(unele sunt în draft de când au apărut, acum e destul material cât să vă alegeți măcar unul dacă sună tentant)

Te pun pe gânduri. Poate că Sful și realitatea au în comun mai mult decat am fi crezut?

Si anul trecut mi-am notat deja la ce mai apuc să mă uit iar cele pe care nu le-am suportat mai mult de 2 episoade, nu le-am adăugat aici. Totuși, mai încerc să completez. De unde apetitul pentru acest gen de seriale? Păi te fac să te pierzi în ele, uiți de frică dar apoi frica revine așa că recomand cărți sau meditație 🙂

Strange things

Strange Things le are pe toate.

Când am ajuns la momentul în care puteam să scriu despre mai multe seriale terminate- văzute ori abandonate, mi-am  zis: am o problemă cu memoria, nu-mi amintesc vreo 3 seriale. A trebuit să revăd  trailerul de la Strange Things. Nu sunt mai multe filme e chiar acesta!

Ia să-l scriu prima dată p-ăla cu adolescenții care joacă un joc de ai impresia că seamănă cu Jumanji. Ba, stai că nu-s adolescenți, sunt niște copii. Aaaa, ăsta e motivul pentru care-am ezitat să văd serialul. Dar e absolut fantastic, m-am desprins greu de pe un episod pe altul. Și mai e serialul cu femeia care-și crește singură copilul și copilul dispare. Nu e crimă, e o altă realitate și cineva încearcă să ia contact cu ea, cu mama. Apoi e și ăla despre fata-număr, tânăra care scapă dintr-un fel de închisoare în care-i erau testate și pregătite abilități ce depășesc cu mult pragul posibilităților  minții umane.  Parcă ai impresia că vezi și scene din Alien (filmul ăla vechi din 79) si dosarele X Predator pe ici-colo când de fapt totul e absolut nou și cu niște întorsături la care speri uneori dar nu te aștepți la ele.

Filmele horror nu-mi plac. Nu e horror, nu apare brusc un zombie plin de sânge și nu urlă o victimă cu spume la gură și nu se întoarce  roată-roată capul unei păpuși nasoale.

Strange Things are de toate și e plin de suspans. Puștanii de 11-12 ani fac deliciul actiunii si al dramei, un orașel întreg e dat peste cap aparent de un joc. Sau e salvat de jocul respectiv? Te ține cu sufletul la gură și merită, de văzut în pandemie!

Personaj preferat Eleven. (Millie Bobby Brown) Un rol potrivit mănușă!

Are 3 sezoane. Stranger Things 4 nu se mai filmează din cauza pandemiei.

Trenul zăpezii Snowpiercer

După Strange Things am căutat unul care să-i semene. Așa cum am făcut după Prison Break sau Homeland. Ei bine, am găsit un serial care-ar putea fi pe placul celor care-au rămas impresionați de Strange Things dar nu e acesta, vi-l prezint mai târziu.

Read more

Cum să faci fericit un necunoscut – umple-i coșul!

E atât de simplu!

@ Dacă vrei să fii fericit o viață întreagă, ajută pe cineva, transcede Albert Camus. Că doar nu era să lase pe blog doar ofertele de Black Friday la ceaiuri. Mă certam pe vremuri cu fata asta că ea era vegană și voia ca toată lumea să fie la fel. Acu n-o acuz că visa de pe-atunci să… ceaiul fiert e vegan? Să vândă nuci. La cât de scumpe sunt toate acum, aș vinde și eu, orice, mai ales ciorapi folosiți sau desperecheați, românii cumpără la disperare.

I am the living proof. Bo-hoo-hoo.

Am stabilit deja că-n orașele mici Toți îi cunosc pe Ceilalți. Ceilalții@ sunt un grup mic care se cam învârt-n jurul axei si nu au aflat despre Toți.

În orașele mici, în general, fiecare e Cineva. Nu semănă. Nu sunt oameni, sunt Cioara, Mioara care-a fost cu Doru dar mai ales aia care s- a culcat (și) cu Ăla. Ăla e fratele lu Coastă care vinde biciclete. În orașele mici oamenii sunt mult mai somnoroși iar seara vine mai repede așa că se culcă mai des și mai mult.

În orașele mici, Toți se supără pe ceilalți că nu salută. Toți gândesc că Ceilalți trebuie să salute primii.

Read more

Există răceală și în timpul pandemiei de Covid 19, nu numai în relații!

Măcăleandru cu 2 tipuri de covid

Într-o dimineață m-am trezit cu o parte a corpului rece și cu impresia că am 3 amigdale. Am alergat la oglinda din baie să văd dacă nu mi-a migrat  dintele reconstruit pe mandibulă –  în gât.

Culmea, amigdalele mele erau mici cât boabele de năut. Da ușor răntălite, așa, nu-mi plăcea cum îmi stătea cu ele.

Eram în concediu, așa că m-am dus urgent la spital pentru că  brusc, crocodilul mic din familie, nu putea respira eficient. S-au recoltat probele a venit și iubita fostului meu iubit de când doamne tineri mai eram. Să-mi recolteze exudat pentru Covizi. Musai să fi fost ea în tură.  A  zâmbit cu empatie. Mi-a șters și canalul lacrimal, 2 zile mi-am umezit ochii cu ser fiziologic, eu care  pân-atunci plângeam toamna cu lacrimi amare, alergie intensă la toată toamna.

(acesta e un pamflet, recoltarea nasofaringiană nu doare)

În a treia dimineață de la începutul relatării, aveam vocea lui Byork, nasul înfundat și eram surdă. În ziua aia, m-am certat cu singurii 3 omeni din afara familiei cu care (am timp să) (și mai am chef să) vorbesc. Pentru c-am strigat la toți.

Read more

Viața în familie la bine și la rău

Tainaaa… Tainaaaaa

E sunetul muzicii de la canalul Jim Jam. Nu-mi sună tocmai ca Take my breath away de  la Top Gun.

– Copilu, mai ai 15 minute. Da-o mai încet!

– Ceeeee?

Vine buni. Trece buni pe lângă noi, intră buni în baie vorbind:

– Să mai iau sirop de-ăla cu măceșe? De când sunt obligatorii măștile? Vezi că merg azi pe la cimitir Nu i-l oprim teveu?

Buni intră-n baie as i said, copilu-n panică:

– Nu vreau să muriiiiiim și să mergem la cimitir!!! Mamaaaaaaaaaaaa!

Îl liniștesc, n-avem covid dar și mie îmi vine să-mi aranjez puțin amigdalele cu furculița de când s-a îmbolnăvit dagă dagă mic și pusicuțu lu mama : roll:

Telegrafic îi sugerez mamei să poarte masca să se reobișnuiască pentru că de luni va fi iar obligatorie peste tot. Parcă și la cimitir

Uaaaaaaaiiiiii!!!!!!!!!!

  • Taci puiu că nu murim azi!

Dar copilul e cătrănit rău așa că îi mut linia pe Trenu Thomas. Proasta de mine, i-am pus picături ieri în ambele urechi, că cică-ldoare stânga și-i era bolnavă dreapta. Acu i s-au umflat dopurile de ceară prin cap ca mingile de tenis  

Mă mai uit pe geam. Nu putem merge toți trei.  Toamnă și ciori. Oamenii din oraș au crezut mereu că ciorile-s păsări migratoare. Ce romantic. Până și Tudor știe că tat-su-i migrator, ciorile nu.

Read more

De ce alege o femeie de 40 de ani să “rămână” fără soț sau partener

Cercul ironiilor

De multe ori nu alege. E și asta o întâmplare, o poveste a ei, un nenoroc, că poate nu și-ar dori situația.

Dar să vorbim despre cele care aleg acest context.

E indubitabil. Știe că amorul e – nu numai un lung prilej pentru durere dar mai grav e că… trece. Exact opusul unei boli pe care te-aștepți s-o vindeci. Și vrea să aibă o bază emoțională clară în ceea ce rămâne DUPĂ.

Ca femeie de 40 și ceva de ani, ai niște balonașe mai greu de acceptat (poate forma burții), poate îți lipsește un colecist și refluxul esofagian nu-i ceva sexy, artrita de la umărul stâng te face să te simți ca Terminator când îți închizi sutienul. Să presupunem că ești totuși relativ sexy  (evident pentru șefu de scară, nu pentru epilații de pe tik toc) și eventual deșteaptă. Deșteaptă – adică știi că vaccinul nu-ți poate fura identitatea națională pentru că n-ai avut-o niciodată. Precum  în curând probabil că nici ovulație n-o să mai ai, moartea pasiunii. Deh, cu atâtea suplimente trendy  care îți înlocuiesc aproape orice umori din corp, să fim serioși : roll:

Femeile de 40-50 frumușele și deștepte ar trebui închise-n peșteri, ca vrăjitoarele pe vremuri. De ce au rămas ele singure, ai? De-aia că nimic n-a fost destul de bun pentru ele, nu? Și-acuma fac spume când îl văd pe soțu-tău zâmbind în al 34-lea selfie reușit în care nu ți se vede și ție premolarul lipsă.

De fapt, în ultimii ani, dacă bine-mi amintesc, în lista mea de facebook sau uitându-mă din greșeală – la poze care apar în cronologie cu perechi și fericiri în doi, nu mi-a plăcut nici un soțior. Am numit asta maturizare.  Nu l-aș fi luat nici cu pensie de veteran de război, așa, la prima strigare, adică nu numai că ai atrită, bășici și ovule mai puține da-ți face figuri nervu optic. Se zbocotea și gata. Ca să nu mint, mi-au plăcut doi, dar de-ăia știu că-s în relații tari cu niște femei beton și mi-au plăcut în sensul că i-am admirat per total, pentru viața lor în ansamblu, nu pentru cum arată. Am eu convingerea că cele mai multe perechi se potrivesc foarte bine și au avut destul timp să se obisnuiasca si să-și formeze împreună cusururi. Nu îmi (mai) pot plăcea într-un mod romantic oamenii care sunt făcuți unul pentru altul.

Pe de altă parte, în ultimii doi ani, m-am uitat în cronologie de vreo 15 ori și atunci am dat like la ce mi-a pus Mark pe tapet. Bun, la un moment dat am navigat si pe niscaiva matrimoniale nemțești. Cei care mă voiau de nevastă cu tot cu flotant, arătau ca „eroii” din Doctor G: Medical Examiner.

Read more

Prima criză de astm bronșic la copilul de 2-5 ani, în perioada Covid19

Cât am stat în spital, am căutat niște informații care să mă ajute să înțeleg ce se întâmplă cu copilul meu după diagnostic, și ce se întâmplă cu mine, pentru ce trebuie să mă pregătesc.

Acu, la 41, cel mai rău caz la mine ar fi probabil să aflu că-s înfiată din Siberia, dar totuși, nici cu astmul la 4 ani nu-i floare la buric.

Cum era înainte:

Copilul strănuta în anumite perioade. Rar tuse. Febră poate de 2-3 ori a făcut de când a venit pe lume. Răceli simple, de colectivitate, tratate cu nurofen, panadol, și alte scheme de tratament date de medici. Nu a avut nevoie de antibioterapie.

Cum eram eu înainte de ultimele 4 zile:

– mă strecuram uneori în baie să fumez câte un slim și după ce adormea el, scriam și mestecam tutun. După ce-am trecut prin asta nici nu mai vreau să aud de tutun.

– credeam că aparatul de aerosoli e un moft necesar care fluidizează muci cand ai impresia că copilul nu poate respira. Apoi am trăit adevărata impresie de “copilul nu poate respira!!!” și mi-au albit și perișorii din urechi până am ajuns la gardă. Am crezut că avem o puzderie de Covizi și am dat vina pe mine, pe mica excursie, pe alegerile din PNL și pe felul în care arată și vorbește Ciolacu și Attila Cseke  Toate premisele false. Pur și simplu, se întâmplă și nu mai are importanță ce a fost ci ce poți face tu ca să previi.

Am ajuns la spital, la urgență, cu papuci roz de vară  și bani puțini după concediu.

Read more

O doamnă elegantă cu un rucsac foarte mare și lipsit de eleganță

Păi nu a fost întotdeauna așa.

Zilele trecute, întâmplător, am văzut pe undeva o poză în care apăream și eu. Adică  în poză erau vreo zece persoane și m-am recunoscut după juma de cap și rucsac.Ok, e oribil, e imens dar:

– de două ori pe an scutur din el toate semințele de susan

– sunt mereu pregătită pentru un infarct, sfârșitul lumii sau o excursie în îndepărtatul Cluj

– să port genți  e ca și cum aș încerca să-mi ascund un mont-bont de la picior într-un pantofior de sticlă.

– lumea nu mai e curioasă de ce sunt mereu singură cu-n kind, s-au plictisit, e curioasă ce-am în ditamai rucsacul

Păi gândiți-vă că pentru o șoferiță mașina e și dressing (dacă are copii, e inclusiv cu ketchup ul de la MC). Eu nu șofez. Am avut o amică ce-și folosea portbagajul pe post de cămară. Numai murăturile le ținea la mă-sa. Adoram să merg undeva cu ea pentru că nu exista lucrușor pe care să nu-l găsim în mașină. Nu-i plăcea să curețe cămara mai des de Paște și Crăciun, așa că într-o zi, când am deschis să punem niște plăsoaie a sărit de-acolo chiț-chiț. Amica mea avea fobie de funcționari administrativi și de șoareci. A leșinat, am stropit-o cu Avene, apă termală de lux, am convins-o că Ratatouille nu are și familie în cămara ei. Amica mea s-a dus la serviciu 3 kilometri pe jos o vară întreagă și așa  și-a întâlnit soțul, pe atunci medic veterinar. Au divorțat după trei ani când el s-a angajat la stat între dosare iar ea i-a donat mașina.

Femeile cunosc cel mai bine legile lui Murphy. Și se adaptează.

În rucsac am de toate, nu plătesc rovignetă și am scăpat de grija asortatului genții cu eșarfa sau pantofii. Odată am uitat să-mi iau copilul de la bonă dar niciodată n-am lăsat rucsacul pe undeva, parcă mi se strânge sufletul dacă nu percep ditamai cărămida pe spinarea mea.

Read more
15 august și micul meu pelerinaj la Mănăstirea Nicula

15 august și micul meu pelerinaj la Mănăstirea Nicula

A afirmat literalmente Iisus că el este Dumnezeu?  (poate că nu, dar nu era nevoie)

Mda, Codul Vinci scrie mizerii, a pus fapte istorice adevărate alături de invenții despre Mântuitor. Nici nu pot spune ce blasfemii. C-ar fi avut soție, frați, surori!! Nu recomand în veci s-o citești că te tulbură-n credință!

Scrie-n cartea lui Dan Brown că Iisus a trăit ca un om adevărat. Ce ispită de la diavol pentru creștini!

Sunt secte și culte religioase care folosesc date din scrierile gnostice și cartea asta poate suci mintea oricărui credincios.

Să nu faci yoga că poate intra  alt suflet sau chiar diavolu-n tine și-apoi greu iese ăla. brrrrrrrrrrrrrr

Așa fel de recenzii și discuții pe forumuri erau când a apărut cartea lui Dan Brown, Codul lui Da Vinci. Ezitam s-o citesc deși plesneam de curiozitate. Foarte greu m-am împăcat cu credința în Dumnezeu căci erau două  neconcordanțe înăuntrul meu.

  • Orice aș fi cercetat sau citit dădea cu virgulă și niciodată cu punct. Lucrurile s-au mai simplificat când am reușit să trag o linie clară între dogme, tradiții, religie, obiceiuri și ceea ce numesc la propriu Credință.
  • Mulți oameni nu cred pentru că nu simt, spun ei. Au fost obligați cumva de părinți sau de circumstanțe să fie credincioși. Ei bine, eu am simțit mereu existența Divinității, de acolo și vina că-n creierul meu nu se lega mare lucru.
  •  
  • Acum, uitându-mă la pelerini, îi mulțumeam lui Dumnezeu că știu așa puține și cred atât de mult.

Mestecam un cucuruz și mă simțeam liberă.  În curând Universul, Nenumitul, va mângâia rănile mele din ultimii ani. Nu mai văzusem atâta lume la Manastirea Nicula de ani de zile. Fusese si Pandemia de Covid19. Priveam cu nesaț chipurile, oamenii , copii, bărbați femei.  Nu mai era balamucul din ultimii ani dinainte de pandemie. Mulțimea de pelerini era splendidă. Nu mai erau tarabe, nu au dat voie decât strictul necesar. Nu am mai simțit mirosuri neplăcute și pentru prima dată n-am auzit înjurături si n-am văzut oameni beți pe drum. Decât la fostul magazinul sătesc, făceau parte din peisajul rural. Până si tinerii care mergeau cu cortul păreau mai domoliți într-ale vieții. Nu erau pe maxim. Middle era bine.

Cu 40 de minute înainte de a sta acolo îmi culcasem pruncul și aveam de gând să citesc ceva. N-ar strica să mă amestec și eu în mulțimea care merge la Praznicul Adormirii la Nicula. O să contribui și o să primesc energia de care am nevoie în următoarele luni.

Read more

Astăzi am simțit că înnebunesc. Și e bine să taci și să nu spui că simți că azi înnebunești

Und sie sagte von 3 Jahren…

Astăzi, dintre toate zilele de când a coborât Sacha înspre mine, astăzi am simțit că înnebunesc. Pur și simplu. Că o să mi se strice capul și n-o să mai știu ce să iau din hipermarket. C-o să sar în cap cuiva, legănându-mă amabilă printre coșurile lor cu care se păleau neglijenți unul pe-altul.

C-o să le strig că aparenta lor nepăsare vine de la alprazolam sau vodkă sau poate-au fumat ceva sau poate s-au îndrăgostit proaspăt și nu n-o să țină. Și-o să fie iar nefericiți.

Și nu, nici excursia aia de 7 zile n-o să le iasă grozav că drumu-i cel mai frumos, pregătirea bagajului, entuziasmul nopții care precede plecatul, hainele alese pe tren, pe avion, pe mașină. Că se vor trezi acolo unde și-au dorit, la două ore de zbor distanță de România și se vor gândi fiecare la altcineva: ei, cum ar fi cu… dar ce frumos zambește ea, las c-o văd săptămâna viitoare…

Sau: ce obraznic mă privește el, se vede clar că-i plac, oare are pe cineva?

Însă ceva sau cineva a decis că nu pot înnebuni, cel puțin nu până nu plătesc la casă. 205 roni. 2 pachete scutece nr 5. Ce-am făcut?   Eu am nevoie de scutece nr 4!

Văd, între toți oamenii de la casele de marcat și paznicii și toate angajatele care ajutau oamenii care nu știau să plătească la automate (dar se buluciseră exact acolo) văd o Femeie. Și era tristă. Și obosită. Undeva la 48-55 de ani, cu părul strâns la spate cu-n elastic mov. Genul de persoană care-ar trece neobservată și dac-ar avea două codițe roz, împletite. Dar femeia avea ochi pentru fiecare aparent nimic, femeia aceea nu era robotizată. Terminase de plătit în locul unui client care bombănea și fug la ea cu pungile, transpirată și hiperventilată. Puhoiul acela de oameni parcă-mi mânca sufletul.

S-a întors spre mine cu salopeta ei roșie prea purtată de alți colegi care probabil renunțaseră demult la jobul obositor și a schițat un zâmbet.

Read more

10 jucării interactive pentru copiii energici de 4-7 ani

Camera e plină de jucării și se satură de ele,  prefer să ne tortureze decât să se joace.

indeed, ați achiziționat prea multe, știe că va primi noutăți curând. Dacă vouă vi s-ar mări salariul tot la 3 luni nu ați reacționa ca un copil sătul de ce-a avut înainte?

Nicio jucărie nu-I interesantă mai mult de câteva minute.

(nu. Odată copilul a spus: dar eu nu vreau să mă joc singur! Vreau să te joci TU cu mine, nu am cu cine mă juca!) Jucăria e interesantă cu adaptor gen mama, tata sau altcineva!

Copiii hiperactivi au nevoie de mai mult spațiu și timp ca să-și consume energia fizică și mentală. Numai că nu prea  doresc să-i pui în fața unei cărți cu poze pe care s-o răsfoiască dacă te întreabă cât de lung e Dumnezeu de-ncape în tot orașul și nu numai la biserică .

Copiii mici hiperactivi – preșcolarii nu ar trebui să fie @autodiagnosticați de părinți sau vecini cu tulburări gen ADHD. Ei sunt energici și punct. da, pot fi energici pe nervii voștri, vă asigur c-ați fost la fel numai că ați uitat. Sau oricum, n-aveați de unde să știți cine zice: mama lui de copil afurisit că iară mi-a călcat stratu cu ridichi. Nu judecați copiii, noi, adulții suntem suficienți. pe cât posibil încercați să nu vă faceți griji de viața altuia decât dacă vreți cu adevărat să ajutați :love:

Până la urmă, după o lună de conectare  și joacă, indiferent cât de obosită eram, am putut să fac un top al jucăriilor pe care (nu) îmi pare rău că am dat banii. Însă ne jucăm și împreună, măcar o jumătate de oră, apoi se instituie pauza în care copilul e rugat să deseneze sau să răsfoiască o carte. Nu Plânsul lui Nietzsche ci o enciclopedie colorată adaptată vârstei.

Dacă petreceți mult timp acasă cu copilul puteți încerca… în primul rând Prezența Conștientă.

Hai mami să-ți arăt ceva

Imediat vin (recunosc)

Hai să ne jucăm

(da acuma mestec în ceaun- recunosc, poate-n supa făcută de mama)

Hai să ne jucăm de-a…

Of, iară de-ăla?? (recunosc)

Nu le pot face toate cele de mamă bună. Dar, în afară de ieșitul afară – numai la apus, din păcate nu ne putem expune la soare – îmi fac timp pentru prezența conștientă. Veți găsi pe net detalii, sugerez să personalizați în funcție de structura voastră și a familiei.

  1. Pistă de curse circuit de mașinuțe

Subiectiv, pe câte piste și mașinute am dat banii, cam toate au aceeași dinamica și materiale și funcționalitate. Asta ni se potrivește, petrecem mai mult timp jucându-ne cu ea. Am avut pista mai scumpă (asta a costat cam 60 de lei) și plasticul de la șinele de îmbinat s-a îndoit repede. Pistele luminoase nu sunt fosforescente noaptea, e vorba de obicei de mașinuța care luminează. dar arată foarte bine. Si acum, pentru noi am fi putut achizitiona 4 (!!) de calitate bună la prețul celei de mai jos cu care… ne jucăm cam în doru lelii uneori. Dar am o posibilă explicație 🙂

2. Gara din Knapford cu trenul Thomas

a fost un cadou, mie mi-a plăcut mult dar la prețul ăsta, mă așteptam să ruleze Thomas singur. Pe șine adică, nu să-mi strângă praful de pe sub dulapuri. O fi ceva cu el, materiale de calitate dar nu face nimic, îl simți când calci pe el noaptea așa că, l-am pus la păstrare. Dacă devine fan locomotiva Thomas si prietenii, il (re)dau.

Read more

Recomandarile unei începătoare de… puzzle de 1000 de piese.

_ acesta NU este un articol plătit. Caut emoții noi, potrivite cu starea mea de spirit, pozitive, deconectante după o zi de muncă, potrivite și pentru copil

Indiferent cum ajunge un puzzle sub nasul tău, sunt câteva detalii care îți vor influența ulterior alegerile.

Mai fac sau nu mai fac puzzle?

Dacă mă enervez, mă descurajez, recompun un  puzzle doar că mi-am propus să am și eu măcal unul de o mie de piese sau le-am promis copiilor nu te apuca sau nu continua, cel puțin o vreme. Insist că e cel mai important să iei un puzzle cu atâtea piese la o calitate cât mai bună! V-am povestit experiența mea cu o firmă de jucării care produce si puzzle, nu mai repet greșeala după ce am testat din cele bune.

Sfaturi în alegerea unui puzzle:

  • Dă un search pe net cu genul de imagine puzzle pe care ti l-ai dori, gen puzzle recif de corali sau puzzle oriental, puzzle anatolian, etc. Ceva ce-ți place ție mult. După exemplul personal, la ce frumuseți vezi, e posibil să alegi altceva… si altceva
  • Calitatea pieselor e importantă, așa că sugerez să alegi de pe We Love Puzzle  imagini din colectiile Ravensburger, Enjoy (scroll down ca să vedeți ce piese frumoase au) sau Bluebird (2 plus unu gratuit pe We love puzzle, credeți-mă că merită!) pentru că piesele sunt ele în sine o delectare. După ce faci jumătate,  vei ajunge să deosebești două piese aparent identice pentru că numai una are o nuanță, un detaliu pe care nu le-ai observat până acum. Exemplu – ai cer, mare, cupole albastre in acelasi puzzle si crezi ca nu le vei putea deosebi. După un pic de antrenament eu am ajuns să selectez piesele de la imaginea cu Santorini – de la producătorul Enjoy – in cutii diferite, potrivite pentru locul lor. O să ajungi să observi cu bucurie diferențele când ele par că nu prea există. Dar nu numai în asta constă calitatea pieselor.
  • Tăietura. Inimioare mici, mari, puncte de cuplare cu forme în care se potrivesc numai piesele care aparțin locului. Calitatea cartonului. La un moment dat, făceam greseala să lipesc direct pe folia de lipit puzzle si mi-am dat seama că nu e ok. (we love puzzle livreaza de obicei si foliile de lipit) Asa ca am desprins câteva piese de la Bluebird fără probleme. Ceea ce nu pot spune despre un puzzle de la firma N. Fără supărare, N produce jucării frumoase, incântătoare, sunt inventivi dar nu si nu, fără puzzle de la acest furnizor. Si sigur că or fi si alte firme care nu au vocația asta. E strict opinia mea.
  • Nu alege un puzzle inferior la calitate după ce ai făcut unul de la producătorii de top. Asta a fost experiența mea cu N – poate ca merge ca puzzle pentru copii dar (probabil spre rusinea mea) am aruncat la coș castelul de lut din Valea Zanelor. După ce m-am luptat cu el câteva ore pe zi într-un weekend. Si nu doar eu fac puzzle in casă, acum e expertă și mama, în detrimentul Sudoku. N-a reușit să pună o piesă, în timp ce, la celelalte tragem cu ochiul să vedem care cât a făcut.  Nici nu se compară calitatea pieselor N cu ce-am găsit pe We Love Puzzle.
  • Nu începe cu Eurografics si Smart Cut (preferatele mele printre altele!). E posibil să îți placă dar la fel e posibil să te sperii când vezi cum arată piesele. Grijă, sunt cotate ca fiind cele mai bune si pe bună dreptate. Nu face doar un tip de puzzle, de la un singur producător. Altfel poți pierde entuziasmul. (preferatele mele, acum fac minerale de la Eurographics 🙂
Read more