mutat la Gherla

Cum fac femeile shopping în hipermarket de Paște

Întâi m-am asigurat că scriu și eu pe undeva cât de hapsâni sunt românii care strică bugetul pe 3 săptămâni pentru 2 zile de sărbătoare. Inconștienți, cu coșuri pline, înghiontindu-se printre rafturi cu ultimele puteri și cu gândul în cu totul altă parte.

Apoi, am parcat copilul la mama, să fiu sigură că voi respecta cu (stric)tristețe lista. În plus, o să-mi iau un coșuleț mic și scârțâitor. Secretul stă în a-ți verifica întâi soldul, apoi

–        Nu te abați la alte raioane, acolo unde s-ar putea afla produse care-s în suferințele tale psihologice și nu pe lista ta de cumpărături.

–        Îi asiguri pe cei de acasă că-n 30 de minute ajungi

–        Iei o plasă mică, decentă.

Am privit înmărmurită cum a dat buzna lumea de dimineață și-am făcut în gând prețioasele comentarii. Doamne, zici că vine foamea. Sau: nah, și se zice că-s săraci românii. Pe langă mine, trece o doamnă în vârstă care cumpărase două căpățâni de salată.

A, da, legumele. Mă îndrept spre fructe legume și mă întreb dacă am închis sau nu calculatorul. Mă sună mama: nu știu unde e telecomanda? Am ascuns=o, zic.

Bine, da unde, că vopsesc ouă și vreau să-mi pun Trinitas.

Păi acuma mă întrebi? Eu de unde să știu unde-am ascuns-o? Paaa

Aruncasem acolo-n coșuleț două salate Caesar, cât să mai pui în ele un avocado și niște ridichi. Și bulgur, pe care-l fierb pe jumătate și-l presar pe salate când nu o dreg cu crutoane. Auch, mai trebuie castraveți, cei lungi sunt la reducere da au coada moale. Mă rog, au părți moi, chiar nu are rost să chibzuiesc dacă un castravete posedă coadă. Uite, tocmai desface cornichoni proaspeți. Ui, ce buni sunt ăștia. Îi cântăresc și mă uit în sus, unde cântă o vrabie.

Iau și avocado și prunele  umplute cu nuci, se știe că crapă de potasiu și aminoacizi esențiali și fier, motiv pentru care, când le-am scanat, am amețit de la anemie.

Cu fructele și legumele cumpărate mai rămâneau câteva lucruri. În trecere am aruncat acolo și-un buchet de lalele, cum să nu-i duc mamei flori? Că se făcură mîțișorii de pe masă precum grisinele dar mi-e jenă să-i zic să-i arunce că-mi spune că-s sfințiți și mă simt ca dra… că dramatizez. Așa, îi înlocuim cu lalelele.

Cum prăjitură nu am făcut și de hârtie igienică am trecut, am pus în coș niște bomboane Lindt, 2 cutii mai exact. Că totuși, o să-mi ceară copilul dulce și chiar n-am în casă decât ciocolata cu vișine pe care-o mănânc eu ascunsă-n baie și niște caramele Tofiffe. Face carii de la caramele, nu?

Trec pe lângă o oglindă și obsedata de mine, mă uit. Mii, miliarde de fire albe, apar ca țepii pe arici, cum am putut să vin așa? Că dacă te apropii de fruntea mea, se vede la milimetru că-s albă-n cap după atâtea necazuri. Las coșul, fug înapoi pe langa hartia igienică pe care-o ignor (prunele își fac efectul în două zile) și cumpăr o vopsea de păr fără amoniac. Păi, cum să iau cu amoniac, să-i fac alergici pe toți din casă, nu-i destul că stau cu ventolinul lângă icoana Sfîntului Nectarie? Nu l-am folosit până acum da de ce să risc?

La vitrina cu servire asistată parcă se dau cratițe la juma de preț. E acolo o pătrime din oraș, mai bine cumpăr ficat de pui de la congelate că are fier, și așa, eu și Kint nu mâncăm friptură de miel. Sau de… ce scrie? Pui. Mai bine iau un pateu, peste cîteva zile plecăm, se strică kile de mâncare-n frigider.

Doamne, ce scump e laptele de la napolact! N-au putut să-l pună la reducere, pentru ce am cardul ăla că și așa nu câștig nimic, numa puncte. Auzi tu, puncte, de parcă îs buburuză, dă-l încolo de lapte că mai aveam juma de kil acasă. Ia uite, laptele de migdale ușor roasted. E mai scump dar măcar nu se umflă lactoza-n mine de Paște. 

Semințele, ia uite,  reducere la caju și la fistic, duminică seară e survivor. Dacă după slujba de Înviere mâncăm ouă, musai să avem fistic, caju, migdale raw și niște student mix cu fructe uscate pentru a doua zi, ca să nu facem hepatită de la alde gălbenușuri…

Cu chiu, vai și scârț, coșul abia mai ducea, mă îndrept spre casă. Mă uit cu mirare la tot ce am în coș și cu uimire mă uit și la listă. Direct acasă nu mă pot duce, că nu mă lasă portărelu, așa că merg la casa de marcat. Și mă marchează-n prag de sărbătoare, fiecare piiiuuu de la codurile de bare lasă urme adânci la portmoneu. Ca să dreg busuiocul, am plătit puțin de pe cardul mamei, puțin dintr-un cadou primit de Kint și mai puțin, cu banii mei. Ca să mă înveselesc cumva mi-am spus că uite, măcar nu-s ca nefericita aia la care-a pufnit bărbatul la casă că „nu trebuia să-și cumpere  vopsele c-au destule coji de ceapă acasă. Nu m-am uitat dacă luase vopsea de ouă sau de ochi.  Ce ți-e si cu bărbații ăștia, repede, s-au luat după bietele femei să le strice zenul, de parcă ei fac cozonaci în România!

Încet, am rezonat zen și cu căldură cu toate femeile din magazin. Ce eforturi fac ele și cum mai trebuie să suporte și pălăvrăgeala consortului, măcar până acasă nu pot tăcea toți bosumflații? Ce știu ei de lactoză, gluten, conservanți și E-uri?

Chiar dacă am rezonat cu femeile, mama nu s-a bucurat foarte mult de lalele, că ieri a spart Kint vaza roșie, așa că acum le-a pus între mâțișori, apoi și-a ascuns bine cardul.

Cum de ce am luat cinci iaurturi, păi ce mănâncă copilul de Paște? Lapte? Nu am uitat, avem de migdale, mă doare burta de la…

Ce facem cu ficatul? În congelăm, e ca nou peste 5 luni când ne amintim de el… Și așa am continuat pentru următoarele două pungi pe care le-am cumpărat cu 5 lei din magazin că amu-s eco friendly toate și n-am avut ce face.

Cel mai greu a fost s-o conving că prunele alea de 30 de lei sunt fructe și că nu erau mere frumoase iar portocalele sunt seci maxim acum. Dar am luat mango ready to eat și avocado și telemea pentru salată…

Mai târziu, când am scos ustensilele de vopsit părul din dulapul de sub chiuvetă, am găsit și telecomanda. Apoi, vopsită și obosită de la atâta efort, mi-am uns o pâine cu pateu și am tăiat cornichoni și m-am uitat și eu la ursul ăla roșcat care-a adoptat vreo 50 de lemingi.

Și mai tîrziu, am luat bonul mototolit să văd pe ce minune am dat atâția bani. Apoi am sunat un prieten să-l întreb dacă nu cumva are pâine, c-am fost să cumpăr dar nu mai era decât una mică, nu pot înțelege ce cumpără românii ăștia-n zeci de plase.

15 august și micul meu pelerinaj la Mănăstirea Nicula

15 august și micul meu pelerinaj la Mănăstirea Nicula

A afirmat literalmente Iisus că el este Dumnezeu?  (poate că nu, dar nu era nevoie)

Mda, Codul Vinci scrie mizerii, a pus fapte istorice adevărate alături de invenții despre Mântuitor. Nici nu pot spune ce blasfemii. C-ar fi avut soție, frați, surori!! Nu recomand în veci s-o citești că te tulbură-n credință!

Scrie-n cartea lui Dan Brown că Iisus a trăit ca un om adevărat. Ce ispită de la diavol pentru creștini!

Sunt secte și culte religioase care folosesc date din scrierile gnostice și cartea asta poate suci mintea oricărui credincios.

Să nu faci yoga că poate intra  alt suflet sau chiar diavolu-n tine și-apoi greu iese ăla. brrrrrrrrrrrrrr

Așa fel de recenzii și discuții pe forumuri erau când a apărut cartea lui Dan Brown, Codul lui Da Vinci. Ezitam s-o citesc deși plesneam de curiozitate. Foarte greu m-am împăcat cu credința în Dumnezeu căci erau două  neconcordanțe înăuntrul meu.

  • Orice aș fi cercetat sau citit dădea cu virgulă și niciodată cu punct. Lucrurile s-au mai simplificat când am reușit să trag o linie clară între dogme, tradiții, religie, obiceiuri și ceea ce numesc la propriu Credință.
  • Mulți oameni nu cred pentru că nu simt, spun ei. Au fost obligați cumva de părinți sau de circumstanțe să fie credincioși. Ei bine, eu am simțit mereu existența Divinității, de acolo și vina că-n creierul meu nu se lega mare lucru.
  •  
  • Acum, uitându-mă la pelerini, îi mulțumeam lui Dumnezeu că știu așa puține și cred atât de mult.

Mestecam un cucuruz și mă simțeam liberă.  În curând Universul, Nenumitul, va mângâia rănile mele din ultimii ani. Nu mai văzusem atâta lume la Manastirea Nicula de ani de zile. Fusese si Pandemia de Covid19. Priveam cu nesaț chipurile, oamenii , copii, bărbați femei.  Nu mai era balamucul din ultimii ani dinainte de pandemie. Mulțimea de pelerini era splendidă. Nu mai erau tarabe, nu au dat voie decât strictul necesar. Nu am mai simțit mirosuri neplăcute și pentru prima dată n-am auzit înjurături si n-am văzut oameni beți pe drum. Decât la fostul magazinul sătesc, făceau parte din peisajul rural. Până si tinerii care mergeau cu cortul păreau mai domoliți într-ale vieții. Nu erau pe maxim. Middle era bine.

Cu 40 de minute înainte de a sta acolo îmi culcasem pruncul și aveam de gând să citesc ceva. N-ar strica să mă amestec și eu în mulțimea care merge la Praznicul Adormirii la Nicula. O să contribui și o să primesc energia de care am nevoie în următoarele luni.

Citeste tot ▶

Batrana doamna care mergea la biserica

In urma cu multi ani faceam practica –si scoala la Dej, mai mult eram pe sectii, cam in fiecare dupa amiaza. M-am împrietenit cu un baiat, statea cu matusa lui, era de prin Fagaras el.

Matusa, o batranica undeva la 80-84 se ținea bine, de la păr vopsit pana la ore la coafor, că isi permitea si fusese medic, isi pastrase obiceiurile cum ar veni. Initial mi-a placut de ea, o vedeam mai des ca mergea la biserica in fiecare zi (sau cand era slujba), era nelipsita de la biserica. Tot singura si foarte aspra-mi parea, dar nah, mintea agera, relativ sanatoasa, cum spuneam îmi placea de ea. Într-o zi, m-aștepta (sa zicem Adi) cand am iesit de la derma si undeva pe un hol, am apucat sa aud o discutie aprinsa. Era el cu matusa lui, pe care ulterior aveam sa aflu ca trebuie s-o conducem la… biserica.

– da fâța asta a ta nu poate calca pe la biserica, ar trazni-o?

– Noh, lasa-ma, nu-mi mai face de-astea, Eleno, ca ma iau si ma duc, ce treaba ai matale?

– mă-ta preuteasa și femeia asta numa ruji si haine elegante si nici cruce nu-si face cand trece pe langa Sfanta Biserica, daca ai fi fii-meu eu nu te-as lasa sa iesi cu ea, ca ce poate să-ț aduca Asta bun? Una fara Dumnezeu?

Dumnezeu era, ca si acum, in Inima mea si inima mea era uneori blanda si uneori durea si uneori asteptam sa-i treaca ce mai suferea… Nu aveam timp nici atunci sa merg la biserica,poate  nici nu îmi doream si nu aveam de ce sa explic cuiva in ce consta credinta mea sau ce parere am eu despre religie. (voiam sa merg la anumite manastiri sau la biserici dupa ce se termina slujba si imi placea de pe atunci, imi doream sa ajung si-n moschei si-n sinagogi ca eu puteam sa-l simt pe Dumnezeu peste tot in jur)

Citeste tot ▶

Efecte a(d)verse dupa ce mama s-a vaccinat anti Covid19

Ca o fiică grijulie, am avertizat-o din timp pe mama că mari somități de pe facebook, (jucăria ei pe care încet, o înlocuim cu puzzle) spun vorbe foarte urâte si grele despre vaccin si reacții.

Cum ar fi?

 Pai… o doamnă, nu-i dau nume, zice că după un timp ai pus-o, atunci să vezi… Că nu se știu reactiile pe termen lung.

Mama, serioasa, alege bluza cu care merge la vaccinare si dă replica:

– dragă, la varsta mea, sa-mi spună exact, nu asa, că ai pus-o în timp, că de-astea am auzit eu destule. Cum, cand si cu cine!

(fara replica)

O senatoare din AUR zice că ți se poate șterge matricea natională de la vaccin.

Imposibil. Mi-au scos-o cu totul anul trecut la Stanca, acu e alta. Funcționala, nu nationala.

Si Steer zice că de la antigripal facem toti Covid și că Victor Orban ne obligă… Steer ne-a făcut prosti pe toti care-am făcut antigripalu.

Nu-mi mai zi de-astea! Treaba ta cu cine te certi. Victor Orban are aceleasi efecte adverse ca Steer! Io vreau sa traiesc sa-mi vad pensia mărită. Nesimțiții! Aia si-a vaccinat copiii, p-ăsta m-ai pus să-l votez si avem numa efecte adverse în județ!

(nu pentru el am votat ci pentru oamenii PNL din Cluj, mooooama!!)

Steer mai zice că o asistentă din altă țară a murit la 48 ore de la administrarea vaccinului.

Ăsta-i rimelu? Auzi, tac-tu a murit la 2 ore după ce a băut ultima sticlă de spirtoasă și nimeni n-a făcut vreun raport. Hai c-am plecat

Reactii post vaccinare

Citeste tot ▶

Stii ca esti gherlean(că) daca…

Prima dată când ai văzut scări rulante, ai crezut că te curentează

Mergi la kaufland si langa troiță (neapărat inainte de oaresce eveniment sau sarbatoare) vezi vreo 5 oameni care fac campanie anti avort. Îți intra un mesaj pe telefon – cum că cutare a făcut prea multi copii și ar trebui să intervii, te uiti la telefon, la ăstia cu campania si… ți se pare totul normal.

În loc să te duci spre lacul din parc, la sfarsit de 2020, ferești lacul din parc, mai bine treci pe langa banca la care esti dator încă 10 ani de acum.

Taximetristul de la firma „Nui De Lanoi” află înaintea ta cu cine te-ai culcat si mai ales, de ce!

Copiii de 2 ani, te întreabă în părculeț cum îți poti crește singură copilul.

Îți vaccinezi cainele, pisica, hamsterul, dar nicidecum copiii!

Dacă ai prefera să furi un bou decât să ceri cuiva împrumut un ou.

Știi unde doarme Lența dar nu esti sigur(a) unde-a dormit iubi.

Citeste tot ▶

Activează modul: zâmbește pe sub mască și toate se vor rezolva!

Ti-e ok să fii mereu speriat(a) n-ai obosit să anticipezi că ceva teribil se întâmplă musai cu noi?

Îți fac bine așazisele știri care te năucesc și mai mult si pe care nu le pricepi?

Te simți mai bine dacă dai vina pe Ceilalți sau dacă repeți la infinit cât de mult pierd copiii țării că nu merg în colectivitate? Hei, o fi o lună, câteva luni, învață tu cu ei!

Ți-e teamă că nu-ți vei mai putea intretine familia din cauza virusului, așa că-l desființezi online doar pentru că DSP nu știe număra sau explica? Alții cunosc teama asta dinainte să fi auzit de vreun virus și de carantină!

te ajută cu ceva să trăiești pe modul repede înainte?

ești mai tensionat(a) și mai răstit(a) de când cu virusu-n aer? Îți place felul în care te-a schimbat această experiență?

dacă nu-ți folosesc comportamentele de pana acum, dacă nu te simți bine cu ele, de ce le întreții? Renunță. Poate ne trece mai repede. Suferința colectivă.

M-am obişnuit cu mască. Da, mai ales in carantină. Si cu distanta, cu distanţa m-am obisnuit de cand am născut. O singură persoană de sex feminin m-a luat odinioară în braţe şi m-a strâns la piept spunând: Doamneee ce fain, sper că se ia.  M-am simtit aşa de bine!

Si eu am prevăzut carantina precum vizionarii si misticii si activiştii de mediu pe care-i citaţi voi. I-am zis femeii care m-a îmbrăţişat că se poate transmite de la bărbat la femeie dar dup-aia trebuie să stea în casă, relativ singură. Că la un moment dat lumea se va plictisi de starea ei, de poveştile ei si atunci apar si simptomele.

  • Respiri greu, aerul nu-ti ajunge-n plămâni, uneori parcă-l tragi pe nas si-ţi iese pe urechi, direct. Apoi te panichezi şi diafragma începe să pulseze ciudat. La test esti tot pozitivă de atâta timp, dar te paşte adesea toamna depresiei
  • Important e să te autocontrolezi: Sarcina asta nu e boală.Nu e!  Aşa respir eu uneori, ca aurolacu-n pungă, da-mi trece.
  • Apar erupții si altele – pe piele – care te trimit la derma sau la proctolog, pot apărea erupții numite Vezuviumus, astea te duc cu lavă cu tot și-n fața procurorilor. O nimica toată să-ți porți colierul cu hormoni în fața poporului. Fenomenele- simptomele provin tot din China si se numesc : Dau Una Kolaterală și  Las Kă Țio-Iei-Șihtu.
  • Ai probleme cu rinichii, îi simți pe amandoi deasupra vezicii.
  • Îți dispare gustul pentru ceea ce era delicios înainte, mirosul se ascute și mai sunt bufeurile care te lasă mută.
  • La un moment dat, începe să ți se rupă. Apa. Cică pietrele rămân dar acum, eu nici de alea nu mai sunt așa sigură.
Citeste tot ▶

Nici mie nu-mi place masca de protecție dar o port!

Orașul in care locuim a sărit aparent brusc in scenariul 3. Scolile si gradinitele sunt inchise si copiii suferă cel mai mult. Postarea valabilă asadar pentru acest scenariu în care ne aflăm. Mai contează a cui e vina? Reparati ceva? Nu. Doar dacă respectăm distanță, masca si măsurile personale de igienă.

Nici mie nu-mi e comod să ies 30 minute afară, la  aer cum ar veni si când vin acasă, masca chirurgicala impermeabilă e pic de apă de la respiratia mea, bărbia udă, parcă mi-e mai sete de aer. Dacă până acum le mai refoloseam, ca oricare, acum trebuie să le arunc. Probabil că voi opta pentru o mască din bumbac toamna asta, refolosibilă.

– gândiți-vă la o echipă de medici care v-a operat vreodată pe dv sau pe cineva drag vouă. Ei o poartă ore întregi în operații. Acum, de un an, foarte multi oameni sunt obligati să  poarte măștile si 12 ore pe zi. Parcă e mai bine să-mi fie sete de aer pentru că nu-s obișnuită să port mască și nu prea știu respira corect cu ea, decat să fie alte motive pentru setea de aer. Pentru asiatici de exemplu, masca de protectie este o normalitate.

Când sunt în parc sau în zone în care nu se află oameni (si credeti-mă, uneori aici parcă esti într-un oras pustiu) îmi las putin masca in jos si respir descoperind ce grozav e să poti simti aerul rece de toamnă! Nu-i așa că până acum ti se părea absolut normal să respiri ce, cum si unde vrei tu, că doar e un proces vital? Nimic tragic, va fi la fel, dar acum respectă regulile.

Numai la noi e asa. Nu e. Guvernele lumii nu fac față. Nu știu ce si cum să gestioneze eficient. Da, la noi merge si mai prost dar iată ce se intamplă si-n alte țări. (las linkul mai jos)

Am observat si aici că unor tineri li se pare cool că sfidează regulile. Dragii mei, cool că ce?

– că văd eu pe stradă cum v-ar opri politia sau cum fugiti voi amuzati, sau cum încercati să faceti caterincă de alții? Nu e nimic cool! Numai vouă vi se pare că e distractiv sau că mie-mi pasă că sfidati regulile si mă refer acum la grupurile de 5-10( !!!) da, se poartă sau chiar 3-4 pe care-i mai recunosti si după un vocabular colorat. Nu sunteti grozavi, nu o să trăiți veșnic nici voi iar dacă se întâmplă să vă îmbolnăviți, vă gânditi: e ca o răceala, nu mor eu din asta.

Copile, stii tu ce e moartea la 17 ani? Du-te într-un salon de ATI cu o cunostinta – un cadru medical, imbrăcat in cosmonaut-  după ce trece pandemia si uită-te la cei de acolo. Uită-te la chipurile lor, ascultă (fără să vrei!!) sunetul masinilor ce respiră pentru plămânii altuia, indiferent de ce boală suferă. Îți spun eu, habar n-ai ce-i moartea doar pentru c-ai făcut pe grozavul într-o seara si… era să mori.

Asa că nu, nu e cool să treceti în grupuri, fără măsti, doar pentru că doi țin o țigară în mână, pe langa un grup de alte persoane, poate copii mici, care sunt vectori, se stie. Stați locului si fumati.

Există persoane cu imunitate scăzută, oameni care au exact comorbiditatile asociate infectiei cu Covid si inca nu există un tratament universal valabil acceptat ca fiind cel mai sigur sau mai bun! Nimeni nu stie cum va reactiona corpul lui la infectare si nu vi se cere decat minimă grijă față de cei din jur. Gandiți-vă că unii isi pierd afacerile la care au muncit ani de zile iar altii nu stiu cum să se mai poarte cu copiii si cum s-o scoată la capăt ca să poată să si muncească, nu-si permit nici 5 zile de izolare, cu sau fără simptomede orice fel de suferință!

Dacă vă comportati iresponsabil, sunteti la fel cu habotnicii care merg la biserică si nu poartă mască pentru că-i fereste Dumnezeu si pentru că, până la urmă, nu-i asa, Dumnezeu decide cand si unde si de ce mor ei. Ei, asa de grozavi sunteti fără mască. Doar niște puștani care se hăhăie ca să atragă atentia. Dacă aveti nevoie de atenție, câștigati-o cu demnitate, în fața ălor care vă cunosc, cu sfidarea nu merge, că străinului oricum nu-i pasă de voi mai mult de un minut. Nu sunt acidă, ăsta e adevărul, adevărul de obicei e extrem de neplăcut. Ca măștile…

Citeste tot ▶

Pandemia de Covid in luna octombrie și orașul trist

Termenul „pandemie” poate fi tare agasant.

Respectand pe cât posibil toate măsurile de siguranță, fiecare drum pe care-l fac, fiecare om pe care-l întalnesc, trezește adesea temere.

Mă tot gândesc că în tot răul, e si ceva bun. Incă nu știu ce, dar aflu eu până la urmă.

De la gară, artera esențială a orașului se întinde, usor fragmentată, până la drumul principal. Ca să ajung la hipermarketul de unde-mi fac principalele cumpărături, trec prin părculetul din centru, unde tronează celebra Catedrala Armenească. E aproape ora 18 si sunt foarte puțini oameni în urbe. Cel mai des, ii pot număra pe degetele de la o mână, în afară de luni si vineri, când vin sătenii la piață sau orășenii care s-au mutat de aici, să-și mai rezolve din hârțogărie.  

Aici, fiecare „cunoaste” pe fiecare. Nu îmi dau seama în câte cerculețe personale sunt împărțiți. Frica e ca un linghișpir vechi si faptul că vine iarna, si unii au realizat prea brusc că avem un oraș dărăburit, nu ne ajută.

Pe stradă, sunt tineri fără mască, braț la braț sau care se cotesc si glumesc destul de obscen pe seama fetelor ce-i însoțesc  si tineri cu măști, pe unii abia că-i remarci.

Seniorii au început si ei să poarte măștile din bumbăcel albastru. Urbea a intrat iar pe un scenariu incomod colorat si nervii sunt întinși precum elasticul din spatele urechilor. Un nene mai in vârstă mă salută si nu-l recunosc initial. Țanțoș, cu mâinile la spate  si cu părul în codiță, l-am mai văzut de câteva ori si mereu era așa – cu masca sub nas, ca un guleras pentru bărbie, cu mustățile intrându-i ușor înspre colturile buzelor lăsate-n jos.

Grăbesc pasul prin părculet, fac 17 minute dus până la magazin dar vin mai greoi cu 5-7 kilograme. Sindromul aprovizionării inutile l-am avut și înainte de pandemie. Mă duc după lapte, carne, legume si vin cu borcanul cu sfecla rosie, morcovi, 2-3 caiete, ciocolata si fructe si măcar un preparat semicongelat. De câteva zile folosesc taxiul numai dacă e musai. Ultima dată, șoferul m-a dat afară din mașină si mi-a adresat niște vorbe grosolane. Îi răspunsesem la intrebare: că sunt categoric de partea PNL. Mi-a fost ciudă c-apucasem să-i plătesc. Considerând că am lăsat atatia bani la taxi de când m-am mutat, nu m-am așteptat să se întample asta, aici toti se cunosc intre ei. Oamenii promit că rezolvă problema, acolo la ei, intre ei. Oamenii nu se țin de cuvânt căci aici nu sunt locuri de muncă plătite cum li s-ar potrivi unora si oricine vrea să vină, e bine primit. Un client in plus sau in minus, ei si? Si mascarada continuă așa pentru că toți tac.

Demnitatea e totuna cu pasivitatea si dacă te bați de ceva jignitor, nu treci mai departe de: lasă, așa e el, nu-l băga în seamă. Cum lumea mea e mică și cozy, scot imediat tot ce vine spre mine ca interferență.

Intru-n hipermarket si întind palma, cu artera radială spre scanner. Ar trebui să-mi dea 36 cu 6 in zilele astea. Da-mi dă mereu 36 cu 2. E bine si așa, am mai fost si-n locații în care eram deja  o relicvă degerată. Pe alături trece un tânăr mai înăltuț, cu-n costum de blugi, probabil neprobat înainte. Mă fixează iscoditor cu privirea, initial acea privire lipsită de sens de care te lovesti aici, apoi ochii i se ingustează, sprancenele se apropie si probabil gura se strange sub mască. Furie. Nu-l cunosc. Îmi place să citesc chipuri de când cu masca asta. Cu colțul ochiului, percep că întoarce capul după mine ca să se asigure cumva, în pompoasa inflamare, că l-am observat. Eventual să mă uit si eu si să decojesc ochii cu superioritate. Dar nu mai fac demult jocuri de-astea cu oamenii. Probabil e legat de vot. Eh, fiecare cu treaba lui, eu deja sunt la casa, îmi trasez singură produsele, apoi reiau traseul si deja se lasă seara.

Trec pe langa spital si troita la care se aseaza, de cateva ori pe an vreo 3-4 manifestanți anti avort. Plictisiti, si-au sprijinit plăcuțele de lanțul în zig zag, cu piloni metalici de pe vremea lui Ceausescu, gard care desparte trotuarul de artera principala. E una dintre puținele strazi centrale pe care nu găsesti masini parcate cu botu până-n zidul clădirilor. Nu mă abordează nimeni, așa că-mi las ochii-n jos, sunt zone în care trebuie să mai feresc crăpăturile sau spărturile mici de drum, umplute cu noroi si mizerii mici aruncate (scăpate) ca o hartă a nepăsării. Altfel, mă împiedic. Plăsoiul, rucsacul si sinusurile in vreme de octombrie, nu-mi oferă un echilibru tare bun.

Întâlnesc un singur cunoscut, ne salutăm si-ntre pașii neopriți mă întreabă dacă plâng. Nu, zic, sunt alergică. Eu cumpăr jumate stocul de servetele in lunile astea. Nu știu ce mai apare după ambrozie, ochii-mi sunt mai mereu în lacrimi. Nasul îmi curge în spațiul deschis sau la schimbări de temperatura (afara, in incintă), într-un buzunar stă masca, in altele 3 batiste.

La trecerea de pietoni astept. Nu e semafor, e doar o domnisoara care a iesit să-si cumpere ceva de la chioșc și a parcat acolo. Urmează o intersecție. Șoferii disperati din spate claxonează, lovesc in volan, probabil înjură, dacă ar putea, ar toca-o pe duduie din priviri. E ocazia lor să amintească c-aici nu se greșește și că femeile-s niște accidente la volan.  Aha, de-aia nu sunt oameni pe-afară, că-s toti în mașini. E interesant fenomenul în orașul pe care-l @faci de la un capăt în altul, lejer 25 de minute. Prin centru nu ai ce traversa dintr-o parte in alta mai mult de 7 minute.

Citeste tot ▶

La grădinița in vremea pandemiei de Covid?

*blogul hapi.ro nu este un jurnal realist si nici un fel de editorial online. Orice articol, exceptandu-le pe cele in care am scris clar despre experientele din Justitie, este absolut subiectiv si nu reflectă neapărat realitatea. Că între timp am devenit mare filosoafă si mi-am dat seama că realitatea mea nu e neapărat si realitatea altora.

Nu că mi-aș fi imaginat eu că normalitatea e ceva pentru care Universul m-a lăsat să mă veștejesc pe pământ, dar am zis că-i ofer copilului tot ce pot pentru un start binecuvântat, oriunde mă voi afla.

Marele start- grădinița. Dacă până acum ocoleam 3 blocuri ca să nu vedem oameni mari, adulți adică, acum, dacă-i vedem fără mască, trebuie să ne si ascundem.

Normalitatea-ti merge pan-acolo când, de după draperii cu perdele vechi de Muscel, te priveste cineva cum te ascunzi, ditamai arătarea de 2 metri. Tinand trotineta-ntr-o mana, rucsacul in ailalta si eventual o banană de la gradi. Si te maimuțărești in amiaza mare de după-o masină: te văăăăăd, hai că nu-i nimeni!

Când ne-am dus prima zi la gradinita, jale mare din partea altora. Plânsete, suspine, stat pe langa geamuri. Eu l-am imbratisat in parc. Regulile sunt clare si n-aveam nici un chef să mai stresez copilul sau să mă duc eu plangand la lucru, că oricum așa ajung, fiind alergica la ambrozie.

Te duci, te vezi cu alti copii, mancati, doamnele educatoare au mască, vă jucati, va trebui să stai pe un scăunel (nu stiu cum de nu mi l-au trimis cu Cargus la serviciu, că la noi in casă, nu stă nimeni pe scaun, scaunul e altă treabă… ) vin eu să te iau dupa masa de pranz.

– Bine, deci dupa ce mananc de doua ori vii să mă iei…

– Cam asa ceva. Inainte să doarmă ceilalți.

– Bine.

– Esti stresat puțin?

– Da.

Mă opresc in parc in fata tricicletei prea mică deja pentru el, bună pentru alti copilasi de 4-5 ani. Dar cum nu șofez, nu vreau să-l alerg dimineața pe jos la grădi.

– Si eu sunt putin stresata. Ai incredere in mine, noi doi de descurcăm!

– Am!

Citeste tot ▶

Provincie, orasul meu de langa Cluj – 2020

Poate, dacă reusesti cititorule să te muti un pic in unghiul meu, ai sa vezi ca nu e chiar atat de usor sa supravietuiesti 2 ani intensității parșive de natura psihologică pe care, nu-i așa, te poate expune viața.

Ba mai mult decât atât, ca să nu fac notă discordantă si mai mult nu mi-a trecut prin minte ca vreau sa contabilizez sau să observ tot ce exista-n colectivitate – știrbit. Si totusi făceam poze. Fără să mă gandesc că vreau să le expun undeva, cândva. Oamenii puțini. Tristi. Copii erau si erau si seniori. Tineri cu bun simt și tineri care parcă isi notaseră că trebuie să-si pomeneasca organele sexuale oricand si oriunde ca nu cumva ele să dispară. În naivitatea si ruperea mea de lume, nici pe Agamiță Dandanache nu-l mai băgam in seamă.

Trebuia să funcționez optim. dacă nu iesi cu masina, daca nu te lipesti de cineva doar ca să obtii beneficii si să te plimbi de ici colo, daca nu poti merge la sală, sunt putine modalitatile in care iti mai gasesti aceasta energie.

Va las aici pozele *asa arata strada proaspat finalizata cu piatra cubica, str Armeneasca

Citeste tot ▶

Cea mai tare experienta la stomatolog – provincie, Gherla, dr Camelia Lazăr (partea a doua)

Sunt două motive care-i țin pe majoritatea pacientilor departe de medicul stomatolog:

Ambele egale ca importanță, eu tind să cred ca primează factorul Durere desi pare invers:

– teama de durere teribilăăă. V-am povestit si-n prima postare cum ni se scotea nervul pe viu in școala generala, ca sa aflăm dupa cativa ani – daca ne tineau atat- ca dintii din spate trebuie eventual scosi ca nu se mai pot salva. Se puteau, dar atunci nu aveau ce au astazi nici ca dotare si nici la nivel de cunostinte, pregatire!

– lipsa banilor. E adevarat ca nu poti sa-ti faci un implant dentar, manopera, CT, sau coronite cu un salariu de 3500 lei lunar in casa. Insa daca treci peste teama de durere, care e nejustificata astazi, du-te la stomatolog din timp, o carie mai mica sau mai mare, chiar si cu cateva interventii nu te va bloca financiar! Și nici un detartraj sau chiar si un aparat de indreptat dintii, platit in rate.

Problemele mele dentare si implicit – sinusale in ultimii ani

– am inceput cu îndreptarea caninilor, la 28 de ani.

Citeste tot ▶

Cea mai tare experiență la stomatologie! (1)

Ne-am uitat la filme cu medici chirurgi ca la serialele cu zei. În viata reală nu ne prea plac pentru că, ce stiu ei, vorb-aia, te duci la chirurg, te taie. Internistul, cardiologul, alte specializari te pun să-ți faci investigatii cu zecile si tot îți gasesc ceva. Psihiatrul nu e medic că tratează oameni care s-au defectat. Noi toti suntem niște zombie functionali în viața de zi cu zi, nu ne trebuie psihiatru.

Iar stomatologul… hm, parca nici nu ar fi medic. Pe langa faptul c-avem trauma comunismului cand te punea pe scaun si asistenta te ținea de umeri, mama-ta plangea iar doctorita @cea mai buna iti scotea nervul pe viu – ne gandim că lor le e cel mai ușor si că câstiga asa simplu o gramada de bani. Fără a face medicină pe bune. Chiar așa să fie? Tot ce am scris mai sus bălteste de prejudecatile pe care societatea le are.

Buna. Ma uit atenta la tânăra inaltuță, cam cât mine si-o recunosc după codița blondă, stransă sub costumul de cosmonaut.

Îmi face semn să-mi pun sosetutele speciale si-mi spune ca mai stam doua minute să se sterilizeze camera. Cand cineva zâmbeste, zambetul se aude, stiati? Masca nu ascunde zâmbetul. Cumva, ma fastacesc si ajung la ghiseu sa-i spun ca interventia asta o pot plati doar la salariu. Că luna asta a fost mai neprevazuta din punct de vedere financiar si n-am gestionat bi… Mă oprește, probabil stie ca in orasul ăsta majoritatea nu are bani, dar eu la dinți nu mai fac rabat niciodată. Nu costul e problema, ci doar un moment prin care mai trec. Cică unii sunt predispusi la boli in functie de zodie. Nu stiu in ce Functie oi fi eu predispusă dar probleme cu dinții si sinusurile am avut ani de zile. Pana l-am gasit pe cel mai bun chirurg maxilo (nu exagerez daca spun ca din Transilvania!) care m-a redirectionat la nevoie.

Citeste tot ▶

Am trecut de prima probatiune. Un cosmar.

E a doua zi, eu nu pot sa ma joc cu piciul meu pentru că în inima mea e un tsunami

Înaite de a merge la prima probațiune, am citit lucruri interesante. Ba chiar cool.

Unele m-au șocat: de exemplu, cum se poate ca un consilier de probatiune să aibă… un salariu cât al meu? Citisem despre lipsurile din sistem, stiam despre (credeam că stiu) ce se întampla la probațiune, începusem să accept că oricând mă pot trezi cu cineva la ușă, un domn sau o doamnă care dorește să mi se plimbe prin casă, am cafea, nu e problemă.
Eram ABSOLUT convinsă că sistemul de probațiune, vine în ajutorul meu după tot calvarul prin care am trecut: nu am lovit pe nimeni, nu a existat o zi de îngrijiri medicale sau prezentarea la specialist, dar am agresat verbal si am apucat de guler o avocată. Totul a fost filmat. Aceasta este Crima mea. Ultraj judiciar se numește. S-aîntamplat să-mi ies din minti după ce am fost arătata cu degetul si numită într-o sedinta solemna – procesul fostului partener- si am perceput totul ca fiind o atitudine provocatoare. Am gresit. Dar…

Cu coada între picioare, mai dau un search si găsesc un titlu pompos: serviciul de probațiune, șansa condamnatilor de a nu ajunge în arest. Apoi, alta poveste, insa niciuna de la o persoană care redă efectiv trăirile de acolo. Colac peste colivă, într-o zi mă întașnesc cu o cunoștință care-mi spune râzând de penibilul situației. Acum înțeleg de ce. Nu e intimitate. Îl auzi pe celălalt ce spune, te aude el pe tine, îți sunt puse diverse întrebări, pe care probabil n-ai vrea să le audă și cei de la masa vecină.

– Fac asta ca să te umilească? Întreb uimită
– Chiar nu știu.
– Am citit că nu au sediu, spatii, dar hei, cine are? Si dacă nu au de ce nu fac grevă, serios, credeam că acolo te ajută, nu doar te monitorizează. E ca și cum aș fi… la vorbitor?
Râde. Da. În termenii pe care-i folosesti tu si cum te raportezi tu la lume, așa va fi. Ca si cum ai merge la vorbitor.

…………………………….

Merg cu trenul de la Gherla la Cluj. O oră și jumătate. Copilul meu e cu mâna în ghips si eu am concediu. Le promit că vin repede, T este un scai acum, brusturelul meu pentru care mai sunt în viață. În fond, uite, scrie aici că va dura cam o oră și jumătate.

La ora 11 ajung la sectia penitenciarului pentru femei, la Cluj – pe acolo e intrarea. Nostim, asa-i? Apucasem să-mi umpăr o cafea de peste drum. E 11 fara 10 si sun la poarta visinie. Nu știu să vă spun dacă simțeam ceva. Mă pregătisem cum am crezut eu. Un domn îmi deschide, pe chipul lui e o mască socială de om neînduplecat și serios. Dar n-am ce face, trebuie să mă cer la toaletă. Peste drum îmi zice, si-mi arata vizavi barul din care-am cumpărat cafea.
Mă mir pentru că citisem un articol în pressone. La toalete ati fost, să vedeți cum arată? întreaba un consilier de probațiune. Înțeleg că toaletele nu sunt și pentru condamnați.

Revin și recunosc holul din pozele de pe internet. Alături de mine, pe o băncuță, un tinerel c-o gagicuță, par că sunt și ei prima dată acolo. Pe usa din fața mea scrie: consilieri de probațiune, nume, acte cu care trebuie să te prezinți. Un indicator și-o sonerie. Sunati aici. E ora 11, doamnele intră, ies, la 11 si 5 sun, neștiind dacă se procedează fix așa și nu care cumva s-o dau în bară din prima- era să zic. Dintr-a zecea oară.

Consiliera mea e o doamnă tânără, probabil mult mai tânără decat mine. Mă cheamă undeva în fundul coridorului. Eu scot o mapă, întreb dacă am voie să răspund la telefon, se face primul contact si probabil primele impresii. Întalnirea a durat 3 ore si jumătate și NU s-a finalizat din cate am înteles, cred că până la urmă femeii i-a fost milă si mi-a dat un formular de completat acasă. Să-l aduc pe data viitoare. Am cerut eu o pauza, am fost întrebata daca vreau pauza, da, m-am dus și am fumat o țigară, vă spun eu, dacă nu m-a ucis ziua aia si n-am picat acolo pe scări, am de gand să fumez cu rotocoale anul ăsta. Și cu 20 de lei pe pachet.

– 20 decembrie, e ok asa? (am sugerat eu o vineri gandindu-ma ca-mi va fi mai usor, o sa aflu in aceeasi zi ca am gresit)

Cred c-am fost informată gresit, am înteles eu greșit: întalnirile se vor rări, nu mi se va spune că trebuie să semnez condica acolo mult mai des, să particip la un program de reeducare (??) pe langa munca în folosul comunitatii. Cu care n-am absolut nicio problemă, căci o fac de cand m-am mutat în oras. Totuși, aici e o rușine să strangi gunoaiele de pe jos, nu e o rusine să le arunci!
– Vă rog, nu se poate la anul? Sunt… obosită. La începutul lunii decebrie îi scot ghipsul băietelului. As vrea… E Crăciunul curând.
– Îmi pare rău dar nu se poate.
……………………………………………………………………………………

Consiliera care se ocupă de cazul meu e drăguță. Chiar foarte frumușică. Poate că are 30 de ani, poate 27. Îmi pare genul de persoană care intră într-un sistem care-ți impune niște standarde clare și pe care, tu te simți nu obligat – ci dator- să le urmezi. Asta simt și eu la job. Începe să-mi expună motivele pentru care sunt acolo, urmează povești lungi, mai mult vorbesc eu. De fapt, vorbesc până mă simt zdrobită și de două ori percep niște bătăi anormale ale inimii care-mi taie răsuflarea. Nu spun, tușesc si mă scuz, respir. Consiliera care se ocupă de cazul meu nu îmi dă impresia nici că vrea să mă ajute, nici că ar intenționa să-mi facă viata grea. De fapt, femeia își face treaba. Dacă doriți puteti să vă plângeți la șeful, în scris…

Pot să cer alt consilier (nu stiu dacă pot să-l si obțin, oricum, nu e cazul să mă mai plang de ceva)

Pot să… vin mai des. De la un moment dat, poate din cauza oboselii sau a rememorării vieții mele din ultimii 4 ani, vigilența îmi scade. Am povestit și am plâns până n-am mai avut lacrimi. Nu m-am întrebat nicioclipă: oare crede că un om poate juca teatru, chiar si după ce a citit tot ce am declarat? Mă uit în jos la rucsacul meu maro. E pus langa scaun, pe podea. Între mine si următoarea masă e un cuier vechi, o cutie de carton improvizata pentru gunoi, parcă e si un stativ din oțel, aluminiu sau ce-o fi. Cu câteva dosare sau hartii si alte lucruri, majoritatea cred, inutile. Fiecare birou e vechi, nu există intimitate, totuși, mă gândesc că am avut noroc că m-a chemat în colțul ăla. Nu-mi place să mă vadă toți străinii cumîmi dau sufletul din mine.

O las pe ea să își continue informările și poate, Poate din cauza durerii psihice, a torturii interioare pe care-o resimt nu de ieri ci de 3 ani jumate… înțeleg următoarele:

– dacă nu-i plătesc părții vătămate banii, 5000 euro… ei fac un raport și mă pot trimite la închisoare. Sunt în transă. Poftim? Salariul meu este de 2000 de lei cu tot cu bonuri. Îmi întrețin familia singură, de trei ani jumate.
Pai ar fi cazul să încep să plătesc, să calculez eu ce parte din salariu… că altfel ei pot considera că sunt de rea credință și sunt obligati legal să înainteze catre instanță aceste… efecte. Si că nu ei m-ar trimite în regim de detentie ci poate, instanța…

Nu am ceas. Mi s-au stricat. Amandoua. Îmi e jenă să scot telefonul. Mama a sunat de două ori. Să mă întrebe ceva de mâna lui Tudor. Tot ce gândesc la auzul acelor vorbe e că, acum eu ar trebui să fiu acasă cu copilul meu, în orasul mic, urât, murdar si fără creșă. Acolo unde sper că voi face o diferență într-o zi. Deja am făcut-o…
Reusesc să vorbesc. Mai spuno dată suma de care dispun. Mai spun o dată că nu am luat nimic de la nimeni, că așa, aș avea banii și i-as da, as vinde orice dacă atat de mare a fost prejudiciul. Îi spun că probabil acela este un salariu de subsecretar de stat în MAE – aceasta este scara ierarhica pe care-a urcat în timpul procesului- dar că eu nu am cum să-mi calculez singură ce mi-ar rămâne din salariul ăsta. Știu că nu numai că nu mi-ar rămâne dar că mă împrumut lunar. Că am rata la CEC încă 2 ani. De cand eram cu El. Omul pentru care am făcut ce-am putut, să-l ajut să răzbeasca aici. Că nu, nu mai am nici un alt venit. Totusi, speriata, spun că voi încerca sa fac asta din ianuarie.
Femeia mă incurajează să fac tot ce pot…

Mă uit la bolțari. Oricum, probabil voi fi penalizata pe 20 decembrie pentru ce-am scris sau poate doar voi fi tratata altfel. Tot ce relatez aici este ceea ce am trăit si am simtit eu.

As vrea să-i spun că nu îmi cad banii din cer si că nu mă voi apuca de videochat.
As vrea să-i spun că-mi iubesc locul de muncă dar ăstia-s banii si din ei plătesc: pe cineva care mă mai ajută cu băietelul pentru că noi nu avem creșă-n oraș.
As vrea să-i spun că nu pot jefui o bancă și că-s prea sensibilă să m-apuc să fac ceva ilicit.

Dar. Zic că nu-mi pot lua alt serviciu pe langa ce-mi vor da ei neremunerat pentru că copilul meu de 2 ani si 6 luni are nevoie de mama. Că nu pot ființa fără el. Că ceea ce mi se întamplă acum si de acu 3 ani jumate mă decerebrează efectiv și atunci când suntem împreună. Durează puțin dar tot corpul înțepeneste. Fac lego automat. Mozaic în culori. Masinutele care merg pe traseul loc. Colorăm floricica. Repetăm cuvinte-n germana. As vrea să-i spun că nimeni nu-mi va putea lua vreodata tortura si presiunea pusă asupra mea de Justiția PSD în acesti ani. Zi de zi. Plic după plic. Citatie după citatie. – îmi pare rău dar nu voi crede că nu a existat și-un linșaj politic, am dovezi dar mi s-a interzis în civil să mai scriu despre asta-

Revenind la bani, îi spun că mă aștept să fiu executată. Da, dar ar crește mult costurile. O întreb care-i varianta, și dacă ar crește cu 100%. Eu așa stiu că e legal: am salariu, mi se face proprire. Așa încât să (nu) pot să trăiesc decent. Nu că mă închideți…

Nu noi, noi doar trimitem memoriu… instanta… dacă se considerăcă nu ati vrut să plătiti…

Nu am vrut?? Vreau să-i spun că uleiul de cod e 70 de lei. Că rata e 300 si cealaltă, la ING e 160, pana acopăr împrumutul de 3000 de lei. Vreau să-i spun că nu se mai dau bani, lucru valabil în absolut toate spitalele în care doamne fereste, ajungi. Vreau să-i spun că apa e 76, curentul cam 39-55, gazul peste 100, abonamentul de telefon al meu si al mamei 100 de lei. Alimentele. Apropo, nu v-a crescut nimeni niciodata salariile. Nu trebuie să vă uitati la știri ci în portmoneu după ce ieșiti de la kaufland. Dacă vi s-a dat ceva pe hârtie vi se ia înapoi la fiecare factură, cartof si cutie de tampoane. La fiecare bilet de bus, la benzină, la taxe. Nu vă mai stresați cu cine și cum v-a crescut pensiile ori salariile. E utopie. Dar să nu divaghez preamult. Țigările, ah da, o să le las. Jocurile educative si cărtile copilului? Centrala stricată? Drumurile la Cluj? Zile libere sau medical în care pierd bonuri, implicit bani din salariu? Ăăăă, ce se mai strică-n casă, bunurile de uz personal, pampersurile? Taxiurile pentru că nu conduc si de doua ori pe saptamana fac aprovizionarea din kaufland si nu mai pot căra atatea kilograme în 5 plase? Nu, nu există nici un bus în oraș, e plin de masini vechi, soferi nervoși, oameni fericiti pe facebook si aproape invizibili pe stradă. A, cei 2000 pentru scoala de soferi, examenul pe care era să-l dau înainte de-a-mi iesi cazierul? Gaura pe care o am deja-n buget? Ă… realizez că am trecut cu mult peste limita pe care ar trebui s-o calculez eu din 2000 de lei și că un om m-a ajutat până acum. Realizez că banii pusi deoparte pentru Tudor nu mai există. Așa m-am descurcat până acum.

Iar acum mi se spune că pot fi închisă dacă nu plătesc pană… anul viitor.

Poate fi considerat că e cu rea credință. Asa e Legea. Asa e mersul. Probatiunea doar înaintează aceste informații
spre instanță iar acolo se judecă corect. Mă gândesc cum ar fi daca m-ar lua pe sus domnul de la poartă. Să mă închidă cu vreo 3 băbuțe care-au vândut ceapă. Oare mai sunt în închisoare oameni care-au înjurat și-au prins de fular pe cineva într-un acces de furie, după ce au fost provocați? (repet, există caseta, nu am lovit pe nimeni).

Femeia nu îmi spune toate astea ca să mă sperie. Ea își face munca. Ca la carte. Nu cred că ai de ce să individualizezi, să personalizezi când esti acolo. Infractori condamnati… toți la fel. Totuși, o întreb dacă în Romania mai există un caz asemanator.

Se uită-n hartii. Nu spune nimic.

……………………………………..

Credeam că serviciul de probațiune mă va ajuta să… mă reintegrez. Pozitiv. Să vorbesc. Să-mi depășesc suferința. Nu am mai simțit umilință, eu umblu cu punga si manusile sterile la mine, copilul meu avea un an cand ne-am mutat la Gherla, era tentat să ia tot ce e colorat de pe jos. Asa ca acum, jocul preferat afară e… să arunce mizerii la coș. Și-l feresc de asta, o fac eu cat de des pot. Dar repet: aici e rusine să strangi, nu să arunci gunoaie în plină strada. Să te vadă lumea că strangi după alții.

În schimb aflu că de fapt voi fi prezentă mai des la Cluj. Că voi urma si un program absolut obligatoriu… pe care-l vor decide ei. Da, la Cluj. Da, as putea merge si la un consilier psihologic dar asta ar insemna mai multe drumuri… Întreb cum e cu serviciul și daca se face dupa masa. Nu, ei lucreaza pana la 16… De fapt intru-n starea de teroare, de senzatie iminenta de moarte când aflu că nu numai că voi lipsi de langa copil (nu m-a întrebat nimeni cu cine îl las și sincer as prefera să îmi puneti o bratara la picior si să nu mai ies un an din casă dar să fiu cu EL) dar voi lua libere peste libere, bani mai putini, copilul, Tudor al meu cu mânuta ruptă și eu stau aici de… vă las să completati formularul ăsta acasă.

……………………….

Vă vom face vizite. Ok, n-am nicio problemă dar le spun că pana la 16 eu lucrez.
Daca nu gasim pe nimeni acasa va anuntam si… Dar v-am spus care mi-e programul, puteti veni când doriti.
Vă putem face vizite si la locul de muncă… Grozav. Stiu pe cineva care-o să se bucure.
O să verificăm daca prestati munca în folosul comunitatii, aici îmi tresaltă iute inima înghețată și sunt gata gata să scot schițele scrise-n 20 de minute c-o seara inainte: hei, pot să-i învăt germana pe copiii de la grupa mare, de la cămin, pana la un nivel care să se prezinte, să recunoască… știti căminul ține de primă…
1e244
Mi se taie repede macaroana. Noi nu stim ce munca veti presta, ei decid, poate au nevoie-n altă parte. Substratul îl simt așa: dacă te trimit la măturat, te duci, altfel desigur că vom interveni și…
Și noi suntem cei care stau între tine și gratii. Nimic personal.

Nu-mi vine să cred. Poate părinții nici nu m-ar dori – să îi invat pe pici putina germana dar eu aș face-o cu drag. Sunt oameni care mă cunosc…

……………………………………………………

După pauză, scot, aproape mandră, cartea mea. Va sti poate mai multe despre mine. Zambesc si i-o ofer.
Nu o poate lua. Poate fi considerata mită… Nimic personal. Ok, aici am mai simtit un junghi. Stiti, e scrisă de mine. Poate vă puteti da seama ce sau cum gandesc?
Nope.
……………….

Ies după trei ore jumate. Începe să ploaie mocănește. Oricum, sunt absolut înghețată. Am un palton gros dar eu sunt înghețată și capul, ceafa, îmi explodează de durere. Scot apa si beau. Durerea de ceafă devine si mai puternică.
Ajung seara tarziu acasă și Tudor e vizibil supărat. Du-te mama la servicu! Mama, nu te duce… Fac tot ce pot să nu se vadă cât de devastata sunt. Știu că o chinui pe mama. Stiu că nu mă pot conecta cu Tudor. Mai stiu că sunt norocoasă că am un copilas sănătos dar dacă eu nu voi mai suporta tortura psihologică la care sunt supusă? Mai am un proces. Tot cu ea. L-a castigat deja în fond. Mi-au încălcat toate drepturile: nu ai voie să scrii. Oamenii ajung lângă Dăncilă după ce scriu eu, justiția e tot plictisită și încărcată, victimele colaterale-s… inevitabile. Avocatii se bat pe holurile Palatului dar nu-i nimic. Capul îmi explodează și stand în baie, mă rog, mă rog, mă rog. Beau cafea noaptea, mă gândesc că poate tensiunea e foarte mică.

Stiu că am nevoie de cineva care să mă ajute Mi-e deja jenă de avocatul meu: a făcut prea mult, pe bani prea puțini. Da, mai există avocati buni care merg pro bono pentru ceva în care cred.
Am nevoie de un psiholog BUN, măcar pentru 3-4 sedinte dar nu îmi permit si nu am nici timp. As vrea să stiu daca inima mea va rezista. As vrea să fac ceva ca-n viitor, tortura emoționala ( ma pot explune la orice fel de teste) să fie recunoscută ca fiind adesea, mult mai dureroasă ca cea fizică.
Am nevoie de un RMN să știu ce e cu spatele meu dar mi-e frică să aflu. Și NU am timp. Trebuie să merg la probatiune. Nu am timp înseamnă, cel mai mult că nu vreau să stau departe de copil mai mult de 8 ore. Mama nu are voie să ridice. Mama nu poate alerga după el. Nu poate iesi singură, de mana cu el.

Am nevoie de un fotograf. O să credeti că n-ati citit bine. Vreau o formă personala de protest. Vreau să atrag atentia, așa cum văd că se face astăzi. Deja mi-am asumat ceea ce sunt ca om. Imperfectă. Copilul meu va sti totul despre mine. Va sti de ce suferă eventual la gradi si la școala. Pentru asta mi-as face timp să merg la Cluj dar sedintele ar trebui să fie… să mai spun că nu am bani? În schimb, aș ceda drepturile de autor. Poate că ar merita.

Mai vreau să scriu vreo 12 scrisori. Cu documente, date, fapte. Peste tot. La București. La Cluj, la procuratură, la dracu-n praznic. Vreau să înteleg dacă cei de la Justiție vor să mă ucidă lent. Că nu mai pot.

NU MAI SUPORT! Vreau să fiu Prezentă când mă joc cu copilul meu! Nu mai suport intimidarea si presiunea la care sunt supusă. Vreau să știu dacă statul român îmi dă dreptul la viață. Pentru că simt că mi-e în pericol si vreau să-mi cresc copilul!