Provincie, orasul meu de langa Cluj – 2020
Poate, dacă reusesti cititorule să te muti un pic in unghiul meu, ai sa vezi ca nu e chiar atat de usor sa supravietuiesti 2 ani intensității parșive de natura psihologică pe care, nu-i așa, te poate expune viața.
Ba mai mult decât atât, ca să nu fac notă discordantă si mai mult nu mi-a trecut prin minte ca vreau sa contabilizez sau să observ tot ce exista-n colectivitate – știrbit. Si totusi făceam poze. Fără să mă gandesc că vreau să le expun undeva, cândva. Oamenii puțini. Tristi. Copii erau si erau si seniori. Tineri cu bun simt și tineri care parcă isi notaseră că trebuie să-si pomeneasca organele sexuale oricand si oriunde ca nu cumva ele să dispară. În naivitatea si ruperea mea de lume, nici pe Agamiță Dandanache nu-l mai băgam in seamă.
Trebuia să funcționez optim. dacă nu iesi cu masina, daca nu te lipesti de cineva doar ca să obtii beneficii si să te plimbi de ici colo, daca nu poti merge la sală, sunt putine modalitatile in care iti mai gasesti aceasta energie.
Va las aici pozele *asa arata strada proaspat finalizata cu piatra cubica, str Armeneasca
Unele s-au reabilitat in ultimul an. Peticit sau plombat, asa incat sa tina pana la primavara. Podul de la gara s-a consolidat, dar termopanul e tot o sticla sparta si periculoasa.
Orasul geme sub povara oamenilor care nu văd ce se intampla cu el. oamenii frustrati, săraci si nervosi isi varsă nervii pe oricine altcineva ca sa nu o faca acasa probabil – iar cei avuți si din “familii bune” cu mosteniri si părinți cu ADN croșetat perfect, ar innebuni dacă s-ar da jos din functia pe care o au.
Nici mie nu mi-ar plăcea să-mi fotografiezi blocul dacă e cel mai urât din oras, dar măcar ti-as spune ca am bătut la toate usile să cer reabilitatea si am strans semnaturi.
In sfarsit. Lumea asta mica s-a impartit in patru:
- care mă urăsc pentru că arătand ce se intampla le dau de lucru si sunt aratati ei cu degetul
- care mă urăsc că nu țin cu Real Madrid (pur si simplu nu sustin tacerile si alegerile lor si am opinii personale)
- care mă urăsc c-am fost in Madrid si acum am venit aici cu ideile mele si cu pruncul meu si nu-mi stiu intentiile – care musai trebuie să-mi fie obscure.
- care stau de vorba cu mine si ma pot percepe fara mijlocitori. Oameni normali si buni sau pur si simplu curiosi. De o sinceritate uneori deranjanta dar care-mi face bine in contextul ăsta.
Incă nu m-am gandit să le dezvălui unde-mi țin mătura pe care călătoresc noaptea. Daca am timp, vă povestesc o zi ca o narațiune.
Tu, cand trăiești așa si nu in masina sau in calculator, consideri că viașa ta e bună? Tu, dacă esti inhibat si afectat emotional prin cuvinte si amenințări poti să duci o viață normală? Poți zâmbi zilnic? Poti să-ti intreții familia si poti să speri?
Așa, m-am ales cu o opinie politică, printr-o misiune civică directă. Am reusit să nu pun la inimă ce văd desi mă durea fiecare musuroi de cârtiță din parc, unde culmea, copilul tot voia sa stam jos!! , am meditat, m-am rugat, am tehnici de relaxare, mi-am dezvoltat auto terapii.
M-am implicat politic ca simplu sustinator pentru că nu pot altfel. Nu pot dormi pe mine. Copilul meu merită mai mult. Noi merităm mai mult si dacă nu schimb eu lumea, poate doi ca mine, schimbăm orasul.
Concetăteanule, uitându-te la pozele din galerie, dă-te jos din masina, du-te-n parc, mergi pe alei chiar si acum dupa peticire, du-te pe Armeneasca, printre blocuri pe dalele vechi si sparte, cauta un cos de gunoi pe L Rebreanu si apoi intreaba-te: ce câstiga mah si matracuca aia că-l sustine pe Cutare? Sigur ca daca tu stai la biroul tau confortabil, e normal sa te intrebi pentru ca tu nu poti concepe că demnitatea unora nu e de vânzare. Da, poate ar fi fost inainte de copil, la modul: ajuta-ma sa fac aia ca nu e nimic ilegal si-ti dau atata, mai faci si tu un ban.
Acum e destul să-ti privesti orașul si să cobori din bulă. Bulă…
E sfarsit de campanie peste tot. Aici, sper sa scapam de Dandanache.
