Ce inseamna pentru mine intoarcerea in orasul natal si asumarea faptului ca sunt diferita

Ha ha, in primul rînd se feresc oamenii de tine ca de râie in prima faza, apoi esti analizata si ostracizata ca femeie.

Am revenit în orașul natal dupa aproape 10 ani. Eram chiar fericita, veneam cu copilul, deja trecuse un an de cand locuiam cu mama la Cluj – unde si lucram – iar acum aveam ocazia sa nu mai platesc chirie si sa nu fiu toata ziua pe drumuri. Diferența fata de momentele trecatoare în care aterizam pe acasa din țări străine, 2-3 zile si mutatul complet a fost un fel de purgatoriu.

In Germania si-n restul tarilor europene in care calatorisem, nu am muncit ca altii, am fost oarecum privilegiata asa ca am invatat regulile, respectul, bunul mers al societatii, am participat la evenimente, am trait in medii culturale, am fost in țări sărace cu oameni fericiti, am mancat laolalta cu oamenii privilegiati dar si cu cei săraci lipiti pamantului. Am stat in resorturi de lux dar am calatorit si-n autobuse pline de oameni nespălati si urat mirositoare, am dormit si in conditii mai proaste dar am trait din plin si viata de familie in casa frumoasa si mereu plină –familie, asta au fost ei pentru mine- în NordrheinWestfallen.

Veneam aici si eram primita cu entuziasm, părea că am prieteni, rude, cunostinte, insa ce-mi amintesc acum e că întotdeauna mă asteptau mama si bunica.

Cand m-am mutat definitiv (cat o vrea Dumnezeu), lucrurile au început să se schimbe si incet, impactul emotional dintre mine, oraș si oameni s-a făcut simțit. Desi venisem ca un pustnic alungat, copilul mă făcea atat de fericita incat a completat perfect disparitia din peisaj a oricarui alt personaj. Eram – suntem – eu, el si mama. Nu am simtit nici un fel de singuratate. Insa incet, rautatea unora, nemultumirea personala față de egoul lor mare, faptul că eu respingeam sau nu participam la vocatiile multimii, toate s-a indreptat inspre mine.

Teo era mic si-l plimbam pe sub cativa tei – pe atunci mai existau, anul ăsta parca au tinut florile 3 zile, ieseam cu el dimineata, fugeam la lucru, o vreme am facut naveta, apoi am reusit sa ma transfer. Despre cum a facut față mama, n-am ce zice, m-am crucit si eu, la afectiunile ei. Zici ca Teo era panaceul universal!

Nu aveam de gând să schimb pe nimeni si nimic. Nu-mi făcusem planuri.

Imi iubesc munca si o fac bine, ba am mai luat si peste sarcinile de serviciu. Am mereu senzatia ca sunt utila iar dupa amiaza e dedicata in fiecare zi copilului. In afara de o zi sau doua pe an, la noi nu conta ca e vara-iarna, eram afara, bateam orasul in lung si-n lat. Nu sofez deci da, mi-a fost foarte greu cat nu mergea incă, sa-l urc in brate, sa duc apoi cumparaturile, sa merg la pubela, etc.

Tin minte ca veneam de la kaufland cu el cu caruciorul si vreo zece kile – cateva in cosul de la carut, in rucsac, in plase. Mama nu mai are voie sa ridice de la operatia radicala histerecto.

Vorbe-n targ. Nu pot spune că n-au durut. Că n-au deranjat. Dar nici azi nu ma simt din lumea celor care au vorbit asa

– copiii mici la locul de joaca inainte de pandemie, al meu țânc 2 ani jumate: asa e că tu nu ai tată? (vorbit in casa despre mine, asa, ca subiect de poveste) Teo s-a uitat la ei si a spus ca vrea să facă pisu… Aici nimeni nu pare a intelege ca e o notiune inexistenta momentan pentru el, care nu-l afecteaza in nicio forma, e ca si cum m-ai intreba pe mine dacă am OZN, că altii locuiesc deja in câte unul.

După etapa asta, au mai fost cateva „am auzit că” – din partea familiilor tradiționale si preacurate- asa ca am scris si tiparit cartea Eu de ce nu am tata. Stiam ca trebuie sa scriu, am foarte multe lucruri pe care le-am trait si par desprinse din filme dar nu aveam timp sa ma apuc de un roman. Si pana atunci, îmi mentin tonusul.

– eu incercand o relatie. Sufocata fiind de precedenta si inca avand urmele de freak control aveam nevoie de spatiu si de ritm. Brusc m-am trezit vorbita c-as avea relații cu oameni casatoriti si neaparat mai in varsta. Am trecut si peste asta.

Am zis: hai sa fim prieteni, uite, poate ne potrivim dar trebuie sa te cunosc in contextul in care sunt cu lucrul, cu copilul, mi-a zis ca nu stie sa  fie prieten cu o mamica. Nici ca trecusem de varsta la care pot fi cucerita cu bani nu stia.

Asta a fost partea mea de mare erotism in Gherla si apoi, ca venind din suflet am stiut ca de fapt aici nu am nici ce gasi, nici ce intalni si ca orice mi=ar face oricine, vânată nu mă las. Daca o mama singura e privita altfel aici? O, da, uite aia nu are barbat, oare cu cine umbla? E ceva ciudat la ea si uite cum se imbraca si se aranjeaza, pentru cine e asa cocheta?  Poate unele se gandesc ca pentru barbatii minunati si fantastic de insurati din orasul meu.

Ei nu pot concepe ca ma simt bine cu mine insami, ca sunt implinita acum si ca NU voi accepta o alta relatie pana ce nu se vindecă rănile din trecut.

Cumva, extensia familiei mi-au devenit cativa colegi. De la economista pana la necalificati, muncitori pe toate domeniile de instalatii, parca urmam viata tatei si invătam, pe langa munca de birou. Si acolo a fost si este singurul loc in care, in afara de acasa, ma simt cu adevarat eu insami, in largul meu. Oamenii conteaza mult!

 – cand am inceput munca in folosul comunitatii, eram chiar bine dispusa. Ma gandeam ca pot face oaresce util si ca e ca voluntariatul dincolo. De atunci, am aflat ce inseamna sa traiesti cu amenintari si ca locuitorilor din orasul meu, acestea li se par normale, ca: atata poate. Ei bine, cand eram eu tanara si vrednica de pacate, iubisem un așa-zis interlop dar nu am auzit niciodata de la el ce auzeam acum de la… autorități! Zilele trecute, am citi si despre o femeie din Gherla, care a contestat o amenda la politie si a fost amenintata de politistul respectiv! Nu mi-a venit sa cred. Femeia a avut curaj sa mearga in instanță, chapeau!

Cand am luat atitudine si am avut curajul sa scriu despre asta, au inceput, timid, destainuirile pe facebook sau pe mail. Citeam si ma cruceam. Unii cu numele si identitatea personala, altii in contexte bine definite dar spunandu-mi ca nu isi spun numele real că se tem de omul din primarie care le poate face rău!

Pentru ca tocmai luasem hotararea si spiritual de a lăsa trecutul in urmă, drept ori nedrept, nu am gandit sa merg iarasi in instanță.

Si nici acum nu ma gandesc pentru că stiu că eu am fost judecata si ca daca as ramane in acelasi cerc, judecand la rândul meu si razboindu-ma nu-mi voi invata lectia karmică. Si ca atat timp cat sunt copii abuzati si violatori lasati liberi, pe mine nu m-ar incalzi cu nimic să chiar fie pedepsit vreunul care ar fi facut orice altfel de faptă.  Asa ca justitia a devenit o cutie inchisa in care nu mai vreau sa ma uit.

Totusi, am ales pana la urma sa fac ceva in comunitate, sa nu putrezim așa, să dospim, să vedem adevarul din mai multe unghiuri, sa evoluam noi ca oameni căci stiam ca asta e șansa sa evolueze si orasul. M-am implicat in politica locala si am stiut ca pot sa schimb ceva, nu, nu candidez :). Am făcut asta asumat, cu demnitate, cu elan major, dintr-un punct in care țelul meu era clar si este clar: suntem langa Cluj, un oras grozav dezvoltat. Infrastructura, de care se plang multi e la fel ca in alte orase mari din tara si din Europa!  Poate ca unii nu stiu, poate n-au calatorit atat dar nu e mai aerisit in alte parti. Nici daca stai sa compari o autostrada in care te poti bloca 5 ore si sa faci pipi in sticla, nici de compari intrarea prin zona industriala in Viena, etc… darmite in orase: nu exista infrastructura aerisita.

E intr-adevar o problema a romanului – sa aiba musai doua masini la casa, nevasta si copilul merge cu una, barbatul cu alta, trenurile-s goale ca nu-s conditii (??) si daca eu am putut sa merg doi ani jumate tot pe jos la cumparaturi si la munca, altii nu cunosc aici decat variante birou-scaunul masinii si eventual sala de sport. Ultima varianta e grozava daca ai timp!  E alegerea lor si poate suna a invidie. Eu nu pot fi invidioasa pentru ca sunt absolut constienta ca NIMIC din ce ar avea cineva dimprejur nu e potrivit pentru mine. Ceea ce e potrivit vine la momentul stabilit.

Aici e o rusine sa spui: nu ma pricep sa sofez, nu am reusit sa invat.

E o rusine sa recunosti sau sa nu-ti ascunzi o greseala din trecut (ca femeie, devii Maria Magdalena, evident nu cea din apocrife!)

dar e ok sa-ti intinzi chilotii în spatele sau in fata blocului, sa crești rațe, păuni urlători si alte animale in oras, la casă, să aprinzi toamna cauciucuri uzate si nailon si orice fel de pet-uri, sa scuipi pe strada si sa distrugi pubele de gunoi, bănci, să arunci gunoi in canal, să vorbesti despre copiii altora, să-i bați de să le sară fulgii.

E o rusine să fii femeie singura cu un copil – care locuieste cu mama intr-un mediu linistit si cu maxim o cearta pe an dar e perfect normal sa bei pana nu mai poti, sa vii acasa si sa faci scandal, sa te auda vecinii de la bloc. Sa te injuri si sa tipi la ăl caruia i-ai jurat de toate la biserică, sa te auda copilul si sa creada ca el e de vină, sa te imite pe strada si in colectivitate, sa se impuna si el prin agresivitate inspre altii. E o intamplare sa te mixezi sexual cu altii. Lumea uită repede ca poate ai nenorocit viata unui cuplu sau al unui copil fara aparare intr-o atmosfera absolut poluanta cu tata si mama care au 335 de likeuri la poza in care zambesc cu fericirea pe scari in jos, vorba unei prietene, Camelia Hagianu.

Sa va spun ce e o rusine – cum arata orasul. O sa va pun pozele si apoi, unii vor intelege de ce am ales sa sustin politic un candidat. Nu, nu cred ca toti sunt hoti, imorali si nu e treaba mea viata lor, insa ma intereseaza daca pot face ceva pentru ca anormalul si indecenta in care am ajuns sa ne complacem, murdaria orasului care duce implicit si la murdaria inimii locuitorilor (nu degeaba exista proverbul ala, tara frumoasa pacat ca e locuita, e drastic dar parca devine tot mai real) Si sigur ca am ales candidatul care este sustinut si care a construit de la zero o gradinita de 300 locuri in alte mandate, a facut o centura deviind traficul greu, etc – care mai apoi a pierdut si in sfarsit, va ajunge probabil să dea o nouă directie orasului.

Stiti cum e privita o femeie ca mine in orasul de provincie? Una care face si politica? Desi am facut 5 ani de facultate Stiinte Politice, specializare Jurnalism ca atuncipărea cool,  perioada in care am si muncit si numai eu stiu cat de greu mi-a fost sa invat, sa lucrez, sa platesc chirie, sa fac naveta si sa nu fac compromisuri cu care n-as fi putut trai!

. Imi este greu si-mi este si teama dar le analizez si-mi aduc aminte de oamenii care m-au ajutat sa-mi depasesc problemele. Si daca simt ca am un rol si o putere de a schimba ceva in bine, cu toata cenusa care mi se arunca-n cap, merg inainte pentru ca vreau ca fiul meu sa ma aiba pe mine ca exemplu. Vreau sa fie capabil sa-si desprinda propriile idei si conceptii din mentalul colectiv. Nu inseamna ca asta-mi va conveni sau mi se va potrivi dar intre inima si suflet, aceasta e calea pe care simt ca trebuie s-o urmez. Sa fiu sincera cu Fiinta mea pentru ca altfel, ma voi autodistruge, alergand dupa posesii materiale. Teo nu e posesia mea, e darul meu si trebuie să sculptez cu dragoste si atentie, nu cu „merge si asa”.