1 iunie – care-i măsura iubirii copilului?

In urma cu 5 ani viața mea era absolut diferită. Eram singură și nu aveam nici un plan de viitor. Nici nu știam că eu aș putea iubi un copil. Eram precum Cristina din Anatomia lui Grey (fara cariera): hei, nu iubesc copiii. Respect copiii, nu ma intelegeti gresit – spunea ea – doar ca nu îmi trebuie sa-i cresc, nu aș fi o mama bună.

Și cunoștintele mele fara copii sunt multe – femei frumoase cu o viață plăcută lor și care se împlinesc prin ele însele, prin ce fac zilnic, prin prieteni, si ele au greutațile lor. Însă eu nu eram deloc împlinită numai că, în afară de  brusturele de probleme care s-au abătut asupra mea, nu aș fi putut spune: m-ar salva cutare situatie.

Ei bine, azi știu că măsura iubirii copilului tău e cea a unui Dumnezeu atotputernic care te încearca precum pe Iov și apoi te cinstește ca pe un Sfânt.

Nu e egală. Nu suntem noi părinții nici Iovi nici Magdalene, majoritatea suntem pe-acolo pe la mijloc.

Știi cât îl iubești după ce ai trecut de oamenii care vă privesc, înghițindu-ți lacrimile și mângâindu-i ceafa transpirată, încercand să-i oprești pumnii mici care se abat asupra ta într-o încercare neputincioasă de-ați spune că nu mai știe cum să oprească furtuna de informații și tentații din capul lui. Ai trecut de asta fără să-l ameninți, fără să-i spui că acasă-l așteaptă vreo pedeapsă. Ai trecut ignorând vocile de pe margine.

Știi cât îl iubești după ce=l duci, că așa-și dorește,  în locurile în care știi că se pot produce tantrumuri și crize care se numesc “eu am nevoie de tine, oricât de supărată ai fi tu acum și oricât de tare te-aș enerva. “

Când preferi să treci și să pleci ochii pe lângă vecinii cărora le-a scos limba sau care n-au putut să se odihneasca la amiază din cauză c-au crezut că îți schingiuiești copilul. Dar tu ești cu inima curată și știi că e doar o etapă. Că nici Dumnezeu nu se leapădă de tine după ce-ai făcut cu adevărat cele mai monstruoase păcate – în sensul de a face rău voit altora, asta numesc eu păcat.

Măsura iubirii copilului e  reciproc dumnezeiască, altfel nu ai putea să treci și să rămâi relativ normal  după  toate încercările, fricile, provocările sau durerile pe care le presupun creșterea și îngrijirea puiului de om.

Fără să-l faci să se simtă neimportant. Fără să-l terorizezi (el da, o va face cu tine sau așa vei simți tu!).

Fară să-l lovești. Fără să-i spui că nu e ca Anuca, Raducu, Diana, Ioana, Costel și Marcu. Că ei sunt cuminți si numai el, copilul tău e altfel sau chiar rău. Vă amintiți oare când părinții voștri vă spuneau în față sau absolut fără să-și dea seama că verisorul cutare e mai bun la x materie sau fratele nustiucui a luat cerbu de aur la categoria mimă și voi n-ați reușit? Vă dați seama cât v-au știrbit  comparațiile alea? Tot comparabili si insuficient de buni rămâneți dacă nu schimbați macazul cu copilul vostru. Și cu voi înșivă.

E dumnezeiască iubirea pentru copil pentru că tu, ca mama, auzindu-l ca spune: nu mai esti mama mea, nu mai vin cu tine, eu stau aici la joacă, nu te iubesc! poți să-i spui blând si tremurând înapoi: bine, dar eu te iubesc. Si atunci ceva se schimbă.

Pleci si nu mai vii niciodatăăăăă – promiți că vii și de dă deltaplanu peste tine și cobori scările plângând. Și când te întorci, parcă nimic nu s-a întamplat si n-ai văzut în viața vieții tale ființă care să se bucure mai mult de prezența ta.

Sigur, mai e și crutonul cu piper din varfu savarinei: acuma mori mami, dacă tu mori, eu ce fac? De-asta e dumnezeiască măsura iubirii față de copil, că fără Dumnezeu tu nu știi ce să zici și-atunci pe loc, indiferent ce s-a întamplat, reciti 10 litanii în gand si-i promiți pruncului înlăcrimat sau speriat că tu ești nemuritoare (parte adevărat!!) și că vei fi acolo să-i plimbi copiii copiilor și să vă teleportați în vacanță pe Marte.

Sarea din savarină: n-o să mă mai ierți niciodată! Și-ți amintești de câte ori ar trebui să treci peste tot ce consideri tu greu si greșit: de 70 de ori câte 7, adică n-ai tu voie să limitezi iertarea copilului tău. Că nici Dumnezeu n-a pus limită și dacă ai luptat în viață, cândva ai și ieșit la liman.

Măsura iubirii copilului m-a făcut să simt mai aproape universul infinit. Până la urmă câți ani de zile stă-n izolare și-n antrenamente grele un astronaut care-și dorește s-ajungă printre stele? Un copil te duce mai repede si mai des acolo. Ok, uneori sunt stele verzi dar de obicei e Calea Lactee sau găuri negre neexplorate. Și antrenamentul îl faceți amândoi, pe drum. În fond, dacă el, un copil de 2-7 ani îți poate trece cu vederea toate hachițele, prietenii, programul ciudat, statul pe telefon, zilele când esti indispusă, tu la 30-40 plus ce scuză ai? Că nu suporți țipetele?