Compozitie aromâno romaneasca. Orașul meu

Odata cu dezvoltarea social economică a insulei Shikoku din Japonia, au luat amploare si parteneriatele între orașul meu și câteva iurte, astfel încat acum se poate circula pe toate arterele. Puține orase se pot lauda cu peisajul rustic, neafectat de cutremure, cu izvoare larg raspandite, zone de coastă si de stern, miroborante cutări ale solului rămase aproape neschimbate din terțiar.

Cu toate astea, femeile din oraș vin de pe pe Pluto.
Ele efectiv plutesc cu tălpici pe dalele de piatră de pe Armenească iar bărbații, disperați de faptul că anvelopele se pot refolosi – ceea ce nu putem spune despre pantofi- au devenit depresați. Mai ales in depresiunile nodice de pe Vasile Axelandri –Kai Drum – asa cum s-ar fi propus să se numeasca strada după reașezarea plăcilor tectonice.

Dupa studii de fezabibilitate de lungă durată, care să asigure integrarea armonioasa a magazinelor second-hand și a caselor de pariuri în sistemul stradal existent, s-a ridicat în sfarsit un Mol și s-au descoperit cariere de piatră care să acopere aproape toate drumurile care duc la spital. Astfel, pacientul nu are nevoie de resuscitare in caz de stop, aceasta se va face mecanic datorita îmbinării si amplasării pietrelor cubice.
Accesul la Mol se face de preferințe cu cizme de gumă galbene după ce meteorologii dau startul la codul roșu de furtuni pe zonele mai sus mentionate.

Distractie si timp liber

Curand la cinematograful din oras va derula filmul japonez Ya-ni Cini Vorbesti Aya?

Biletele sunt gratuite, filmul e mut, Aya, eroina, scrie tot timpul și nu scoate-o vorbă. Pelicula a fost nominalizată pentru premiul Pulizer, deoarece nici un critic de artă din oraș nu s-a trezit la timp de pe leagănele din părculeț, pentru a vota împotrivă. Singurul care-a încercat, a fost amendat de catre politia locala pentru încălcarea stratului de flori roșii din jurul bisericii armenesti. Deși a facut contestație, i s-a explicat că numai duminica are voie să stea în loc luminat si-n loc cu verdeață, altfel, să se bucure de vegetație așa cum e și de craterele din Mol.

Copiii furiosi într-o lume minunată în care veti găsi…

Tot mai multi locuitori depresați au observat că pana și copiii de doi-trei ani au accese de furie. Campion la plonjarea cu fundul în sus este fii-meu care nu pricepe că-n timpul (ne)demararii unor lucrari de interes major pentru oraș nu are voie să:
– arunce la cosul de gunoi toate mucurile de țigara, ambalajele pline de furnici, sticlele si dozele colorate, hartiile, pungile de cipsuri pe un perimetru de cati metri pătrați si pătați or fi în parcul mic si la locurile de joaca
– de fapt nu prea are voie se joace la locul de joacă pentru că se lucreaza si acolo și mai nou e plin de țânțari si chiar am găsit pe pantalonii mei un purece. Leagănele sunt tot vechi, iarba nu e tunsă corespunzător iar corturile de indieni au devenit locurile-n care-si fac nevoile românii. Și indienii. A existat o propunere legislativă să se dea găuri, pardon scorburi în copaci, ca sa pastram totul bio dar se pare că n-a întrunit cvorumul.

– mă lase de mână pe strada pe care-i place lui să se cațere pe pietre si care stă cu canale neacoperite si nesemnalizate
– calce florile pe care le calcă alții când părinții au de discutat
– se așeze-n fund în groapa plină de Mol de la cișmea pentru că sunt viespi și țântari cu nemiluita
– urce cu mami pe deal pentru că nu exista o cale sigură de acces din cauza constructiilor masive, a ocupării trotuarului minuscul, a traficului și a cainilor lăsati de capul lor pe strada pe care odata mergeam noi, din liceu – la Brădet

 

Pentru că sunt prea mici să-i duci la film, cand ieși din casă, iată ce le poti arăta copiilor:

– parul sei-tai Shogun care levitează atunci când nu e nimeni în preajmă, taie calea moroilor și se dă în leagănul dintre buruieni

– teii din oraș. Cum n-au dat rod anul ăsta copilul crede că-n nuci, așa cum își aminteste din parcurile clujene și în cele cinci minute în care traversam orasul, are loc o conversatie care ne largeste orizonturile: nuca, nu cade. Nu cade că nu-s nuci. Nu coapă, nu cade (nu e coapta). Mami, ăștia-s tei
– Tei, patu, cinci, șapte opt.
– Sunt copăcei cu flori, înfloresc când îi udă apa
– Apa. Nu culge. Nu dat dumu. Apa din lac nu cuge!
– Nu curge, care lac? Sunt lac de sudoare, unde sa mai mergeeeeem?

Insă, cum orice lege proastă are si o compensație, în oras au rămas embleme care iau ochii micilor nazdravani și-i fac sa stea cu gura căscata pana li se scurge pufulețu înspre bărbie. Iata cateva exemple:

– omul negru inofensiv, cu săculeț în spate, care întreabă de 12 ori pe zi, lunea si vinerea: mă, nu vii la Măria la Nicula?

– omul de la curățenie care umblă forfecand o lopata si-o mătură pe la toate pubelele din oraș, iar cand se odihnește, ridică ochii sa-și vada concetățenii. De obicei îl găsesti la iesirea din parc. Sau eu îl găsesc acolo, cand în sfarsit reusesc sa-mi pun toddlerul în căruț după scandalul si scaltoacele pe care le incasez că-l iau de la joaca. Desi copilul îmi arata clar ca și acolo putem dormi!

Omul privește în gol, apoi privește pufuletul din gura copilului (pe care i l-am pasat cu forța să nu muște bara de la căruț) și strigă: măăăă leneșule, dă-te mă jos că ești mare, ce stai acolo?
Lenesul meu cu bateriile duracell recharge turbo se calmează brusc: Uiu, Uiu!
Uiu zambește. Pâna și sugarii-l cunosc.

– Lența. Orașul n-ar mai fi la fel fără Lenta. Acum e oarbă săraca și ăsta micu a fugit într-o zi la băncuța ei si auzind-o cum povesteste, a crezut că-i scufița rosie și-odata si-a băgat mana-n plasa ei. Cand a scos-o plină de iaurt sau smantana, n-a mai vrut să mergem de langa tanti cu lapte și pana l-am sters cu servetele si-am cautat bani sa-i dau femeii sa-și cumpere alt iaurt, cu capac cu tot, -am aflat și povestea lui Gașpar și statististici legate de erectiile jucătorilor de cărți din parcul mare. Ceea ce vă jur, n-as fi vrut să aflu sub nicio formă, formulă sau altceva!

Ma cearta unii că nu-mi iubesc orașul natal. De ce să nu-l iubesc? Și de ce l-aș iubi?
Vreau să-mi placă. Să existe un loc prietenos, viabil, o stradă, un parc în care să mă pot așeza pe iarbă. Nu e musai să-l iubesc, Byblos din Liban e locul pe care l-as putea iubi.

Între blocuri și-n alte locuri se îmbina sacrul si profanul ca la bacalaureat.

(da sunt suspensori intre blocuri, murdari cu… cu ce n-ar zbura de pe un balcon)

Căluții sunt decapitati, chilotii și maiourile stau la soare pe sârme, ici colo mai creste câte-un trandafir de parca-i Bacovia responsabil cu harababura asta.Trotuarele sunt crăpate, fauna si flora se sparge de alei – dupa ce-auzi c-a fost seism în Japonia, a doua zi vezi și la noi efectele, poate că se intampla datorita denumirii aleilor din parc.

Acesta este un pamflet de bun venit pentru prietenii mei din Bucuresti, am atatea sa va arăt, Alina, spune-i lu Edy sa-si aduca neaparat camera aia de 12 kilograme, vă mai dau si eu vreo 10 carti la plecare. Veniti cu trenul, deci tu Alina, ia-ți o cutie cu banda cerata chiar daca te-ai epilat inainte, pe Ed îl rezolvam daca-i creste barba, singura minune de aici, manastirea Nicula, e aproape!