De ce să donezi tu din Vaslui pentru o campanie din Cluj, ce, tu nu ai spitale acolo?
Poate că ai. Sunt dotați? Stagnează lucrurile? Ajută-i. Dacă îți pui întrebarea asta oricum nu vei fi printre cei care dau bani.
*răspunsul e: ca să arăți autorităților că se poate. Că n-am împietrit aici în starea asta indiferent cine ne conduce. Că suntem oameni și omul sfințește locul.
Pe la începutul feisbucului eram agasată de atâtea cereri de ajutor. Cutare făcea campanie pentru căței, altul pentru pisici, copilași bolnavi, adulți cu cancer, vai Doamne, da ce mă interesa pe mine, puteam salva planeta sau ce?
La televizor, pe stradă, în mall chiar, toți îți cer bani.
Culmea, aceasta era perioada în care aveam eu destui. Munceam, eram bine cu Hani, nu știam ce-i aia greu, grijă, stat la program, condică. Nu am fost lipsită de stres și uitându-mă înapoi, îmi dau seama ca nu aș mai fi capabila sa lucrez atât. Sa traduc sute de pegini. Să învăț drept în germană, să fac contracte, să fiu și parteneră. Să fac școli de coordonator de lucrări, etc. Să umblu după autorizatii, să dau socoteală dacă stau prea mult la medic.
Revin la A DĂRUI. El avea bani mai mulți și munciți drept dar banii nu se dobândesc dacă nu te ajută alții. Și-n Germania a umblat, a făcut contracte, a căutat variante mai ieftine, a comparat, nu-i pun la îndoială munca. Și și-a crescut tare frumos copiii. Da avea el un fix: nu dădea bani cerșetorilor. Nu dădea bani în vreo campanie. În schimb nu avea nicio problemă să împrumute (musulmanii nu au voie sa dea bani cu dobândă). Împrumuta dacă ii cerea un cunoscut.
Călătorind, am văzut cum trăiesc alții. Am văzut copii care se jucau printre morminte în vestitul City of the death în Cairo și am văzut cum erau alungați săracii de la vestitul mall Heliopolis, erau vânturați de forțele de ordine. Câțiva localnici și puzderie de copii stăteau pe la colțurile străzilor murdare și se uitau și se hilizeau către străinii care mergeau la mall. Aceea era o lume din altă lume…
Au fost multe campanii care nu m-au atins. Mulți cerșetori care ma enervau teribil și ma situam la un moment dat în zona aia: cum dracu să vă dau la toți, ce-s eu bancă, munciți, cereți de la stat. Ba chiar mă rățoiam.
Cred că după ce a murit tatăl meu am început să dau bani bețivilor. Spre uimirea multora. Detestam alcoolicii și patima lor, a mea sau a ălorlalți era mai bună. Dar le dădeam bani să-și ia de băut. Nu știu dacă ați observat, majoritatea bețivilor nu cerșesc.
Am trecut și prin incertitudinea privind incurajarea cersetoriei.
Apoi…
Cause you can’t jump the track, we’re like cars on a cable
And life’s like an hourglass, glued to the table
No one can find the rewind button, girl.
So cradle your head in your hands
And breathe… just breathe,
Am început să observ ce lucruri minunate pot face oamenii împreună. Niște necunoscuți. Sau prieteni. Câteva minute în care Ceva îi atinge și încep să clădească. Și nu le mai pasă de autoritățile competente care ar fi trebuit să dea. S-au săturat de vorbe, dosare cu șine și chestionare. S-au săturat să fie puricați și să li se ia sânge ca să capete permisiunea de-a dona un aparat medical. Măi, e țara mea, aici trăiesc acum, e orașul meu, nu-mi place cutare și cutare, ia să încerc să schimb ceva. Pentru mine nu e minune mai mare între oameni decât să-i vezi cum se bucură unul de darul altuia
E neplăcut de tot să ceri să se implice Paul din Tureni în achiziționarea materialelor pentru spitalul de pediatrie-chirurgie din Gherla. Sa aibă medicii materiale pentru prim ajutor. Sa trateze ambulator!
Asta n-am înțeles-o la cei care sheruiau campanii pe cronologia altora: oare ei nu înțeleg că deranjează și de obicei îl fac pe om să se simtă prost, eventual să dea un like? Ei, prin toate dilemele astea am trecut. Și tot mai săracă fiind (față de condiția dinainte, financiar mă refer) tot mai mult am dat. Mai bine zis, des. 30 roni la un copil cu autism c-am dat cu ochii întâmplător pe facebook pe pagina altcuiva. Fetița cu cancer. Băiatul care avea același nume cu băiatul meu. Magic Home. Acolo am zis că dau o lună 4 euro apoi s-a îmbolnavit mama și nu am mai oprit aplicația deși mă cam arde factura.
Și în sfârșit am ajuns la un pact cu mine: oamenii fac minuni prin oameni. Poate nu văd întâmplător o campanie. Poate că și 10 roni de la mine au făcut diferența în clipa unui copil sau a unui adult, a unei familii distruse de durere.
Ce am învățat după ce-am început să dau ici și colo:
– NU am devenit mai săracă, ba din contră. Dar dacă v-aș da exemple cu zile în care eu dădeam 20 roni și-mi intrau 200 de la cineva de care uitasem că mi-ar fi dator, n-ați crede.
– nu e o rușine să nu dai. Nu vrei și gata, nu ai atunci, sunt 155 de cazuri și altul îl alegi.
– nu sherui campania ta mică pe la prieteni. Una e să ajuți pediatria în orașul tău pentru c-ai suferit tu și altceva să donezi pentru construcția unui spitalre care știe toată România! Lasă, vor da alții share, nu îi irita tu, nu pune poze cu copii răniți și câini plini de sânge. Mai bine vorbește-le clar despre ce ai văzut sau ai trăit.
– nu te lansa-n conversații despre primării și administrații care trebuiau să facă ceea ce faci tu. Da de ce-mi ceri mie, primarul vostru ce face? Oamenii care (se) vor întreba asta NU donează!
– poate o dată mi s-a întâmplat să-mi pară rău că am dat sau să mi se para ca am fost mințită. Mea culpa. Eu am dat din suflet, cel care a mințit are o problemă cu el însuși! Așa e și la cersetorul care-ți cere lapte praf pentru copil, lasă copilul înfometat și-și cumpără țigări.
– copiii sunt copii. Sună aiurea, știu. Dar dacă poți să-l faci fericit două minute pe-ala care-ți cere, fă-o. Tu-ți dai seama că ACEEA e copilăria lui și a fost pus să facă asta și da, poate i se vor lua banii, ce poate face el, știe el altceva, alt mod de viață? Mai ales în țara asta. Oare care om mic sau mare e bucuros să cerșească sau să-i roage pe alții să-i dea bani pentru o cauză?
Ce pot eu să fac acum:
Să dau medicilor și personalului auxiliar din pediatrie-chirurgie Gherla posibilitatea de-a acorda primul ajutor în arsuri minore, accidente, tăieturi, înțepături, răni la bebeluși mici și mari. De aici până la Cluj drumul poate dura o oră și ora aceea este în-gro-zi-toare! Vreau să le dau spray cicatrizant, dezinfectante, feșe elastice și pansamentul Atrauman cu argint, adică foițele aceea care previn infectarea plăgii și nu se lipesc când desfaci bandajul.
Materialele pe care le voi strange vor fi distribuite și către secția de chirurgie pentru copii și adulți. Acum discută directoarea spitalului cu jurista să vedem cum se face contul separat pentru proiectul meu. Am un targhet: să acopăr șase luni. Șase luni de îngrijiri de calitate pentru ca nici un părinte să nu fie trimis la farmacie să cumpere dezinfectant, bandaj, antitetanos (deși mi s-a spus că este, le-am rugat pe doamne să mai verifice stocul).
Și o chestie care m-a bucurat grozav: știu să-mi pansez excelent copilașul de un an după ce am văzut asta la dr Ivan Ovidiu. Am primit și o fașă elastică pe care bebe care umblă-n patru labe nu o poate desprinde. Și leucoplast vreau și… și vreau să mă ajutați care puteți. Cu 3 lei, cu 5 lei.
Și dacă nu simțiți că vreți să donați e în regulă, cunosc exact sentimentul.
PS. Când am avut mai multe necazuri și nu mă puteam concentra, nu puteam adormi, am dat cumva peste cuvintele de învățătură ale lui Arsenie Papacioc. Pe youtube. Goooood! Omul ăla vorbește despre Dumnezeul Meu, despre Viața mea. Nu despre religie.
– nu te uita la înfățișarea ori stigmatul omului care face bine altuia. Nici la funcție. Nu vei primi de la cei de la care te-aștepti mi s-a zis. Știu!
Ia uite, ai de unde alege 🙂
Și mai sunt evenimente caritabile la care poți participa, nu trebuie să dai bani: fundații care construiesc case pentru cei fără adăpost, dacă ai mașină te poți oferi să duci la dializă un bolnav timp de cateva saptamani sau luni ori s-ajuti uneori o mamă singură, de ce nu 🙂
P S Toate detaliile despre ce se cumpără și contul vor fi publicate, vă anunț după ce se deschide contul la spital.