O zi cu un toddler: am o dragoste de dat dar si de închiriat, oh, Macarena

6.10 intră mama.
Între blocuri cântă un cocoș – care de fapt se aude de la un vecin din centrul metropolei cu demografie incertă. O femeie cântă ceva despre o măicuță sfântă. Câinele vecinului schelăie de ți se întind trompele de milă. Sar și lovesc sticla cu apă cu dopul nepus. Copilul saltă icnind, ca si-atunci când îi pulverizez termala Roche pe bubele de căldură. Adoarme la loc, crede c-a visat. Adorm la loc, e duminică, mama a intrat doar să apropie ușa. Prin geamul deschis din living nu se mai aude nicio muscă. Am izolat cu vată bazaltică pe schelă metalică, poa să crape lemne sub un copac cu flori. Adorm și simt ud. Mă gândesc că totuși nu m-am pișat eu, mai avem o oră de sfor sfor.

7. 30. Visez că cineva mă operează la cap fără anestezie,
încerc să urlu dar nu pot. Deschid ochii. Un deget mic mi-a intrat prin nas până-n sinus. Iau mânuța, o dau la o parte, mă întind, zic “Guten morgen Schatzen”, un călcâi îmi îndeasă un ochi mai adânc în orbită. Latru de durere. Sper că nu mi-a țâșnit hialuronicu.
Bec. Mă iubește adică. Lăcrimez în continuare si mă uit după fundu lui fâțăit spre living. E uscat ca asfaltu-n secetă. Mă uit dezamagita la pantalonii mei.
Horus reclamă-n living: apenuuuuu! Înainte de-a intra-n baie, calc pe-o broască verde. Nu doare, da sună. O mai văd pe mama îndesându-i repede ditamai sticla între fălcile dulci. Am 3 minute 25 secunde.

7. 41 Și găsesc repede tampoanele.
Sunt între jucăriile pentru baie, umflate ca ouăle. Oftez a duminică si fac juma de duș, apoi m-așez pe… ciocanul de la jucăria aia Noriel trăznește ușa. Ma-maaaaaaaaaaaaa! Ce jucărie Noriel? Monstruozitatea aia cu tobă lumini și motan care suflă-n microfon și pește care face ca vaca, pentru asta ar trebui să-i dau în judecată! Exact! Și de ce se dezlipește ciocanul de banda aia?

Îl ignor și când nu mai aud nimic, e semn că s-a dus cu mama dincolo, ritual 15 minute. Îmi torn repede o cafea, fug să securizez ușa camerei noastre până schimb cearsaful (noroc că e impermeabil). Mă uit pe după cuierul mobil, calc în unghiile picioarelor să nu m-audă și înșfac cana. Gata-s încuiată-n baie. Respir adânc și mă preling pe ușă-n jos. Mulțumesc doamne pentru o nouă zi! Beau o gură de cafea și dau să-mi vărs mațele pe suportul cu prosoape. Vreau să țip da n-am timp, așez cana c-am spart 4 în ultimele zile si ma spăl repede pe dinți.

8.00 Poftim, ți-l predau, sa intru și eu să fac duș.

Eu și Horus ne studiem atent. Nimm, nimm- îmi întinde rața lunguiață. O iau dacă-mi spui unde-i apa din ea.
Banane- banane!
Da, baloane da unde-i…
Mama, pus cafea cu banane mama, Teo cuminte! Muuuulte banane!
Știu. Încă mai am în gură gust de săpun. Unde dracu a fost rața aia c-am căutat-o ieri până la limita nebuniei, am crezut că de fapt n-am cumpărat-o deși a văzut și mama că am suflat balonase pe balcon.

09. 30 mergem în oraș. Orasu gol.
Horus în căruț, c-altfel nu mai stă cu mama când eu sunt la lucru si măcar ea îl poate plimba când nu vine A.
Pe langă noi trece o doamnă care merge la biserică. Puiu stă amărât pe un scaun, să nu-l vadă cetățenii că mai face si duminica curat. Nu se cade la noi să culegi spice…
– Puiuuu! Stă singul!
(repet si eu, mai zicem de 3 ori, ajungem langa doamna)
– Doamna glasă! Doamnaaa!
Doamna și eu – ne prefacem că nu auzim. În cartea de limba germana, copiii învață despre gras, slab, urat frumos, etc, adică însușiri precum albastru, bun, roz, tulbure, etc. Lui îi plac imaginile si mă pune să repet. Eu sunt ulâtă și verde iar mama e slabă și cuminte. N-am nicio problemă să-mi învăț copilul lucrurile care-i par interesante-n cărțile cu imagini. Viața e cu de toate, el va alege, vreau să afle ce dorește el, în limitele impuse de mine.

Ajungem în părculeț și caut creta să i-o dau. Bag mâna si scot punga cu biscuiți pișcot. Copilul meu ține-n mână o cretă si linge din ea. I-am dat o cretă în loc de pișcot. Sunt o mamă… e 10 și-s ruptă. Brusc, începe slujba (sau continuă da fu pe silent) și megafoanele-și fac treaba. Teo sare din căruț cu chingi cu tot. Mă întind pe-un leagăn si mă împing usor din picioare trăgând aer în piept. Dau cu capul de un stâlp. Bine că e din lemn. Restul leagănelor sunt ude așa că n-am unde să mă mut. Crăp de foame.

11 45-12.15Măreață, trec cu crețu meu pe langă lumea care-a venit la biserică, da stă afară.
Dă mânuța că sunt biciclete zic zâmbind. Nuuuu, singul! Ca să fie sigur că nu-l acaparez, face bârna pe langa straturile cu flori, gata să dea cu fundu de pământ dacă mă apropii. Îl las în pace. Nu calcă florile, nu rupe, doar merge el pe-acolo când vrea să mă provoace si nu (mai) stie cum.
Vede o fetiță. Aia e de mână cu maică-sa si are rochiță apretată și ascultă slujba făcând jumătăți de piruete. Horus ia o piatră, nu mă panichez că știu ce face cu ele. Lui i se par foarte interesante de aruncat la coș (pietre mici albe) așa că i-o duce fetiței. Fetița se prinde elastic de coapsa maică-sii. Ma-ma, ni băiatu! Teo îi întoarce fundu și plictisit, trece pe langă tot șiragul de oameni privindu-i vesel în ochi. Oamenii nici nu clipesc. Duminica la liturghie și Peter Pan se preface că-i atinge si vrea să râdă cu ei, mă-sa cam dezbrăcată. Hm. Copilul vede-un porumbel si fuge, porumbelul se mută-n Dej.
-Fugit după papa iepulașu.
– Nu-i iepuras că-i porumbel sau turturică. Sau cioară. Ăia care m-aud se uită cruciș la mine.
– L-a peliat popa. Popa stligă tare. Tale tale!
– Tu l-ai speriat, da nu-i nimic.
Râgăi un balon. Bleah si acum am aromă de lămâie. Poate totuși, trebuia să-i închiriez un tată anul ăsta, dar să stea în altă parte.

14.00 Somn. Înainte cu o juma de oră:
alergat după el să-i spăl penele, el a dat cu aripa-n mașina de spălat de s-a pornit eco bubble peste niște adidași de doi lei, noroc c-am oprit repede, aruncat cu liniare de lemn după magneții de pefrigider, panicat mama mea, tăcut eu, dacă a văzut copilu că tac și-a scos pampersu și l-a azvarlit pe dulap apoi a luat toate body-urile spălate, a fugit cu ele și le-a aruncat în budă, să meargă-n coșu de caca, să se usuce!
Mi-a lins un perete vopsit, c-am pus un poster provizoriu c-o vedetă cu coroniță. Diadema de pe cap e Tortu de când a văzut-o el prima dată. Ce regine, ce încoronati, ăla-i tort! I-am explicat lu mama iarăși ce-i tantrumul în care n-am crezut niciodata, am executat unul să-i demonstrez, copilul, a zis: mama pinge, duc dau pupă. Eu mi-am sfasiat o cămașă (că și așa era rupta si nu mai avem cârpe de șters prafu), el a venit să mă ia în brațe, apoi s-a uitat la țâțele mele și mi-a spus că am cuie.Nu știu dacă l-am convins că-s sfârcuri dar la ora paișpe am adormit.
Desi par multe lucruri făcute în juma de oră, vă asigur c-au fost încă vreo 20 de întamplări ce nu te lasă nici să mori, de-aia belești ochii la sfarsitul zilei I m alive!!!!

Să vă spun un secret. Eu o iubesc pe zâna zorilor si lui nu-i place și dacă cineva șterge de tot Scufița roșie de pe marginile internetului îi pun ceva-n paypal. Tu ț scufița!
Diseară adorm cu trenul Bob, ăsta e-n germană și e interactiv, suport. Am încercat chiar să-i spun o poveste. Iar mi-a mutat hialuronicu dintr-un obraz într-altul. Nu îi plac poveștile mele sau cele din cărți si gata. Cand aude de cărți, vine cu ale lui cu imagini si traducere sau cu Șeherazada de 2 kile. Însă nu are răbdare și limbajul, cu o traducere excelentă, nu-i pentru vârsta de doi ani.

14. 30 Sună înterfonul, mama a iesit, eu alerg ca bezmetica să deschid, nimeni nu sună la ora asta că știe că mă transform în Sfânta miercuri, mai ales duminica.
Da cum să te superi domle?? Martorii lu Iehova, vin si ei odată că n-au mai fost pe-aici. Îi asigur din 3 cuvinte că mă convertesc imediat ce se trezeste copilu și că vreau să trăim o mie de ani, să alergăm printre lei si tigri și să poată Teo să-i spună lu Obama tati și lu Donalt Trump – Elisabeto, regina mea. Da, vreau să fim o familie fericită și putem renunța de pe acum la cărticele și maculatură, că acolo-n bulina aia universală nu mai vreau dosare cu șina, timbre, telefon și nici n-o să ne mai fie foame ca să nu umblăm, nu-i așa, cu olița după noi printre elefanți și pantere că… au fugit martorii.
Nu știu de ce, am vorbit eu prea mult? Aveam nevoie să vorbesc, nu neapărat să comunic, nu de asta veniseră și ei?? Trec pe langă oglindă să m-arunc în pat. Șalvari si sutien. Cine și-ar fi dat seama pe căldura asta, într-un apartament izolat? Doar n-oi dormi în rochie de seară.

După amiaza decurge lin.

Mai ieșim odată, ca-n fiecare zi. Orașul îți oferă 25 de posibilități pe săptămână, de-aia n-aș critica acu Clujul nici c-o petală. Mai scobim un trunchi de copac, aruncăm în lacul plin cu mătasea broaștei niste pietricele, fugim după niște porumbei (prea bolnavi ca să plece din oraș??) căutăm copii ai căror părinți n-au chef de interacțiune, ne îndreptăm spre toate găurile din pereți, țevile rupte în care se poate introduce totuși un deget. 2-3 plonjări în parcul mic în cele 5 găuri negre (da ce vă înjur atunci pe unii, zău!) , aruncatul corcodușelor în canale (e numai basm, doesn t mind) și scris cu creta pe gardul viu care-i mort și rămân puncte albe pe rămurelele alea uscate. Mai cauți o furnică, te mai extaziezi de-un bețiv pe care-l ferești la marele fix (niiii, nenea, dans), mai răspunzi la două întrebări despre culoarea eprubetei în care l-ai conceput pe Horus. Urăsc duminica? Nu știu urî dar cred că totuși, Duminica nu e ziua mea preferată.

Hai scumpule că mergem acasă că crăp de foame. Dat cu capul de tobogan, urlat prin toata gradina de vară nuuuuu, mamamaaaaa mamama, nu, ueeeeeeeeeee – după chixul dat de statul român, era să sară cetățenii de la mese să mi-l ia, că credeau că intenționez să-l gătesc pentru cină, așa reacții fierbinți are.

– Du-te tu, eu tau aicea, gioc! Că găsise o fetiță și aia-l lăsa să pună mâna pe cosu de la bicicletă și să-i pună pietre-n el. Eu mă distram de numa (vezi să nu) dar tot a trebuit să le întrerup romance-ul.
Acum scriu. Am scris pentru că aud că tocmai a intrat calculatorul mamei in veșnică pomenire și ăsta micu strigă: nu nimica, nu vrut, dau pupă buniiiiiiiiiiiiiiiiii! Nu-i place când nu vorbim cu el, asta îi e marea pedeapsă. Durează maxim 3 minute.

P.S 21, 50 Adormit puiu, ma arunc în fotoliul de la Emag

– ăl de mi-l trimiseră sudat strâmb dar nu v-am povestit- căznită de procedeul de adormire. Care constă în: circ constant cu vaiete și lacrimi că nu-l las să vadă Puașu ,Fantu (Die Sendung mit dem Elefanten), mersul pe sârmă în unghi rectiliniu pe bariera de protectie pe care încă o avem de la Adina R, acrobație cu plonjat la 40 de grade de pe valiza ce ține locul unei măsuțe lângă saltea, dat cu picioarele-n ficat, stomac, vezică și alte părți moi, cerșit pupă (să ne înțelegem, primesc pupă când merg la serviciu, când aduc ou kinder si când face bubu mare sau mă arunc eu pe covor strigand că nimeni nu mă iubește, că nu mai știu cum să-l potolesc), după pupă începe iar: ba, poți! Fantu, Puașu, Tenu Bob!! Nu sunt, numai poezii pentru copii și Zana Zorilor!
-Nu paceeeeee, nu pace!
După săritul din poziția cap de pod, coardă elastică și trasul tuturor jucăriilor sub el, aoarme. Și acum e faza-n care mă arunc eu în fotoliu si iau laptopu.
Și se aude-n toată casă un răgnet prelung și-un fluier de-mi scade hematocritu pana gasesc mouse-ul. Al meu e pom, langă saltea bate din palme. Fantu, puașu! Clapez laptopul așa cum e, și-mi las capu-n piept oftând 3 secunde, pregătită să reiau… Horus doarme căzut între jucării, pe plapuma de lângă saltea.