Mama singură, copil fericit

Acesti oameni „nevazuti” care ti-au facut o zi din viata, mai bună!

November 22, 2020November 22, 2020hapi Leave a comment

O Nota de plata, la stoma, la o interventie de aproape 3 ore, in pandemie, dupa ce si eu si mama am avut deodata probleme cu dintii

Mai tii minte numele instalatorului bun care ți-a reglat ceva la centrala când nimeni „autorizat” nu-ti răspundea la telefon? Sau al doamnei de la kaufland (sau lidl?) care ti-a arătat unde-s acuarelele când toate produsele se mutaseră ca să încapă ornamentele?

Nu. Nici eu… dar brusc mi-am amintit de ei. Pentru că mi-au salvat ziua! Sau ore întregi. Sau mi-au protejat sanatatea – fizic sau psihic. Asa se spune când cineva face ceva pentru tine, mie mi se pare că azi nu mai facem nimic unul pentru altul, că ni se pare o corvoadă. Până si munca, vorb-aia, da si ce, că e plătit să facă asta! Tu ai fi făcut la fel în locul lui?

Kaufland

Într-o seara îmi umplu cosul si se anunta ca nu se mai poate plăti la case cu cardul. Ma duc la o domnisoara (pe fete le striga-intreaba tot timpul cineva ceva, nu cred ca oricine poate lucra in domeniul ăsta) și o intreb daca pot folosi un anume mod de plata, imi spune da, e ok. La casă,alta doamnă nu stia cum să procedeze si m-am simțit cam penibil ținând coada blocată, pufăiau ăi din spate, clasic. Am vrut sa-mi pun produsele inapoi in cos dar am fost inspirata si am întrebat-o iarasi pe colega lor.

Efectiv m-a ajutat sa-mi iau produsele, m-a condus la alta casa si mi-a spus: te ajut eu. Dupa o zi de lucru, era clar obosita, dar era ca un robotel. Si in plus, calmă. Fata aia mi-a înseninat… seara, adică oaw, mi s-a părut un gest grozav si a fost prima dată când nu mi-a mai venit să plâng la vederea bonului. Am fost atat de bucuroasă c-am ajuns acasă cu tot ce trebuia, mai ales că e perioada de carantină si venisem pe jos. Dacă nu era ea binevoitoare m-aș fi dus acasă cu plasa goală și a doua zi, după serviciu ar fi trebuit s-o iau de la capăt, că nu aveam bani la mine.

Telefonie

Știi ce bine te-ai simtit cand domnul ăla ti-a așezat cartela bine în telefon fără să te trimită sictirit la firma de la care ai abonamentul? Sau a apăsat pe doua trei butoane din cauză că nepotul blocase ceva si acum orange si mai stiu eu care firme, cereau puk si pik si numărul de la pantof, dar n-a mai trebuit să ajungi la ei? Si nici să lasi telefonul în service.

Servicii online

Cei mai scârbosi operatori si mai agasanti – de care am dat vreodată când am încercat să-mi reziliez LEGAL contractul trecut de termenul de 2 ani!!! – sunt cei cu care am vorbit la Orange, respectiv care m-au sunat din Bucuresti. Oamenii ăia efectiv m-au hărțuit. Spuneau: vă suna colegul la 15 (daca spuneam ca nu pot vorbi acum) si nu mai sunau trei zile. Nu o data, de multe ori au facut asta. Intr-o zi, în timpul serviciului, eram pe un deal, făceam un inventar si urcam spre o manastire de-mi dădeam duhu din mine si Lache de la Orange insista ca el imi ofera nu stiu ce telefon la nu stiu ce pret si-mi prelungeste abonamentul.

Fantoma din Gherla cauta o creșa

August 16, 2020August 16, 2020hapi Leave a comment

Cum e viata noastra aici? Asa e. Si intentionez să fac tot ce pot să ne fie mai bine. In stilul meu si fără lucruri care i ar răni pe altii sau pe mine, dar dârză ca Ioana D Arc. Ok, fără Arc…

La început, am fost o apariție oarecum ieșită din comun. Ca o nalucă, nu stii sigur c-ai văzut-o, c-a mai fost pe-aici, că e mai înaltă, mai slabă mai în vârstă. Plimbam un prunc mic si vorbeam mereu cu el. Iarna, vara, eu făceam orice să râdă cel mic. Eram mai mereu, doar noi doi. Noi doi si-atat.

In parc, pe cand pensionari simpatici, mixati cu pensionari alcoolici si vulgari jucau cărți ori stăteau la un taifas, eu băteam nuci si chemam veverite.

La sfarsitul toamnei cand nucile mai rămaneau in parcul vechi, doar pe cativa pomisori mai subtirei așa, cine dădea cate un șut la trunchi, cât să se miște oțâră? Eu. Si Nucul ne dădea mereu 4-6 nuci proaspete, de stăteam apoi pe bancă si le desfăceam.

Eu băteam din palme când vedeam o cioară cu nuca-n cioc, exact cand zburătoarea o așeza s-o ingroape sau s-o spargă. Hâțțțț. Si nu mai apuca sa ia nuca iar copilul meu râdea râdea, cand vedea c-am mai pacalit o cioară si mai avem o nucă.

Mi se părea că oamenii se plimbă ca împăiați si absolut toti, trag cu coada ochiului la ceilalti. Eu eram in alte sfere. De asta, pe majoritatea nu-i salut nici acum pentru ca nu sunt atentă la oameni. Nu-i caut cu privirea, mereu mă grăbesc.

Eram la stadiul de aia care-a trăit cu bătrânul ăla care-a lăsat-o si acuma ea are un copil si n-o fi avut unde merge, săraca, da e drăgut copilul si ea pare așa, zurlie (apropo, Doamne Doamne, multumesc pentru că sunt cum sunt!!)

Ce simte o femeie condamnata penal, în România

October 14, 2019October 14, 2019hapi 8 Comments

Nu mai pot fi prim ministru, nu mai pot fi prim ministru. Încerc umorul dar nu mai merge. Am plecat repede de langa aparator după ce s-a terminat ședința, ca să nu-i cad acolo la picioare. Nu o să mă obișnuiesc probabil toată viața mea.

Cobor treptele judecatoriei din Cluj. O să mă prăbușesc în gol și nu văd nimic, implicit nu mă mai simt pe mine. Port un fel de costum. Mi-am pus pantalonii Esprit. La dungă. I-am cumpărat din Bonn acu 6 ani, sunt purtați de vreo 4 ori. Am o bluza ocru și-un fel de taior. Genul de costumație pe care-as purta-o înainte să mi se taie capul în piața orașului. Niște siluete negre mă salută. Salut și eu. Sigur mă confundă. Sunt o umbră. Ies în ploaia măruntă și iute care mă acoperă repede. Îmi intră sub haine și înfrigurată îmi percep în sfarsit carnea fierbinte și transpirată. Mă acoperă un frig grozav, un frig de moarte, am mâinile vinete. E bine pentru că durerea fizică e mai bună decât experimentul din sala de judecată.

Intru într-o cafenea după ce traversez vreo două piețe din Cluj. Poate unii oamenii se uită uimiți la mine dar acum nu-mi pasă. Nici nu-mi mai e ciudă pe ei. Știu, de fapt știu de multă vreme ce simte un om care-ți pare “relativ ok” dar într-o zi își ia viața. Nu, eu nu o iau pe a mea, nu cumva să dau impresia că am inserat în text așa tendință. Doar că ȘTIU. Fără alte explicații.

Eu nu mai am o viață, îmi imaginam una, e drept, una în care răzbesc și mi-e puțin mai ușor. Îl am pe Tudor. O am pe mama. Am responsabilități. Apa-mi picură pe funte din creștetul capului și mă gândesc că e destul și că nu-mi permit o pneumonie sau 2 zile lipsă la birou. 2 zile sunt 2 bonuri, două bonuri sunt… îmi dau seama că-n toată sărăcia mea, n-am avut grijă de puținul din fiecare lună. Și că niciodată nu mă vor domina banii. Deci nu-i bai că nu voi fi prim ministru?

Mica vacanță, mama mare, copilul de doi ani

May 1, 2019May 1, 2019hapi Leave a comment

Alt loc de joacă

Ca să poată să stea bunica împreună cu nepotul ne-am dus în altă parte. Să fie mai liniște, fără corăbii, tsunami, cașcaval, sărit peste mese.
– Ești sigură că te descurci cu fregata de mare?
-Ce??
– Poate să fugă încontinuu o oră, fără să se oprească!
– Du-te liniștită și relaxează-te și… tulai Doamne, unde-i copilu?
– Lângă tejgheaua la care se plă… pfai de mine, am văzut bine, l-a mușcat pe domnu?
– Ce Domn (trilulilulilu)

Doi părinți plateau hospitality. Tatăl iezilor avea-n buzunar Ceva cu pai. Tudor trăgea din pai de mama focului. Cei trei iezi dormitau, mama-sa-I încălța, omu nu observase, ce să fac, să mă duc să-I scot lu ăla din buzunar recipientu, să i-l plătesc?… dacă-I vodcă?? Îl strig pe al meu, minune mare, funcționează. Îl miros, mă uit dacă nu I s-au mărit pupilele, e bine, hai valea, ne întalnim într-o oră.

Pe când vin să-I recuperez, mama striga la un supraveghetor: ăla mic adică înalt și blond și cu dungi, vă rog aduceți-mi-l. Tudor în varful unui tobogan cât un rollercoaster, ajungi acolo numai dacă te urci pe trei sfori, sari pe-o plasă, te-arunci în cap pe-o saltea. Militărie. Pân la urmă s-a îndurat un kinder de vreo 12 ani, l-a luat în brațe și coborâtu-mi-l-a prin tobogan.

Damages:
– am pierdut o cizmă dar n-am văzut decat acasă, chit c-am venit cu busul, sic! Noroc că i-am dat două perechi de șosete. Și-ăștia din bus neluați pe seamă, lasă bietu copil desculț, asa, nicio tanti care să ne spună că răcește fetița la ovare 🙁

– glicemie 188, stai chill că reziști până acasă

Măi, sincer nu știu ce-a fost în buzunar la nenea dar copilul se uită la insula iubirii, bate din palme și apoi fuge în cealaltă camera unde merge Kiss Tv si dansează ca irlandezii. Altădată dormea la ora asta.

Prima “vacanță” cu toddler-ul de doi ani

March 16, 2019March 16, 2019hapi Leave a comment

Avem câteva zile libere, îmi iau familia la pachet si vin la Cluj. Găsesc apartamente ieftine și spațioase într-o anume perioadă. Vreau să-l plimb pe Tudor pe langă lac și cu bus-ul. Ziua mea, ziua noastră, perioadă ieftină, hai să facem ceva diferit! Să schimb ceva, să vadă că mai sunt oameni pe planeta asta. Nu doar doi care-au trecut să-l mangaie odată pe părul creț. Nu mă plang, eu ți-s mama, eu ți-s tata, gata cu oportuniștii, vacanță. Doar n-o să mă mărit ca să ai tu tată broscuț mic ce ești, capișci? Că bărbați mai sunt dar Hapi e tare pretențioasă, cu hachițele ei și “crescută”-n familie de musulmani. Nu mă potrivesc cu nimeni și punct.

Prima noapte de război

Seara ne punem în pat. Crocodilul mic vâjâie cumva și scrijelește în tăblia patului. I-l dau pe Pluto, pe Teddy pe Winnie, c-am venit cu trei trollere. Paturica, perna lui. Facem nani zic, el n-aude, mi-arata candelabrele cu flori de hartie, origami de pe tavan si tăblia patului. Că noi avem saltea, tăblia patului este absolut BDSM după ce dai cu capul în ea de 4 ori. Boc, Boc, zice printre suspine.
Da, suntem în orașul lui Boc, mami te iubeste, ești în vacanță, hai să ne culcăm că maine-I vreme frumoasă și te duc la rațe, la apă, la casa…
Ca CA
Casa, nu caca.
Caca. Îmi tot arata ușa, să plecăm acasă. Într-un tarziu adoarme suspinand.

La 4, 30 suntem sus, toata familia. Tudor face Sudoku, îl rupe mărunt și-I dă drumul în budă. Cât timp nu-mi mănâncă ultima bucată de ruj lancome, îl las. Mama-și caută Sudoku, eu îmi fac bucle. Astept să dea de ziuă, să văd și eu soarele. Cafeaua pufăie într-un fel de ibric. Daca tot am venit, să par aranjată, scoasă din cutie. Mă întind după o perie, peste vană. Copilul ridică pliscu ăl de la baterie și un jet de apă rece mi se prelinge din vârfu cârlionților până-n chiloti.

Deratizarea, motocositoarea și alarma aeriană

September 7, 2018hapi 2 Comments

Ma suna într-o dimineață mama, pe la 7,30, gâfâind.
– Vezi că venim. Mai ești acasă? Sa cobori.
– Noh, da ați plecat de 10 minute… îi e somn? Plânge?
– Deratizează.
– Păi și ce treabă ai tu, că nu deratizează el.
– Nu da cred că ne-au stropit și căruțu. Și pute. Am stat pe o bancă și-a venit un nene cu ochelari negri și a stropit sub bancă.
– Păi și nu l-ai trimis la alta?
– Ba da dar a zis că moare gardu și că nu e dăunător pentru copii.
– Ce gard?
– Ăla viu din parculet. Pare mort, da omu a zis că numa pare.

După amiază ies eu cu copilul. Se pornește alarma aeriană, se sperie copilu, cățeii, purecii din tufele de buxus. Jur împrejur câte o motocoasă cu om atașat. Ajung în părculeț. Găsesc și un extraterestru chelios, mic și vesel cu un aparat de stropit cât o batoză. Abia-l trăgea după el.
– Bună ziua, nu vă supărați, pentru ce deratizati? întreb.
– Este omide doamnă, zice domnu cu moldaminu-n brațe. Da copiii n-au nimica.
Mă uit pe o coală A4 agătata de un leagăn: a se evita contactul cu solul și vegetatia. Se deratizeaza!

Filă din jurnalul de anul trecut – de ce vrem să credem că alții sunt mai nefericiți?

September 1, 2018hapi 2 Comments

… Nu aveam bani să arăt la randul meu cum am fost amenințată, persiflată ani de zile. Folosită. Nu aveam pe cineva care să mă apere. Nu credeam că mai există vreun om de partea mea.

Și-n condițiile astea lipsea grupuletul de moraliști teosofici, care să explice eșecul meu pe Pământ. Ăștia au apărut repede. Cu toată bunătatea și iertăciunile și neluarea la socotință a răului, n-am să uit vreodată cât de umilită, singură și jignită m-am simțit.

Ai eșuat în viață, proasto, după ce ți-ai pierdut 10 ani din viață cu moșul ăla. Nimeni n-avea curajul să-mi spună în față. Dar toți gândeau așa iar pe mine m-a afectat. Prin septembrie 2016 a început să se vadă (non)valoarea mea de om fără bani și fără ieșire. Cel mai înfricoșător test din lume. De la faptul că într-o zi era să mă trăznească – pân la nașterea unui copilas – pentru care numai săraca mama stătea să leșine pe coridoarele spitalului.

Noi oamenii funcționăm 80% social, pentru societate. Pentru asta avem nevoie de vicii, stimulente, impulsuri, tensiuni. Numai acoperindu-ne fragilitatea tolerăm, uităm și ne iertăm uneori între noi.
Chiar și așa, viața este grea și ni se întâmplă lucruri care ne slăbesc grozav.

S-a deratizat tot orașul pamflet și punct

June 20, 2018June 20, 2018hapi 1 Comment

S-a deratizat tot orasul. Pe la 6, 30 făceam rondul în părculeț pentru ca mai apoi să predau Chituțu somnoros – bunicii. Plin de ciori, se speriaseră bietele de graficul după care s-a desfășurat mortal kombatu pe domeniu public și-au zburat, dinspre parc în oraș. Eu cu-n ochi vânăt și cu părul electrizat de emoțiile rutinei, enumeram în germană: uite mami, mașina roșie, uite mami, aia e albastră, uite mami, un șobolan mort… mă opresc să caut repede pe bab.la. Șobolan. Ah, Ratte.

Futu-i. Azi să-mi plătesc cecu și să nu uit să iau beri și hârtie igienică.

O cunoștința mi-a zis că ciorile-s protejate de lege.
Da de ce, am întrebat eu mirată. Că-s tare multe.
De-aia că=n cuibu ei pot locui și alte păsări, zice. Vânturelu de seară, buha… și mănâncă hoituri. Vin de prin Rusia, că locuiesc temporar la noi.
Deja mă pregăteam să-mi deschid o bere pe care-o uitasem în căruț de ieri când am mai cumpărat pentru lucrători. Da, e plin parcu de șoimi și vulturei am îngăimat eu. Da auzi, un loc de joacă pentru broscuții cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani estem?

Mi-am amintit că interlocutorul meu se temea că-i fură ungurii Ardealu. Nu era foarte sigur dacă-i și Dealu cu observator inclus. Nu-i plăcea pe unguri cică, agronom respectabil, avea o pajiște prin alt județ și-o Moriko la noi în oraș și i-a promis Moriko la ultimul scandal că-l cotropește. Asta-mi mai amintesc din povestea vieții lui.

Da de ce te-ai întors în oraș?
(fiu-meu îi turna zeama aia scârboasă din prune la cutie pe șlapi. Că din amabilitate a interactionat și cu copilul și-și ținea piciorul pe o roată.)

Măh, zic, am tot sperat că l-au luat ungurii între timp. Că se cam vede pe unde locuiesc ei și pe unde ne împleticim noi.

Amicu a zis că lui nu-i place umoru nemțesc și că sigur cuibăresc bufnițe, ciocănitori, berze și alte celea prin încrengăturile amenajate de către ciori.

De Paște și zi de zi, vezi care-ți sunt adevăratele valori. Dacă te-ai gândit la ouă, poate ai o problemă…

April 8, 2018hapi 2 Comments

Eu nu am fost obișnuită să am o viață grea.
Da, pe vremuri, una normală, cu salariul de pe o luna pe-alta (ca și acum) cu câte-un amantlâc și-o iubire în care mă trăgea de cozi, culmea, nu nevasta ci vreo amică îndrăgostită de-ăl cu care mă vedeam eu.

Și mă deștept în Săptămâna Patimilor cu-n pruncuț agățat de sutien, mă rog, de marsupiu, c-o mămicuță belită la propriu prin Terapie, cu părul nespălat de de câteva zile și cu febră. Cred că-mi ieșea un dinte. Mie sau pruncului.

Față de alții, chiar nu pot spune că duc ceva greu. Nu e ca și cum m-ar fi inundat sumerienii de la etaj, de era să-mi pice tavanu-n cap când mă spălam pe dinți.
Nu e ca și cum ne-am dus și la vaccin și nu, nu am pus cafea-n laptele lui sau mi-aș fi uns eu sudocrem pe pâinea panemar în loc de brânza philadelphia.

Cu aceste gânduri și cu părul vâlvoi stă mămicuța la Apoteke să-și scoată Triti…

– Triti-ce?
– Trittico. E pentru… copil.
– Poftim? O femeie care semăna cu Cezar Petrescu mă privește cu milă. Sau stupoare. Ea_el pare fericită. Sau normală. Tre să fii nebun ca să iei Tri…
– Adică este pentru mine ca să mă pot aduna… pentru copil.
– Aveți aici 27 de pastile, se iau… deja mă gândeam la afinele căcate de 4 ori în ziua aceea. Nu de mine. El săracu că-i stricasem somnul.

Nu e ca și cum am spart vitrine-n casă pentru că citește și proprietara, în sfârșit, după Patimi o să iau crucea la sub braț și mă duc să-mi pună sticlă. Îmi doresc foarte mult ca până atunci să nu-mi scoată bebe și-un ochi pentru c-aș plăti extraordinar de mult. Cel puțin la optiunea fumuriu.

Mă mut curând.
Am dus 18 saci și 5 valize. Parcă-i mai plin pe-aici.

Brusc am avut parte de-un moment de iluminare și un mesaj cu rata de la CEC. M-am așezat pe fotoliu și am încercat să plâng. Nimic. M-am pișcat. M-am gândit la cancer. La moarte. La realismul situației: îmi plimb copilul între două orașe, între chirii, father figure e doar o piesă de-a lui George Michael și la câte filtre de scame am în minte nu voi accepta nici un bărbat.

Mamă singură cu suflet plin de bebeluș de 6 luni. Cum e la voi?

November 8, 2017hapi 3 Comments

Bine, sunt conștientă că la fel de bine puteam să întreb dacă mai trăiește careva după incidentul Roswell. C-aș dori niște răspunsuri de la Roswell Army Air Field. Poate un interviu.

Femeia româncă trebuie să se obișnuiască și ea cu statutul de persoană care nu mai este victima cuiva, este mamă, părinte unic, are un copil de iubit și de îngrijit. Nu înseamnă că e adevărat, poate mă înșel dar mă refer c-ar trebui să vă priviți altfel, să vă percepeți… Nu sunt o vedetă care vă spune că-i ușor, este foarte greu. Dar majoritatea aspectelor le faceți chiar voi să fie sau să rămână mai grele. Ați ajuns, ați creat sau ați acceptat această situație, gata cu lamentările despre lașitatea cuiva. Toți, fără tăgadă, suntem lași de multe ori în viață.

Dar tu singură poți face mult pentru copilul tău!

După 6 luni te-ai cam obișnuit cu statutul de Singură. Va trebui să scriu o postare scurtă despre asta, un fel de scuză – disclaimer ca să înțeleagă cei care mă citesc. Nu sunt o victimă iar beibi Lowe este un copil dorit și punct. Aș intenționa să schimb mentalitatea asta despre abandon, despre copilașul aferent agățat doar de haina ta. Hai, că trebuie să ai pe cineva acolo, altfel subziști, nu exiști, nu mă citești acum, n-ai net, nu poți munci, nu poți face nimic. Așadar nu ești cu un bărbat ci cu un copil și cu Cineva care te ajută.

Ce face bebe pe la 6 luni?

În afară de biftec-urile acelea descrise pe toate paginile copy paste despre copii? Hai să-ți zic ce face al meu. A decis să schimbe și el programul de somn odată cu schimbarea orei. Adoarme la fel de repede seara pe cât de 10 kile în brațe ar vrea toată ziua și să-l ucidem pe Moș Ene fără să fim trași la răspundere. Nu-ți doarme ziua decat trei maxim 4 reprize a cate 20-30 minute? Si de fiecare dată când vrei să-l culci vecinii sună la protecția copilului? E bine. Bucură-te că nani noaptea. Cu pauze evident. Va dormi însă mai bine dacă e cu tine-n pat și din moment ce lipsește bânzoiul tată, nu văd nici un motiv pentru care n-ai avea parte de sentimentul ăla dumnezeiesc. Ce mai face în zori de zi? Se trezește pe la 4 și se joacă cu tine și-ți zâmbește și te pocnește rău de tot dacă te implici și tu în marea veselie.

Hapi Riverwoman