Prima “vacanță” cu toddler-ul de doi ani

Avem câteva zile libere, îmi iau familia la pachet si vin la Cluj. Găsesc apartamente ieftine și spațioase într-o anume perioadă. Vreau să-l plimb pe Tudor pe langă lac și cu bus-ul. Ziua mea, ziua noastră, perioadă ieftină, hai să facem ceva diferit! Să schimb ceva, să vadă că mai sunt oameni pe planeta asta. Nu doar doi care-au trecut să-l mangaie odată pe părul creț. Nu mă plang, eu ți-s mama, eu ți-s tata, gata cu oportuniștii, vacanță. Doar n-o să mă mărit ca să ai tu tată broscuț mic ce ești, capișci? Că bărbați mai sunt dar Hapi e tare pretențioasă, cu hachițele ei și “crescută”-n familie de musulmani. Nu mă potrivesc cu nimeni și punct.

Prima noapte de război

Seara ne punem în pat. Crocodilul mic vâjâie cumva și scrijelește în tăblia patului. I-l dau pe Pluto, pe Teddy pe Winnie, c-am venit cu trei trollere. Paturica, perna lui. Facem nani zic, el n-aude, mi-arata candelabrele cu flori de hartie, origami de pe tavan si tăblia patului. Că noi avem saltea, tăblia patului este absolut BDSM după ce dai cu capul în ea de 4 ori. Boc, Boc, zice printre suspine.
Da, suntem în orașul lui Boc, mami te iubeste, ești în vacanță, hai să ne culcăm că maine-I vreme frumoasă și te duc la rațe, la apă, la casa…
Ca CA
Casa, nu caca.
Caca. Îmi tot arata ușa, să plecăm acasă. Într-un tarziu adoarme suspinand.

La 4, 30 suntem sus, toata familia. Tudor face Sudoku, îl rupe mărunt și-I dă drumul în budă. Cât timp nu-mi mănâncă ultima bucată de ruj lancome, îl las. Mama-și caută Sudoku, eu îmi fac bucle. Astept să dea de ziuă, să văd și eu soarele. Cafeaua pufăie într-un fel de ibric. Daca tot am venit, să par aranjată, scoasă din cutie. Mă întind după o perie, peste vană. Copilul ridică pliscu ăl de la baterie și un jet de apă rece mi se prelinge din vârfu cârlionților până-n chiloti.

Îl spăl iar pe copil, îmi usuc părul, mi-l atrofiez de-a dreptul. O sedez pe mama. Lumea toată e sedată da nu zice nici picurată… îmi trec prin cap mici pornografii și le alung.

La plimbare cu bus-ul

Ploua de stinge. La televizor, un fel de Busu ne amenință: rafale puternice de vânt, viscol și pericol de vijelie în vestul… I-am promis că-l duc cu busu. Der Bus, ăla, treiștreiu. E dimineață și  arăt deja ca și cum am trecut printr-o avalanșă. Creionul kohl rezistent la apă e cea mai bună invenție, ever. Te ajută să pari normală când nu te simți. Îmi mai trec câteva reclame prin cap și în timp ce-mi trag cizmele rezistente la apă, mă gândesc că aș face niște reclame faine, să râdă lumea măcar.

 

Mama stă să lesine pe-un perete cu dinții ei proaspăt piliți. Nu vii și tu cu busu?

Nu că m-a tras curentu.

Și pe mine m-a tras…

Ce? (curentu românesc, habar n-ai cât a venit factura)

Nimic. Vorbesc singură când îmi adun gandurile.

Broscuț vine la ușă să plecăm: caca!. Are-o cutie cu lapte si cacao și nu-și găsește paiul si strigă. Mi se inflamează nervii, n-am dormit decat 2 ore c-a fost chef undeva. Te prefaci că nu se inflamează nimic, doar n-o să scrii pe blog că nu ești în stare să răspunzi cu-n smiley când cel mic nici nu te bagă-n seamă și tu habar n-ai ce să faci

Lasa-l dracului de pai. Zic calm, abia se aude. Dar copiii sunt oglindirea noastra, știti? Toată cutia de cacao e acum vărsată pe cizmele mele. Și-n șosete. Schimb cizmele. Nu-s impermeabile deloc. Mama nu mai vede bine oricum, de durere, îi mai dau un nurofen plus, măcar suntem în vacanță la Cluj și-s aproape toate clinicile.

Îi cer umbrela. Ia-o da vezi că-i ruptă de-un colț. Că numa asta încape-n geantă. O iau oricum, stai să mă mai uit odată-n oglindă zic.

Păi te uiți degeaba, zice mama, uită-te când vii înapoi, că am deschis geamul, nu ies pentru nimic în lume.

Cat așteptăm o mașină, deschid umbrela, ploua tare. Cât ai zice treiștrei, e ruptă-n trei colțuri și mă simt ca Hermione Granger, Tudor crede că suntem cu balonul în wonderland. C-a văzut reclama. Baoooon, Cuj! Arunc umbrella-ntr-un container. În fond e doar chiciură, aproape gheață, ploaie, vânt, taifun și toți cei maxim 6 pasageri din busul care sosește mă privesc cum schingiuiesc copilul ținându-l între picături de ploaie și rafale de magie neagră.

Frumos, autobuz model, mov, de 18 zile numai cantecelul despre autobuz l-am fredonat seara. Mergem mergem. Compostez copilul iau biletul de mână sau invers. Ne așezăm. Dacă ieri era să mi se arunce în lac de epuizare și să-l sufoce cu un balon pe un băiețel mai mare, azi stă ca sfantu pe perete, n-ar misca doamne feri. Încerc să-l readuc la locul faptei: suntem în bus, wir gehen rundherum, rundherum, tralala. Nimic. Suge din bibi în loc să se urce pe schela aia mică să vadă afișaju de aproape și în loc s-o tragă de perucă de doamna din față.  Îi e rău, clar, pățesc ca atunci când am venit, i-a borât taximetristului mașina cu jet. Orez, iaurt, castravete, usturoi, un fel de tzaziki personal,  era să las lumea. Mi-e milă de mor. Din lucruri mici.

La următoarea stație îl dau jos din bus, că-s sigură că ii e greață. Îmi mai intra un mesaj că acum pot să-mi plătesc de oriunde facturile orange. Plâng efectiv, cu 2 țigănci langa mine. Alea-mi strigă să-mi trăiască copilul că mi-a dat (îmi va da) Dumnezeu mai mult, sunt în drum spre catedrală. Te rog doamne, nu-mi da mai mult, îmi încep eu rugăciunea, le duc eu astea cumva. E vânt, poliția locală lipsește. Țigăncile colcăie. Nu mai sunt frumoasă și le doare-n cur dacă-mi trăiește sau nu… dar n-am voie să le lipesc de statuia lui Anania pentru că-s  o infractoare dacă fac asta. Whatever.

La biserică să dăm pupe și să împrumutăm mucenici de la Doamne cucernice

 

Nu apucăm să intrăm în catedrală că Tudor face stânga împrejur, după ce se împiedica de o femeie îngenuncheată, aproape lipită de covorul elegant și roșu. Mai are puțin și se întinde pe burtă. Teo cade dar se ridică repede, pup-o cruce de pe o ușă oarecare și vrea repede afară. Se sfințesc colaci, ulei, papa. Ca să-l conving să vină să dau și eu pupă la ingerel, îi spun că-n față-I papa. Cuvântul magic. Înaintea mea, printre 15 băbuțe și 4 perechi care se țin de mână – că ei nu-s în stare poate și biserica o să-I re-lipească, desi nu poate trece nici păcatu printre ei – micuțul meu ajunge-n trei secunde la tăbliile cu colaci, mucenici, uleiuri.

Eu n=apuc slalomul că mi-ar da în cap bătrânelele vopsite cu mov în părul alb. Tudor e foarte atent la îngenuncheat de data asta. Până ajung eu o calcă pe una pe ciorapii sclipicioși lycra și p-ailaltă o apasă ușor în față, femeia se îndoaie, crede că trece popa cu binecuvântările. Tudor ia frumos un colac. Ajung și eu, nu știu ce să fac, bașca, le dau înapoi colacu? S-o creadă ele. E mic și cu siguranță Doamne Doamne al nostru, ăla din inimă, ne-ar oferi întrega vatră cu undelemn și paine.

Ies din biserică val vartej, la propriu, după ce Tudor își șterge mucenicu șterpelit de rochiile și blana unor femei cam nervoase pentru locu-n care se află. Ce vântoase! Ne-o mai fi blestemat cineva în afară de țigăncile care se țin după noi?

Mesaj: numai astăzi Dumnezeu îți va îndeplini orice dorință dacă trimiți acest mesaj și înseamnă că… Alunec pe dalele ude și-s lată lângă Anania. Tudor râde. Râd și eu. Măcar sunt vie. Vezi dacă mami nu-i atentă? Eu când dau cu fundu, apăi nu mă joc. Cocul sau ce-a rămas din el mi-e vraiște, sunt murdară, arăt ca un spiriduș posedat. Dar zambesc și el râde, râde!

 

Puiule, luăm treiu, ai vrut tut tut tut, da?

La mall că altfel unde-i vacanța glamour si locul în care poți să nu-ți bagi copilu-n seamă? 😛

Suntem în mall. Pe așa vânt și ploaie n-am ce face. Mă gândesc că-l las să fugă, să se mai obisnuiasca si el cu mulțimile. El fuge. Eu cu căruțu, după el. Mama, cu picioare mai scurte, lac de sudoare, după noi. Gâfâie. E cea mai frumoasă vacanță! (sa-i mai dau calmant?)

Tudor se oprește langa un puștache de 18 ani care-și butonează telefonul. Se așează lângă el și indică clar: cici, cici. Zâmbește cu toată spațierea dinților. Eu și mama ne topim. Puștache are-o inhibiție și aparat pe dinți, ca toti copiii de familie bună din Cluj. Sigur n-a auzit de elefantul Cici, maxim de vreo mini starletă de pe RedTube.

Îl iau de mână pe broscuțu meu, a alergat maxim, încerc să-l țin puțin. Pruncul strigă și-mi lipește două palme, bate din picior, ok, esti oboait dar te rog calmează-te, (la ureche taaaaci) te duc acasă ca să te odihnești. Lângă noi se mai află Marty café și un omuleț care-și indesa spaghete-n gură și pe nas. Avea parcă păr negru-n urechi, peste și pe sub sprancene, ochelari foarte scumpi și aproape doi metri. Însă eu am remarcat că-I plin de fuioare negre ca un caier autentic  din Fes. Tudor fuge la el. Că mănâncă! Taciiii, taci! Cu un accent care-l pune pe mâncăciosul de spaghete în postura de-a se simți donator de semințe. I se preling spaghetele din gură. Tudor îi dă furculița de pe masa – spre surprinderea mea. Zambește copilul, zâmbește și Omul de parcă cineva l-a eliberat din clepsidra timpului. Îmi cer scuze și-l iau în brate. P-ăsta micu, ăla mare nu era tat-su și oricum, nu sunt într-o perioadă în care-mi arde să îmbrățișez bărbați.

 

Eventual va continua. Mă duc să iau niște aer cu sobraine și să-i mănânc Actimelu, că atâtea scutece n-am schimbat în trei zile acasăăăă