Dor de Allemania

Ca un cusur mi-a rămas viața idilică a femeii din Alemania, că mi-am amintit zilele trecute de două întalniri cu doi bărbați, două întalniri care ar fi arătat altfel în balada Miorița. Degeaba, domle, neamțu-i tacticos și practic, un singur barbar am întalnit, m-am uitat la el numai de pe vizetă ca la peep show. Despre o întalnire pot să povestesc azi.

De fapt, m-a contactat der Kommisar și am râs singură cum probabil o fi râs și el, numai că din alte motive.

În perioada în care mă jucam de-a bona cu copiii Sabinei – și-mi plăcea că era absolut diferita atmosfera lor de atmosfera din casa noastra, de veșnica sfeștanie, în perioada aceea am acceptat să ies cu-n Kommisar. Nu, nu era vorba că nu râdeam și noi, că nu eram uniți (m-am înecat puțin cu un mucenic de alaltăieri), da parcă nemții duceau totuși altă viață. Arabii aveau o hibă pe care o au și mulți români: nu le place umorul tău, sunt acizi și n-au argumente, li s-a întamplat ceva similar ție dar tu ai evoluat altfel? comentează, totul se reduce la ei, la ei, lumea evoluează cum li s-a întamplat lor, copiii cresc cum știu ei, tocana se face cu nucă nu cu Angus și se supără dacă dai drăgălaș din bucle și zici nu, nu, eu nu vreau așa, nu cred așa, nu am simțit așa, nu pot să fac aia și ailaltă. Neamțu n-are treabă. Serios.

Citești vreodată forumuri nemțești? O să vezi, scurt la obiect: prost, Proust, prost, depinde – care câte beri a supt, nu ca la noi: Prostuleee, Nemernicule, cum îți permiți măh că te tai, Opinie? Ce opinie măi, da eu ce-s aici, nu-s Opinia dată ție din vitrinele Pandorei?
Dorință, femeie, tu ai dorințe? Păi nu mi-s eu întruchiparea coastelor, coatelor și-a coaielor lu Adam?

Serios, un Fost mă admonesta pentru că simțea că NU mă gândesc la el când ne pupam și erau alegeri anticipate la TV. Măcar mințeam cu moderație, că ajunsese să mă sperie cu redirecționarea gândirii spre fluxurile lui sangvine.

Când m-a invitat comisarul la o plimbare prin oraș, să-mi arate “ce n-am mai văzut prin Cologne”, am ezitat puțin.

Unu la mână, ne știam de la cursuri, nu înțelegeam ce face acolo un detectiv, nici n-am întrebat doi, nu văzusem constelația Orion că era mereu înnorat și bărbatul, arăta așa, ca Sfinxul. Dacă-mi dă o labă și mă trimite să văd ce n-am mai văzut? Am întrebat vreodoi-trei tovarăși și-o profesoară, apoi am ieșit cu Herr Kommisar la plimbare.

A fost o zi strălucitoare, fără ploaie, eu îmbrăcată șic- de obicei eram toata ziua pe bicicletă și trăgeam pe mine ce-mi venea la mână, proaspăt Persilat de cei de acasă- el la costum, cămașă alba, pantofi de mire.
Eu româncă, tu veghetoooor, n-o să ne fie prea ușor…
Comisarul era de fapt un Părinte din Biserica Evanghelică Simțitoare, așa am tradus eu, și vindea lumânărele. Eul meu de româncă cu nas lung s-a atrofiat puțin, că nu eram obisnuită cu platitudinea frumoasă a vieții, numai cu orgolii dedublate (vedeți voi, cel mai greu a fost să lepăd haina mândriei prostești și-a faimei în vis, a visului în faimă). Bischöfliche Kommissare m-a poftit la un cafei cu caramele cum n-am mai gustat, într-un local de langă Dom și mi-a spus destul de direct că-și caută un partnerschaft (redau ce știam pe-atunci din fotbalul transmis live, că se cutremura casuța noastră ca-n filmul UP) și că crede că am putea încerca. Numai că și=ăl de mă aștepta acasă voia să încerce, nu dăduse termen dar știam că-și dorea să mă obișnuiesc și să vină totul de la sine. Moamă, eram singura din lume care știa că iubirea pământească trece și voia un prieten, nu un soț?

N-am simțit niciun fel de atracție, eram setată probabil să ies cu vreun Bundespolizai, să-mi arate-n timp vesta reflectorizantă, apoi bastonul, dar nu să îmi ceară să mă mut la el. Ca o paranteză, -n-a făcut asta dar a insinuat ceva real, ori eu nu voiam- prea puțini au fost bărbații care m-au crezut că nu vreau să mă mărit. Nu înțeleg de ce, dar nici nu mă preocupă.
A fost spumă cu spuză, ne-am plimbat de brat și-n dreptul unei bakerei m-a întrebat: mochtest du Kinder haben? I-am răspuns Gerne, erau gogoși cu cremă de ou kinder în vitrină.

Trinkst du manschmal? O, yes, i m very funny when i do that – îl rugasem să încercăm să conversăm in germana, întelegeam vezi Doamne fraze scurte, da mintea mea era pe fază lungă – i-am răspuns veselă, manschmal wasser but since my father passed away I didnd …
Eram și emoționată, el a înțeles că tata tocmai a trecut pe langa noi (puțini nemți vorbesc binișor engleza, poate cei de la Uni) și m-a întrebat de trei ori de ce nu I l-am prezentat, apoi mi-a spus că sfera privata a oamenilor este chiar privată la ei și că-mi respectă muțenia. Oricum, el nu bea, nu că nu-I plăcea dar nu le dădea voie bishop-ul.

La un moment dat s-a lăsat o muțenie de-mi țiuiau urechile și m-a întrebat : darf ich jetzt ein kuss? Cum singurul cus pe care-l știam era ăla cu tocană  și faimosul Tschuss, m-am ridicat ca friptă și i-am spus că-i mulțumesc pentru spaziergang și că ne mai vedem noi pe la biserică. Tipul semăna leit cu Leslie Nielsen doar că avea părul galben și electrizat. M-a bâzâit săracu pe messenger – pe atunci- cateva saptamani, să-și ceară scuze, că fui eu needucată probabil, dar chiar nu știam cum se numea sărutul nemțesc, altfel voiam să încerc ceva autohton. Am crezut că-mi spune franc adio și am plecat.

Ieri am aflat că a divorțat, a fost căsătorit c-o preoteasă (!!!!) irlandeză frumoasă foc, mi-a trimis poze, femeie parcă era Arven din Stăpânul inelelor, pana și eu m-aș fi concubinat cu ea. Bine, nu în România, nu pe blog, nu la cât de doamnă sunt pentru românii mei, nu la cat de luată-n serios sunt când spun basme 😉

P.S Andreea, nu știu cum să-ți mulțumesc pentru mail, cuvântul nu ajunge, îți dedic postarea, poate zâmbești măcar, again. Să știi că nu prea primesc astfel de mailuri, majoritatea celor care sunt deranjați de mine postează comentarii rautacioase fara identitate asumată – am avut prietene, colege care au făcut asta și le-am aprobat. Recunosc că foarte puține și sunt oarecum mândră că majoritatea cititorilor care mai vin pe blog cand sunt atat de puțin activă – au înțeles că într-o lume în care fac greșeli, supăr și eu oameni, mă port uneori urat, etc, am ales să fiu cu preponderență Bună, să fiu eu însami, să nu-mi fie rușine de alegeri, de libertate, de eșec.

Am fost binecuvântată să cunosc toate fețele monedei și da, am avut de ales și am ales Greu dar Frumos. Am știut că asta vine cu răutățile și răzbunarea altora dar hei, nimic nu durează. Puteam sta într-un cocon până astăzi. Dar unde era Tudor?  O binecuvântare e când pun capul pe saltea (dorm fara perna) și stiu că n-am făcut rău intenționat ci am făcut din neștiință ori mândrie goală. Majoritatea ar crede că e ipocrizie să-ți torni astfel cenușă-n cap, în fața ălor care te cunosc. Eu zic că din contra, știu că trupul trece, mască e doar ce fac în clinică, ipocrita aș fi să spun că simt și gândesc și trăiesc ca toți semenii mei și c-am avut, că am o viață usoară cu multe împliniri. Nu. Trăiesc cu frică, duc bătălii pe care mi le-au lăsat alții moștenire, plătesc rate, mai risc să cred în oameni. Când primesc un mail ca cel pe care l-ai scris tu, știu c-a meritat să scriu în toți acești ani. Te pup