Hai să ne îmbrăcăm că ieșim, comparație – copilul de 2 ani sau Fostul?

 Hai sa ne îmbracam că iesim

Copilul tocmai dă cu un ou în suportul braduțului deja împodobit. A mâncat dimineata unul fiert, l-a scapat pe jos de 2 ori, apoi l-a decojit singur, pan la urma i-a ramas galbenusul, mie cojile. Crede că si ăsta-i tare, dar nu toate ooole este la fel. Unele ouă sunt moi de la mama natură. Când aude că cârăi ca un pitiguș: hai sa ne îmbracam ca ieșim, e pe jos. Si el si oul.

– nu vleau să ies!

De ce

– nu vreau si gataaaaa. E ziua afală și nu se vede. Se uită spre geam. E noapte. Mi-e flică.

Hai sa te îmbrac că…

Când ii spui copilului de 2 ani hai să te îmbrac, el percepe intruziunea – probabil – cum ai percepe-o tu daca cineva ti-ar trage pantalonii în jos în hipermarket, cum făceam în gimnaziu sau la grădi când ne prosteam. Nu stii ce l-a enervat mai mult: că iesiti noaptea intr-un oraș în care n-ai nimic să-i arăți sau că vrei să-l îmbraci?

Mă enervez, normal, uneori reactia lui e prea… atomică

Pai eu ies în chiloți pe hol? Mă duc în picioarele goale să duc gunoiul? poate c-am ridicat tonul și văd seara mai multe like-uri de la doi, trei vecini, c-așa-s blocurile astea si livingul nu mi-e izolat.

Se uită la mine curios, cobor si eu tonul că realizez c-am strigat (nu am urlat, totusi) si-i spun că nu putem iesi dezbracati afară si gata si că el nu se poate îmbraca singur si gata.  E de acord. Surâd dulce si dau să-l agăț să trag haine pe el. Tragedie din Conu Leonida cu reacțiunea. Îmi acopăr urechile.

Stau pe marginea canapelei si mă gândesc. O laie. Că fac scurtcircuit. Copilul scuipă, cârăie, mârăie, strigă tare de vecinii cred că-i prind degetele la usă, o invocă pe BUNIII ca pe un spirit protector, se răsteste la Margareta sa nu se mai uite la el. Margareta e spiridusa lui Mos Craciun, a lăsat-o mosu in pom în semn de prietenie. Dar cand copilul se enervează, mai mereu ii spune Margaretei să se dea gios de acolo si să plece la casa ei. Margareta rezista. Eu ma duc să ma îmbrac si să ma aranjez un pic, lucru care-l deranjeaza si mai tare.

– Mamiiiii nu te duce!!! Acum plange cu lacrimi de-alunec pe gresie din cauză de muci si de albuș de ou intins prin toata casa.

Nu ma duc fara tine dar trebuie sa iesim putin la aer. Te rog sa te calmezi. Nu-i nimic ca te-ai enervat. Vrei un pic in brate?

Avizul de reconciliere il enerveaza si mai tare, de obicei daca au fost ceva probleme cu somnul de amiază. Un picior la bucataria  de jucarie, sar oalele de plastic pana sus pe rafturi, intre medicamentele lu mama.

– Mami, ialtă-măăăăă, sunt cuminte!

Mă topesc. Stiu că ești, pui, eu nu am spus că nu ești cuminte dar trebuie să luăm haine pe noi!

Da nu melgem afalăăăăă, e noapte.

(si ce daca-i noapte, bine că nu-s alegeri, nu-i razboi, nu-i lovitura de stat, nu s-a insurat tat-tu, nu se asfalteaza pe ploaie, nu te-ai născut în Emirate…)

Cumva, unul dintre subiecti ajunge pe olită.

– Ajuta-ma sa fac caca. (n-are rost sa va dati ochii peste cap că e fiziologic, numai pentru faptul că nu scrii, nu înseamnă că nu functionăm toti la fel si nu parcurgem cam același traseu, pana ne cad dintii din gură, eventual, asta daca suntem norocosi, zic unii))

Mă asez alături, bag o moacă de soldat cu fața zdrobită, îmi amintesc de ultima lună de sarcină, mă îmbujorez, mă gandesc… Ca nu cumva să apara sindromul ăla – doare, apoi reții, te temi să faci, te abții, ajungi la medic. Ca la Tribunal. Când mă vede așa disperată, mă imită. Se prinde cu mainile de tortițe, le deșurubă, icnește, face ca trenu, plesnește ursulețu de langa el. Gata mami.

Uh, ce usor a fost.

Uite cat pipi am facut…

 

Da-i pace, hai ca-ti pun pampersul. Mergem afara. Cumva, după o ora, suntem jos. El bine îmbrăcat, vesel. Eu – leoarca de sudoare, cu rucsacul desfăcut, nepensată de 3 luni, cu bretonul în sus ca si quetzalul din Guatemala (un soi de pitigoi), cu sireturile nelegate la un bocanc, buzele uscate, cearcăne, că mai prind eu îngrijiri de calitate când o face cucu-miau.

Mami, hai da mana, e noapte…

Doamne-ti multam că-i noapte.

Pe cand iesim, începe ploaia. Măcar răman îndrăgostită cu fundiță. Îi dau jos caciulita si-l las să faca niste ture cu tricicleta prin hol. Mami mi-e dor de M si D. Vreau sa ne giucam... Ma ia prin surprindere. Știu puiule dar noi, oamenii mari, suntem… Nu mă mai aude, e ocupat să deschidă cutia postală de la alt apartament…

 

Ce spun eu: Hai la somn, e timpul să dormim

Ce intelege copilul: o să te bag în camera întunecata, n-o sa-ti vezi jucariile, bradutul mic care-ti placea anul trecut pare o fircălitură pe pereti, draperiile lasă umbre ciudate si miscatoare despre care-o sa intrebi 15 minute ce-i aia, o să-ți cânte brahms sau hrușcă până nu mai știi de tine.

NU vreau să dorm!

Replica asta e dintr-o poveste pentru copii. Cu Mos Ene. De cand ascult povesti pentru copii pe youtube, îmi doresc să-l fi înregistrat pe fostul partener pe cand recita din Coran.

Ne punem cumva în pat. Mă rog, pe saltea. Eu recit îngerelul că-mi place si e frumos să-ți amintesti de îngerei ca sa-și aminteasca si ei de tine.

El bea apă întinzându-se după cană pana langa calorifer, își caută maimuța, strigă că vrea aia cu borerii nu-s acasă și cu epulașu. Apoi mă întreaba: daca nu cade peretele pe el, imi spune ca-i e frică de felinaru negru (??), vrea sa vada borerii pe telefon, ii arat că și așa, în realitate nu prea vede oamenidecât p-ăi care trec pe langa noi, măcar în cantecele…

După o oră de băgat picioare-n ficat, pumni în nas și tras de păr, mă strecor cumva, rostogolindu-mă. Îmi verific silicoanele, mai spun o rugaciune că-i un Crăciun mai greu și întorc toate cutiile din bucatarie, alea în care ascundeam țigări. În unele seri, ingerelul mai face câte-o minune pentru mami.

 

M-a întrebat odata un amic daca-mi mai amintesc cum era cu fostul. Pai mult mai greu

 

Hai să iesim.

Noaptea, acum? Si ce să facem?

Să ne plimbăm. Spaziergang. (Tu-ti spatiergangu, am bătut parcu ăsta de 1222 de ori si acum ploua și să mă apuc să mă infofolesc ca să ies 15 minute?)

Luem aer.

(Putem lua de pe balcon) Bine.

Cu mutră de intoxicată cu mercaptan, ies lesinata pe usă, că pana atunci stătusem comod în canapeiu meu, scriind.

 

Ne dezbrăcăm?

(iarăăăăăăsi? Trebuie să mă spăl, să mă epilez, să fac duș, pana mea, pe cand să ma relaxez si eu lui ii arde de…)

Zambet de cucuvea beteagă. Dacă-i zic că n-am chef, crede că e ceva personal, că nu arată ca Brad Pitt si de-aia nu vreau.

– E noapte, zic.

– Tocmai…

(Sper să termine repede si sa adoarmă ca să pot scrie. Ah, a facut si mancarea)

– Imediat. Stai să mă spăl puțin.

Ies după 26 de minute. A adormit. Iuhuu. Îl învelesc. Maine clar, nu scap.

 

Hai la somn, e timpul să dormim!

Când am auzit prima data fraza asta, cu vreo 6luni înainte de despărțire, am crezut că e bolnav si se teme de intuneric sau să nu moară-n timp ce doarme. Am zis: de ce sa vin. Eu scriu noaptea

 

Tu scrii toata noaptea! pan pe la 12-1-2. Ai nevoie de odihnă. Nu să vorbesti cu toti necunoscutii. Ar fi bine ca macar la 23 sa fii în pat!

( what?? cand e mai liniste în casă și-aud numai porcusorii de guineea cum rod iarbă și cand stau eu mai bine cu laptopul sub veioză cu cafeiu si sorb din el, cand pot da scroll pe bloguri sa ma mai inspir, tu vrei să mă întind pe intuneric si să mă uit pe tavan să ascult cum sforăi si să vorbesc singură-n gând??)

– Scriu în word. Nici măcar nu-s pe net, decat daca caut ceva in dex. Sau cand încarc postări. Ti-am mai spus că nu vorbesc noaptea cu barbati. De fapt eu nici ziua nu vorbesc, nu mai am pe nimeni, nu vorbesc nici cu femei că tu mi i-ai indepărtat pe toooooooooooh, ce soartă crudă am!!!!

 

Totală liniste 3 zile, de-aia de ti-e groază și când îl auzi tușind la baie și când îți sună telefoul și ti-e ciudă că tu trebuie să întrerupi prima ciclul tăcerii, vorbind de parcă totul e ok în viata asta. Cum să nu răspund? Dacă nu răspund crede că-i celălalt, ăla din visele mele.

Da, e mult mai bine acum. Sunt cea reală persoană care poate jura că banii nu i-au adus fericirea, bucuria și nici sănătatea.