Viața în familie la bine și la rău

Tainaaa… Tainaaaaa

E sunetul muzicii de la canalul Jim Jam. Nu-mi sună tocmai ca Take my breath away de  la Top Gun.

– Copilu, mai ai 15 minute. Da-o mai încet!

– Ceeeee?

Vine buni. Trece buni pe lângă noi, intră buni în baie vorbind:

– Să mai iau sirop de-ăla cu măceșe? De când sunt obligatorii măștile? Vezi că merg azi pe la cimitir Nu i-l oprim teveu?

Buni intră-n baie as i said, copilu-n panică:

– Nu vreau să muriiiiiim și să mergem la cimitir!!! Mamaaaaaaaaaaaa!

Îl liniștesc, n-avem covid dar și mie îmi vine să-mi aranjez puțin amigdalele cu furculița de când s-a îmbolnăvit dagă dagă mic și pusicuțu lu mama : roll:

Telegrafic îi sugerez mamei să poarte masca să se reobișnuiască pentru că de luni va fi iar obligatorie peste tot. Parcă și la cimitir

Uaaaaaaaiiiiii!!!!!!!!!!

  • Taci puiu că nu murim azi!

Dar copilul e cătrănit rău așa că îi mut linia pe Trenu Thomas. Proasta de mine, i-am pus picături ieri în ambele urechi, că cică-ldoare stânga și-i era bolnavă dreapta. Acu i s-au umflat dopurile de ceară prin cap ca mingile de tenis  

Mă mai uit pe geam. Nu putem merge toți trei.  Toamnă și ciori. Oamenii din oraș au crezut mereu că ciorile-s păsări migratoare. Ce romantic. Până și Tudor știe că tat-su-i migrator, ciorile nu.

Copilul are otită perforată așa că nu aude momentan (mi s-a spus că încet își revine timpanul dar până atunci răbdare și avioane de hârtie) că așa-i boala și oricât aș alerga goală-n juru blocului, noaptea, cu peruca roz și mătura, tot nu mai pot da undo la boală. Mănâncă săracu Augmentin pe pâine, și la desert paracetamol cu picuri. De supărare că e diferită starea prin care trece și din cauza disconfortului,  zilele-s de pomină. Nopțile nedormite  mi se par absolut normale. M-am testat după ultima vizită la spital și m-am dus la serviciu. În concediu fiind. Măcar am simțit că sunt productivă. Nu ca tusea lu ăsta micu…

E liniște la noi în casă.

Pe facebook nu e nimic interesant, doar fericiții de serviciu, adică acele chestiuni care duc tinerii-n depresie: competiția, hainele, mașinile, frumoasa adormită versus urâta fără noroc. Poze cu peștele servit la malul mării și aniversarea a 25-35, 42 de ani de căsnicie.  Apropo, tre să-i șterg pe ăștia cu aniversările… Din invidie, desigur.

De o vreme, nu îi mai văd pe prietenii mei virtuali dacă nu intru pe contul lor.

Pentru că sunt rea, facebook îmi sugerează lucruri noi: pensiunea Mandala de la Marghita în locul Thermelor de la Oradea și „3 Senior Voyage” din Hurghada în locul Coral Bay din Sharm. Algoritmii,  parcă  știu că-n România ești babetă la 41 și pensionară sau mumie la 65. Și dacă umbli cu babețica după tine. Așa că voi intra  mai rar pe facebook.

Acum Tudor plânge că buni a plecat la cimitir. Îmi dau seama că s-a terminat Căstănuță cel mic.

După ce buni reapare teafără, își pune și ea vată-n urechi, așa, provizoriu și se joacă amândoi. De-a magazinu. Niciunul nu mai aude bine așa că schimbul de mărfuri decurge liniștit.

Am timp de un SPA adevărat? Da, ține 17 minute și 4 piese preferate, e cool, știe orice mămică ce răsfăț înseamnă asta.

Dat cu cremă, după duș.

La 20 de ani mă întrebam în timpul operațiunii dacă și el, Prințul o să simtă aroma deosebită ce va impregna hainele mele. La 41, când spun hidratare, îmi vine în minte scena aia în care criminalu-n serie îi arunca crema de corp victimei în groapă, în filmul Tăcerea mieilor. ȘI Clarice nu apare la timp.

Uneori mi-e dor de vechile  replici de agățat.

La 20 mă simțeam și flatată și mințită dacă-mi spunea cineva ce bine arăt. Azi, mai îmi spun doar  câteva colege. Bărbații singuri și necunoscuți îmi scriu: iubesc copiii, ce rău îmi pare că nu am un copil! L-aș accepta pe al tău dacă-i cu tine pe coperta de la rucsăcel. Să-l plimbăm împreună, să ne trezim noaptea cu ochii cât Babele din cauza de tuse seacă și virus gripal A. Iubesc copiii mici mofturoși și urlători iar al tău e adorabil. Arată în poze ca și cum ar fi cuminte!. Iar tu arăți încă bine, de parcă ai fi normală, ubicuă,  cu niște principii de-astea mai maleabile cum se poartă acu. Nu așa rigidă, poate fri… fricoasă și rece.

Verific  cameră de joacă a dragilor mei.

Și ce doriți să cumpărați astăzi? copilul e vânzătorul.

– Păi aș dori cântarul acela verde, cât costă?

– Ce?

– Cântarul verde!

Bunica primește cântarul roșu.

O fi daltonist, mă gândesc și-i arăt repede două mere. Unu roșu și unu verde. Nu e daltonist, e doar cu timpanul perforat și-mi vine să plang de necaz dar nu rezolv nimic. Doar să urmăm tratamentul.

Am lăsat laptopul 15 minute și l-am chemat  să-și sufle nasul. Buni a fost prima care s-a strecurat la masa de puzzle ca și cum ar fi o corvoadă și mvai, tre să-l termine ea. Am scrâșnit din dinți dar i-am zis, o, nuuuu, nu vreau să-l termin eu, fă-l liniștită.

Copilul,  când a auzit de suflat și nas, a sărit direct în cuieru mobil de haine, cu care-a căzut lângă baie. Eu, pe burtă, după el. Pe burtă pentru că am schimbat un covor din hol și până iau unu nou, e doar parchet și pe parchet era inundație cu ceai de mentă. Nu te supăra mama, s-a spart o țeavă, n-am apucat să o repar da dacă îmi suflu nasu, mă ierți? Dau din cap. Ori mi-a sărit o amigdală, ori un dinte. Numai lui nu-i ies secrețiile.

-Te rog să vii să mănânci ceva că nu-ți pot da numai medicamente.

-Ce?

Uit care e nivelu actual pe audiogramă, îmi storc iar trei lacrimi si strig: vii să mănânci?

Ce?

Îi punea CE numai Vitaminei de la Secom, acum aude buni mai bine ca el. That s sad 🙁

Lasagna?

Bleah!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *