15 august și micul meu pelerinaj la Mănăstirea Nicula

A afirmat literalmente Iisus că el este Dumnezeu?  (poate că nu, dar nu era nevoie)

Mda, Codul Vinci scrie mizerii, a pus fapte istorice adevărate alături de invenții despre Mântuitor. Nici nu pot spune ce blasfemii. C-ar fi avut soție, frați, surori!! Nu recomand în veci s-o citești că te tulbură-n credință!

Scrie-n cartea lui Dan Brown că Iisus a trăit ca un om adevărat. Ce ispită de la diavol pentru creștini!

Sunt secte și culte religioase care folosesc date din scrierile gnostice și cartea asta poate suci mintea oricărui credincios.

Să nu faci yoga că poate intra  alt suflet sau chiar diavolu-n tine și-apoi greu iese ăla. brrrrrrrrrrrrrr

Așa fel de recenzii și discuții pe forumuri erau când a apărut cartea lui Dan Brown, Codul lui Da Vinci. Ezitam s-o citesc deși plesneam de curiozitate. Foarte greu m-am împăcat cu credința în Dumnezeu căci erau două  neconcordanțe înăuntrul meu.

• Orice aș fi cercetat sau citit dădea cu virgulă și niciodată cu punct. Lucrurile s-au mai simplificat când am reușit să trag o linie clară între dogme, tradiții, religie, obiceiuri și ceea ce numesc la propriu Credință.
• Mulți oameni nu cred pentru că nu simt, spun ei. Au fost obligați cumva de părinți sau de circumstanțe să fie credincioși. Ei bine, eu am simțit mereu existența Divinității, de acolo și vina că-n creierul meu nu se lega mare lucru.
•  
• Acum, uitându-mă la pelerini, îi mulțumeam lui Dumnezeu că știu așa puține și cred atât de mult.

Mestecam un cucuruz și mă simțeam liberă.  În curând Universul, Nenumitul, va mângâia rănile mele din ultimii ani. Nu mai văzusem atâta lume la Manastirea Nicula de ani de zile. Fusese si Pandemia de Covid19. Priveam cu nesaț chipurile, oamenii , copii, bărbați femei.  Nu mai era balamucul din ultimii ani dinainte de pandemie. Mulțimea de pelerini era splendidă. Nu mai erau tarabe, nu au dat voie decât strictul necesar. Nu am mai simțit mirosuri neplăcute și pentru prima dată n-am auzit înjurături si n-am văzut oameni beți pe drum. Decât la fostul magazinul sătesc, făceau parte din peisajul rural. Până si tinerii care mergeau cu cortul păreau mai domoliți într-ale vieții. Nu erau pe maxim. Middle era bine.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Cu 40 de minute înainte de a sta acolo îmi culcasem pruncul și aveam de gând să citesc ceva. N-ar strica să mă amestec și eu în mulțimea care merge la Praznicul Adormirii la Nicula. O să contribui și o să primesc energia de care am nevoie în următoarele luni.

Îl citisem demult pe daVinci, încerc de câteva luni bune practicile yoga ale lui Sadghuru dar nu am reușit să ajung la ceva despre care aș putea vorbi. Pe Eckhart Tollle l-am devorat printre coperți iar Joe Dispensa  îmi vorbea  în căști când veneam de la lucru. Ca orice om, de-a lungul vieții mi-am pus miliarde de întrebări despre Dumnezeu, sfinți, Fecioară, Treime, Iisus, cer si pământ. Până n-am citit și Coranul și alte cărți religioase sau apocrife, până n-am trăit între musulmani și n-am ascultat atei sau mistici budiști, până nu am descoperit povestirile minunate ale lui Arsenie Papacioc, m-am îndoit consecvent!  Am simțit că trădez pe careva din Ceruri.

Pe Sf Nicolae dacă mă rog lui Sf Nectarie. E ca și cum aha, eu nu te-am ajutat, acu tu nu te mai rogi.

Pe Fecioară dacă mă rugam Sfinților. În fond, pe Maria o visasem când eram micuță și ea m-a ajutat mereu, acu, era atât de lung pomelnicul dacă mă rugam tuturor!

Iar lui Dumnezeu direct mi se părea imposibil să mă rog. Nu mergea. Numai daca-i citeam automat din carte și mă gândeam că nici copilul meu n-are răbdare, de ce i-ar fi pe plac Domnului o inimă plictisită, plafonată? Păi El vede că mă rog pentru că mă simt vinovată. Te rog, fă-mi aia, dă-mi aia, ajută-mă cu aia. Nu era bine! Trebuia să schimb ceva și-am schimbat.

• Poveste din gură îmi zice fii-meu seara. Nu din carte, nu pe telefon. Din gură!
• Din inimă adică?
• Da, da din a ta, nu din carte nu din telefon.

De Iisus îmi era oarecum frică, asa că foloseam evident sfinții intermediari. Chiar cu toate amestecate-n cap, nu mă îndoiam că Există  Toți!

După ce i-am ascultat și pe înțelepții gnostici, misticii indieni, și pe unii imami blânzi cu inima, am înțeles că și credința mea e bună. Și a lor. Nimeni din ceruri sau alte sfere nu mă va judeca . Nu trădam pe nimeni. Nu pe sfinți, nu pe prieteni. Sigur că fostele iubiri n-au cuvânt aici – din fericire.

Credința  în cel fără nume  poate să existe numai dacă ai trecut de absolut orice îndoială, indiferent de ce ai auzit, citit, văzut!  A fost nevoie doar să fac ajustări ca o croitoreasă și s-o adaptez vieții mele și nevoilor sufletului meu. Din palmaresul meu ortodox nu dispăruse vreun Sfânt sau vreun înger, darmite Dumnezeu.

Iisus ar fi putut avea 5 fii și două neveste și tot m-aș raporta la El ca la Fiul lui Dumnezeu. Adică de ce Creatorul să nu experimenteze durerea și greutatea  propriei Creații? Umilința, durerea, chinul, jertfa inimii, despărțirile, iubirea pământească între oameni sau părinți și copii. Chinul prin care trece un trup pe Pământ?  Cu atât mai mult îl iubeam pe întrupatul și perfectul personaj biblic Iisus.

Și dacă Maria n-ar fi născut Fecioară fiind, însemna cumva că Ea nu mai e  Calea dulce bună și limpede către Cer? De ce să nu mă închin ei? Era fabulos și mistic că Creatorul și-ar fi trăit întru totul Creația.

La energia pozitivă a pelerinilor, am adăugat bucuria mea și-n loc de Doamne dă-mi și fă-mi am schimbat placa. Doamne, mulțumesc că deja mi-ai dat!

Dacă te duci  într-o mulțime care  protestează plină de ură, vei fi încărcat și vei acumula greaua povară a schimbărilor pe care le modelează-n tine hormonii stresului. Du-te-ntr-o casă de rugăciune (biserică, centru budist, moschee, manastire), acolo unde simți tu că aparții sau în natură și vei acumula energia care te ține în viață.

A fost un drum liniștit cu multe poze și cu un sat pe care l-am revăzut ca și copila de demult, cea pe care bunica ei o ducea peste deal din Sântejude la Nicula.  Am cumpărat mărgele din turtă dulce și mi le-am pus la gât. O carte cu minunile unui sfânt și niște scrisori pline de sensuri. Citind, pe marginea drumului, în timp ce oamenii treceau rugându-se povestind sau cântând  mi s-a părut că odată cu lacrimile mele drama Sfântului se petrece iar. Și el e lângă mine și o retrăiește. Și-am recunoscut-o pe-a mea, banala păcătoasă clasică. Și mi-am spus că poate de-aia mă ajută ei că suntem la fel dar eu, cu trupul ăsta plin de fițe și dorințe nu pot pricepe încă…

Și-apoi, când am coborât, în loc de clasice rugăciuni, mi-am zis lista mea de binefăcători. Mulțumesc că mi i-ai trimis. Să le pot întoarce binele făcut dar până atunci dă-le lor sănătate  că iată, sunt Oameni care au sacrificat din bunăstarea lor pentru mine ca să mă scape  de necaz.

Și cu dușmanii ce fac?

Nimic. Nu sunt o sfântă. Nu pot iubi dar încerc zi de zi să nu urăsc așa cum spune Arsenie Papacioc. Când îmi aduc aminte, las gândul să treacă și gata. Fă ce vrei dar scuză-mă Doamne că azi nu mă pot ruga pentru cei ce nu mă plac. Poate altădată.

Un bătrân cu haine vechi, rupte și suman, acolo pe căldură asudat tot,  într-un cot de curbă unde-i lăsa busul pe unii pelerini se urcase pe-un tamburet mic. Si citea dintr-o carte. Cu ton nici prea răstit cât să-i deranjeze pe toti, să vină jandarmii la el – da nici prea jos să nu audă lumea: Dezbinaţi vor fi: tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale şi nora împotriva soacrei. Iar sluga aceea care-a știut voia Stăpânului și nu s-a pregătit va fi bătută mult.

Şi cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin. Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere.

Și mi-a plăcut că eram toți la fel acolo și am înțeles că din păcate nu putem fi buni sau milostivi zilnic dar sigur praznicele astea în care ne amintim de tot binele și mai spunem un Doamne ajută pun o cărămidă la căsuța noastră de unde-o fi ea.