Deratizarea, motocositoarea și alarma aeriană

Ma suna într-o dimineață mama, pe la 7,30, gâfâind.
– Vezi că venim. Mai ești acasă? Sa cobori.
– Noh, da ați plecat de 10 minute… îi e somn? Plânge?
– Deratizează.
– Păi și ce treabă ai tu, că nu deratizează el.
– Nu da cred că ne-au stropit și căruțu. Și pute. Am stat pe o bancă și-a venit un nene cu ochelari negri și a stropit sub bancă.
– Păi și nu l-ai trimis la alta?
– Ba da dar a zis că moare gardu și că nu e dăunător pentru copii.
– Ce gard?
– Ăla viu din parculet. Pare mort, da omu a zis că numa pare.

După amiază ies eu cu copilul. Se pornește alarma aeriană, se sperie copilu, cățeii, purecii din tufele de buxus. Jur împrejur câte o motocoasă cu om atașat. Ajung în părculeț. Găsesc și un extraterestru chelios, mic și vesel cu un aparat de stropit cât o batoză. Abia-l trăgea după el.
– Bună ziua, nu vă supărați, pentru ce deratizati? întreb.
– Este omide doamnă, zice domnu cu moldaminu-n brațe. Da copiii n-au nimica.
Mă uit pe o coală A4 agătata de un leagăn: a se evita contactul cu solul și vegetatia. Se deratizeaza!

– Pai acolo scrie că să evităm… Dar omizile astea nu cad și din pomi?
– Oooo, ba da, dar le distrugem aici. Ia uite Fssss Fssss, și-mi face-o demonstrație. O pisică iese leșinată din tufa brânzoasă. Împing căruțu într-o bancă și-i vâr lu ăsta micu sub nas o rondea din orez expandat.
– Liniștită puteți să-l lăsați pe jos că uite, vrea să se dea jos.
Ignor.
– Dă-i cam mort gardul ăsta, ia uitați, o parte e doar cu frunze uscate de tot, da aici nu mai sunt deloc pe ramurele, cum o să-și revină?
– Revine, revine, că dăm mai des, dupe indicații.
-Am observat zic. De dinainte de Sf Mărie deratizați. Da în pomi nu dați nu? (stupidă întrebare. Omu nici nu vedea că sunt și copaci p-acolo.)
Râde ( ei vezi că am atins ținta? Au văzut toți că muncim de zor). Continuă vesel să dea cu sprai pe gardul hâzit și plin de rămurele defoliate. Nu m-aș mira dacă ET ar începe să plutească, înconjurat de picăturele mici de apă.

Mergem în parcul mare. Ăsta micu vede 2 veverite care mai trăiesc, dacă le-am văzut și eu și el clar, erau pe bune. Las căruțu și fugim la ele. Eeeeei, el a mers cum a mers da mie puțin mi-a lipsit să n-am nevoie de candelă când m-am înfășat într-o pânză de spiderman. Omidă în cap, păianjen pe mână, mă și împiedic într-un mușuroi și pup pământu. Ma-ma, ma-ma. Mă-sa nicăieri, tensiune ceva cu 60, puls pe-undeva la 130. Îngrijitorul de la tău se uita la mine ca la un urs koala, probabil credea că mă joc de-a v-ați ascunselea.
Fte-v-ați omizile, deratizarea și… când ajung în patru labe dau nas în nas cu alta foaie: a se evita contactul cu… scoarța aproape cade de pe copac și totuși, hârtia aia stă acolo de 2 luni. Cu ce clei au lipit-o?

Îmi vine să plâng. Băbăiețelu bagă un chiștoc în gură.

Sar ca pantera, strig neeeeeein (la nu, nu reacționează că știe că pe bunică-sa o poate moșmondi cum vrea), sperii copilul, pornește iar alarma aeriană și la nici 10 metri o motocositoare.

Cum el stă cu gura căscată, eu îmi bag două dejte să caut mucul de țigară. Găsesc numai o pietricică și, cum el își revine mai repede ca mine, își amintește ce distractiv e când dau cu gelul de dinți. Mă mușcă de-mi ies ochii. Strig. Veveritele fug.
Da da da, mormăie el binedispus.

Număr pana la 10, număr pana la 10, respir, repet că număr pana la 10.

Totuși, număr pana la 3 și înghit un nervocalmin. Cum mi-am uitat apa, o beau din sticla cu biberon. Copilul se uită mirat la mine și râde. Mă ține de mână. Așa da, imediat o să mă simt mai b… bag pla-n parcu nost. Oare cu ce substanțe au dat? A luat și-o țigara, și piatra și apoi i-am băgat eu dejtele cu pământ printre dinți. Fuga la stropitoare.

Ieșim din pădurea cu (h)alune și mai culeg doia păianjeni. Fire mici și subțiri mi se agata de gene, de frunte, ce dracu, zici că-s în Twin Peaks, nu în parcul cu ginko biloba. Apropo, să-i iau bilobil mamei…

 

Dimineață la 7.

Două rachete balistice intercontinentale s-au rătăcit între blocurile noastre. Sau îl caută nevastă-sa pe vecinu cu Alzheimer, cel care merge de 3 ori pe săptămâna acasă la soția pe care a avut-o la 20 de ani. De obicei îl găsește repede, se aude scandalul pe care-l face actualu bărbat iar câinele începe să latre-n ogradă.

Leșinată de căldură, îmi trag fața de sub pampersul colegului de cameră și mă duc la geam să văd și eu un soldat american care nu mi-a cerut prietenia pe facebook.

Zgomotul încetează. 3 tufe de mărăcini sunt la pământ, fumegă ușor. Un derviș cu vestă fosforescentă și rochie creață, face pauză langă un copac. Ba stai, îi văd un fel de… deget. Mă frec la ochi. E un nene cu pantalonii stranși ciur care se pișă lejer pe singurul tei din împrejurimi. Eminescu să te judece, mormăi amețită.

După 2 ore, toată zona verde arata mai bine. A devenit crem și pare arată pe alocuri. Peturile, pungile de pufuleti, de snack, zecile de servețele și pachete de tigări goale și mototolite sunt mai vizibile. Iarba și buruiana tunsă e adunata lângă garduri, plină cu plasticuri și sticle și alte celea.
– asta de câteva săptămâni, n-or ști unde să le arunce?

Abia aștept Crăciunul să împodobim bradul din centru cu omizi colorate, cadouri goale și să punem sute de mii de beculețe că dacă se duc dracului florile din oraș, la ce ne mai binoclăm?

PS Am întâlnit și oameni faini. Care înțeleg că săgețile mele nu sunt pentru o instituție întreagă, pentru un cartier, sunt pentru toți cei care nu se respectă nici pe ei. Și atunci mi se pare chiar de bun gust să-i tratez și eu cu un umor caustic.