Alo, capra, actele dumneavoastră vă rog să le prezentați, țha țha
O doamnă care știe rețeta fericirii, mi-a scris ceva drăguț la articolul despre nefericire. Foarte pertinent de altfel, mai ales dacă a trecut si examenele la cursul lui David D, Acela cu psihologie clinică și psihoterapie. Mie mi se potrivea terapia cognitivă dar nu stiu dacă aș fi luat examenul.
Să schimb orașul! Sa-l modific. Genetic adica. Că nefericirea asta, nu e așa, normal cum cred eu, cerul e limita.
Doamna trăiește într-un oraș mare, oraș care se dezvoltă bine.
Eu am ales de bună voie un oraș mic. Cu trei ani în urmă aș fi zis că nu mă întooooorc. Viața.
Să dai în bobi și nu știi cum sunt oamenii în cele mai multe orășele-municipii din țara asta! Poate că aveți voi neajunsurile voastre cu traficul și alea alea pe la județ dar hai să mergem pe firul amuzant. Nu vă mai spun despre orasul meu. Vă spun despre orașele mici. Poate așa veți înțelege – am eu cativa pitici, tot pentru un publicul meu scriu, ei înțeleg- de ce avem acești Conducători.
De ce ne temem că ne fură ungurii Ardealul (oooo, daaa!, ne temem, parol!)
De ce nu avem coerență în niciun act de la lege pan la studiul de fezabilitate si doamna de la ghișeu, toate se bat cap în cap.
De ce ne batem realmente copiii în 2019 (am crezut dar când am și văzut, auuu) și-I umilim în fața altora, pe stradă, la grădi, în parc.
De ce ieșim-ieșiți degeaba în piață.
De ce ne facem rău coit unii altora? Voit am scris, autocorectorul.
De ce îi deranjează pe ceilalți dacă nu ești ca ei?
Oameni buni (?) e în sângele nostru, revoluția ne-a dat numai Dezlegarea de-a fi noi înșine, autentici până-n sinapse.
Bine, hai, schimb orașul, fața lui, gandirea (cu forța că nu vrea nimeni). Cum am venit aici, partea bună e că mi s-au aranjat astrele și-am reușit să mă pun puțin pe picioare. Îndrăgostită maxim nu eram, urâtă nu-s, am învățat și la școală si din cărți și din alte țări, îmi radia fericirea pe sub lentilele de contact. M-am dus direct la spital să le spun că vreau să le dau gratis pansamente si sau bani c-am auzit că n-au și că antitetanosul e ca soldatu American de pe Facebook: la pensie, alege el pe cine vrea si nu vine la timp.
Eram toată dinți și zâmbet, că-mi reabilitasem moaca și la Maxilo (de nevoie) și la Artis3 unde merg eu. S-au uitat femeile din spital la mine, s-au uitat la tavan, la ceas și la copil, am discutat Nimic, apoi au ajuns la concluzia că Ceva nu se poate și că Altfel ar fi mai bine, da nu e Musai, apoi mi-am amintit că am de lucru ca să pot cumpăra lapte și pampers. Au trecut trei luni și n-am dat în cap nimănui, ceea ce, în mod normal aș pune pe seama prozacului. În mod anormal, nu mi-am făcut rost de el că nu-s depresivă și m-am gândit că Nebunia mea e foarte bună aici. Mă ajută să nu mă integrez si să mă simt bine cu puținii prieteni.
Azi, într-un oraș mic, poliția a interpelat și a legitimat turca.
Mă trezesc de dimineață s-ajung departe și la un moment dat ies cu băiatu-n parc. Zgomote de carnaval, hărmălaie, sirene care țiuie. Și ca să nu pierd șirul ideilor, dându-vă totusi mai multe detalii, de când m-am mutat într-un oras mic, la un magazin din centru, unul abandonat, alarma e pornită non stop. Adică e defectă și nimeni n-a mai oprit-o. In 7 luni nu a reparat-o nimeni 🙂 Vă vine să credeți? Zi, noapte, moarte, și dacă bântui și dacă umbli, o auzi. Nu sună tare, e drept. Tiiiioooo. Pauza 4 secunde. Tiiiiooooo. dar dacă ai locui acolo…? Cu asta cred că am spus multe. Așa.
Langa un market, o țigăncușă relativ tânără ține în brațe un prunc de suge țâță și la picioare un prunc plin de muci. Tușește. Copilul de la picioare, ea e bine mersi dar e mereu tristă că nu îmi impart averea cu ea. Și ce milă, jertfă și bunătate față de ea mă învăluie când îi văd pe ăia micii mai mult dezbrăcați în ger. Din momentul în care-am văzut-o cum îl plesnește pe copilul mic sau îi ia covrigul din mana sau îi face rău intentionat ca să planga cand trec pe langa ea oameni cu sacoșe, de atunci m-a apucat bunătatea mila și jertfa. Femeia-l îmbrancea și-l chinuia ca să îi provoace frustrarea, plansul, neputința. Și lumea nu vedea. Sau se făcea că nu vede. Și îi dădeau bani. Foarte bine să dai bani, dau și eu. Dar nu ei. Unde or fi ăștia de patrulează, au ce să-i facă, s-o ducă de 166 de ori dacă trebuie, să protejeze copii, pot să facă asta? Că sunt jandarmi, politisti comunitari sau de la sectia aia una care este, Cineva!
Am tot așteptat să dispară de acolo zilele astea dar nu. N-a dispărut.
Măi și mă-ntorc la ale mele că viața-I nedreaptă, leru-I ler și minoritățile trebuie respectate.
Hărmălaia, ne apropiem de ea. Vede Tudoro turcă pentru prima data, 7 handralăi, la distanță de vreo 30 metri. Autentică, neautentică, aici e ca și cum l-am fi văzut pe Clooney masturbandu-se langa primărie. Copilul mic, nu pricepe da pare interesat si el, fuga după turcă. Nu erau din cartea aia cu un masai dar covoarele de pe ei meritau un pic de atenție si își dăreau interesul, nu cerșeau.
Nu turcoaică, pricepeți voi, nu de-aia care cântă zumbababa zum baba și îi poți mânca măsline din buric.
La capra aia tradițională noi îi spunem turcă. Cumva o ajungem, 10 lei, se tăvălesc toți pe lângă copil, sub copil, peste copil, dau cu bâta aia-n asfalt de sar scântei. Fericire mare, se uitau confrații la mine ca la marea neagră, adică gorilla beringei live pe diversity web. Ceilați par a se teme de adunătura de lințolii colorate, lepedeurile sar numai pentru noi, copilul se distrează.
Trece turca strada după ce-și face jocu și eu cruce cu limba-n gură, că e tot Tudor lipit de mâna mea și nu vreo fetiță, că ne=nvârtisem și noi după figurile lor. Și-I oprește poliția.
Să mor nu alta. Cred că i-a legitimat, nu i-au oprit să-I cheme la cafea. Avem polițiști buni și răi ca-n filme. Pe cât sunt eu de limbută, pe-atat de prostovani sunt cei răi. Nah, c-o zisei.
Și vin dinspre Cluj, nu la mult timp după… țha țha țha, marișcă țha. Accident în giratoriu la kaufland. Plesnită bine una dintre ele, faruri zdrobite, ocolim. N-ajunseseră încă organele la fața locului.
Ce să vă mai spun? Măi, voi ăstia din orașe mici, apropo de organe, ia verificați marile hipermarketuri în care marfa vă e vândută si a doua zi după ce a expirat. De carne, oua, lapte vorbesc. Nu a fost O LUNĂ să nu arunc un produs expirat sau stricat – din cauză că nu am avut efectiv timp să mă uit la data, culoare, proveniență sau pentru că le cumpăram de altundeva înainte și nu am avut surprize.
Măi, voinicei din orașe mari… noi votăm, noi gandim, noi facem alegeri, noi constituim societatea, noi dăm ratinguri la televizor. Noi și voi. Să știți că avem țara pe care o merităm.
Pentru că sunt soluții, vai, dar cate sunt în orașele mici. În juma de an, cu 44 de coșuri de gunoi= cosuri reale, curățat măcar sfert din parcuri, pus plase speciale ca să nu Doamne miluiește și acolo și la clădirile vechi, făcut plangere și anunțat că-ți pierzi licența dacă mă lași cu centrala-n pom desi mi-ai spus de 4 ori că vii (vin da te-n pla, am clienți destui! Ai pentru că licență dar daca-ți îngheață clientu și umblă nițel de rostu tău ca să vezi că nu suntem în republica bananieră?), cu reeducat adolescenți și copii care își aruncă pungi, tampoane și pet-uri în drum, cu 5-6 camere amplasate strategic, vai ce oraș ați avea! Am avea. Mulți și multe. Mă credeți că și chipurile locuitorilor si ale vizitatorilor, pana si taximetristii sătui de gropi ar fi mai veseli si ar începe să creadă că chiar merită să li se întample lucruri bune?
Toate ca toate, da să amendăm turca?:) Numa s-a procedat la identificarea caprelor, doamnă, din care a rezultat că este toate bărbați și au indus în eroare opinia pudică…
Cum e viața voastră înainte de sărbători? A mea-i umor, pamflet, încerc să mă rezolv singură (cu terapia cognitivă zic) și aștept Turca pentru că n-o să avem colindători. Că-s oaie neagră, vorba unui amic.
si din lana oilor negre faci lucruri frumoase 🙂
si pe mine ma bate un gand sa ma mut mai incolo intr-un oras mai mic, pentru mai multa liniste zic eu! poate unul de munte, oi vedea!