Revelioanele si sarbatorile mele șocante

Prima dată când m-aulăsat ai mei singură acasă de Revelion aveam, cred, vreo 14 ani. I-am asigurat cu succes că o să stau bulbucată la televizor, nu răspund la ușă și dacă e ceva sun la vecinii de la 1 c-aveam telefon fix. Plus că-mi lăsase vecina cățelu pechinez să-l îngrijesc că și-așa, n-aveam ce-mi strica prin casă, bradu se lipise de caloriferu de care era legat, globurile stăteau în aer, câteva bomboane cazuseră jos.
Bucuroasă că-I cuminte și că molfăie acolo staniol, m-am pregatit de rev că citeam cosmopolitan pe-atunci.

Mă pregătiem de dimineață: am ascuns un vin amărât pe care-l numeam șampanie, l-am traficat de la o colegă pe care-o tot amenințau părinții că cer certificate de virginitate si-acu asta devenise aproape alcoolică. Mi-am ascuns în dulap (bad idea) vreo 4 țigări, apoi, speriată de capre și de artificiile pe care le arunca greșit vecinu beat – la noi în balcon- încercam să par veselă că rămân în sfarsit doar eu.
– Sigur nu vrei să chemi colegele?
– Nuuu (că ne certasem că una o iubea mai mult p-ailaltă în săptămâna aceea și-mi jurase înainte că eu sunt cea mai bună prietenă).
– Vreau să mă relaxez.
Când a auzit cuvântul ăsta, tata săracu, muncitor simplu si țiitor la gospodărie, și-a și văzut apartamentu dărâmat și a întrebat-o pe mama daca ea crede că…

Am închis ușa după ei ca eclipsa.

Mi-aduc alde răsfățuri, mă îmbrac vintage (niște colanți rupți și-un corset pe care croitoreasa mi-l făcuse prea strâmt si prea strâmb). Că citisem că fără look, sampanie și ceva roșu, nu pășești bine-n noul an. Cu banii nu era problemă, îmi vâram mâna pan la cot în trenciu ăl de-și uita tata bacșișurile. Da ce să port roșu? Găsesc o pălărie de vară de-a lu mama, ba iau și niște tocuri, câinele ațipise ori intrase-n comă diabetică și eu la masă. Începe programul de revelion!

Sună soneria. O dată, de două, de 7 ori, nu răspund, nici nu m-am uitat pe vizor, de frică să nu mă-mpuște careva și să nu-l mai văd pe profu de mate.
Sună telefonul că să răspund la ușă, să trimit vorbă că… murise un văr. La ușă, omul care venise a crezut c-a greșit apartamentul că el pe mama o caută, eu rămân acolo cu gura căscată și frica-n vintre.

Măi, m-a prins o spaimă… de moarte, am dat iar drumul la televizor, erau selectii de prin 2010 că murise Nae Lăzărescu parcă. Mi-ai promis ca-mi dai o casă, o profesie faimoasă și un top model în pat
Si ti-a dat?
Păi nu mi-a dat…

Și lacrimi si condoleanțe. Și-mi torn repede un pahar mare de spumant si-l dau pe gat. Încerc să nu mă gândesc la vărul meu mort. Și încet, perdeaua se unduie ca la malul mării, steluțele din pom sclipocesc, tulpina vâjâie, să crăp de groază, nu alta, dau să sar pe telefon. Da-mi amintesc de cățel. Ăsta, îndulcit de bomboane prigonea pomu… pomu era legat de calorifer da-mi mișca și lustra.

Nu știu cum a trecut seara aia dar pe mine m-au găsit dormind cu cea mai mare cruce din casă –în brațe iar pe cățel l-au găsit în lada de scule a lu tata, în baia de serviciu, c-acolo picura apă din țeava de la chiuvetă și eu uitasem să-i mai dau.

În alt an, nu mai știu daca era Paștele sau Crăciunul, ma înțeleg cu o prietenă să stăm acasă c-ai noștri merseseră la ceva petrecere, la restaurant.

Deja aveam telefoane mobile, eu nu ea da, pe ea o părăsise iubitul, pe mine doar mă mințise că merge la țară cu părinții că era bolnavă mătușa lui. Acolo n-avea semnal, n-avea sărbători, iepuras, lumini, numai cortul și pe-o colegă de-a mea, da asta am aflat ulterior.

Cum nu eram foarte sigure că nu ieșim chiar deloc, ne-am pus la punct. Eu mi-am făcut si gomaj de dimineață, mi-am pus măști cu mălai și ou (sic, nu Sephora) mi-am dat cu-n fond de ten cu 3 nuanțe mai închis, am machiat-o și pe ea, ea m-a pensat, se făcuse noapte. Că ziua, când m-am văzut în oglindă așa ciupilită am vrut s-o bat. Bine, era mai mare ca mine, m-a convins că se poartă luniță liniară deasupra orbitelor și mi-a trecut. De asta am ajuns ulterior să-mi tatuez sprancenele semipermanent si organic, la Cluj (e drept că nu regret nimic).

Cum stam noi așa la povești si la hilizeli, bubuie odată ușa de-mi crăpă peretele. Curajoase, fuga la vizor. Un necunocut agitat ținea pumnii ca la rugăciune și bolborosea ceva. Vizavi, în chilot de plaja cu umbreluțe și maiou alb, tremurând c-o mana pe clanță și cu un ape genunchi, voma vecinul.

– Ce să facem? Întreb speriată
– Păi tu știi deja să faci injecții, fă tu ceva.
– Păi n-am injectii-n casă, ej nebună, ce să-I fac, depo provera cu ser fiziologic??

Totuși, ieșim, buimacul cu care bea vecinul dispăruse ca măgaru-n ceață, nevasta lu suferindu nu era acasă, omul abea vorbea, se topise pe-un perete ca lumanarea. Nu-s eu wonder woman dar să nu fac nimic când te văd la pământ, aia nu-I de mine, poți fi beat, mort, drogat. Prietena mea se speriase rău si-si tot făcea cruce. Omul avea peste 130 de kile, noi băteam suta amandouă.
– Ridică-l zic, ajută-mă să-l ridic, e beat, se îneaca în vomă dacă-l las așa.
– Nu numa beat îngaimă săracu, aici, aici, nu mai pot, medicamentele.
– Unde-s? Îmi arată.

Cumva l-am ridicat si l-am sprijinit de niște perne, nevastă-sa era medic, sună la salvare Delia, zic c-a veni asta și ne găseste dracului aici cu bărbat-su-n chiloți ținându-l în brațe. Ba-I mai si infundasem atenolou sub limbă c-o vitamin C cu tot, și-mi țineam mana în gura lui, nu-s la ce dracu mă gândeam că trebuie să se absoarbă alea, că nu trebuie să-și înghită limba?

A găsit ea un pretext să fugă pana sus, ba chiar ne trebuia un prosop cu apă rece, salvarea-o chemasem, omu cerea apă, mi-am scos și eu dejtele din gură cu un morcovel cu tot sau ce mai mancaseră ei acolo, înainte.

Așa a fost si atunci. Sărbătorile acasă. Ne-au felicitate ăia de la salvare c-am salvat pacientu, făcuse infarct.

A murit omu a doua zi. Și acum când o văd pe doamna, mă uit după felinare. Erau deja despărțiți, omul avea o cardiopatie răsunătoare da să-ți crepe vecinul în fața ochilor… fu ceva. Femeia săraca ne tot multumise ani de rândul pentru ce-am făcut (??) dar când se supăra pe mine, tata dumnezo-l ierte-mi zicea că n-am fost în stare nici să-l rehabilitez pe domnu Gigi.

Ei, acum poa să moara si el si capra, așa am văzut că se dorește și se boscorodește-n târg. Nu mai fac proiecții pentru Paște, nu mai caut iepurași, m-am despărțit de Mos Gerilă, revelionul e doar o noapte, la chiloții roșii n-am renunțat.