Orașul meu -compunere-

Îmi iubesc orașul nespus de mult pentru că a fost și a rămas mai frumos ca Dejul.
Deîndată de i-am mărturisit unei foste colege de grădiniță cât îl iubesc, nu m-au mai salutat patru comercianți.

Este bine să iubești și să apreciezi Nespus, așa că am început să cutreier bisericile locale-n lung și-n lat. Toate statuile și picturile sunt de părere că se poate îmbunătăți ceva dar parcă le e greu să se miște.

În plus Sfinții n-au nicio obligație să refacă drumuri din câte știu eu. Există mai multe feluri de drumuri: comunale, europene (cele pe care circulă europarlamentarii) drumuri la piață, la Kaufland și naționale. Știu sigur pentru că m-am înscris la școala de șoferi.

Apropo de școala de șoferi, eu cred că profesorii de-acolo predau greșit semnele din trafic pentru că-n orașul meu am văzut mai multe degete ridicate-n sus și-am auzit semnale sonore despre care nu ne-au învățat nimic!

Revenind la drumuri, am citit și  presa locală, mai bine zis comentariile ca să mă reintegrez în societate. Astfel am aflat că drumurile europene sunt făcute cu Baumașine de la Merkel, cele la piață sunt sub tutela lu Ferească Sfântu iar drumurile din oraș „nu e obligat nimeni să le facă”. Că ele arată așa de la mama natură, c-a trăsnit de câteva ori de când s-a defrișat stratu de ozon care acoperea orașul meu frumos.

Am o prietenă care dă în gropi la propriu, se plimbă toată ziua de nebună cu căruțu și ea a zis că ar face măcar trotuaru. Nu mai vorbesc cu ea că ce zice Lumea? Lumea din orașul meu este empatică, săritoare și înțelegătoare. Aici NU se face trotuaru și mai ales în centru.

Într-o zi eram lângă un hiperminimarket și-a pornit alarma aeriană. Cică scopul era de îmbunătățire a sistemelor de alarmare a populației, avertizare și iarăși alarmare. Eram cu prietena aia cu trotuaru, i-a sărit bebelușu din cărucior direct la pariuri sportive. Sau Ghilgameș, domnu acela beat a sărit alarmat peste cărucior, noroc cu iepurele lu ăsta micu că nu s-a dezechilibrat prietena ci beatul om. Bietul adică.

În orașul meu nu e frumos să spui ceva urât.

Pentru că se plantează floricele și lângă piață și lângă gropi și lângă conductele de gaz sau pe lângă peticelele de asfalt proaspăt pansat. Cum oamenii deja sunt alertați, ei iau totul personal. De ce să-i mai deranjezi cu sugestii?

Nu e bine să le spui că preferi în locul panseluțelor măcar 4 centimetri care ar umple crăpăturile. Din cauze de alerte și soți infideli, preferă fiecare să-și vadă de crăpătura lui.

In plus, mămicuțele să nu stea pe feisbuci când ies cu bebelușii, să verifice băăăăncile, leagănele, să stea ele pe feisbuci când face zeamă acasă end of conversation, altî întrebare!

După alarmarea aeriană am intrat în hipermarket să mă adăpostesc. Oamenii aveau fețele scurse-n sus și părul electrizat -de frică pare-mi-se. Am rostit ca de obicei: mulțumesc, vă rog, nu vă supărați, știți unde…ați putea să... așa cum am învățat la gramatici, prin statutul lexic și semantic al politețurilor. Am înțeles că alarmele aeriene nu e bune pentru oameni cu pretenții mari și salariu mic și că mulți cetățeni nu cunosc limba. Mi s-a răspuns cu anafora pronominală: Anafura mătii. Fără cratimă-ntre dinți.

Am plecat repede de acolo ca să nu ajung la spital din cauză de coadă la pepeni. Deși am aflat din sursă sigură că la spital este de toate: preot, troiță, sonerie la poartă, antitetanos pentru orice poticnit, niște suluri de gheață cu căpșune pentru rehidratarea copilașilor, pansamente din pânză de păianjen și sos de-ăla amestecat cu iod. Spitalul este foarte dotat, numai că unii angajați par deranjați de când cu alarmele astea și cu salariile alea de la PeSeDe.

Atmosfera din tânăr și neliniștit episodul 11233 domnește pretutindeni. În jurul primăriei florile cresc singure și boierii sunt slăviți. Pe merit. Toate fundurile europene au fost absorbite și alte alea, taxele-s la zi, asistații la coadă sau la poștă, avem numai beneficii pentru că dacă zic altceva mă mai ajută dracu aka cu formularele și livretele și mini alocația și taxa de timbru pentru c-am onoarea să locuiesc aici. Mie-mi place de primaru din Dej chiar dacă e pesedist, a făcut spitalul ăla de 4 stele pentru c-a avut cine să insiste. Mai dă bine și pe la ziare și chiar pe blogul lu duamna aia care-și arată fundu la categoria Despre. Așaaaa. În orașul meu e important să PARĂ că faci ceva chiar dacă nu APARE nimic.

Foarte important este să uzi florile, să sperii copiii cu deratizarea de 3 săptămțni ca să nu-ti calce pe iarbă și… să uzi florile!!!

 

Aici oamenii nu spun Nu. De exemplu, nu, nu e posibil să-ți cadă-n moalele capului podul de la gară sau o bucată de… casă de cultură. Dacă te pocnește un drob din Manastirea franciscană care e preferata mea, te duci direct la doamne miluiește și lumea e foarte tristă pe facebook 🙁

Zilele trecute s-a turnat covor asfaltic, de-ăla care se reface singur, ca coada șarpelui. Un nene de la turnătorie mătura pământul de lângă un pom și fluiera după femei. Și bărbați că mi se părea puțin dus cu gândul dincolo de nori. Ăilalți doi muncitori umpleau gropile c-o lopată și strigau la ăsta care părea că se freacă de copac: taci odată mă niebunule, muahahahhaha, ftetear dracu, iar-ai băut, hai măh la lucruuuu. Pe când să meargă cela spre mijlocul drumului (cred că era drum comunal sau de piață, poate chiar pietonal după cum era aranjat buboiu-n groapă și (de)nivelat ) li s-a prăvălit ceva găleată din plastic de pe hardughia motorizată ce-abia stătea acolo-n drum, să moară ca-n desenele animate ale lui Hayao Miyazaki alea cu Howl moving castle.

De fapt cam așa e orașul meu numai că lipsește Cristian Bale din distribuție. Apropo, înspre castelul meu umblător -pentru că blocul pare că levitează dar e numai iluzie optică- e o pajiste frumoasă umplută cu cărămizi sparte și pe care s-a instalat un hintuț antic, cu mult înainte să se nască bunicii lu Dragnea. Când vine prietena mea cu căruțu i se încrețește păru lu ăsta micu până traversează spațiul. Iar ei i se încrețește păru de pe picioare din cauză de șobolan pe care-a călcat odată.

Da ce parc aveeeeeem! Și o s-avem și multe cărnițe mici de copt la grătătar și spectacole la Cineva acasă că Cinema nu pare… da când se apropie campania electorală să vedeți și voi, nu chiar acu 🙂

Altfel, oamenii sunt buni, bl#nyi, ah, am mai spus asta. Ei îți zâmbesc și se uită la tine după ce treci: nilai și p-ăsta. Nilai e noul nume al Somesului mic care-a inundat parcul mare. Păi poți să dai vina pe cineva pentru așa o Veneție gratis?

Eu niciodată nu pot fi de vină

Când plouă sau e cerul înorat

… mor pe straturi florile-n grădină

Da cine, spune-i Elvis vinovat??

Sper să vă placă această compunere și să mă cetiți cu drag pe mai departe. Vă jur că dacă lucram și eu pe jumate din leafa care-o are Elvis, acu-i desenam bustu-n centru nu-mi pictam mobila-n casă. Ca să nu mai dau bani pe alta. Așa e omul, așa sunt și eu, ipocrită dacă trebuie. Dar să nu faci nimique domle, să nu-ți lași angajații să creeze, să fie inovativi, să zburăm pe-aici numai pe covorașele lu Aladin?

În orașul meu, oamenii bănuie cât a furat unul sau celălalt dar niciodată nu-și amintesc proiecte începute sau definitivate. Și să știți că nu e vina lor. Atmosfera de vară e ca o lecitină defectă.

În orașul meu am multe cunoștințe și pot fi prietenă cu câțiva localnici. Deocamdată salut pe toată lumea, mai ales pe cei care nu mă plac și zâmbesc ca o coajă de banană, așa cum mă obliga mama când eram mică și aveam musafiri.

Who the fuck iy Elvis?

Orice asemanare cu personajele reale este… o divină comedie.

Aici o să mai pun poze, acu mă duc să dorm undeva între crini, pe la vreo biserică. Glumeam. Îmi place viața din orașul meu, abia aștept să ne obișnuim impreună 😛