Cum fac femeile shopping în hipermarket de Paște

Întâi m-am asigurat că scriu și eu pe undeva cât de hapsâni sunt românii care strică bugetul pe 3 săptămâni pentru 2 zile de sărbătoare. Inconștienți, cu coșuri pline, înghiontindu-se printre rafturi cu ultimele puteri și cu gândul în cu totul altă parte.

Apoi, am parcat copilul la mama, să fiu sigură că voi respecta cu (stric)tristețe lista. În plus, o să-mi iau un coșuleț mic și scârțâitor. Secretul stă în a-ți verifica întâi soldul, apoi

–        Nu te abați la alte raioane, acolo unde s-ar putea afla produse care-s în suferințele tale psihologice și nu pe lista ta de cumpărături.

–        Îi asiguri pe cei de acasă că-n 30 de minute ajungi

–        Iei o plasă mică, decentă.

Am privit înmărmurită cum a dat buzna lumea de dimineață și-am făcut în gând prețioasele comentarii. Doamne, zici că vine foamea. Sau: nah, și se zice că-s săraci românii. Pe langă mine, trece o doamnă în vârstă care cumpărase două căpățâni de salată.

A, da, legumele. Mă îndrept spre fructe legume și mă întreb dacă am închis sau nu calculatorul. Mă sună mama: nu știu unde e telecomanda? Am ascuns=o, zic.

Bine, da unde, că vopsesc ouă și vreau să-mi pun Trinitas.

Păi acuma mă întrebi? Eu de unde să știu unde-am ascuns-o? Paaa

Aruncasem acolo-n coșuleț două salate Caesar, cât să mai pui în ele un avocado și niște ridichi. Și bulgur, pe care-l fierb pe jumătate și-l presar pe salate când nu o dreg cu crutoane. Auch, mai trebuie castraveți, cei lungi sunt la reducere da au coada moale. Mă rog, au părți moi, chiar nu are rost să chibzuiesc dacă un castravete posedă coadă. Uite, tocmai desface cornichoni proaspeți. Ui, ce buni sunt ăștia. Îi cântăresc și mă uit în sus, unde cântă o vrabie.

Iau și avocado și prunele  umplute cu nuci, se știe că crapă de potasiu și aminoacizi esențiali și fier, motiv pentru care, când le-am scanat, am amețit de la anemie.

Cu fructele și legumele cumpărate mai rămâneau câteva lucruri. În trecere am aruncat acolo și-un buchet de lalele, cum să nu-i duc mamei flori? Că se făcură mîțișorii de pe masă precum grisinele dar mi-e jenă să-i zic să-i arunce că-mi spune că-s sfințiți și mă simt ca dra… că dramatizez. Așa, îi înlocuim cu lalelele.

Cum prăjitură nu am făcut și de hârtie igienică am trecut, am pus în coș niște bomboane Lindt, 2 cutii mai exact. Că totuși, o să-mi ceară copilul dulce și chiar n-am în casă decât ciocolata cu vișine pe care-o mănânc eu ascunsă-n baie și niște caramele Tofiffe. Face carii de la caramele, nu?

Trec pe lângă o oglindă și obsedata de mine, mă uit. Mii, miliarde de fire albe, apar ca țepii pe arici, cum am putut să vin așa? Că dacă te apropii de fruntea mea, se vede la milimetru că-s albă-n cap după atâtea necazuri. Las coșul, fug înapoi pe langa hartia igienică pe care-o ignor (prunele își fac efectul în două zile) și cumpăr o vopsea de păr fără amoniac. Păi, cum să iau cu amoniac, să-i fac alergici pe toți din casă, nu-i destul că stau cu ventolinul lângă icoana Sfîntului Nectarie? Nu l-am folosit până acum da de ce să risc?

La vitrina cu servire asistată parcă se dau cratițe la juma de preț. E acolo o pătrime din oraș, mai bine cumpăr ficat de pui de la congelate că are fier, și așa, eu și Kint nu mâncăm friptură de miel. Sau de… ce scrie? Pui. Mai bine iau un pateu, peste cîteva zile plecăm, se strică kile de mâncare-n frigider.

Doamne, ce scump e laptele de la napolact! N-au putut să-l pună la reducere, pentru ce am cardul ăla că și așa nu câștig nimic, numa puncte. Auzi tu, puncte, de parcă îs buburuză, dă-l încolo de lapte că mai aveam juma de kil acasă. Ia uite, laptele de migdale ușor roasted. E mai scump dar măcar nu se umflă lactoza-n mine de Paște. 

Semințele, ia uite,  reducere la caju și la fistic, duminică seară e survivor. Dacă după slujba de Înviere mâncăm ouă, musai să avem fistic, caju, migdale raw și niște student mix cu fructe uscate pentru a doua zi, ca să nu facem hepatită de la alde gălbenușuri…

Cu chiu, vai și scârț, coșul abia mai ducea, mă îndrept spre casă. Mă uit cu mirare la tot ce am în coș și cu uimire mă uit și la listă. Direct acasă nu mă pot duce, că nu mă lasă portărelu, așa că merg la casa de marcat. Și mă marchează-n prag de sărbătoare, fiecare piiiuuu de la codurile de bare lasă urme adânci la portmoneu. Ca să dreg busuiocul, am plătit puțin de pe cardul mamei, puțin dintr-un cadou primit de Kint și mai puțin, cu banii mei. Ca să mă înveselesc cumva mi-am spus că uite, măcar nu-s ca nefericita aia la care-a pufnit bărbatul la casă că „nu trebuia să-și cumpere  vopsele c-au destule coji de ceapă acasă. Nu m-am uitat dacă luase vopsea de ouă sau de ochi.  Ce ți-e si cu bărbații ăștia, repede, s-au luat după bietele femei să le strice zenul, de parcă ei fac cozonaci în România!

Încet, am rezonat zen și cu căldură cu toate femeile din magazin. Ce eforturi fac ele și cum mai trebuie să suporte și pălăvrăgeala consortului, măcar până acasă nu pot tăcea toți bosumflații? Ce știu ei de lactoză, gluten, conservanți și E-uri?

Chiar dacă am rezonat cu femeile, mama nu s-a bucurat foarte mult de lalele, că ieri a spart Kint vaza roșie, așa că acum le-a pus între mâțișori, apoi și-a ascuns bine cardul.

Cum de ce am luat cinci iaurturi, păi ce mănâncă copilul de Paște? Lapte? Nu am uitat, avem de migdale, mă doare burta de la…

Ce facem cu ficatul? În congelăm, e ca nou peste 5 luni când ne amintim de el… Și așa am continuat pentru următoarele două pungi pe care le-am cumpărat cu 5 lei din magazin că amu-s eco friendly toate și n-am avut ce face.

Cel mai greu a fost s-o conving că prunele alea de 30 de lei sunt fructe și că nu erau mere frumoase iar portocalele sunt seci maxim acum. Dar am luat mango ready to eat și avocado și telemea pentru salată…

Mai târziu, când am scos ustensilele de vopsit părul din dulapul de sub chiuvetă, am găsit și telecomanda. Apoi, vopsită și obosită de la atâta efort, mi-am uns o pâine cu pateu și am tăiat cornichoni și m-am uitat și eu la ursul ăla roșcat care-a adoptat vreo 50 de lemingi.

Și mai tîrziu, am luat bonul mototolit să văd pe ce minune am dat atâția bani. Apoi am sunat un prieten să-l întreb dacă nu cumva are pâine, c-am fost să cumpăr dar nu mai era decât una mică, nu pot înțelege ce cumpără românii ăștia-n zeci de plase.

Poveste veche cu petrunjelu și Hani

           

preluat petrunjelu pentru pesiche

La o scurtă bucată de vreme, după ce ne-am mutat din nou împreună, am concluzionat că ori trăim, ori facem infarct amândoi.

            Nu am știut și nu am simțit în toți acești ani că sunt doar femeia-femelă. Nu am gândit că s-ar fi săturat de mine. Că mă acuză de eșecurile lui. Că-mi va întoarce spatele.

            Astăzi, crede că totul a eșuat din cauza mea. Iar eu… aștept. Să se ridice voalul. Sincer, nu se vede prin voalul acela, l-am purtat și eu. E ca și atunci când ai lacrimi în ochi, ești orb pe jumătate!

A fost milă, iubire, jertfă? Nu vă întreb, eu nu cred… ci știu. Și sper ca din toate acestea trei, a mai rămas o scânteie.

De câte ori poți ierta când ai iertat deja de 70 de ori câte 7? Dumnezeu sădește în tine puterea de-a înțelege slăbiciunea, durerea, mărirea, căderea aproapelui tău. Dacă nu este un fel de iubire, cea care face sămânța să încolțească, atunci nu știu ce e. Dacă nu iubești, nu poți să ierți cu adevărat.

Nu, nu vorbesc de uitare, este cu totul altceva. Memoria rămâne cu bune și rele, este de dorit să fie așa. Dar iertând, cele bune acționează în folosul nostru iar amintirea celor rele ne aduc aminte de suferință, astfel pe cât posibil, să evităm ceea ce ne-a dăunat.

În fiecare zi, timp de un an de zile am ieșit să adun iarbă pentru porcușori. E desertul lor preferat, pot să le dau orice, strigă zilnic după iarbă. Iarna, când zăpada a acoperit totul în jur, am mers în câteva grădini de pe lângă blocuri și-am dat-o la o parte, cu mănuși groase. Am găsit iarbă proaspătă, o adun zâmbind. Când o adun, zilnic, îmi imaginez cum cei doi încep să mecanizeze fiecare fir de parcă n-ar mai fi mâncat niciodată nimic până în acel moment.

Read more

Există răceală și în timpul pandemiei de Covid 19, nu numai în relații!

Măcăleandru cu 2 tipuri de covid

Într-o dimineață m-am trezit cu o parte a corpului rece și cu impresia că am 3 amigdale. Am alergat la oglinda din baie să văd dacă nu mi-a migrat  dintele reconstruit pe mandibulă –  în gât.

Culmea, amigdalele mele erau mici cât boabele de năut. Da ușor răntălite, așa, nu-mi plăcea cum îmi stătea cu ele.

Eram în concediu, așa că m-am dus urgent la spital pentru că  brusc, crocodilul mic din familie, nu putea respira eficient. S-au recoltat probele a venit și iubita fostului meu iubit de când doamne tineri mai eram. Să-mi recolteze exudat pentru Covizi. Musai să fi fost ea în tură.  A  zâmbit cu empatie. Mi-a șters și canalul lacrimal, 2 zile mi-am umezit ochii cu ser fiziologic, eu care  pân-atunci plângeam toamna cu lacrimi amare, alergie intensă la toată toamna.

(acesta e un pamflet, recoltarea nasofaringiană nu doare)

În a treia dimineață de la începutul relatării, aveam vocea lui Byork, nasul înfundat și eram surdă. În ziua aia, m-am certat cu singurii 3 omeni din afara familiei cu care (am timp să) (și mai am chef să) vorbesc. Pentru c-am strigat la toți.

Read more

De ce alege o femeie de 40 de ani să “rămână” fără soț sau partener

Cercul ironiilor

De multe ori nu alege. E și asta o întâmplare, o poveste a ei, un nenoroc, că poate nu și-ar dori situația.

Dar să vorbim despre cele care aleg acest context.

E indubitabil. Știe că amorul e – nu numai un lung prilej pentru durere dar mai grav e că… trece. Exact opusul unei boli pe care te-aștepți s-o vindeci. Și vrea să aibă o bază emoțională clară în ceea ce rămâne DUPĂ.

Ca femeie de 40 și ceva de ani, ai niște balonașe mai greu de acceptat (poate forma burții), poate îți lipsește un colecist și refluxul esofagian nu-i ceva sexy, artrita de la umărul stâng te face să te simți ca Terminator când îți închizi sutienul. Să presupunem că ești totuși relativ sexy  (evident pentru șefu de scară, nu pentru epilații de pe tik toc) și eventual deșteaptă. Deșteaptă – adică știi că vaccinul nu-ți poate fura identitatea națională pentru că n-ai avut-o niciodată. Precum  în curând probabil că nici ovulație n-o să mai ai, moartea pasiunii. Deh, cu atâtea suplimente trendy  care îți înlocuiesc aproape orice umori din corp, să fim serioși : roll:

Femeile de 40-50 frumușele și deștepte ar trebui închise-n peșteri, ca vrăjitoarele pe vremuri. De ce au rămas ele singure, ai? De-aia că nimic n-a fost destul de bun pentru ele, nu? Și-acuma fac spume când îl văd pe soțu-tău zâmbind în al 34-lea selfie reușit în care nu ți se vede și ție premolarul lipsă.

De fapt, în ultimii ani, dacă bine-mi amintesc, în lista mea de facebook sau uitându-mă din greșeală – la poze care apar în cronologie cu perechi și fericiri în doi, nu mi-a plăcut nici un soțior. Am numit asta maturizare.  Nu l-aș fi luat nici cu pensie de veteran de război, așa, la prima strigare, adică nu numai că ai atrită, bășici și ovule mai puține da-ți face figuri nervu optic. Se zbocotea și gata. Ca să nu mint, mi-au plăcut doi, dar de-ăia știu că-s în relații tari cu niște femei beton și mi-au plăcut în sensul că i-am admirat per total, pentru viața lor în ansamblu, nu pentru cum arată. Am eu convingerea că cele mai multe perechi se potrivesc foarte bine și au avut destul timp să se obisnuiasca si să-și formeze împreună cusururi. Nu îmi (mai) pot plăcea într-un mod romantic oamenii care sunt făcuți unul pentru altul.

Pe de altă parte, în ultimii doi ani, m-am uitat în cronologie de vreo 15 ori și atunci am dat like la ce mi-a pus Mark pe tapet. Bun, la un moment dat am navigat si pe niscaiva matrimoniale nemțești. Cei care mă voiau de nevastă cu tot cu flotant, arătau ca „eroii” din Doctor G: Medical Examiner.

Read more

Inmormântarea lu Bobică

Avea tata un prieten  de pahar.  Cu cat  trecea timpul, setea lui tata, Dumnezeu sa-l ierte, devenise tot mai mare si singurul cu care se mai intelegea era Bobică.

Ăsta, era din născare un individ încâlcit la minte, năzuros și veșnic nemulțumit. Pe când alții înaintează-n vârstă, căpătând si puțină înțelepciune, pe-alții anii-i detașează de un intelect generos.

Ca arătare, era un om zdravăn, la un metru 75 alb în cap, dar vopsit negru-verzui, cu-n ochi mai sus și unul mai la dreapta, buzele parcă-i erau fire de mărțișoare împletite cu nod. In loc de nas, îi scăpase Dumnezeu un bulgăre de pluș în mijlocul feței.  

 Se îmbrăca precum o paiata, cu-n costum negru pătat cu bere, camasa rosie si cravata portocalie. Intotdeauna asa!

În centrul orasului,  stătea pe loc minute întregi, părea că gândește care-ar fi următorul pas. Daca nu-l vedeai că umblă, puteai jura că-i statuie.

Cateodata mai venea si pe la noi, foarte rar, că in afara de tata nu se bucura nimeni de prezenta lui. Venea de Sf. Pasti la Udat. Nu stiam cum sa ne ferim de această emanație dulceagă, cu miros suspicios, dar Bobica mandru de el, ne șpreia și-n ochi.

Bobica avea o iubita cu care convietuia, Ofelia, femeia innebunita dupa Bobica, cu 10 ani mai in varsta decat el.

El profita de ea la maxim, fiind un lenes, nu-i placea munca, pensia ii era bunicica dAr mai mare era a Ofeliei.  Bobica se certa mult cu Ofelia, nu lucra nimic, n-o ajuta dar ea desi pățise vreo 5 căZnicii, il iubea ca la 18 ani! Uneori, cand se certau, el pleca hai hui si nu-I mai răspundea cu zilele, așa, numa să vadă ea cât o poate face să sufere…

 Suflet neputincios, Bobică ăsta n-avea altfel nici fărâmă de amic, până și vecinii îi lăsau cuie-n prag. Ba bătea copiii care veneau la colindat cu-n vătrai, ba omora cu pietre un caine ce lătra prea tare, gazul si curentul și le trăsese din cer, pe banii vecinilor și uite asa. O data l-a cautat copilul dintr-o casatorie anterioara dar Bobică s-a uitat pe vizor si nu i-a deschis, pentru ca stia ca-i cere bani.

Soarta nemiloasa l-a lovit si pe Bobica si a decedat. L-a gasit Ofelia  in casa!

Read more

Spiritismul care înlocuia snapchat-ul în liceu

lumanariÎntr-o zi, pe când stăteam la coadă la sana și la covrigi – cred că numai în vacanțe mâncam carne- le-am auzit pe două băbătii care mergeau sudate la biserică:
– Tu și vinit-o? Spus-o drept?
– Diță, vinit-o, tu! O-ntors și ușa, nu l-am mai putut trimete-napoie! Da io știam că ticu nu o fost om rău, d-aia nu mă temeam și sângură am țânut ceaslovu. Știi cum se învârtea, ce vânt făcea, tremurau perdelele, ligheanu de pe masă…
Cum eram odihnite și era vineri, am crezut prima dată că femeile au pus-o de ceva stropșală. Aveam concepțiile acelea strivite-n cap: că ești bătrân de pe la 40, că mai tarziu te cată p-acasă păcatele să te ia cu ele și tu umbli după plăcinte și organizezi paranghelii. Dar tot nu înțelesesem si ne coteam acu: cine-o venit și ce era cu ligheanu.

– Poate-și țin protezele-n ele când mănâncă, ha ha ha .

Femeile făcuseră spiritism acasă, că-i era dor uneia de un luceafăr. Și-apoi umblară pe la popi să le descânte si să le ierte, ligheanu fu cu apă sfințită, în caz că i-ar fi fost sete mortului, să nu se adape de la ele. Stiu că ne-am mâncat covrigu si sana pe după un plop, de-astea n-auzisem încă. Nu mai fusesem așa înfiorate de când ne-am epilat cu ceară pentru prima dată, undeva printr-un cătun, la bunicii Simonei. Si-atunci, am făcut ca nea Mărin cu Sucă, râia și lesia, ne-am întins ceară fierbinte pe toata tibia si-am stat asa, vreo 10 minute la soare, de-am răzuit-o cu-n cuțit bont și cu tot cu epidermă.

Hai să facem si noi spiritism.

Read more

Mama si tânărul pacient cu tenul mieriu. O iubire imposibilă

lista medNu demult, mama a stat internata câteva zile la Cluj pentru niște investigații. Mama e pacienta ideală. Norocoasă foc, săraca, cu sau fără pile ea prinde cele mai mari cozi la intersectii (-le din spital) hi hi. Plus
– Nu dă bani doamne feri, că i-am zis eu de acasă că ii jignește acu. Sigur sa nu încerc? Nope, mama, nu cumva sa faci asa ceva ca te si trimit acasă ăia. Da, bine da dacă nu le dau nici la asistente, nu se duc ele acasă și mă lasă pe mine singură? Nuuu, mama, că tu nimerești de obicei cu 8 în salon si unde-s secțiile numai cu 4 paturi, relax, nu rămâi singură! Gandeste pozitiv!

– Odată, la o alta internare, a scăpat o domniță de la psihiatrie si a intrat cumva la neuro. Acolo era mama, că o furnicau niște nervi periferici. Citea acatiste, bag sama, avusesem pilă că a nimerit numai cu două doamne în salon. Alea sforăiau, pastilate p-ascuns. Una era călugăriță, ba chiar stareță și la capul ei era o novice care-I cetea din cele sfinte. Da și când a intrat Ursula c-o păpușă-n mână, țopăind și sâsăind spre ele, au sărit cărțile-n sus iar pacientele într-o dungă, în dunga patului. Ursula s-a aruncat în patul mamei, mama de spaimă i-a smuls păpușa din mână și-a zvarlit-o către patul măicuței. Novicea a strigat Doamne și Păzește, stareța a uitat că-I sunt amorțite 5 pachete nervoase și-un plex brahial și-a dat cu crucea mare de lemn spre ușă. A răsunat ca si cum ar fi dat Greuceanu cu buzduganu. Femeia mare si agitată (era in faza maniacală dar nu voia să zdrobească pe nimeni) si-a luat avânt spre patu stareței să-și recupereze păpușa. Mama m-a sunat pe mine și mi-a spus că se teme c-a sărit cineva în patul ei. Eu eram ocupată si i-am zis stai linistita ca se mai întamplă. Pan la urmă, a venit asistenta, a luat-o pe Ursula de capot și a invitat-o afară. Apoi s-a intors cu tensiometru și ceva pastiluțe albe pentru tahicardie. Mama si stareta n-au vrut pastila alba, au zis că vor si ele ce-are doamna aia care n-a auzit nici paloșu-n ușă, că prea sforăie.

Cand e în spital, mama dă raportul zilnic, că vreau să știu cum se simte. Și ce trăsnai mai face.

Mă sună și acu în prima zi, veselă, că-I iau sange din 2 în 3 ore (un profil hematologic necesar) și că e coadă la ochi, la urechi, la dinți și la pașapoarte, c-așa i-a zis o colegă de suferință. Dar ceva amuzant, romantic, nu vezi in jur?

-O, ba da, m-am împrietenit cu-n domn, da e mai tanar.

Read more