Întâi m-am asigurat că scriu și eu pe undeva cât de hapsâni sunt românii care strică bugetul pe 3 săptămâni pentru 2 zile de sărbătoare. Inconștienți, cu coșuri pline, înghiontindu-se printre rafturi cu ultimele puteri și cu gândul în cu totul altă parte.

Apoi, am parcat copilul la mama, să fiu sigură că voi respecta cu (stric)tristețe lista. În plus, o să-mi iau un coșuleț mic și scârțâitor. Secretul stă în a-ți verifica întâi soldul, apoi

–        Nu te abați la alte raioane, acolo unde s-ar putea afla produse care-s în suferințele tale psihologice și nu pe lista ta de cumpărături.

–        Îi asiguri pe cei de acasă că-n 30 de minute ajungi

–        Iei o plasă mică, decentă.

Am privit înmărmurită cum a dat buzna lumea de dimineață și-am făcut în gând prețioasele comentarii. Doamne, zici că vine foamea. Sau: nah, și se zice că-s săraci românii. Pe langă mine, trece o doamnă în vârstă care cumpărase două căpățâni de salată.

A, da, legumele. Mă îndrept spre fructe legume și mă întreb dacă am închis sau nu calculatorul. Mă sună mama: nu știu unde e telecomanda? Am ascuns=o, zic.

Bine, da unde, că vopsesc ouă și vreau să-mi pun Trinitas.

Păi acuma mă întrebi? Eu de unde să știu unde-am ascuns-o? Paaa

Aruncasem acolo-n coșuleț două salate Caesar, cât să mai pui în ele un avocado și niște ridichi. Și bulgur, pe care-l fierb pe jumătate și-l presar pe salate când nu o dreg cu crutoane. Auch, mai trebuie castraveți, cei lungi sunt la reducere da au coada moale. Mă rog, au părți moi, chiar nu are rost să chibzuiesc dacă un castravete posedă coadă. Uite, tocmai desface cornichoni proaspeți. Ui, ce buni sunt ăștia. Îi cântăresc și mă uit în sus, unde cântă o vrabie.

Iau și avocado și prunele  umplute cu nuci, se știe că crapă de potasiu și aminoacizi esențiali și fier, motiv pentru care, când le-am scanat, am amețit de la anemie.

Cu fructele și legumele cumpărate mai rămâneau câteva lucruri. În trecere am aruncat acolo și-un buchet de lalele, cum să nu-i duc mamei flori? Că se făcură mîțișorii de pe masă precum grisinele dar mi-e jenă să-i zic să-i arunce că-mi spune că-s sfințiți și mă simt ca dra… că dramatizez. Așa, îi înlocuim cu lalelele.

Cum prăjitură nu am făcut și de hârtie igienică am trecut, am pus în coș niște bomboane Lindt, 2 cutii mai exact. Că totuși, o să-mi ceară copilul dulce și chiar n-am în casă decât ciocolata cu vișine pe care-o mănânc eu ascunsă-n baie și niște caramele Tofiffe. Face carii de la caramele, nu?

Trec pe lângă o oglindă și obsedata de mine, mă uit. Mii, miliarde de fire albe, apar ca țepii pe arici, cum am putut să vin așa? Că dacă te apropii de fruntea mea, se vede la milimetru că-s albă-n cap după atâtea necazuri. Las coșul, fug înapoi pe langa hartia igienică pe care-o ignor (prunele își fac efectul în două zile) și cumpăr o vopsea de păr fără amoniac. Păi, cum să iau cu amoniac, să-i fac alergici pe toți din casă, nu-i destul că stau cu ventolinul lângă icoana Sfîntului Nectarie? Nu l-am folosit până acum da de ce să risc?

La vitrina cu servire asistată parcă se dau cratițe la juma de preț. E acolo o pătrime din oraș, mai bine cumpăr ficat de pui de la congelate că are fier, și așa, eu și Kint nu mâncăm friptură de miel. Sau de… ce scrie? Pui. Mai bine iau un pateu, peste cîteva zile plecăm, se strică kile de mâncare-n frigider.

Doamne, ce scump e laptele de la napolact! N-au putut să-l pună la reducere, pentru ce am cardul ăla că și așa nu câștig nimic, numa puncte. Auzi tu, puncte, de parcă îs buburuză, dă-l încolo de lapte că mai aveam juma de kil acasă. Ia uite, laptele de migdale ușor roasted. E mai scump dar măcar nu se umflă lactoza-n mine de Paște. 

Semințele, ia uite,  reducere la caju și la fistic, duminică seară e survivor. Dacă după slujba de Înviere mâncăm ouă, musai să avem fistic, caju, migdale raw și niște student mix cu fructe uscate pentru a doua zi, ca să nu facem hepatită de la alde gălbenușuri…

Cu chiu, vai și scârț, coșul abia mai ducea, mă îndrept spre casă. Mă uit cu mirare la tot ce am în coș și cu uimire mă uit și la listă. Direct acasă nu mă pot duce, că nu mă lasă portărelu, așa că merg la casa de marcat. Și mă marchează-n prag de sărbătoare, fiecare piiiuuu de la codurile de bare lasă urme adânci la portmoneu. Ca să dreg busuiocul, am plătit puțin de pe cardul mamei, puțin dintr-un cadou primit de Kint și mai puțin, cu banii mei. Ca să mă înveselesc cumva mi-am spus că uite, măcar nu-s ca nefericita aia la care-a pufnit bărbatul la casă că „nu trebuia să-și cumpere  vopsele c-au destule coji de ceapă acasă. Nu m-am uitat dacă luase vopsea de ouă sau de ochi.  Ce ți-e si cu bărbații ăștia, repede, s-au luat după bietele femei să le strice zenul, de parcă ei fac cozonaci în România!

Încet, am rezonat zen și cu căldură cu toate femeile din magazin. Ce eforturi fac ele și cum mai trebuie să suporte și pălăvrăgeala consortului, măcar până acasă nu pot tăcea toți bosumflații? Ce știu ei de lactoză, gluten, conservanți și E-uri?

Chiar dacă am rezonat cu femeile, mama nu s-a bucurat foarte mult de lalele, că ieri a spart Kint vaza roșie, așa că acum le-a pus între mâțișori, apoi și-a ascuns bine cardul.

Cum de ce am luat cinci iaurturi, păi ce mănâncă copilul de Paște? Lapte? Nu am uitat, avem de migdale, mă doare burta de la…

Ce facem cu ficatul? În congelăm, e ca nou peste 5 luni când ne amintim de el… Și așa am continuat pentru următoarele două pungi pe care le-am cumpărat cu 5 lei din magazin că amu-s eco friendly toate și n-am avut ce face.

Cel mai greu a fost s-o conving că prunele alea de 30 de lei sunt fructe și că nu erau mere frumoase iar portocalele sunt seci maxim acum. Dar am luat mango ready to eat și avocado și telemea pentru salată…

Mai târziu, când am scos ustensilele de vopsit părul din dulapul de sub chiuvetă, am găsit și telecomanda. Apoi, vopsită și obosită de la atâta efort, mi-am uns o pâine cu pateu și am tăiat cornichoni și m-am uitat și eu la ursul ăla roșcat care-a adoptat vreo 50 de lemingi.

Și mai tîrziu, am luat bonul mototolit să văd pe ce minune am dat atâția bani. Apoi am sunat un prieten să-l întreb dacă nu cumva are pâine, c-am fost să cumpăr dar nu mai era decât una mică, nu pot înțelege ce cumpără românii ăștia-n zeci de plase.