Să credem în Dumnezeu-Iisus de Paște și de Crăciun?

Mai meditez uneori cu căștile-n urechi înainte de somn.

Mă mai rog. Când simt eu, nu la bucurie, nu la necaz.

Cei mai mulți oameni din România sunt creștini din câte știu. Să vedem cu recesământul. Multora le este rușine să spună: sunt creștin. Alții au jonglat cu asta făcând să pară c-am spune: suntem proști. În defavoarea cui? A deștepților 🙄 Păi e alegerea fiecăruia ce crede cât timp îi e de ajutor. Așadar avem: creștini ortodocși apoi creștini catolici de toate riturile.

Îndemnul de a fi mai buni, mai uniți, mai deschiși față de alții e îndreptățit de Paște și de Crăciun, două sărbători foarte frumoase. De ce? Pentru că, chiar dacă toțî oamenii sunt și răi și buni, unii uită de cei din jur și trăiesc ceea ce ei numesc viața lor, uitând că suntem ca un carusel, că pentru toți e vreme bună și vreme rea.

Toți oamenii sunt buni dacă faci ce doresc ei și te porți frumos cu ei și spui ca ei, nu-i așa? La o petrecere super tare nu-s toți oamenii buni? La înmormântare nu sunt buni? Sunt pentru că acolo, la înmormântare realizează că toți murim, moartea NU se întâmplă altora ci tuturor.

Stai la ușa blocului cu-n coș de ouă și cozonac și dă tuturor să vezi dacă e vreunul răutăcios cu tine. Nu e. Zțmbesc și spun: ce gest frumos. Și un ateu cu bun simț, la fel face, că nu e tolomac, e doar ateu.

A doua zi, vei relua disputa cu vecinii, gata cu ouăle și cozonacul: că e ceasul nu știu care, gălăgia, un anumit cuvânt înțeles greșit, strigă copilul, soțu are bormașină. Așa-s oamenii.

Dragii mei, ajung la punctul pe care doresc să-l subliniez și apoi să tac. Noi sau voi creștinii ne rugăm des, nu-i așa? Poate unii nu mergem la biserică dar ne rugăm. Avem Sfinți pe care-i iubim, cerem lucruri mai mult sau mai puțin ciudate sau pe care le considerăm imposibile.

Și ce să vezi? Nu-i așa că de cele mai multe ori ni s-au îndeplinit miraculos rugăciunile? Așa cum nici nu credeam că s-ar putea întâmpla! Si am fost copleșiți de mirare și recunoștință și am simțit în inima noastră că acel lucru a fost o minune. O recuperare rapidă, ferirea de boli, de moarte, rezolvarea unei situații conflictuale, etc.

Vă rog să vă gândiți cum ar fi dacă Dumnezeu, Sfinții, Maica Domnului v-ar asculta rugăciunile doar de Paște si de Crăciun? Imaginați-vă așa, ca într-un basm. Ar mai fi miracole când aveți nevoie de ele? Eu zic că nu.

Vă rog să vă gândiți astfel că oamenii care vă înconjoară și cu care aveți tangență, există mereu. Până la moarte. Sper că nu vă cer și ei vouă să le îndepliniți dorințe! 🙂 Asta ca glumă.

Așadar, fiți decenți cu ei.

Dacă nu-l placi pe X și X își vede de treaba lui, după 40 de ani ar trebui să fii destul de matur încât să-l lași în plata Domnului cum s-ar zice.

Nu- i deschide răni vechi.

Nu te duce la el când îi e ușor dacă nu ai fost acolo când ar fi avut nevoie de tine.

Nu profita. Toate astea se întorc prin legea karmei, nu din vreo răutate a celuilalt sau blesteme sau alte bazaconii. Ce-l faci pe altul să trăiască, vei trăi-simți și tu.

O spun din proprie experiență.

Sărbători frumoase!

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *