O “fotografie” cu Iisus și o poveste de Paște pentru copil

Am  multe poze înrămate în casă. Cu mama și cu copilul meu. Cu bunica mea.

Câteodată iau fotografia în care Kint era mic mic și grăsuț și parcă nu semăna cu nimeni. Și m-a găsit cu lacrimile picurând pe poză. La fel îl iubeam, mic, gras, slab, înalt. De ce țin pozele? Pentru că mă conectează imediat cu persoana.

Țin și poze cu bunica. Cu bunicul. Cu cel mai bun prieten.

Și țin poze cu Iisus, numai că le numesc icoane. În camera mamei avem vreo 3 icoane minunate, deloc kitch, aranjate bine pe un perete aproape gol. Ne-am înțeles si cînd am aranjat apartamentul, și-a făcut fiecare camera cum a vrut. Nu le scot doar de Paște și de Crăciun icoanele, precum nici pozele nu le am doar atunci.

Am avut o icoană mai mică cu Iisus Pantocrator, am cumpărat=o chiar din Sinai, de la St. Ecaterina. Mă uitam adesea la ea cît e de perfectă . Chipul uman si chipul dumnezeiesc.  A stat pe peretele din camera mea și a copilului, alături de fecioară tristă, Maria,  de la Mănăstirea Nicula. Și totusi, personajele din icoane mă conectează cu planuri la care n-am cum să ajung decît dacă mor. Si nu am de gîmd să mor pînă nu-s destul de bătrînă, scorțoasă, cu artrite și eventuale cardiopatii de care acum nici nu mă caut.

Sau poate c-oi fi o bătrînă ca Aunty Acid care încarcă video uri cu yoga pe youtube și face sfoara. La 70 de ani aș face aici în Romania o grămadă de bani, numai de la vizitatorii care s-ar uita să-mi dea hate și să-mi spună cît de penibilă sunt la varsta mea.

Dincolo de faptul că fiecare clipă ne apropie de o vîrstă pe care n-o putem fenta și de un eveniment pe care Dumnezeu sau Universul nu-l ratează, aseară am luat icoana cu Iisus și i-am spus băiatului meu despre omul blînd și bun care a trăit cu mult timp în urmă.

–        Se juca și el?

–        Da, se juca. Mai tîrziu, din invidie și răutate, unii oameni au vrut ca el să moară.Pe atunci se dădeau astfel de pedepse

–        Dar el a stiut asta de cînd era mic? Că moare?

Ar fi fost dureros de tot, oare știa Iisus cum va muri și de ce? Probabil că da.

Apoi i-am povestit pînă a adormit despre omul Iisus și despre faptul că Tatăl Lui era în ceruri și că chiar și așa, Iisus era o parte din tatăl său și că avea să se întoarcă la El, într-un plan apropiat de noi, invizibil, unde cred eu că merg oamenii după ce mor. Nu aș fi vrut să-i spun despre moarte dar deja mă întrebase de multe ori și nu mai voiam să mint și să inventez nori, veșnicie pe Pămînt și lucruri despre care nu stiu nimic.

–        E o trecere. Atît stiu și eu. Iisus a venit pe Pămînt ca să ne facă trecerea mai ușoară. Eu cred în Iisus, copile, cînd crești, simți nevoia să crezi în altceva decît în oameni. Iar Iisus a fost grozav! Un om extraordinar de frumos și bun! E un Sfînt, stii? Mulți oameni care-au trăit după el, au încercat să fie ca El Și a întemeiat o religie, noi de exemplu ne-am născut în religia asta. Sigur, sunt oameni și copii în țări îndepărtate care poate n-au auzit de El. Dar dacă eu am auzit, am citit și am simțit nevoia să mă rog lui cînd eram tare necăjită…

Eu mă rog în continuare lui Efrem dar și îngerelului si apoi și lui Iisus, bine?

E foarte bine. Cand nu te rogi tu, pot spune eu rugăciunile de seară. Dar cred că Iisus se bucură cînd cererile copiilor ajung la el.

O să-i spun mai multe cînd va dori să știe.

Pînă atunci, eu oricum îl voi iubi pe Iisus omul și Dumnezeul întrupat. Cred simplu: că Dumnezeu a vrut să trăiască experiența umană și Iisus a fost însuși Dumnezeu. Așa mă simt împăcată si că-i drept așa. Mai știu că și dacă Iisus ar fi urmat traditia casatoriei sau ar fi avut frati,  tot Fiul lui Dumnezeu și Păstorul vieții mele rămîne.

Mulțumesc Iisus, Fiul Mariei că ni te-ai făcut cunoscut căci viața mi-a devenit mai ușoară cînd te=am chemat. Nu, nu imediat, ci în ani de zile! Dar în ciuda greutăților, azi sunt fericită cu lucruri mici și cu cei dragi sănătoși! M-ai scos la liman, ca-n Psalmi!

Paște Fericit tuturor!