Stomatologie și implanturi – prea avansat pentru mine

Cand am intrat în cea mai grozavă clinică stomatologică integrată (cu de toate) din Cluj- Transilvania, arătam ca o dădacă homeless.

În primul rând Nu mai fusesem de ani de zile într-un loc în care să mă VADĂ pe mine cineva cu adevărat. M-au văzut fetele de la recepție când era să intru printr-o oglindă din sticlă de murano și m-au condus la oranjerie.

Nu mi-am mai pus haina într-o garderobă chic de când aveam 18 ani și mă jucam de-a manechina pe la Centrul Transilvania de la Casa de Cultura a Studenților.  

Să mă conducă o fată frumoasă într-o oranjerie? Păi, dacă nu aș fi fost demult, cu iubi prin Africa, aș fi crezut c-acolo se fac ceva probe la masticație sincron și pocnit din fălci.

Undeva în stanga, se deschide-un lift (nu un sinus lift, alea erau la etaju 3 și bărbații cereau binecuvântarea nevestelor înainte să urce!) și văd un tip așa, prea frumos, străinez, ce părea că-și pune acolo dinții din leoaică tînără, iubirea. Genul care termină pe primul loc în liga de diamant la Duolingo. Îmi zambește și scutură dintr-o geană, zambesc și eu cu-n dinte.

Nici în reclamele făcute de-a lungul vremii la Prozac nu am văzut atâția bărbați zambind. Măi, da cu femeile, nu știu ce era. Excludem staff-ul. Poate le căzuse pastila albastră de pe noptieră, de dimineață. Sau erau speriate de dentist, da aici nu e dentist, nuuu, aici e SPA dentar. Sau poate era din cauză că toate liturghiile catolice din după masa aceea fuseseră anulate, că Papa nu se simțea nici el prea bine.

Văd o doamnă cu un statut impunător, dolofană nițel și îmbrăcată sticlos cumva, ca lady gaga într-o conservă. Se uita la tablouri. Eu, uitându-mă la cele 44 de camere de pretutindeni, mi-am zis că musai să-mi lungesc și eu cervicala către tablori, să nu creadă asistentele și doamnele dr. Că domn Profesor e amic cu vreo prostovană din antichitate. Chiar am 45 și-mi pică gingiile? Doamne și ferește, aveam să aflu curând.

O tanara mi-a spus „Domnișoară” Poftiti dl Profesor vă așteaptă. Eram în sala de așteptare la copii, printre sforicelele de baloane, îmi căutam încărcătorul. Ori i-am părut tânără că apunea soarele din partea aia, ori i-am părut bipolară și n-a vrut să mă supere.

• Domnul Profesor vă așteaptă, puteți urca.
• Așa frumos v-ați purtat de cand am intrat aici, de parcă toți m-ați așteptat. E incredibil.
• Poftim? Smile.
• (vorbeam. In gand…)

Trebuie să se întample și ceva ciudat. Din camera numărul 7 să țâșnească un clown și să-mi cânte Green Light, Purple Light dacă nu urc în 30 de secunde.

……………………………………………………………………………………………….

Instant, mi-am dat seama că-mi trăsesem pe mine o bluză ieftină cumpărată de pe Shein și m-am gandit io că mai bine-o vindeam pe Vinted decat să mă îmbrac așa ieftin la o consultație în cea mai spectaculoasă clinică.

-Ăăăăă. Serios, adică mi-e greu pentru că sunt mama singură?

-Și serviciul, disconfortul dentar și toate, da, a spus dl profesor blând ca un frate mai mare.

Bucuroasă că nu era de vină bluza de la Shein pentru percepția că mi-e greu, i-am spus că e chiar ok. N-aș schimba nimic. Ha, ha, adică nu e easy going, că te formezi tu și viețile celor din jur când decizi așa un drum, nu e chirurgie da e responsabilitate. Un rezultat valoros care să-ți bucure inima nu vine fără muncă și determinare

-Știi asta cel mai bine. Ție ți-a fost ușor? Vouă?

 Stând acolo, pe scaunul de la stoma, am avut pentru prima dată impresia ca pot să-mi proiectez propria viață și că mereu voi fi ghidată către oamenii care mă pot ajuta. Mă simțeam vie, ce dacă peste cateva luni o să-mi rupă poate mandibula-n doo? Pe coloana sonoră din Squid Game.

 Nu, nu le fusese ușor nici lor. Statul nu ajută somități medicale pe care nu le poate controla.

-Știi că ești pe marginea protezei. Dar…

-Dar tu ai scos un trunchi din copac din fața unui om căruia nimeni nu-i mai dădea vreo șansă. Și erai rezident. Și da, știu că nu e o decizie ușoară să te implici, să vă implicați. Știu câte decizii sunt de luat. Dar azi, măcar azi, sunt aici. Îmi asum orice. Am 45 de ani. La prima vedere, un om oarecare ar zice că sunt super ok. De fapt sunt cea mai grea provocare pentru o echipă atat de complexă și pregătită cum sunteți voi, aici. Am TOATE problemele pe care le-ai putea scrie-n următorul tratat.

Toată viața mea am avut probleme cu dinții, apoi cu gingiile, cu osul prea puțin, cu mandibula, apoi cu articulația temporo maxilară. Unde mi s-a pus lucrare, mi-a coborât gingia, unde mi s-a pus un implant, a migrat ăla-n america sinusală din capul meu.

Veți spune bine, da altii au alte boli care chiiiiarrr… Si înțeleg. Așa e. Da nici să ai probleme cu interiorul feței tale juma de viață, nu e chiar de ici de colo. După migrare, am schimbat copilotul cu-n profesor în aeronautică și m-am dus de bunăvoie pe masa de OP. Mi-am imaginat atunci  că ar fi mai bine s-alerge Dr. Dre după mine cu inhalatorul și-o șhișha și numai apoi să mă trezesc, cand e gata reparată fata. Și m-am trezit. La capul meu stătea Hani, cu 99 de ani diferență între mine și el și-atunci am știut că sunt vie și că nu m-am dus în iad, c-aci mi-e distracția.

Să nu înțelegeți că nu l-am iubit pe Hani. Nu fiți tolomaci, l-am iubit, da nu vrei Toxic, adică atunci cand nu nu se mai dezlipește de tine nici după ce te-au luat mascații în sala de operație, e nașpa.   

A fost culmea, una dintre cele mai frumoase zile din ultimele luni, dacă o exclud pe cea în care am luat și eu cuvântul pe grupul de what s app  al părinților.