Adolescența a început cu Cain și Abel

(amintiri din copilărie. Acestea sunt absolut false cu excepția părților care sunt exact repovestite J
Spun cărțile creștine că după ce primii oameni, Adam și Eva s-au împreunat, au rezultat mai mulți frați și surori, dintre care s-au remarcat Cain și Abel.
Cum Eva era prea ocupată cu muncile gospodăriei, n-a avut timp să le scrijelească pe-o tăbliță regulamentul de etică pământească. Așa se face că cel mai rebel, dominat de furie și neputință, Cain – i-a dat în cap ăluilalt trimitându-l imediat înapoi la Sursă. Cartea nu mai povestește despre trauma mamei. Doar că tac-su s-a burzulit rău de tot, avea și motiv. Era prima ucidere din culpă. L-a izgonit de la fața lui.
Însă Dumnezeu, cu neștiutele lui șiretlicuri de iubire, l-a pedepsit cât să poată duce – adică să nu i mai iasă ridichile, roșiile, porumbul și de-astea. I-a pus cică un semn și a interzis altor oameni să-l re- pedepsească pe Cain pentru fapta lui. Ei bine, consider că atunci a început Parentingul. Sursa-Dumnezeu – Tatăl adevărat. A știut el ce a știut și necunoscute-i sunt căile. Mai aflăm că dup-aia Cain s-a făcut băiat cuminte, nu l-a mai mințit pe Dumnezeu Tatăl, s-a însurat și chiar a zidit o cetate.
2022 era noastră
Locație: undeva la un loc de joacă. O mamă singură, stă pe un leagăn și nu mai e izgonită cu pietre că între timp Omul a inventat Codul Penal. Copilul ei are 6 ani și se joacă împreună cu alții, la niște tobogane. Deodată, un băiețel vine și-i spune mamei:
- Să știi că băiatul tău m-a scuipat
Mama singură rămâne înțepenită. Într-un sfert de secundă, două zile din viață-i trec pe dinaintea ecranului retinian și înainte să leșine, apasă butonul: rezistă. Care între timp a fost atașat unor oameni prin meditație și psihoterapie.
Pentru o mamă singură si relativ stabilă emoțional, cu parafă medicală intactă, care-și îngrijește și învață blând dar ferm un copilandru bucălat de 6 ani, fu sfârșitul lumii. Lumea din ziua aceea de marți.
- Ce s-a întamplat, l-ai scuipat pe Dănuț?
Kint, cu energia pe zero, oxidat de oboseala jocului, invocă o culpă comună dar recunoaște abominabila faptă: da, am scuipat.
- Cere-ți imediat iertare.
Copilul își cere iertare, își drege vocea și tușește deși nu e răcit. Celălalt copil îi spune că-l iartă. E politicos. Nu e într-o criză de furie ca și Kint. De furie și neputință.
Dar Kint este în acest moment. În urmă cu 6 ani, eu am murit de furie și neputință și-am reînviat prin Kint. Acum mă cresc pe mine. Mă uit la el după ce a scuipat un copil și mă văd pe mine, pe holurile unui tribunal, cu procurorul după mine. Tremuram de frică.
Doar că Kint are 6 ani. Eu aveam peste 30… Suntem stricați?
- Mergem imediat acasă.
Mă-sa nu ezită să-i spună altei mame că dacă Kint scuipă la 6 ani e nejustificabil și că ea și-ar prăji odrasla dacă ar face așa un gest. (si eu șocată, obisnuită cu îmbrancit, lovit dar nu scuipat)
Rezultatele analizelor cu rețetă:
– Dănuț tu nu mai ai ce căuta cu Kint. Mai bine joacă-te cu cei 134 de amici ai tăi, de seama ta, știi, mă-sa e proastă ca masa de călcat.
Aflu și eu diagnosticu și mă întristez. Întreb doar.
-De ce ai scuipat ieri?
-Mă dădea tare-n leagăn, I-am spus să înceteze și nu m-am putut controla pentru că m-a tot dat.
4 zile mai tarziu, Dănuț îl lovește “după gât” pe Kint al tău (tu nu vezi eventual cand a fost remiză) și-i spune că nu îl mai vrea în veci prieten. Kint suferă acasă, tu te perpelești. Unu la zero pentru părințeii lu Dănuț, stau liniștiți. În a doua săptămana, bunăciunea lor îl mușcă pe unu de prelată, ăla-l lovește pe Dănuț, Dănuț dărâmă apoi castelul fetelor care plang trei ore. Cling pe what s app. Paracetamol cu ceai de gălbenele – pentru mine.
Na-v-o înapoi pentru ei. Sigur că pe moment n-ai cum să nu tresalți, da-ti revii, că importanți sunt copiii, voi trebuie să vă reglați singuri.
Morala: Adolescenta începe de cand copilul vostru face primii pași. Dacă nu rezistați psihic la ceva anume, mergeți la un terapeut, terapie înseamnă că vorbești și poți afla cum să rezolvi probleme. Toți ne temem în legătură cu viitorul copiilor noștri, chiar dacă ne mințim că Acum, al meu e mai bun ca al tău.
Însă e mai sigur să ne temem împreună și să comunicăm decât să ne zburlim la copii. Uneori e destul un: dacă faci asta, se întamplă asta.