O iubire explozivă, două iubiri…

Îți spun un secret, șoptește Kint înspre seară după ce terminăm de asamblat vehiculul selenar Lego. Pe lună există explodatori!

-Ăăăă cred că vrei să spui…

– Exact, stau pe lună în vehicule de-astea închise și explodează. Da numai din când în când!

Copilul era încântat. Nu știu cum își imagina el explodatorii dar am întors  și eu povestea: clar, sunt explodatori pe lună!

Când eram tânără și aproape frumoasă am trecut printr-o criză existențială și-am cunoscut așa, vreo trei explodatori în două luni. Pe atunci crizele se făceau în tăcere, cu profund respect față de nepăsătoarea familie și societate. Până și atacurile de panică le știam transforma în atacuri de pălincă. Așa că eu și cele două colege de facultate- care treceau și ele prin cicluri – una că cealaltă a trebuit să renunțe rapid, din cauză că după trei luni de explorat cluburile și discotecile i s-a oprit unul.

Măcar ea a fost pe atunci cea mai câștigată dintre noi, s-a măritat cu-n egiptean de prin Giza și are un copil maroniu și crețulin ca un miel, cu ochii albaștri. E drept că nu l-a ales ea pe Ramses după ce s-a îndrăgostit ci după mult gin, dar au rămas împreună și-n ziua de astăzi. Ramsesul ei locuia în spatele piramidelor într-o sărăcie lucie, cu încă șapte frați și trei surori. Ana a rămas oripilată la prima vizită dar creolul a fost deștept și-a dus-o numai după însămânțare, fata  mea era deja îndrăgostită foc. Pe cât s-a mirat ea când a primit inelul, o sârmuliță Tailor cu aur roșu gen aramă, pe atât de repede s-a mutat el pe vecie când și-a văzut viza-n pașaport.

Explodatorul lunar este un satelit natural al femeii frumoase aflate-n perioade de criză. Că termenul isterie nu se mai folosește.

În general, el arată bine, e pus la punct, de la NASa pân la vârful degetelor de la picioare. Aparent are situația ta normală de înclinație financiară și alcoolică la chefuri. Întotdeauna el explică cum a avut parte de o aselenizare de unul singur și astfel, atracția gravitațională este al doilea fapt ceresc care te face să-ți dorești un impact de viitor în loc să-l eviți.  

Primul fapt care e?

Stă și ascultă încântat toate aberațiile pe care le spovedești tu după două relații eșuate și apoi îți spune că nu a mai simțit niciodată asta. Asta ce? Acid în stomac, bază la inimă. Nu știi câtă adrenalină simte el când îl caută nevast-sa pe la spitalele și la morga din oraș după prima ceartă pe care el a creat-o ca să-și poată lua vehiculul selenar, să fugă oleacă de pe orbită.

Sigur că la sfârșitul lunii, concomitent cu sfârșitul lumii tale pe următoarele treișpe săptămâni  te face să explodezi, afli că nu karma l-a trimis în misiune. Că trecea și el pe acolo prin club, că doar nu v-ați întâlnit în poarta bisericii.

Alt explodator  tocmai ce se mutase de la fosta și n-avea unde să stea momentan. Așa se vindecă plăgile schimbând pansamentul, acu pe tine te iubesc, fii sigură!! Cum de am mașină de 70 mii euro dar n-am unde să stau? Păi de vehicol selenar aveam nevoie să gravitez în jurul orbitelor din iubire. Că pat și-o inimă caldă  C2 de la H^M găsesc ușor.

Când eu am părăsit nava spațială, am rămas fără oxigen până am ajuns cu picioarele pe Pământ, noroc că nu m-am ales cu brain damages.

Carla, cealaltă colegă s-a mutat pe Marte, a cunoscut un dansator aproape divorțat care zicea că dă din costum pentru Smiley. Si ea îmi  spunea că  mulțimea de explodatori care apărea pe lună și dispărea pe pământ  a făcut-o să înțeleagă că impacturile gigant sunt de evitat:

– mai multă mană cerească pe masă înseamnă și mai mult detergent Persil în mașina de spălat. Minciunile unui banal pământean pot fi vaporizate și efectele trec  mai repede. O noapte furtunoasă sub o puzderie de stele e mai apreciată decât o ploaie de asteroizi care te lasă multă vreme fără vlagă-n tine și c-o rețetă de Zyprexa în buzunarul pelerinei.

După cum se știe că înveți cu adevărat numai când ți se întâmplă ție și nu din povestea altuia, promiți că la următorul explodator folosești imediat forța centrifugă. Adică bei juma de pahar de vin, spui că mergi la baie și o iei la fugă cât te țin espadrilele.

Trec 2-3 zile de singurătate – pentru că ești în perioada în care chiar te crezi singură pe lună, neînțeleasă, unică și nu vrei să faci implozie și să te transformi în nimic. Îi mai dai o șansă unuia. Zilele tale se schimbă: îți aduce covrigi că Piadinele au prea multe ingrediente și-i amintesc de fosta, mai ieșiți la club ca să vedeți alte fete dansând în loc să-l vizitați pe bunicul lui care are conac la țară.

48 de zile a durat  până să-mi dau seama că intrusul îmi consuma tot oxigenul, toată pâinea și alte resurse: era gelos pe prietenii mei vizibili dar se ascundea cu telefonul în baie de parcă acolo era centrul de transmisie Apollo.

Și Carla și eu am învățat diferența dintre explodatori și exploratori destul de târziu, așa că de ce să chinui copilul cu informații absolut corecte încă din grădiniță?

P.S Dacă explodatorii despre care am povestit pot fi reali sau imaginari, vă asigur că navete există și încă cu instrucțiuni de la NASA 🙂

(Vehiculul selenar lego l-am achiziționat din magazin căci era mai ieftin dar eu vă las un link la pagina oficială Lego – Romania- nu știam că există, dacă cumpărați des LEGO poate merită să strângeți puncte. Noi deocamdată stagnăm, vă spun din start că aceasta nu e postare plătită, nici win-win și las linkul doar ca să vedeți ce tare e racheta spațială. Nu garantez că vă apără de explodatori! Super super setul dar si prețul e pe măsură. Iar partea care nu-mi place mie deloc e că nu se schimbă în timp. Prețul la produsele mai vechi adică)

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *