Am împodobit bradul în noiembrie, ne mai lipsește un ren

De Moș m-am despărțit și nu-i mai scriu demult scrisori. Am spus des că pot iubi mult. Toți neghiobii au înțeles “mulți”. Treaba lor, cu scorbura lor mică ce-și zice “lume” și cu bârfa lor neputincioasă. Nu vreau să fiu mai bună doar de Crăciun, nu vreau să pun globuri în brazi când e vremea brazilor și-a cadourilor, nu vreau să gătesc doar o dată pe an când… eh, ba da, asta vreau dar ne-am diversificat deja și-acu-mi sfârâie curcanu-n cuptioru cocător.

20 noiembrie p.m

cu mămică-bunică plecată-n vacanță pân pe-undeva-n apropiere. Anul trecut pe vremea asta mă uitam la Love Actually și plângeam în castronul cu 5 kile de salată.
Anul acesta am vrut să fac o bucurie prelungită: 360 de led-uri, brăduț de pe emag (mai lung suportu decât bradul, noroc că-s trainice și dese sârmele). Spre seară îmi întind cablajul, lipesc și pe pereți niște plasturi transparenți să-mi stea luminițele. De fapt tot pomul meu constă-n 360 de luminițe întinse printre altele din baie -unde-i un prelungitor- pân la pom care-i în altă cameră. Și-au ajuns și la el vreo 15 becuri, am pus 4 stele cu sclipici și-am considerat c-atâta poate duce. Important e că se vede și că am dat-o pe spate pe mama, seara, când a văzut ce-am lucrat.
Vai da ce frumooooos.
Vai da ce instalație și ce culori plăcute, ce de luminițe!
Vai da n-ai schimbat copilu că ceva pute…

Mai are ea daru de-a strica miracolu Crăciunului.

– Doară nu-i nici 1 decembrie, de ce l-ai împodobit azi? Se fofilează să vadă bradul cât un butuc incandescent, că lipitorile de pe tablou și mașina de spălat și cadrul ușii erau în regulă.

– Ca să ne bucurăm mai repede și mai des. Adică să fie altfel luminată fiecare seară. Să vezi ce o să se mire Teo! Și-apoi de întâi decembrie poate ieșim în stradă, cine are vreme de împodobit brazi.
– Da de ce să ieșim în stradă, n-ai plătit chiria?
( Hani, sper să fii foarte foarte supărat când n-or să-ți dea fecioarele, mai sper să primești vreo opt călugărițe catolice, să te frece la cap mai mult decât am făcut-o eu în 10 ani. Mie nici nu-mi trebuie lapte și miere, ca să știi. Uite ce trag din cauza ta).

A doua zi, după masa, ninge, vai de mine ce fior și ce aripi de zăpadă mă prindeau dinspre călcâie când eram în generală și vedeam primii fulgi! Venind spre casă mi s-a trecut copilăria aia frumoasă sub lupă și m-am entuziasmat iar. Să se bucure și băiatul meu cât mai des, așa cum mă bucuram eu cu o forță extraordinară. Pe care n-am mai regăsit-o, și-acum iată, mi-aminteam de ea.

Am alergat în casă, m-am schimbat și m-am întins lângă el. Se trezește bietu copil, îl înșfac și-l rulez întâi pe pieptul meu și pe gât ca să mă umplu de mirosul lui. Îmi smulge un smoc de fire din ceafă, mă zgârie pe frunte și-mi lasă o dâră de smântână pe bluza de la Zara, semn că mă iubește mai mult decât orice inimă ar fi bătut vreodată și pentru mine. Mă ridic cu el în brațe: guguuuuu miiiic (eu nu mă pot abține să nu folosesc diminutive cu copilașul, inventez pur și simplu cuvinte, mă mistuie trupul lui mic și dependent de mine, nu pot sta conectată la partea rațională când ne lipsim unul altuia câteva ore). Guguuuuu mic, hai să vezi: ninge și luminițele, maaaami, uite brăduțul și luminițele și chiar ninge.

Se uită Teo la mine cu gura căscată și saliva pân la glezne, se uită cum lovesc eu cu-n deget colorat să-i arăt ceva afară, ceva ce nu recunoaște încă. Râd cu gura până la urechi și pur si simplu se molipsește:

Măi, dacă mami vede ceva ce eu nu văd, ziua se arată interesantă.

Copilul râde acum cu hohot și se uită când la brad, când la cioara neagră de pe pomul din fața ferestrei.
Poate mami vede ingeri.
Că e undeva o minge și asta chiar e amuzant, o fi venit singură?
Oricum, punctele astea albe care trec prin tabloul la care ne uităm sunt destul de ciudate. Ca femeile alea pe care le văd în treacăt la acces direct când mă ridică buni să râgâi. Oare mamele citesc gânduri?
Oare e în regulă să fac acum treaba mare sau o să mă pună mami jos și-o să o strige pe buni? Hm, mai bine mă uit și eu la ingeri.

Îl așez în marsupiu ca să-l mai țin nițel în brate. Nu pare prea interesat de instalația asta cu lumini, nici de pom, bine, dac-a fost trimis din Paradis pot pricepe că nu-i nimic spectaculos aici. Oare copiii pân la doi ani își mai amintesc de unde vin?
Oare noi, ăștia mari, maturi, ne pierdem bucuria vieții de zi cu zi ca să nu fim foarte triști când ne despărțim de toți brazii, de toate locurile-n care-am stat, de toți iubiții pe care i-am avut și de toți banii pe care i-am fi putut cheltui încercând să cumpărăm fericire la bucată?

De câteva zile sunt de-a dreptul bucuroasă. În sufletul meu am luat o decizie pentru noi și tare mi-aș dori să se împlinească acele condiții, ca să pot bifa startul. Cine știe, poate la anul.

Anul ăsta cu brad sau fără?