O sâmbătă absolut normală, acasă la noi

bebe si mama in oglindaDimineață. Bebe dă cu capu de noul perete, boc, boc, trebuie să-i fac și niște protecții laterale frumoase, vopsite-n alb așa, s-avem impresia de albă cazăpada și-un pitic. Că la valorile hemoglobinei mele de-acum merge rujul roșu. Pitic este, uneori se înmulțesc.

Zilele trecute i-a dat mamei un pumn în ochi și de-atunci vede vălătuci de vată. I-am spus că mi se pare chiar drăguță imaginea. Ei nu i se pare. Chestie de gusturi.

Prima oră a dimineții, la un moment dat iese copilu mare din baie cu o găleată cu apă pentru amorsă. Eu așa-i zic, copil mare, frumos l-au crescut ai săi. Trece pe lângă Teo, gălăgie mare că ăsta micu vrea să se joace când îl vede, i-a atras atenția bubu tatuat de pe brațul tânărului. Se uită-n jos pe balcon, mă întreaba apoi (eu chioară de somn, așteptam să iese din baie ca să intru eu să m-apuc să mă las de fumat a șapteșpea oară):
– E vreun foc? (eu am înțeles jumate deși încă aud bine la 38)
(nuuuu, acum e aragazul nou, foc la comandă ca dragonu, eu n-am trei brichete ascunse-n 5 locuri)
– Ăăăă, de ce?
– Că tata-i jos și s-a stins…
– Da ce-a luat foc?
Deja-mi ardea ceru gurii, era să înșfac copilu și să sar cu el în vata bazaltică de pe balcon că-i ignifugă.
Alexu-copil calm se uită-n jos la găleată și-mi răspunde timid:
– Tata da e jos…

Mintea mea fractiune de secunda: am făcut curs de evaluarea riscurilor, le-am făcut protecția muncii, nu lucrează cu flacără Doamne, Sfinte Petre și toți arhanghelii nu mă pedepsiți în halu ăsta, amu ia foc tac-su după ce mi s-a bășicat pruncu personal? Și fiu-so-mi cere foc?

-Tu desteaptă zice mama care se tavalea de râs, ii trebe o brichetă și a luat-o taică-su aia care-o avea, domnu Sandu-i jos, n-a luat nimeni foc!

Schizofrenie totală, copilu se rusinase, bebelușu urla că-și terminase laptele, mama rîdea că eu rămăsesem fără vlagă lipită de-un dulap, nu-mi puteam scoate din minte imaginea cu aruncatu găleții cu amorsă pe domnu S care luase foc undeva… jos… o fi iadu p-aproape, nothing s impossible.

Apare domnu S în antreu, teafăr și nevătămat.

Mi-am luat bebele, l-am spălat bine de mi s-a sucit lombara, c-amu-i place la apă și țopăie. Apoi a făcut treaba mare și am repetat operațiunea.

M-am spălat pe față și am dat c-o cremă. Nu mai știu dacă era vreun rest de la Estee Lauder sau crema petrini sau gelul de dinți. Mâncat juma de oală cu orez basmati. Fiert. Torn semințe de bostan peste el și așa-l mănânc. De fapt înfulec, nu mănânc, să o las apoi pe mama să-și facă injectia, sa merg sa cumpăr apa gazoasă sau pâine. Odată cu prima plimbare.

Scos la plimbare, exersat pașii, împins căruciorul, căutat căței și pisici. N-am văzut_auzit alte mame făcând miau și ham ham prin oraș, nu le-am zărit vorbind aparent singure. Ori au un tratament bun, ori le e rușine de lume da mie-mi place să mă audă copilul și dacă nu mă vede.

A mâncat. Jumate mâncarea, restul pe jos. Un sfert pe bluzon.
Repetat operațiunea de schimbare.

Cum toate plasele, cartoanele pline, hainele, geamantanele și alte celea sunt în living, în 5 minute cât am răsuflat noi (a răsufla înseamna sa cauți: ceva dintre hainele lu bebe, apa lu bebe aia de pus cu tine, suzeta cu lanț, șervetele umede sau cheia, etc etc) el a plimbat căruțu mic. A pus la pământ toate stivele, a întins sudocremu pe canapeiu nou și a mâncat o bucata de var.

A început zgomotul în camera de alături și mi-a sărit repede-n poală.

Amiaza s-a încheiat oarecum glorios cu a treia spălare, schimbare, dus gunoiu, și ca să nu mai pierd vremea mancand am vrut să-mi pun în geanta o bucata de plăcinta. Pe el îl îmbrăcasem și mârîia: a somn și zdrăngănea cheia de la intrare. Am luat repede un pește din tava pe care o pusesem ieri în cuptor și-am aruncat-o-n geanta. Jur ca am vrut să iau sandvișu.

Nu mai știu cum a trecut restul zilei da văc că e aproape gata pus metalul ăla pe perete, termopanele nr 2 schimbate, bebe s-a culcat fără să-și bage degetele-n priză și interfonul nu mai sună din 5 în 5 minute pentru că a picurat apă-n el.

Ceva pute totuși. A pește. Mă-c să mă culc.

Sau să mă spăl, deja sunt decizii greu de luat.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *