O Iluminație

“Acceptă impulsiv activități care-i depășesc experiența sau controlul.” It wasn t me Shaggy – planeta pământ către Mom. Introduc repede notițele-n rucsac.

În cimitirul mare din sat, cu familia mică adunată – că și ceilalți au mers pe unde-au avut buni si străbuni-  se întrevedea o zi absolut normală.

Dan mai avea de aprins câteva candele, eu citeam și notam ceva – și trăgeam cu ochiul la Kint. Lua candele mici și câte-o lumânărică de la mormintele bogate și le muta la cei adormiți sub grămăjoare simple de pământ.

– Scuze. Ia uite, și pentru tine. Și se apleca, se uita la poză sau la litere, saluta respectuos ca într-un joc, trecea la alt mormânt sărac-bogat cu schimbul candelelor.

– Haide măi, că or să se enerveze oamenii.

– Păi le fac iluminație. Cum să se enerveze mama? Și ce-or să facă? Nu tu ai zis că e bine să împarți la cei care n-au?

– Jucăriile, nu candele, mormăi eu.

Bună întrebare. Frate-meu râde. Hai zic, s-o luăm și pe buni și mergem acasă. Frate-meu e de acord, mai avem de adunat niște frunze și-l chem pe copil să mă ajute. Vine el, cam neliniștit așa…

– Crezi c-o să încăpem toți? În mașină adică/ Copilul mă  privește îngrijorat.

– Te rog, hai aici și ajută-mă să strâng frunze. Kint nu se mișcă. Știu c-am promis acasă că te ascult da eu nu vreau să calc pe ea. Că chiar nu cred că e foarte frumos din partea ta.

În sfîrșit. Și-și mai bat capul alții cu halouinu, dacă faci tu acasă bostani sau nu faci.

– Cum o s-o luați pe buni? Nu mai bine-o lăsăm aici pe bunica ta? Să știi că mă simt puțin timid și mi-e foame.

Scumpule, dar n-o luăm pe asta, bunica mea este la cimitir, bunica ta este la mătușa, stai liniștit că cei vii stau cu cei vii și cei care au murit, ah, e… ți-e foame și iarăși e un subiect complicat și nu știu cum să. Aș fi continuat să vorbesc dar Kint zice:

– Am înțeles, am crezut că vreți s-o mutați de-aici. Zic un Tatăl Nostru și mă uit la poza dragii mele bunici, acolo, langă flori e și tortul mic din lego și mă gândesc: ce bucurie și amuzament pe sufletul ăsta, oriunde ar fi. Eu știu că e în Partea Sufletelor Înalte, așa cum cântă Marian Moise într-un acatist.

Odată  Luminația terminată aici, mergem fiecare acasă, coacem niște brioșe pregătite pe jumătate și întind un sac de nailon, aduc un bostănel. Vrei să-l scobim și să-l punem pe balcon?

– Daaaa, veselie mare. Acum trebuie să scot eu mațele din el, scobesc ca-n pește, mă simt bine, copilul e fericit și-n casă miroase frumos. N-are importanță că mă voi culca tîrziu și voi fi zombie maine la serviciu. Poate-o să fie o zi ușoară.

– Mama, ai zis că îți faci părul ca al meu, da nu arată deloc ca al meu. Dacă nu te mai recunoaște Moș Crăciun și tu nu primești nimic?

Oups, nu m-am gândit la asta, zic. Dar Mos Crăciun e mai mult pentru copii, adulții nu primesc întotdeauna cadou, zic eu vinovată, gândindu-mă cum mi-am sabotat nivelul de trai cu comanda abundentă și grozav de interesantă pe care-am plasat-o ieri pe emag. O stare de satisfacție trece repede pe chipul meu. Am comandat pentru toți!

– Peter zice că nu există Moș Crăciun, mama.

– Dragă, înainte să te am pe tine, era să mă mărit cu Moș Crăciun. Te asigur că există și că fiecare are altă experiență cu el. Eu nici nu=l știu pe Peter, poate el nu există. Dau din umeri.

– Moș Crăciun e așadar bun. Întotdeauna. Înseamnă că aduce cadouri tuturor. Eu mă temeam de el când eram mic

Îhâm. Oamenii se tem de ceea ce nu cunosc.

Îmi  iau laptopul de pe cartea cu coperți tari de pe patul din dormitor, trag covorul, ștecherul, mai vorbesc … al meu era bun, chiar dacă era bătrân să știi că avea un suflet minunat și pentru asta voi fi mereu recunoscătoare.

– Și oamenii ce-au zis când ai vrut să te măriți cu Moș Crăciun?

Oamenii au zis ce au vrut ei. Însă eu am o viață frumoasă și noi n-avem timp deloc să ascultăm ce zic oamenii care nu ne cunosc și nici nu le pasă de noi, ai înțeles? Treci în pat.

Îhâm.

Buni e mulțumită și ea. În primul rând că am adus-o de la cimitir. Și că și-a îndeplinit datoria față de cei plecați. Pentru copilul ăsta, trăiesc 100 de ani, zice râzând. Apoi o aud că bombăne:

– Întotdeauna trebuie să găsesc seara și o carte fierbinte pe patul meu!

(scriu și pun laptopul vechi pe o carte. Motorașul  deja se supraîncălzește repede. În fiecare seară, dacă nu scriu – meditez, tot las laptopul pe un vibe potrivit)

Nu am făcut nimic intempestiv astăzi. Sau ieri. În afară de vaccin, de cumpărăturile de la emag cu plata-n 30 de zile, în afară de a mă tunde extra scurt, în afară de a nu mă opri din vorbit în fața șefului când trebuia să tac…

Cred că am cele mai frumoase griji la aproape 43 de ani. Mulțumim Doamne că suntem sănătoși și putem face Luminații, halouinuri adaptate,cumpărături online, credite la bancă,psihoterapie, putem merge la job și la grădi, putem să experimentăm viața în plenitudinea ei.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *