Deficitul de atenție, hiperkinetismul și bucuria vieții se pot corecta la copii dar recomand să extrageți partea bună

ADD nu există și nici ADHD, mi-a spus într-o seară, prima dată, Hani, în timp ce transfera păcătos și mulțumit vreo 17 mii de euro, niște resturi de chirie, pe-acolo prin orașul lui.

• Ce faci? mă întreabă.
• Te părăsesc. Nu asta-ți spun de o oră? De ieri? De luna trecută?? Nu mai pot. Nu sunt prizoniera ta, nu mai văd pe nimeni iar cu tine nu pot discuta pentru că reduci totul la o Ființă Atotputernică, tot comportamentul meu. Mă simt ca într-un paradis în care nu m-am cerut!
• Bine. Da vezi că…

Deschid ușa nervoasă și ies pe cea mai frumoasă terasă dintr-un resort de prin Maroc. Și nu văd pe nimeni că nu prea erau turiști.

• A… Înghit restul alfabetului și inspir adânc.
• Mă poți părăsi la întoarcere, zice Hani cam nevrozat. Suntem în paradis, dar tu ai ales biletele, eu aș fi preferat Egiptul. Și știi că întotdeauna ne certăm când ajungem și când plecăm înapoi.
• Bine, bine, nu mai iau decizii la nervi, analizez situația și o să am răbdare să… În capul meu vâjâiau sute de mașini, claxoane, oameni necunoscuți, limbi străine, era ca și cum nu aș fi reușit să-mi aranjez vreo 20 de New Files într-un dosar anume. Pur și simplu nu puteam mișca săgeata. Unde e săgeata? Am pus capul pe-o pernă. Am adormit imediat. Mult mai tîrziu am descoperit că meditația mă ajută. Am adormit necăjită că l-am supărat pe omul care pe-atunci mă iubea.

ADD nu există, mi-a spus în altă zi un prieten de familie, călugăr. Eram la o manastire și sunetul de toacă speriase un stol de păsărele care s-au desprins ca fâșâitul unei folii dintr-un nuc bătrân. Ba există, uite, înainte nu știam, nu aveam atâta informație, creierul caută mereu  căi de adaptare.

De când vorbeam noi, toaca suna și mai tare. Suna mai dur, ca un topor nervos într-un butuc. Suna atipic.  Dacă aș fi îndrăznit să spun cu voce, aș fi jurat că parcă bate ritmul melodiei lui Dan Spătaru.

• Ce-ai spus?
• Scuză-mă, nu voiam s-o spun.
• Păi  ai dreptate, fratele Grigore are un fel de boală dar nu ne deranjează, el a cîntat cand era mic. Și a fost la doctor și i-au spus că are o compulsie cumva
• Ha! Adică manie obsesivă compulsivă!

Părintele s-a supărat, fratele Grigore nu era un maniac și cu siguranță nu era un obsedat, putea doar să bată în toacă și în rest, își petrecea ziua făcînd ronduri în jurul lăcasului și salvând gonguțe din pînzele de paianjen. Mînca o dată, la 12 noaptea după ce toată obștea, cu microbii lor cu tot, se retrăgea la somn.

-Dar… hei, nu- i de rău, adică nu manie și compulsie ca la Pro tv ci ca la… Bine, nu există, scuzăăăă-mă. Binecuvântează padre. Și ne-am pus apoi la masă. Toaca a mai bătut până a ieșit de undeva o femeie bătrînă care l-a certat rău de tot pe cîntăreț.

Odată am auzit la știri, trecând prin living, că un deputat drăguț vrea să legifereze ceva important, adică să fie voie domle cu animalul de companie peste tot în instituții. Apoi, proveul a pus un vox de la un psiholog cum că animalele precum turturica, găina și țestoasele adică toate cele de companie, te fac mai fericiți, si eliberăm feromoni așa, și funcționăm mai bine. Își făcea campanie, că una e să te voteze ăia care te plac și alta să dai tu share către toți iubitorii de animale. Gol și șah mat.

Și presedintele americii are cățel care-i plătește taxele și impozitele sau îl însoțește-n vizite pe la ambasade. Eu nu știu cum ar putea să fie cineva contra acestui proiect bine mirosit, îmi amintesc că Kint era bebe și mergeam cu el în marsupiu să-mi plătesc consumul la asociație. Leșinau vecinii  de fericire, mai ales când era coadă și nouă ne curgea lapte de peste tot, ca-n grădinile raiului. Nu văd nici un motiv pentru care nu și-ar fi dorit toți de-acolo să-l pupe sau chiar să-l ia în brațe. Nici azi nu știu de ce nu l-au cerut doar să se joace.

Numai bine-mi amintesc de feromoni cînd îmi scot copilul de la grădiniță și mă opresc puțin cu altă mămică. Și mă uit la ea și ea la mine, că știu să mă împrietenesc cum știe știuca să bea apă.

Apoi fug după copil și-l întreb cum a fost astăzi

• Habar nu am dar acum sunt bucuros că mă joc.
• Dar ce ați făcut?

Nu mă mai aude. Copilul meu e într-un fel de copac și alt băiețel, mai mic strigă câteva cuvinte semi obscene precum mamacita querida , aruncă c-o minge după el și râd în hohote.

O fi luat de la mine ADD. Dar cel mai important e că a luat și de la celălalt niște fericire.