Mama-i mamă, nu-i ducesă
Mvai de mine, ducesa nu stie să ţină un bebe in brate.
”Meghan nu știe să-și țină propriul copil. Ce rușine”, a comentat o persoană.
Nici măcar nu are grijă de copilul ei. Ce mamă își ține bebelușul așa.
Una buna!
Hai serios, ia incearca tu sa tii corect, mereu, in mers si-n brate un bebelache: Alunecos ca un ţipar, moale ca pernele cu memorie neelucidata, mişcător ca nisipurile – in functie de colici, soare si sandale(le)mamei, imprevizibil. Cand ai iesit cu el pe poarta spitalului, aia esti, cam o luna. Serios, esti ca un satelit dens care orbiteaza, lacrimeaza si râde fara sens in jurul copilului, cu copilul in brate, la un metru de copil, sa nu alunece – inclusiv de pe podea. Simti ca te-ai format cu miliarde de ani in urma, ca mai ai un pic de trait, ca fundul tau si sanii tai au un impact urias, inclusiv cand te bati de usa de la baie, noaptea, zombie. Cand iese soarele, tu, Luna, te simti in eclipsa totala, poti provoca o maree sau un mare scandal, din nimic. Cand esti mama-lună, nimeni n-ar trebui sa-si faca planuri de aselenizare, nu e ca si cum ai fi doar la ciclu. Ma refer nimeni NOU in viaţa ta, nu că e scuzabil să-ţi trimiti sotul la medicina legala cu+n pumn.
Eu am rezistat şase săptămâni pana m-am prezentat la doctorita de familie de atunci, care, inainte s-apuc sa salut mi-a si inmanat o reteta de triticot de-ăla. Pe care nu l-am luat, tot de frica sa n-adorm si sa nu ma întind ca o cârtita, peste copil, pâna pe sub calorifer, sa nu mi se micsoreze urechile si sa n-aud cand plange, sa nu ma strang laolalta musuroi si sa sforai, neauzind cum respiră.
La trei saptamani dupa ce s-a strigat evacuarea puştiului, l-am luat la plimbare-n parcu mare, la Cluj. Avuse el 3 kile 500 la naştere dar cand mi-au zis fetele de la neonato: ia-l in braţe, l-am luat aşa, ca pe-o felie de prajitura Alba ca zapada. Şi-acum, ma credeam pregatita sa merg in parc cu marsupiul, dupa 10 tutoriale pe youtube.
Mi-am luat sutienul-corset de bungee jumping, am montat copilul în pacheţel conform instructiunilor de la Ikea, ca numai de-alea aveam in casă si am plecat. Eu atenta maxim:
– sa nu par nici absolut sarită de pe fix dar sa-i vorbesc, sa-mi audă vocea. Acu, că nu-i mai era asa turtit nasul, ochii i se vedeau si-i crescusera parcă doua fire de păr, i-am aranjat frumos căpşorul în marsupiu, că el tot in jos mergea. Nu ş de ce. Sunt ei mai molcuţi aşa, ca aluatu, dacă-i şi legi de tine ca la academia militară cu veste speciale, le place de numa, numa, asta am invatat de pe net.
C-o mână sub fundu lui si cu una sub gâtul meu am iesit din casă. Am citit instructiunile, n-am afirmat că le-am şi reţinut. Am observat că doua vecine care veneau de la chioşc se uită la mine ca şi cum aş fi ieşit în chilot, dar nu era chiar aşa. Doar ca mi se lipise fusta pantalon de mine, eram transpirată toată şi mergeam mai straniu decat păşesc eu de obicei.
In parc s-a facut cald, da cald, stiti, de parca se invartea Helios in jurul nostru. Eu vorbeam cu măzărel, pantalonii începeau să se zvânte, dar pe pieptul meu, unde adormise bebe, parcă mi se topeau ţâţele. Mă felicitam c-am ales silicon înalt coeziv. C est mon. Şi balcoane şi lapte şi copilul lipicios si calduţ din cale afară, Mamica perfectă cică. De parcă aş fi încercat vreodată să fiu, eh.
Si la un moment dat, dupa ce-a supt rechinu sub un stejar, privelişte de pus pe pixabay, mie-mi erau ochii ca felinaru, de fericire si mirare, of course, adoarme. Da bine. Mă plimb, ii vorbesc, vorbesc mai tare, torn suc pe el (din greseala desigur), îl pişc de picioruş, îl gâdil. Mă sperii. Da rău. O fi leşinat, nu se mişcă, vai, îmi moare copilul. Şi unde nu mi-am scos odată marsupiul cu tot cu sutien si cu 10 bretele şi l-am azvârlit în iarbă şi-am ridicat copilu-n sus… Ăsta micu a căscat cam nervos. Ăia mari de pe alei… ştiţi, nu m-a întrebat nimeni cum să m-ajute. Cumva mi-am tras o bluza din rucsac, am luat copilu-n braţe aşa cum am simtit eu ca trebuie, mi-am îndesat sutienu si marsupiul în raniţă si m-am prefăcut că n-am fost niciodată în parcul mare şi că cel de lângă blocul nostru e mai frumos şi mai curat.
Ma bucur ca oamenii ăia si-au luat viata inapoi.
Imagine de Annalise Batista de la Pixabay
Ai o creativitate in exprimare, ingrozitor de faina!
”Satelit”, ”mazarel”, ”mi se topeau tatele”, ”rechin”…sunt doar cateva din acele insumari de cuvinte care mi-au atras atentia si m-au amuzat inca de dimineata! Sa scrii mereu. Ai ceva al, tau. Ala, special.