Jurnal de pandemie. Starea de urgenta, ziua a patra, încă nu ştim la ce să ne aşteptăm

Servicii de utilitati publice.

Programul mi s-a devansat cu o ora. Depinde de zi, daca sunt deplasarile obligatorii in teren, sau nu sunt. Nu m-a obligat nimeni sa continui sa vin la munca dar mereu sunt aici. Nici nu mi-am pus problema sa ma retrag. Lucrăm pentru oameni. Nu am stofa de erou, am pierdut multe in ultimii 5 ani dar am castigat ceva ce n-are echivalent in bani.

Stiu ca nu ma voi îmbolnavi. Nici eu, nici ei.  Ma protejez exact ca ceilalti colegi, citim zilnic eventuale instructiuni noi. De unde stiu ca vom fi bine? Eh (zambet)

Imi sarut copilul care de obicei nu vrea pupa, ca sa alerg dupa el înainte de-a pleca. De data asta nu mai alerg. Si pantofii de serviciu raman la usa, pana ce-I dezinfectez. Numai de ieri am inceput sa-mi las hainele de lucru la usa si să şterg cuierul, rucsacul, sa ma spal iar pe maini, apoi iau haine de casă.

Ies totuşi pe la 7, 30 desi as putea sa ajung la opt. Daca cumva unul dintre oameni nu poate merge pe teren azi? Eu am mai fost, am instruire, am si teren pe fişa. Pot inlocui aproape orice coleg, bineinteles, in echipa de doi, asa cum avem regulament.

Imi infund castile in urechi, trag rucsacul, masca de protectie, o salut pe mama. Dau drumul la muzica sa nu aud cum striga el: hai inapooooi si da-mi pupaaaa, mama! Azi e tot prima data când folosesc masca de protectie si in drum spre serviciu. 15 minute pe jos, mişcare. Numai ca e un spatiu in care masinile si tirurile trec ca pe autobanda. Acolo,  aproape trag inspre şanţ.

Pe drum, cânt în mască. Asta  inseamnă ca va trebui s-o spăl. De maine o iau pe cea din material plastic, botniţa aia.

In meinem Leeeeeben
Bin ich oft geflogen
Bin ich tief gefaaaaallen
Und manchmal auch ertrunken

O stiu pe de rost. Nena. Mă ajută să mentin accentul, că oricum, am uitat multă germană.

Trec pe langa masina politiei. Stationeaza undeva, intr-o zona de niciunde, dupa curba. E bine aşa, la ce viteză bagă masinile pe drumul ăsta, aproape de oraş. Port un palton lung, pantaloni imitatie de piele, pantofi ca MJ, peste care am tras jambiere. Ieri la amiaza a fost cald bine si acu, stăpânita de entuaziasmul primăverii, am gandit că n-oi muri de frig. In cap am caciula rosie de blana, că mi-am spalat aseara părul si nu e uscat bine. Port si ochelari. La gât, esarfa preferata, aia din Liban, cu pătrate de şah. Arăt ca o… arătare.

Soarele străluceşte îmbietor. Mă uit in sus, după ce trec de curbă, să nu mă fluture vreunul, cat de stupid ar fi să mor călcata de-un vitezoman scrântit cand Afara e Coronavirus si Soare? Ptiu. Mi-as scuipa-n sân (ca ăla ce si-a scuipat ieri pe dejte la kaufland, sa-si numere banii, de s-a îngalbenit casierita) dar nu stiu să scuip. Lasă, că ştie colegul ăla care e mai mereu nervos.

Intru pe lângă lantul gros care nu mai permite accesul maşinilor în incinta. Ce linişte! Încă nu am dat jos castile, chiar si asa, lipsa oamenilor (care de fapt sunt dispersati in punctele in care e nevoie de ei sau vor fi chemati de acasa), soarele care bate bine-n acoperişul ceramic, maşinile parcate peste drum, la distanţă, îmi aduc o stare scurtă de pace si de bine.

Deschid usa de la intrarea principala, ma dezinfectez, apoi trec de al doilea filtru pus ca evităm contactul cu clienţii care nu mai au acces decat in anumite interval si, evident, limitat. Cei mai mulţi care vin la noi nu au citit informatiile. Cum nu citim noi romanii, prospecte sau etichetele alimentelor. Nu stii si nu ai de cine sa te fereşti. Duşmanul e invizibil, că altfel, stiu pe cineva care l-ar da in judecata imediat! Si-ar caştiga! Ce dacă e un virus?

La etajul unu, ma dezinfectez iar, in birou îmi iau cizmele de teren – desi nu par a avea nevoie de mine azi pe teren- dar ni s-a stricat aeroterma si mi-e frig si nu vreau sa racesc. După juma de oră, unul dintre colegii cu care mai mergeam pe teren îmi dă pontul. In cateva minute, biroul se încalzeste, au renunţat cativa din lucratorii nostri la o aerotermă. Oricum ei tot intră si ies, nimeni nu mai stă degeaba.

.

Ziua decurge normal, la amiaza, pastrand distanta de 2 metri, ne strangem vreo 5 afară si râdem din orice. E un soare fierbinte, vorbim despre măşti, dezinfectanţi si îmi dau seama ca e extrem de  important moralul oamenilor. Să fim o echipă, când de obicei suntem 5 sau 6 echipe.

Am avut totuşi doua ieşiri pe teren, din fericire, nu in zone populate.  Observ ca oamenii cam stau acasă, respecta regulile. Sunt cateva cartiere sau zone în care nu se întampla asta.

Mă simt uşor vinovara dupa ce ajung acasa, asa mi s-a intamplat si ieri. Tot pe mama am lăsat-o mai mult cu Tudor. A tras de mine săracu de vreo trei ori să mergem să ne jucăm. Eu am crezut că-I aduc cărtile si gata, se uită un pic si singur. Vezi de treabă. Când am dezinfectat, a luat si el o carpa si-a sters… papucii. Pe talpa. Am băgat niste briose la cuptor. Am aspirat. Am ieşit cat sa cumpăr cafea. Cu masca, la Profi. Nu pot fara cafea dimineaţa. Am stat 10 minute, intrau cate 2-3 persoane. O sefa de magazin isi apostrofa portarelul: cine i-a permis lui sa iasa şi afara? Numai că, atunci cand deschidea uşa, omul era deja… afară J Probabil dusese vreun carucior si nu avea voie? Băiatul se uita trist si vinovat la tânăra rujată si sprâncenată.  Am iesit cu cafeaua.

Autogara, care de obicei era un muşuroi colorat, acu arăta ca o podea imensă, plină de pete de ulei, mai mari, mai mici. S+a închis si plăcintăria la care mă opream cu colegii.

Seara am pregatit sandvişurile, mancare pt el a doua zi, dimineata, ca am fixurile mele. Mi-am cautat alte haine, am dat o tura la spalat. Cand a văzut ca iau si laptopul în braţe, s.a supărat pe bună dreptate. Degeaba i-am spus că si asta e munca lu mami si ca trebuie sa scriu mai mult, că poate voi face si de acasă bănuţi… era deja în cameră la buni.

  • Mama scrie. Sunt suparat.

Mi-a rupt inima. Dacă as fi şofat, l-as fi luat si m-aş fi dus cu el pe dealurile din apropiere. Numai că mă si tem, singură cu copilul.

Am aflat azi că nu sunt blocate cardurile de sanatate ci că nu mai ai nevoie de ele. Simplist: e un procedeu usurat pentru starea de urgenţă. Noroc cu o prietena care mă mai ţine la curent si cu info medicale foarte importante.

Mă întreb ce face Hani. L-aş zgaltai putin dacă as putea dar  nu mai vorbesc cu el de muuuult. A făcut un lucru care-mi pune in pericol total libertatea de expresie si nu mai vreau sa platesc pentru că altii nu respecta deloc constituţia, că au pile mari în politică. Mă întreb ce face Hani pentru ca are o vârstă, nu e genul friendly si cine-l va ajuta daca are nevoie? El nu cere ajutorul niciodată! Nu l-ai putea îndopa cu o vitamina C nici dacă-I spui că-I adusă de la Mecca.  In sfarsit.

Aseara, dupa Ingerel, am spus  Scufita rosie de 3 ori, la cerere, ca sa mă scap de vina aia din spatele gandurilor. Pana la urmă,de oboseala  am amestecat-o pe Scufiţă cu Alice în ţara iepurelui nebun si-a ieşit o saga mioritico-mitologică, plangea in somn sa i-o spun iar. Astazi trebuie sa-mi revizuiesc prioritatile.

Nu stiu de ce e Coronavirusul in lumea asta. Dar va schimba ceva la nivelul constiinţei personale a fiecăruia.

P.S Azi neaparat vreau sa o sun pe Skype pe Stella, dr ATI diagnosticata cu cancer ca sa pot termina articolul. Să văd ce face ea. Imi pasă de toti cei pe care îi iubesc în felul meu, chiar si când tac.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *