Ploaie în luna lu Marte și anxietățile noastre din tot anul

De la 35 de ani în sus și-n jos mă cam tem de cancer, mă tem să nu explodăm când fac eu ardei copți și bebe se catapultează spre aragaz, mă tem să nu mor brusc. Singurul lucru decent și țeapăn din tinerețile mele, e frica de cărăbuși.

Preferam înfiorătoarele „operații de apendicită”.

În generală fugeam de Mirel pentru că, pe oricare ne prindea –
avea el vreo 5 preferate- ne înghesuia într=un colț, prin clasă ori pe terenul de joacă și se trăgea de pantaloni. Voia să ne-arate „operația de apendicită”.
O colegă cic-o văzuse și era mov și curgea ceva alb din ea și parcă se îndrepta-n direcția ei și o privea straniu. Atat neßa trebuit. Mi-am imaginat “apendicita” asta ca pe un pitic dansator din Twin Peaks (și de el îmi era frică). Mă gândeam că e foarte periculoasă și că lu Mirel trebuie să i-o opereze des, așa cum făceam noi disecțiile pe broaște. Și bineînțeles, ne-am vorbit noi fetele @că se ia. Devenise Mirel cu apendicita lui Darth Vateru din școală. Era și zdrahon, așa.

 

Până la urmă „i-au scos apendicita”  unei colege din alta clasă și au început să și-o arate unul altuia. Operația cică, acu pricepusem că “apendicita era scoasă”, deci extrasă cu o pensetă, după spusele colegei. Înspre sfârșitul clasei a opta am înțeles c-avem un apendice printre alte cablaje și piticul dansator a lui Mirel n-avea a face cu operația. Da de ce e mov? Subiectul a rămas pe lista noastră de discuții, la ordinea de zi, pentru că era o necunoscută ce crea amuzament.

 

Andreea se temea de dracu.

Nu elucidasem cine-i Dracu, dar oarecum, jucându-ne adesea împreună am realizat că dracu știa și vedea tot. C-Andreea o întreba pe bună-sa dinspre tată ceva și aia-i răspundea cu “Dracu știe” și mai trăgea o gură de jinars.
Dracu știa de ce crește păr pe știuleții necopți, de ce se ceartă vecinii, de ce nu putem fuma și noi BT.
La mine la țară am învățat că Șthii Dumnezo Sfântu (spus cu voce blândă) că-n rest, bunica mea avea vreme și răbdare și drag să-mi răspundă la tot ce debitam. Când nu mai putea de oboseală știa Ăl de Sus.

Aveam o vecină care se temea de râme

Cel mai înfricoșător moment îl trăia Geta când ploua și trebuia să meargă la serviciu. Pe jos, 14 minute jumate. Pe vremea aia nu erau psihoanaliști și specialiști în psihanaliza anxietăților legate de unduirea râmelor, mișcarea pământului și vertijul care apare când dezlipești plicul de la Ion sau Eon.
Realitatea crudă, cum că trebuia să calce involuntar, imprevizibil și vâscos pe un șarpe mic și mucos care-i rămânea lipit de talpa ghetelor Clujana, o înfiora și-i strica ziua iremediabil. Umbla cu emetiralu-n pumn și îi era cumplit de scârbă de crimele proteice pe care le executa. De asta, când ploua sau gândea că-s râme în drum, Geta nu se uita-n jos nici la 5 metri-nainte. Și-a fracturat femurul și-a stat un anotimp acasă, în pat, de s-a mutat soțu-so (rupt de foame și lihnit după ce trecuse deja sezonul de împerechere) la doamna de vizavi. Care-o asculta la maxim pe Paula Seling sau citea poezii în ușă (??) I-a trecut femeii părăsite frica de râme și-a înflorit în păru-i buclat o cădere nervoasă.

Pe viitorul soț l-a cunoscut în timp ce stătea la coadă să-și scoată antidepresivu compensat. Omu era pescar și-i plăcea să gătească, sunt împreună și acum.

Frica de cărăbuși

Tot fată la mama fiind, pe malul lacului Țaga, G mi-a declarat că simte ceva special, ca și cum locul și momentul acela îi vor cutremura existența. Eu am simțit un zbârnăit și-o mare scârboșenie pe sub pantalonii largi, am mugit ca un dinozaur și pecât eram de elegantă, cu tot cu tocuri, am sărit în apă de pe dig.

Singurul lucru care mi-a trecut prin minte era că știu să înot iar monstrul scarabeu blestemat și care-avea să mă ucidă, nu știe. Fugi sau mori.
Așa a făcut și G când m-a văzut râzând veselă la mal, plină de mătasea broaștei. A durat 5 minute să-l conving că nu-s nebună și să mă ducă acasă că nu pot să merg așa la autobus. Văzând că nu mă mai sună dup-aia, l-am sunat eu și mi-a zis mă-sa că nu știe ce-am făcut cu fiu-so, da să-l las în pace.

Zilele trecute am ieșit în parc cu copilul. Norocul lui maaaaare este locația în care se afla, adică prins bine-n chingi pe cămilă, așa cum am fost nevoită să-l port cel mai des. În mijlocul naturii mi-am dat seama ca sute de pocitanii transparente cu aripi se bat deolaltă, laolaltă și de hainele mele.

A fost cea mai scurtă plimbare ever și dacă, altădată n-aș fi prins autobusu cu el înșurubat pe mine, acum devenisem campioană la cross. A rămas în urma mea o pereche mai în vârstă. Se țineau de mână emoționați și priveau cum ies cărăbușii de mai.

Oricum, după ultimele trei zile în care-i tot ies dinți l-aș fi lăsat vreo două ore să se joace cu cărăbușii. O dată am sărit peste o masă pentru că bănuiesc c-a clănțănit juma de rolă din hârtia igienică. Nu-i nimic am zis, o să fie vegetarian. Când s-a aruncat cu cei patru dinți pe talpa altui bebeluș surâzător din parc mi-am zis c-o să fie orfan, era să-mi dea-n cap mă-salu ăla c-o trotinetă din plastic. În virtutea creșterii atraumatice a bebelușeniilor.  Plus că eu îmi organizez mutarea în alt orașel 🙄 și se știe că mutarea este alături de divorț, deces în familie și pierderea amantului, amantei – un factor pentru Doamne miluiește mai repede.

În rest eusunt bine sănătoasă, ceea ce vă doresc și voo, mă duc să-mi sun vecinul să văd dacă nu s-a electrocutat. L-am inundat astăzi dar, cum am început să cred că extratereștri sunt printre noi, poate n-am făcut-o eu.

Bine, hai că nu vă doresc nimic dintr-ale mele, știți că vă apreciez, veniți aici să mai zâmbiți chiar dacă eu nu vin la voi și nu vă mai răspund.

După ce mă asigur că vecinu-i eventual în regulă, culc copilul. Cânt alea trei cântece cu crocodilul din Nil, peștii din marea Egee și broaștele care fac mmmm în loc de quaq quak. Cântece pe care le fredonez și pe budă și la coadă la Auchan. Apoi cred că dau drumul la Eu dacă mor tu cui rămâi, cui ai să rămâââââi… Cred c-așa suna.

P.S Intru ieri cu căruțu cu bebe la farmacie. Sare farmacista de după tejghea: n-aveți voie cu cățeeeei…. vai vă rog să mă iertațiiiiiii (verde, albă)… ce doriți? (deja calculam cu dejtele în X cât iau dacă dau în judecată lanțul de farmacii).
– Vreau și eu ce-ați luat dumneavoastră că nimic nu funcționează…
-Ah…

 

P.S 2 Dacă nu mor, ne-om citi curând. V-am pupat aerian. Prea multe perechi de pantofi am adunat eu și de fapt nu le-am purtat niciodată c-am stat mai mult în nori.