Lucruri intime de Dragobete

capac toiletCând am intrat a treia oară-n magazinul cu scule, am pus pe poliță două bucăți care seamănă cu-n titirez magnetic fără led, și-am strigat că de data asta le vreau pe cele mai lungi. Doamna mi-a zâmbit îngăduitoare: Lotzi, hai vez ce vre doamna.
Lotzi era deja-n spatele ei iar ajutorul lui Lotzi a comentat trist că de mult mi-a cerut prietenia pe facebook dar nu intru eu…

Dom le nici astea nu intră! Am găurile altfel, eu înțeleg că-s toate la fel dar poate aveți pe cineva care să se uite? A mai apărut un musiu mustăcios. Nici cei care stăteau la coadă nu se mai grăbeau așa tare, că acolo e coadă mereu. Ochi și urechelnițe.

Stai așa, să nu fiu înțeleasă greșit. De dimineață mi-am decopertat capacul de la wc, că se mai strică la casa omului, nu? Și m-am dus la magazie și-am luat unul nou. Este la noi și wc în fundul curții, a curții de vizavi, deși, spun unii că-i imposibil și de modă veche ce dracu, suntem in Europa, 2019. Hai, no! Dar la hammamurile din Fes cum credeți că e? Mai întai îți afumă mușchiulețul și apoi te trimit la geno. Flexiuni. Bun, vin cu capacul, eram mândră până-n vârful firului de păr că l-am dat jos singură p-ăl vechi, era să dărâm baia. Dar l-am dat.


Și nu se potrivesc cuiele! Uite-așa, colul de la ceramica mea era mai lung decât cuiul si nu puteam să-I pun șaibă și nu puteam să-I pun șurubelu-n future, pricepeți voi, doamnelor? Ce mai, cuiul nici nu se vedea, îmi trebuia unul de doua ori mai mare.

Iau colacul de wc sub braț și mă duc înapoi. La noi pe străzi sunt câteva gropi, puține de tot și când nu dau un șut într-un crater și-mi zboară colacu afară din carton ca OZNul și părul în vânt ca pe aripile lui Vivien Leigh… Irezistibil a planat părul meu, colacul nu l-am mai văzut că trecuse pe sub o poartă, dar părul! Toți cei 7 trecători și jumătate s-au uitat la mine cu admirație! Pentru că fusesem recent la coafeza mea, l-a vopsit, l-a îndreptat, l-a bibilit, l-a uscat cu foen de-ăla din reclamele care-mi opresc mie muzica pe youtube când mă gândesc că poate am o mare iubire dar stă în casa si pe colacul alteia. În sfarșit. Mai visează omu.

Si așa a fost, m-am dus o data, mi s-a explicat că nu-I problem că a mea n-ar fi strâmtă și nici că a lor n-ar fi lungă. Ajutorul lui Lotzi aproape a plans, a afirmat că el m-a văzut online dar nu i-am dat eu accept dar că mă ajută cu drag. Eram zăpăcită, nu mai știam pe care să-l ascult. Dom le nu mă deranjează lungă, scurtă stramta sau largă, cu pernă, fluturaș ori șaibă dar să nu cad din șa, știți, să mă rănesc din cauze tehnice. Că eu prind corpii ăștia străini acasă și mai încalecă și alții și să nu facem doamne fereste vreun accident de muncă. Ăsta a fost motivul pentru care, a treia oară am fost mai îmbujorată și mai focoasă. Nu pot de trei ori să tot vin, nu vă supărați, eu trebuie să fiu în altă parte acu.

De când tot meșteresc la budă, fiu-meu își verifică reflexele rotuliene cu-n ciocan dar dacă am văzut că nu strigă și stă locului, l-am lăsat. Asta nu le-am spus-o.

Doamna din spate oftând: pai daca vrea donsoara să încalece-n siguranță…

Mie-mi pare că rezultatul final e exceptional și foarte puțin umilitor în comparație cu ziua în care mi s-a stricat și colacul și bacteria (ți-ar autocorectorul) Bateria de la chiuveta și m-am rugat peste gardul unui consătean să-mi dea wc-ul înapoi că e valentine!

Similar Posts

4 Comments

  1. am schimbat si eu capacele la ambele bai din dotare, cu greu da’ a mers… ca daca stateam dupa ingineru’ din dotare, stateam inca fro’ 5 ani!
    succes cu gaura, si la mine a mers greu tare! stiu ce zici!

Leave a Reply to lilly Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *