Super nanny si nani cu Hapi

hapi Individual nu poti să ma pedepsesti în multe feluri. Să mă plesnești e riscant pentru ca-ți stiu cele mai sensibile si mai expuse terminatii nervoase. Sa urli, asta mai ține, dar te storc de nervi si te aduc la 40 de grade ca masina automata. Ataca-mi-i pe cei dragi sau da-mi un copilas sa ti-l îngrijesc, pe vesnicia sederii tale la birou. Daca alegi prima varianta, te ard la un moment dat. Daca ai ales-o pe-a doua m-ai pus pe covorul lui Aladin si mi-ai dat drumul.You re smart.

In fapt:

Momentan cazată într-o familie , cu indicatorul pe ultima varianta . Cand am ajuns , nu-mi mai aminteam că exista un ovul fecundat, ajuns la doi anisori. Dormea bag seama. Eu însami mi-as fi pus ovarele-n buzunarul de la pantaloni si-aș fi dormit, asa bunăstare aveam, .M-am trezit exact dupa 30 de minute, cand bebe (toti sunt bebe pana la 10 ani) îmi dadea in cap cu un balon albastru pe care scria Pizza Hut.Apropo, nu mai mănânc la voi nici de-i gratis.

Am luat pruncuțu si l-am drăgalit putin, asa , ca pe-un catelus. Că mna, se bucura si el de oaspeti si oricum nu mai puteam sa adorm. M-am mirat si eu ce cuminte e , i se duse vestea de împielitat. Ma ridic de pe saltea si-i spun sa vina cu mine sa vada ce i-am adus.

El : „ca-ca, ca-ca“
Daca-am vazut ca ăilalti dorm, am dus copilu la budă , ce sa fac cu el. Pampersu curatel, îl dau jos,îl pun pe copil pe colac si-l învăt sa se țina de bluza mea .
„Fă caca!“……
Asa. Deja mi se albăstrisera degetele de la efortul de-a-l tine locului. Ba cânta, ba tragea hartia, numai ca-mi parea ca screme si nu prea voia sa-l dau jos. Asa c-am stat acolo o juma de ora pana mi-am dat seama ca e cazul sa schimbam locurile. El la mumă-sa si eu pe colac.

O noapte si-o zi.

Pe la ora 20, înainte sa ma pregatesc sa-l hipnotizez ca-n filme, i-am dat de mancare . Erau acasă si parintii, dar numai pe mine mă accesa de parca-l programase Simona Gherghe.Si senzational!Cand l-am laudat c-a mancat tot s-a ploconit în mine si mi-a întins mucii sirag de pe-o mânecă pe alta.
„Dani, e răcit?“
„Sper ca nu“ zice măiculița.
Bine, iau repede servetele umede, spăl copilul,scap servetelele pe parchet, scap copilul pe covor, zice „boc“ si sare pe servețele ,wuuuu, le împrastie într-o secundă , eu sterg bluza, pun bebele în brate la tac-su si-i urez noapte buna.

Miezul noptii.

O vulpe țilăia ca în filmele de groaza.In spatele blocului . Copilul ,în cutia de-alături striga de se scuturau peretii. Fără legatură cu vulpea erau totusi un duo crepitant.
Dormea in cameră cu maica-sa si taica-su, asa ca am încercat sa-mi reiau moțăiala, visam ceva interesant. Totusi mirosea camera a….. chestii si m-am ridicat sa aerisesc putin. Si atunci, desculță, am călcat în cel mai lipicios rahat .

Cand naiba se căcase ăsta micu pe parchet unde dormeam eu?

Copilul a plans o oră pentru că era răcit iar unul dintre joburile lui este Plânsul.Un fel de PR. Mi-am dezinfectat lăbuțele am șmotruit parchetul, mutat salteaua, lasat geamul deschis si tot puțea. Iar vulpea urla.

balon pizza hut

Adoarme copilul si ies din camera, nicio sansa de somn. Ca sa nu mai trezesc pe nimeni in drum spre living, mă târșăi pe lângă pereti si apoi explodeaza în toata casa mitul din noaptea de sanziene a lui Eliade. Călcasem pe balonul albastru cu Pizza Hut. La 3 fix eram toti in picioare in mijlocul livingului. Pentru simplul motiv că ne-am dat seama că mai trăim.

Dupa amiaza bebe sta somnolent sprijinit pe cotul meu.

Mi-a strănutat temeinic pe computer.Am scos secretiile dintre taste cu betisoarele de urechi, am dezinfectat cu chestia aia antibacteriană, am sărit de bucurie cand am auzit ca merg la plimbare.
N-a vrut sa-l îmbrace maica-sa, a venit cu toată textila înspre mine.

In afara de faptul ca era sa-i fracturez vreo 3 oscioare, l-am îmbrobodit regulamentar zic eu si la urmă i-am îndesat papucii. Invers. Nici mâc n-a zis.Da nici eu n-am vazut ca i-am pus invers pana
l-am luat de pe scăunel si i-am dat drumul -mergea ca telegondola.
I-am schimbat rapid sa nu vada mamuca . Primul lucru care a aterizat pe scari in jos dupa ce-au iesit pe usă, a fost un papuc cu beculet.

rihanna-manSpre seara , copilul tușea temeinic dar neaparat pe muzica lui Rihanna.

Mie mi se umflase o amigdală cat piersica. Mi-am sunat un prieten sa-l intreb de ce s-a umflat una singura. A facut misto de mine ,a zis ca crede ca p-ailalta a scos-o copchilu pe cand eu dormeam.

A trecut cumva si ziua.
N-a contat ca mi-a azvârlit cat colo sutienul albastru din geamantan, i-a plăcut cum zboară. Si lui si lu taica-su. Mami a zis că „nu e voie iubitule, cucurucu,pap năsucu“.Iubi mic s-a pus pe lăcrimare instant si s-a revenit la ordonanța dinainte: e voie orice numai sa nu fim sanctionati psihologic la nivel global.N-a contat nici ca si-a aruncat jucariile de pluș în masina de spalat. Cand a scos maica-sa iepurele preferat cu-n ochi langa ureche si fara coada , iar scandal.

A contat cand a bagat mânuța in buzunarul meu de la haină si-a dat pe gat fara preaviz cristalul swarowski pe care voiam sa-l duc azi la magazin sa mi-l lipeasca. El:înghițit .Eu: deget în laringe.
El: mușcat, urlat.
Era sa lesin. Dupa ce m-am convins ca nu l-a aspirat ci l-a înghitit pe bune,mi-au trecut frisoanele.

Taică-su statea pe fotoliu. A zis că „se mai întampla că CHIAR nu-l pot opri“. Si c-o sa mi-l dea
că -l gasesc ei in pampers, face tot moale.

Ziua s-a încheiat cu o laringita microbiana si o întrebare: in cazul asta cine-i hoheru care s-a căcat în camera mea?

Similar Posts

39 Comments

  1. N-aş spune că al meu a fost mai cuminţel. Mi-aduc aminte de nişte caramele molfăite pe juma’ şi lăsate peste tot prin casă, pe cărţi, pe televizor… Noroc că pe vremea aia stăteam într-un apartament foarte mic.

  2. Bun, deoarece planui sa fac un plod candva sau cel putin nu exclud posibilitatea, cred ca trebuie sa imi suplimentez asigurarea de sanatate si pentru terapie psihologica, asigurarea aia privata, cred ca statul s-ar tavali de ras daca as avea asa pretentii pe banii mei din aia publica 🙂

  3. Hapi, pe la Timișoara când vrei o cazare? Bebeștinul meu îți desfundă urechile, după zborul cu wizz-ul! 😉
    Te pupific, mi-ai făcut ziua! Nu trebuie să faci copii ca să te bucuri de pe urma lor! 🙂

  4. Hapi, sa vezi degete invinetite atunci cand tii copilu in asa fel incat sa nu atinga deloc colacul sau vasul unei toalete (pe motiv ca-i publica)! Poate-or exista mame mai destepte decat mine si-or sti cum sa-i tina in asa fel incat… dar n-am indraznit sa le intreb! 😛

    Sigur recuperezi cristalul, stiu eu ditai surubul recuperat de parintii mei de la al meu frate! Cred ca ti-am povestit tarasenia! :))

    Iarta-ma ca am ras pe seama ta dar zau ca povestesti cu haz! 😀

    Te pup!
    Ilda
    Lavender Thoughts

      1. O sa iti bage in cada spumant de baie Sephora “pocaliu” (portocaliu) si o sa te oblige sa te speli cu gel de dus de la Lush.Omul are tabieturi nu gluma. :)))))

  5. Ai lipici la pici…Tare-mi plac aventurile tale cu copilasi…parca toate trag la tine :))
    Iubi asta mic face caca pe unde apuca inghite ce vrea si apoi rade de voi? Buna treaba…sa asteptam cristalul! :))

  6. 🙂 Uite de aia nu vreau eu sa fac pe babysitter-ul. Am stat o singura data cu nepoata mea, 2 ore, a fost saracuta cuminte, dar eu muream de frica sa nu gresesc cu ceva, sa o fac sa planga. Acum e maricica dar tot mi-e frica sa nu ii fac ceva rau. :))

    1. Am facut-o si pe asta Mixy…la 4!!! Si nu vorbeam niciunul “limba” celuilalt. De crezi ca trebuie sa ma vopsesc ca cioara o data pe luna?

  7. nu pot sa-mi dau cu parerea, sunt cu Eva 🙂 si o sa fiu mult si bine…pana o marit, preconizez :))
    succes cu pietricica, o recuperezi tu!

  8. Deci intelepciunea populara e adevarata: buturuga mica rastoarna carul mare! Si daca mai e si o buturuga care face rahatei… n-ai nici o sansa! Ce m-as bucura sa stai o zi la munca in locul meu!!! :))

    1. Nu as rezista pentru ca….nu mi-ar face placere.
      Mai bine as curata o cusca cu rahatei de iepure. Mna , macar sunt sincera desi dupa unii as parea salbatica 😛

  9. :)) Te-ai umplut de noroc cu bebelusul nazdravan! Prind bine lectiile astea de viata! Iti pun rabdarea la incercare, si imaginatia; iti descoperi sau reconsideri calitatile materne…sau de tante 🙂

    1. Eu am vazut ca pur si simplu nu exista. Maternale nu. dar daca-mi dai un copil de pe strada sa ti-l ingrijesc 3 zile sau imi pica unul din cer- i ll just do it.
      Nu pe pielea mea insa.Adica nu pe ADNul meu ca sa nu se interpreteze c-ar fi ceva legat de vergeturi:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *