Liniștea din familia monoparentală

Am scris azi pentru că mi-am amintit de-un cântăcios de la o emisiune TV. Una destul de vizionată, cred. Întrebat fiind de ce nu are o iubită, sau de ce nu locuiește cu ea sau de ce nu vrea să se căsătorească niciodată (el a provocat cumva întrebarea), a răspuns că vai și tulai, faptul că ȘTIE că femeia aia face cachi înseamnă moartea pasiunii, a sculăriei, a neuronilor. Darmite s-o ia de nevastă, să i se balige prin casă? Ar înnebuni, ar divorța în secunda doi și n-ar mai iubi-o.

Pe cuvânt că nu exagerez, îl admiram tare pe cântăcios sau jurat sau ce-o fi fost… nu mi-a venit să cred urechilor. Nici n-am mai căutat forma corectă a balegii. Dar așa ceva mi-a desenat imaginația. Cum măi, mai nou asta înseamnă sintagma “iubirea trece prin stomac”??

Ia de-aici, cu bebeluși

(foto credit: summerandmuu.com)

Au trecut aproape 7 luni, și nici într-un fel nu m-am pierdut cu firea în preajma copilului. Concret: să nu mai suport plânsetele sau sa intru-n panică la o anumită manifestare, să nu știu ce săfac, să sun medicul sau alopedi de urgență, să zic c-am epuizat tot și îmi vine să-l las în coșuleț la ușa lu Moșu din scara vecină. Ați spune că e și noroc, da eu zic că ne-ajută Dumnezeu.

Individual, pe toate le am și nu aș fi preconizat nici eu să fiu o “cât de cât mama bună”: cad în disperare, plâng, am 3 feluri de ochelari să pot purta și dimineața, să nu se vadă când dă sensibilitatea pe-afară. Dar m-am călit destul de mult. Mă mai înhață câte un atac de panică în hipermarket – când e plin de lume și am multe de cumpărat- și sunt singură. Raționez: tută, ai mâncat? da. Ești hidratată? da. Ți-e foarte cald și te simți nașpa și ai impresia ca văd toți că ți-e cald și te simți nașpa și ai o mie de gânduri? Ah, daaaa. Noh, dezbracă-te (nu de tot) și continuă shoppingu de Nan, pampers și drumu la legume fructe și ciocolată. Că înseamnă că nu prea ai motive să crăpi acu, în plus, ăștia din juru tău îs plini de probleme ca stupu, nu se uită nici dracu l-ale tale.

Și-mi trece 🙂 Și-mi zic, vaaaai, ce deșteaptă-s uite că nu există atac de panică, am identificat the problem. Și de-astea.

M-am întrebat cu-n an în urmă:

ce poate fi așa greu cu-n bebeluș?

Primul an: mănâncă, doarme, se cacă (mă scuzaț da chiar așa face, cachi e deja fruct sharon, nu-ți imaginezi peri picați din nas și alte calamități). Se joacă, iar doarme, mănâncă, face-n pampers, zice eventual Gâhhhh când tu dai cu aspiratoru și apoi adoarme și… se pare că dorm foarte mult mormolocii ăștia mici. E clar! Trebuie doar să nu-i deranjezi, că ei nu deranjează, cum scrie-n cartea lu Dr Spock. Nu-ți schimbă cu totul viața și tranzitul intestinal.

O noapte liniștită în familia monoparentală

Ora 3, 30. Crrrr, trrrr, zgomot de nailon frecat de porțelan sau lemn… visez sau am bruxism, mă gândesc când belesc ochii spre nicăieri, în noapte, ca în melodiile de la Compact. Nu. Ăsta micu trăgea cu colțurile unghiilor pe cearșaf. Iar și iar. Că până nu demult, fu ora la care mai mânca un biberon, acum e doar reflexul de trezire și, după poftă, căutarea suzetei.
Deci n-am bruxism. E cearșaf de-ăla anti-pișu. Noh, las să tragă că i s-or toci unghiile, nu-i tai colțurile. Adorm instant. Somn adânc cu sforăituri 7 minute.

Ueeeeeeeeeeeeee. Și tușit ca și cum m-aș fi înecat eu cu ciocolată și cu salivă, deodată.

Se formează niște reflexe pe care n-ai fi bănuit că le ai. Ca să nu mori mâine cred. Mecanisme de copying. Întind o mână după suzetă și una după cana cu apă. Găsesc cana cu apă, dau să i-o bag în gură, ce Doamne nu intră că el imediat bea, și dacă nu îi e sete. De fapt încercam să-i bag în ureche, puțica aia de la cană, noroc că nu iese apă decât când trage copilu. C-altfel mâine dimineață mi-așteptam ORListu la poarta bisericii, spre disperarea neveste-sii care-ar fi putut bănui că-i copilul lui.

Suzeta o azvârle în formă de arc ca și cum ar ținți bolta cerească. Cam de 3 ori pe noapte în nopțile bune. O dată fix când îl culci și e absolut rupt și frânt de atâta muncă. Da suzeta-l adoarme și pentru asta merită să zboare de vreo 4 ori temiripeunde. Și-o smulge din gură și-o izbește, ocazie cu care am început și eu să mai șterg prafu și parchetu…
Avem 4 suzete pentru că la un ueeee în miez de noapte, cauți 7 minute -3 suzete, cam așa am făcut eu calculele.

O sâmbătă dimineața binecuvântată în familia monoparentală

După câteva capilare sparte în ochii mei la ora 6, am înlocuit jucăria preferată de zdrăngănit: elefănțelu. Că se trezea și după ce se trăgea de urechi, dejtele de la picioare, de pampers, începea scremutul, povestea, niște țipete ca din atlasul ăla cu reptilele care zburau și… poc cu elefănțelu în mecla mea. Pentru că eram atât de nesimțită să nu-l bag în seamă vreo 15 minute și să încerc să mai dorm. Acum e mai bine. Mă lovește cu rața, cu dejtu-n gât ca Jackie Chan, de mi se-oprește respirația câteva secunde, cu picioru-n piept. Elegant spus: nicio urmă, nici usturoi n-a mâncat nici gura nu-i miroase.
(doamneterogdăDoamnesăvinămamasăzică căliasămaidorrrrr) …auuuuuuu bebe! Tras de păr, îmi țâșnesc lacrimile de durere. Hi hi, ueh. Cu o mână mă trage apoi și se ventuzează pe unde apucă, pe nas, pe gură, pe obraji, râzând și lipindu-se de mine, fericit că-s trează și-a obținut o reacție. Uit și iert tot. Zâmbesc ca dromaderu la eclipsă și pe hol pornește instalația electrică de la brad. Și de la perete și colțul ușii și…

Vine mama și-l ia:

-Mai dormi un pic dacă vrei că eu îl schimb de ca…

Hrrrrrrrrrrrr -deja visam că-s în Fort Boyard și vecinul meu octogenar cu-n pitic mă lipiseră de-o stâncă; cu scotch și eram deasupra mării și… sună alarma, sună copilul, ai dormit două ore. Ah, de nu-mi puneam alarma, mai făceam și io snorkeling ca atunci, cu ruskaieții, în marea roșie.

Mama pleacă la plimbare și rămânem noi. Joc și voie bună 40 minute. Nici vorbă să faci altceva că trebuie să interacționezi cu el, adică mie mi se pare de bază, 100% obligatoriu să vorbesc mereu, să-i cânt (absolut falset), mai nou să dansez și să inventez pe loc tot felul de poezii de minune, pe care sper că nu le va ține minte. Dar cuvintele-s corecte și rimează iar faptul că rimează și eu mă schimonosesc, îl amuză.

Ei bine, mentalul individual de-a crea personaje care nu-s și rime ciudate, schimonositul, imitatul, joaca, horitul – că nu-i pot spune chiar cântat- durducatul, indicatul: aia, aia, aia e acolo, dincolo, undeva, te vor obosi extraordinar. Plus că-l iei în brațe și-l mai plimbi și-i arăți cioara și nuca și pomul de afară, de dinăuntru, balonul albastru unde e, da ciorăpelul cu Frozen, mama, etc, etc.

Și se kkă. Oh, floare la ureche, tot trebuia să-i fac baie așa că o să profit de ocazie.

Îl las două minute în ciucuru gol, curat, cât să fug să mă spăl și să opresc aburii la brocoli și la cartof și la pește. Smulg și pampersul de lângă mine să-l arunc și revin, patrumiicinciu, zici că-s pe Ritalin, dar din păcate nu-s.

Frate și-abia bag capu și-un picior cu condur roz, tălpici de casă gingăl bel de la Auchan, nici n-apucă bebe să mă vadă din pat, că-s pe sub ușă, pe-o dâră de căcat. Cur lovit, ovare derapate, cred c-am și uter retrovers acu. Nu c-ar mai conta.

Ce-mi trece prin minte? Unde dracu am citit tâmpenia aia cum c-ar fi aderent la scutec caca copiilor alimentați artificial? Aderentă-i mămucă-ta și tac-tu și ioi și… Doamne, ce putoare! Deci de-asta împachetează mama-n triunghi și pune-n pungă.

Eh…. gue… ma, ghîîîîîîîîîîî! Stau în fund în căcatul care s-a împrăștiat din pampers și zâmbesc. E ziua mea norocoasă, clar. Mă simt atât de obosită, încât faptul că-s în rahat până-n gât e pe locul doi.

Mă duc să-mi arunc papucii de casă. Începe să plângă tare c-am dispărut din cameră. I s-a părutlui că m-a văzut și îi e foame și îi e somn.

M-apuc să dezinfectez parchetu for ză fărst taim de când suntem aici, iar el se joacă cu un pește pentru gingii, hotărând că dacă mă vede că dau viteză între cameră și baie e treaba aia pe care probabil o fac și mămicile-n pampersi. Și el e un drăguț, mai poate aștepta 5 minute să primească masa.

Blenduiesc rapid brocoli, pește, cartof, bleah, schimb cu orez de aseară și iaurt cu brocoli. Mai merge. Mâncăm. Apoi urmează ritualul de 30 minute (aproximativ) pentru adormirea de 29 de minute. Cât timp doarme, eu curăț baia… unde-am scuturat de pe cârpe și alte acareturi tot… căcatu. Apoi m-așez și eu pe colac în liniște, e abia trecut de 13 și pot face rapid un du… Dumnezeule!

Ueeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee

Ah, n-am relatat partea în care am mâncat și eu micul dejun. Păi nu, pentru că n-am apucat. Să mănânc. Ambăut un nes.

Nu mai zic c-am trecut de câteva săptămâni pe quinoa, legume verzi la aburi, seminte și nuci, oleaginoase, păstăi și fructe de sezon. Mai cade și câte-o pungă cu legume congelate. Că n-am cum altfel, nu-s robot.
E coadă la WC, ne batem deolaltă prin casă, carevasăzică adultele, cine-a zis că nu există detoxificare sau intoxicare?

Oare bărbatul ăla își folosește fundul doar ca să gândească? Anatomie, Freud și voie bună. Cum măi, să nu poți accepta c-ăl de langa tine face caca? Mă scuzați acum, mă duc să mă dau cu ruj înainte să mă c… culc.