Da, vă dau orice, mă umilesc oriunde și tac pe vecie

… dar mai ajutați-mă încă odată domnilor doctori. Așa gândești când simți că mori. Fix așa. Că-ți poate muri omul cel mai drag din lume. Statusuri cu pereții scorojiți din clinica cutare, scrii acolo, la o răceală. Altfel ajungi să faci ca Așchinel. Ajungi să-l înțelegi și pe el și conceptul de împrejurări. Să moară ăilalți. Dar în tine se trezeste și Scaraoțchi și instinctul de supraviețuire.

Oare am vorbit vreodată urât de medicii normali, buni -din Cluj? Nu-mi amintesc. Personal nu-mi place Stamatian, mi-e silă de caracterul lui Lucan și nu invidiez pe nimeni. Cei pe care-i cunosc sunt oameni buni.  Fară aere de Dumnezei. Doamne oare-am vorbit vreodată ceva de…?

Copilul e ud pe gât la pieptul meu. Ploaia mică, densă a pătruns cumva pe sub pufoaică. Împing căruțul și mă feresc de umbrelele trecătorilor. Teo plânge. Moare de somn. Aruncă suzeta, mă lovește cu picioarele cum poate el. M-am rugat la serviciu să mă lase puțin azi, azi e o zi specială. Mă grăbesc și totuși, după o oră jumate copilul își pierde răbdarea și plânge rău. Oamenii se uită urât la mine. Butonez telefonul și copilu-mi urlă la piept, căruțul e ud, nu-l pot pune în cărucior și oricum nu stă acolo. Și nu-l știu plia. Să mergeam cu taxi.

Sun 7 medici. Trimit 10 mesaje. Îi fut la cap pe toți pe care-i cunosc. Gata, azi nu mai sunt Nimicul la care m-a redus Hani. Azi nici nu-i sun pe Dumnezei. O să am iarăși bani într-o zi și o să-i recompensez pe cei care m-au ajutat. Da, da, așa gândesc. Așa o să fac.

– Bună, iertați-mă că va deranjez domule doctor sunt Ioana și… nu-l cunoașteți? Of, îmi cer scuze, am încercat. Nu știu la cine să apelez.

De fapt știu. Atât de tare mă dor toate și mă doare Frica încât bat până se deschide. Cu tupeu.

Și cei de aproape ai mei departe au stat.

Copilul plânge rău, îi curge un picurel de lacrimă pe nas și eu mă gândesc la Nume și la Psalmi. Sun iarăși și zic hei, eu sunt, exist, pot să îți folosesc numele ca să ajung la…?
Le-aș da toți banii acum. Toți banii din lume, aș face videochat 10 zile. Aș înființa o agentie de escorte și aș da dracului toate tabuurile din lume. Aș arunca un cadavru în Someș. Nu aș ucide, doamne feri. Aș… construi un bloc cu 10 etaje. Orice, dacă mi s-ar cere bani pe care nu-i am. Nu-i așa că Adevărul nu e frumos? Nici de citit. Adevărul îl simți doar. Dar nu-l spui că ți-e rușine de Lume. Până te saturi de acea lume necunoscută inimii tale.

(a nu se întelege că mi-a cerut cineva bani sau că am nevoie de bani).

Nu te mai lasă inima să dai statusuri cu medici răi pe FB. Că sunt și medici răi. Și avocați răi și proști și oameni ponosiți în toate mediile. Tu-i cauți pe ăia buni și gata.

Oare din gandit nu mă pot opri? Nu nu nu. Gândește Ioana. Spre tot ce e mai rău.

Între telefoane, printre bălți, acopar mereu copilul cu un șal și mă opresc la fiecare 7 pași. Ca la  nuntă. Nu am unde să-l las pe Teo și nici nu s-ar pune problema să stea cu altcineva timp de 10 minute. Nu ma deranjează ca duc 12 kile, rucsac, căruț și că se uită urât oamenii în 33. Bebe s-a enervat rău și nu e ca-n Africa, nu stă și pace, nu adoarme el în marsupiu. Și nu stau departe de Teo câteva ore. Eu sau mama. Eu sau mama. Nimeni altcineva.

Nu mă mai bazez pe nimeni dar le rup telefoanele la toți ai mei. Știți cum e când vedeți o mamă care nu-și poate dezlipi sticla aia chinezeasca de ureche iar copilul e disperat? Știți. E penibilă.

Ploaia și lacrimile-mi curg pe genele false. Cum pun telefonul la ureche, cum țipă și-aș vrea să țip și eu la el că suntem doar noi pe lume, că el e Lumea și că poate să urle cât vrea. Că îi aștern soarele la picioare dacă tace și că dacă trebuie în următoarea lună vom urla împreuna și că n-are decât să stea agățat de mine că e mâncat, schimbat, spălat. Eu nu, dar el este. Dacă, dacă…

Azi m-am certat cu bunica. Bunica mea e moartă, apropo. I-am spus că nu și-a ținut promisiunile și că nu mai am nevoie de ea acolo sus și că aș vrea să simtă că sunt Foarte Foarte supărată pe ea.

Ieri am intrat în casă cu o hârtie și o factura. Cei doi, singurii mei dragi, s-au luminat. Până ce am înlemnit eu și am strigat ca apucata: mama ai cancer. Cred ca e la început. Săptămâna asta trebuie să scoată tot din tine. Cred că mai am halatul cu care-am născut.

 

Nu am nevoie de nimic. De asta nu răspund decât strict persoanelor implicate. În rest mi se rupe. Dansez lambada-n rochie de mireasă la Stanca dacă mi-o dau înapoi pe mama – bine. Eu și Teo nu știm să trăim fără buni. Eu și Teo ne-am certat azi prima data, am urlat unul la altul și apoi am adormit îmbratișati. Pe mine și pe Teo ne-a așteptat Mama când ni s-a rupt cordonul. Pe mine m-așteaptă mama și Teo când vin de la lucru.

Eu îi am pe Teo și pe mama. Si e în regulă să-l ridic numai eu de-acum luni întregi, numai să aibă puțină răbdare cu noi Timpul.

Am două procese. Mi-am rugat avocatul să recunoasă, semneze, bifeze tot. Mi-am cerut iertare, mi-a părut rău, degeaba. Se pare că-s singura ființă din Clujul ăsta care-a greșit. S-a supărat rău de tot Dumnezeu pe mine. Acu s-o fi supărat și buni și ingerelul căci nu mai vorbesc azi cu ei.

Ziua de mâine mă va găsi oricum, tot îngenuncheată.

E prima zi în care nu mă joc cu Teo. Mama așteaptă. Un amic a vorbit cu alt amic. Va fi bine.

Mami, ai puțin cancer, o să vă îngrijesc eu pe amândoi o lună și apoi mai vedem. O să scriu și cartea aia într-o zi. Pentru că am atâtea personaje și situații comice și atâta durere! N-o să fie o lansare si niciun speech. O s-o tipăresc eu.  O s-o distribui-vând eu. Nu pentru că sunt scriitoare, nu sunt decât un biet autor. Dar dacă scriu poate-i vindec pe unii care se urăsc.

Mama, nu cred c-o să mori de cancer acum, dar îl ai totuși și o să scoată din tine jumate din abdomen. Aș putea să mă opresc din gândit? Teo-mi roade o cizmă. Teo merge la televizor.

Teo nu știi că buni nu te lasă la televizor, mai ales să pui mâna? Dar buni nu-i aici. Așteaptă undeva și e speriată și obosită și plouă.