Încă nu simt conexiunea cu bebelușul!
Autoarea acestei postări și adminii din grupul respectiv mi-au permis să repostez. Îmi era teamă și mie de așa ceva dar din fericire nu mi s-a întâmplat.
Voi ce ați face? Cum ați reactiona dacă v-ați regăsi în situația ei?
Mie mi se pare că s-ar prăbuși lumea pe mine și ar fi îngrozitor să nu știu cât va dura acest sentiment!
Taxez ironiile și răutățile din eventualele comentarii.
“Mi-e greu sa scriu aceasta postare dar o fac, cu riscul sa fiu judecata negativ. Am un bebelus de 5 luni. Nu sufar o depresie post natala, cel putin asa cred. Problema e ca nu simt ca ma bucur cu adevarat de acest copil, parca nu simt conexiunea pe care multe mame afirma ca o simt cu adevarat. Citeam foarte des ” doare nasterea dar cand o sa-ti vezi pruncul, o sa uiti de tot”. Eu nu am uitat de tot, eu chiar simteam ce ma deranja, in plus cand mi-am vazut bebelusul, l-am simtit strain. Eram intr-o stare de soc pot spune, dupa cezariana si ultimul lucru pe care il doream, era sa imi fie adus bebelusul. In acele momente, ma gandeam ” chiar nu e un moment potrivit sa imi puneti bebelusul pe mine, nu vedeti ce tremur, nu vedeti in ce stare sunt?! eu pot sa-i ofer atentie si afectiune acum,
nu sunt in stare!” Si in acelasi timp ma simteam vinovata si imi aminteam acele filmari unde mamicile plang de fericire cand isi vad pruncii. Ma intrebam ” eu de ce nu simt asta? ce nu e in regula cu mine??” Iar in prezent, desi stau non stop cu bebe, il alaptez exclusiv….inca nu simt acea conexiune. nu inteleg de ce.
Parintii mei sunt mai reci din fire iar mama mereu mi-a transmis ideea ca nu sunt in stare sa fiu mama si ca un copil e mai mult o povara decat o bucurie. Cand a aflat ca sunt gravida, mi-a spus ” Doamne, la ce-ti trebuie tie copii, nu vezi ce greu e sa cresti unul…lasa ca vezi tu ce te asteapta”. Ea nu e o femeie rea dar asta simte. Ma gandeam ca poate fi si asta o cauza. Sau faptul ca niciodata nu m-am simtit atrasa de copii, cum se intampla la majoritatea femeilor. O problema simt ca exista dar nu-mi dau seama care. Am totusi nevoie ca cineva sa ma inteleaga si sa ma ajute sa pot simti acea fericire cu care se lauda proaspetele mamici. Poate aveti niste sfaturi pentru mine.”
Șăzi blând. Chestia cu conexiunea e de poveste. Am ținut copiii împreună și la bine și la rău. Nu sunt la fel. Unul egoist, celălalt egoist. Salutări mamei. Dumneaei va înțelege.
Știu că bebele te va schimba. Știu că vor exista clipe de fericire adevărată. Scurte și intense. Merită să te abandonezi și să blochezi rațiunea. Așa se face 🙂
Probabil va citi pentru că i-am spus că preiau dacă-mi dă voie. Nici eu nu cred că va rămâne așa. Iar dacă ar rămâne, ar putea cere ajutor.
Adesea, cand ma imaginez in postura de mama, ma vad astfel, fara conexiunea de poveste. Desigur, iubind, protejand si facand orice pentru cel ce imi va fi copil, insa fara conexiunea aceea pe care o vad, o aud si o citesc in orice directie m-as uita. Si nu sunt o persoana rece din fire, insa ma vad in postura in care n-o sa am parte de conexiunea respectiva. Iar in ciuda acestui fapt ma vad totusi a fi o mama buna, chiar grozava.
Nici eu nu gândeam că aș renunța la orice bucată sau etapă din viața mea ca să fiu lângă el, să-l văd. Nu-mi imaginam nicicum conexiunea asta.
Eu iubire necondiționată o numesc și-o simt.
eu am 50 de ani si fiul meu 27, singurul meu copil.
am nascut natural, spre seara, iar a doua zi dimineata cand ne-au zis sa mergem la copii, n-am avut nicio pornire entuziasta. din contra, simteam ca ma iau toate greutatile lumii.
nici inainte de-a-l avea pe-al meu nu eram innebunita dupa copii, asa cum nici acum nu am instinctul de a-i lua in brate, de a ma minuna de ei, de a-i sufoca cu pupaturi, atunci cand intalnesc vreunul caruia mi-as permite sa-i aplic atare tratament 🙂
am o relatie f buna cu fiul meu, fara a ne suna de 5 ori pe zi, poate nici macar zilnic si va zic drept ca am fost de-a dreptul fericita cand s-a mutat la casa lui – nu e casatorit, deci as putea sa exagerez cu vizitele, sfaturile&co.
asta nu inseamna ca el nu e persoana cea mai importanta din viata mea, ptr care am facut de multe ori imposibilul ca sa-i fie bine. am fost langa el ori de cate ori a fost nevoie si inca imi mai cere sfatul in treburi delicate.
avem o conexiune fara efuziuni si consider ca ptr noi e bine asa.
fiti calme, veti fi cele mai bune mame!
Doamne, ce frumos! Să fiți sănătoși și să-ți dea Dumnezeu o noră bună, să se iubească și să se înțeleagă.
poti sa stai linistita… fii-mea nu simte nici acum…habar nu am pe unde ratacesc genitorii Evei de vre-o 10 zile 🙂
si la mine o aparut tarziu, nu in momentul nasterii. De aia nici nu am uitat travaliul si nici comportamentul cadrelor medicale?
In rest, da, confirm, conteaza relatia mama-copil pt viitorul copil devenit mama. Ai remarcat bine, se copie niste “tipare”. Eu fata de tine am decis sa ma feresc de mama si neamurile care m-au tras in jos “moral” pe tema asta, si m-am descurcat cum am putut tinand cont ca sotul era in delegatii toata saptamana. O fost mama la mine 3 zile si dupa ce o zis ca se plictiseste am trimis-o acasa ca bagai seama ca singura ma descurc mai bine, macar gatesc doar pt mine si pe gustul meu.
Keep simple and stupid, si bucura-te de micile momente pentru tine si de joaca si gagalituri.
P.S. cred ca primele momente minunate mi le aduc aminte cand am inceput sa ne jucam.