Depresia prenatală există, te doare și are simptome greu de ignorat!

Am trecut prin 9 luni de sarcină și am experimentat-o. Pentru c-am văzut cât de puține subiecte există și că la noi sunt stigmatizate condițiile psihologice patologice îndrăznesc să vă dau câteva sfaturi pentru interacțiunea cu gravida depresată.
Câteva lămuriri dacă aveți răbdare și deschidere:
Gravida deprimată și sau anxioasă o să se prefacă eventual că-i fericită pentru că la noi, spre deosebire de țările cu adevărat dezvoltate, e o rușine să spui că ești atât de necăjită încât ai da timpul înapoi și ai vrea să nu mai fii gravidă.
Pentru că sunt atât de multe mamifere vertebrate care nu știu nimic despre medicină, n-au trăit miracolul, judecă răutăcios și nu știu că:
– asta nu înseamnă că vreau ca acel Ceva din burtă să pățească vreun rău!
– ați citit bine, pentru multe mămici jenate de situație Copilul este Ceva neidentificabil, o parte din corpul lor ca o mână sau un picior și nu dezvoltă sentimente speciale la comandă. Asta nu înseamnă că ele sunt defecte sau că nu vor fi mame bune!

Să știți că în Canada de exemplu, există terapeuți specializați ȘI pe așa ceva. Dacă se consideră că femeia este deprimată, ea este monitorizată în cele 9 luni de sarcină și trimisă la specialiști care hotărăsc care poate fi medicația pe care gravida o poate lua. Acești specialisti evaluează riscul și beneficiul, există ore de terapie și totul este decontat prin programe de stat pentru asigurați.

Ce gândește femeia în condițiile depresiei în sarcină?

Nu-l mai vreau. Ce- a fost în capul meu? Îmi voi distruge viața.

Gândurile acestea nu au legătură cu copilul în sine, o entitate pe care încă femeia nu o poate cunoaște ci doar percepe, închipui. Frica este mai puternică decât instinctul de conservare și tocmai frica îl face pe om de cele mai multe ori responsabil.
Voi avea ce să-i ofer? Mă va judeca pentru cutare lucru? Dacă mă va urî că n-am spus și n-am făcut așa și pe dincolo? Dacă mă despart, unde să-l cresc, unde vom locui, dacă îmi pierd serviciul, cine mă ajută?

Nu-l voi iubi, nu simt nimic.

Eram gravidă în 7 luni și mi-am sunat duhovnicul. Un om bun, un prieten drag. Am plâns în hohote și i-am spus că eu cred că nu-mi iubesc copilul.
Preotul a izbucnit în râs și mi-a spus cu blandețe: Ioana, nu ai ce să iubești acum pentru că acest copil este încă o parte din tine nu ceva distinct. Iubește-te pe tine, ai grijă de tine. Va veni momentul când îl vei iubi pe el pentru că acum sunteți una și aceeași persoană!
A fost cea mai frumoasă și mai simplă încurajare.

Nu sunt în stare să-l cresc

Scriu aici despre un copil dorit! Nu despre accidente, întâmplări și hai să agăț un tătic că poate mă ia! Scriu despre un copil de care cu adevărat mi-a fost frică din primul moment și cu adevărat nu mi-a trecut prin cap să întrerup!

V-am mai spus că nu aveam nici serviciu, nici prea mulțe economii rămase, eram proaspăt iesită dintr-o relație, stau în chirie, nu am carnet de șofer și nici posibilitatea monitorizării lunare la specialist nu o aveam. Aveam de plătit rate pentru un credit de nevoi personale. Două procese pe rol. Mă întorsesem în țară după 10 ani. Eram singură și-mi cresc copilul cu ajutorul mamei și al prietenilor.

Așa că dragă mămică să știi că și mie mi-a trecut asta prin cap. Dar dacă l-ai dorit mai citește odată stadiile prin care am trecut eu și te întreb: ești sau nu în stare să-l crești?

Nu mă voi descurca

O, ba da, vei pica din picioare de oboseală în unele zile, vei dori să dormi pe bancă în parc lângă căruț dar te vei descurca! În plus îți vei face un plan că așa-i natura croită încât ăla mic îți dă într-adevăr extraputere.
Stau cu el acasă patru luni, atâta pot, apoi stă mama (e adevărat că mai ai nevoie de o persoană să te ajute măcar din când în când, altfel chiar nu știu cum este), dacă-mi va crește salariul îmi acopar creditul, mă mut dacă iau credit pentru apartament sau decid să caut un loc de muncă afară, fac școala de șoferi, etc.
Cu sau fără copil, viața e o încrengătură și de la început până la final suntem cumva obligați să ne descurcăm, altfel murim ca-n jocurile foamei.

Femeia gravidă și deprimată se simte constant victimă, chiar în cele mai banale situații. Ea poate plânge acasă în hohote pentru că nu i s-a acordat un loc în autobus, poate plânge pe stradă pentru că cineva a intrat în fața ei la o coadă, va plânge la telefon pentru o frază pe care a înțeles-o greșit. Pentru gravida care face o depresie nu există moment mai vulnerabil în viață!
Gravida deprimată are nevoie de un feedback pozitiv și scurt, de un zâmbet, de o poveste, de o incurajare, de o povestire veselă, de ieșiri în natură și numai dacă ești psihiatru sau psihoteraeut e cazul să-i dai sfaturi. Altfel, cel mai probabil ea are nevoie să fie ascultată și atât.

Dacă ești duhul din lampa lui Aladin, lucrurile pot sta și altfel.

Ce să nu-i spui niciodată unei gravide cu depresie?

TU l-ai vrut!

Da, dar ea nu-și dorește să aibă aceste gânduri, nu este vinovată pentru ele și dacă ți-a spus un secret are nevoie de înțelegere nu de un șut în cur. Sigur că știe că ea l-a vrut, vorbim de-o femeie normală!

Nu o să mai fii niciodată singură.

Nu pot spune decât că pe moment v-am detestat cu spume pe toți care mi-ați trântit această senzațională paradigmă.
Păi tocmai asta e înfricoșător dacă îți pasă de copil. Tot ce-ți dorești este să fii un părinte bun. Mulțumesc, știu că nu îl pot trimite în tabără la Valea Drăganului când sunt surmenată!

Îi faci rău copilului!

Nu există niciun fel de dovezi medicale concludente care să susțină inepția aceasta. Că o anumită suferinșă fetală sau a nou născutului poate fi atribuită faptului că mama a fost extrem de supărată sau a plâns mult! Există doar povești și videoclipuri pe youtube.

O să-l iubești după ce-l vezi!
Unu la mână că după ce-l vezi s-ar putea să te sperii și mai tare. Nimeni nu știe momentul în care te vei topi iremediabil în prezența noii inimi care s-a rupt din tine. Nimeni nu poate descrie Iubirea aceea. Nu spun că-i cea mai mare, că-i unică, Iubirea este sau nu și valoarea ei e dată de felul în care te schimbă. Te face bun, empatic și vrei să dăruiești.
Eu am simțit doar frică de ceea ce va urma dar acum sunt capabilă să mă bat cu tine ca un urs dacă-mi rănești copilul.

Sper că va fi de folos articolul, sper că m-am făcut înțeleasă. Dragele mele gravide să nu vă mai fie rușine de frica voastră, de corpul vostru ci să le fie rușine altora când încăpeți pe judecata lor!

Da, am fost o gravidă deprimată, am plâns uneori și m-am prelins la propriu în casă pe hol, pe pat, pentru că așa este depresia. Iar aceea cu hormonii în vânt nici nu poate fi descrisă iar cauzele chiar nu mai contează după ce s-a instalat.

Ba chiar mă simt puțin eroină c-am reușit s-o birui și să-mi privesc cu lacrimi de bucurie copilașul.