Da “aia” de ce e supărată pe tine?

Iran. La Iran și la Johannesburg am renunțat, acolo mai voiam să mergem la drum lung. Spania, Franța Germania dus-întors erau ca naveta. Trebuie să se fi întâmplat ceva teribil ca să renunț de bună voie la călătoriile astea, alături de omul la care țineam cu adevărat și-n mâinile căruia-mi pusesem viața dar nu și economiile… Ceva teribil și cumulat într-adevăr s-a întâmplat dar asta nu e de povestit. Cum nici dreptatea mea nu poate fi totală sau reală decât din unghiul meu.

În primul trimestru mă mai vedea întâmplător sau nu. Vorbeam.

Așa-i că ți-e greu? Mi-e foarte greu, sunt foarte speriată.
Așa-i că nu te descurci cu banii?
Așa-i, abia îmi plătesc chiria, facturile și... tăceam că-mi curgeau lacrimile mult mult și nu le puteam opri, pățeam ca-n serialul ăla din Anatomie când Cristina plânge juma de zi și urlă s-o sedeze careva.
Lasă că te ajută Dzeu, tu ai ales. (subliminal -mai e timp să alegi că-ți va fi și mai rău!)
Și plecam cu greața aferentă, cu frica și mai mare și tremuram toată când ajungeam acasă.
Și mă rugam cu toată inima, Doamne te rog, ajută-mă că uite-s pregătită să dau și să las orice pentru copilul ăsta dacă așa s-a întâmplat.
Și m-au ajutat prietenii să-mi găsesc un loc de muncă.

În trimestrul doi ne mai vedeam: așa-i că ți-e greu?
Da, sunt zile în care chiar nu-mi ajung banii de mâncare, nu mă lași să vând mașina aia? E a mea…
Era a ta. Lasă. Bunica ta cum a trăit? Greu. Să vezi și tu cum e…

Și eu tot iubeam Omul nu Bărbatul. Și-mi era milă. Și lui îi era silă. Și bucurie de greul meu.
Da de tine nu ți-e milă? M-a întrebat cel mai bun prieten care-mi aducea bani (niciodată împrumut, deși eu îi împrumutam sume mari când eram „bogata”). Prietenii mei mi-au plătit chirii câteva luni și mi-au dat bani. Mi-au cărat sticle cu apă și mâncare. Dar asta era rar căci rar veneau la Cluj. În general veneau eu ca o cămilă sau făceam 2-3 drumuri la Profi amețind pe drum.
Aveam nevoie de analize dar uneori nu-mi mai ajungeau banii de drum. Îmi era jenă să mai cer, aștept până la refinanțarea creditului de nevoi personale pe care-l făcusem noi și mi-a rămas mie, așa făceam.
Aveam nevoie de medic. De susținere. De o supă caldă sau un cozonac adus o dată, de către un unchi din oraș. De o vorbă bună.
„Și-a făcut-o cu mâna ei, treaba ei…”

M-a anchetat un procuror patru ore ca pe o criminală.

Sunt sigură după comportamentul lui de atunci că dacă nu aveam un avocat lângă mine ar fi fost și mai dur și ar fi încercat mai mult să mă intimideze. Dar despre asta altundeva voi vorbi în detaliu.

Au dat telefoane în orașul natal și mic deși le dădusem adresa de domiciliu. Așa pile mari a avut șopârla căreia i-am spus ce cred despre ea după ani de hărțuială, încât m-au vânat ca pe un interlop periculos, m-au intimidat și mi-au trimis “invitații” deschise în poștă. Pe care nßam cum să le dovedesc ca fiind deschise și puse lângă căsuța poștală, nu-i așa? Scria pe ele confidențial, ceva de genu. M-au căutat și la dentist. Totul într-o zi. M-au amenințat cu mandat de aducere.

Și iar acasă singură. M-am scurs pe hol icnind și am zis Doamne ajuta-mă că tu știi că nu caut binele meu și las totul pentru acest copil. Ajută-mă că Tu știi că n-am întors spatele nimănui când am avut și dacă voi avea iar… vreodată… și mă opream.
Sună mama, vezi c-a trecut Părintele și a întrebat: oare Ioana se descurcă? Să-i duceți mâine 400 că atât am acu la mine.
– Da de ce mi-a trimis bani?
– Nu știu da a insistat să-i iau.

Primesc un mail de la o doamnă. Că vrea o programare undeva, ar vrea să mă cunoască, ok, uite programarea, da, hai la o prăjitură.
De atunci femeia frumoasă cu casă mare aflată la 5 minute de locuința mea, două mașini și ochi albaștri și triști mi-a adus săptămânal de mâncare „că am facut prea mult si al meu nu manânca, te rog, ia-le, doar n-o s-arunc bunatate de lasagna, peste, etc, etc. Mâine te astept la cafea. La ceai. La ce vrei tu.
Asa a început o prietenie frumoasă la pachet cu pregătirea ei în psihoterapie. Mi-e foarte dragă.

O să mor când o să nasc și o să se poarte cu mine ca și c-o scamă pe la Gine1 sau la Stânca.

Și io-s sensibilă, singură și mă tem și-o să plâng mult ca tembela. Prea multe mi s-au întamplat în doi ani și numai eu știu cum le duc. Atâția bani n-am de unde să dau decât dacă mai iau un împrumut la ce scoruri afișează mămicile și cunoștințele care-au născut acum.
– Hai să vezi secția de Gine la noi la Dej.
– A… aș putea să nasc aici, mă asiști tu? Îl întreb pe medicul specialist pe care-l cunoșteam de mai bine de 15 ani.
– De ce n-ai naște aici dacă totul merge bine?
Și dintr-o dată ecograful și analizele și testele n-au mai costat nimic.

Ce-a mai contat că m-am dus cu burta la gură cu trenuri și ocazii la controale și la tăiat? Medicul mă întreba mai ales în toiul iernii: dar tu cu ce-ai venit de la Cluj. Păi m-a adus cutare, mă așteaptă… Mințeam. De rușine. Mereu mă lăsa să aleg weekendurile că știa că lucrez și mă vedea de câte ori era nevoie.

Prietena mea lucra și ea nu era mereu în oraș, uichend-urile la țară.

Plicuri, plicuri voluminoase de la Parchet în semestrul trei și iarăși Riverwoman: Doamne nu mai pot. M-a șicanat exagerat! Nici să mă apăr nu pot darmite să atac, s-arăt cât m-a amenințat, cu martori…
Prietenul meu avea un prieten. Pe care-l angajase odată Hani. Și brusc am închis ochii și mi-am închis inima în fața plicurilor voluminoase că oricum nu mai puteam. Totuși am întrebat:
– Da de ce faci asta?
– Pentru că nu mi se pare corect ce se întâmplă și pentru că te cred. X a vorbit foarte frumos despre tine. X e un om bun.

Trimestrul trei. Mama – are nevoie de biopsii.

Mor, leșin și i spun prietenei mele că mor cu adevărat dacă-i cancer și că unde să merg eu acum cu ea la biopsii?
Îi cer niște bani împrumut lu Hani.
Nu te supăra dar nu poți să-ți dau. Tu ai ales…
Vin acasă, aceeași casă goală unde mai nou intra burta și apoi eu.
Îngenunchez și-i plâng Lui ca unui prieten: nu mă lăsa că eu nu pot să fac minuni dar Cred că tu le faci.

Butonez telefonul și-l sun pe medicul meu de la Dej: știi, mama are… izbucnit în plâns, muci, hiperventilație. Medicul îmi spune să respir adânc și să nu-mi fac griji degeaba: face el intervenția, să vină când vrea. Cu anestezie? (ce întrebare stupidă, îmi venea să-i pup mâinile) Cu anestezie.
Și-a fost un polip.

Astăzi nu mai am nicio datorie materială decât creditul care-l plătesc lunar. Astăzi mai puteam să las în draft materialul încă un an dar am vrut să le răspund celor care întreabă: da Aia de ce-i supărată pe tine. Păi uite că nu e. Nu crede în proverbul ăla cu nu uită dar iartă, etc.

Aia s-a îndepărtat de tine pentru că ai desconsiderat-o și n-ai ajutat-o când avea nevoie de tine. Aia ție ți-ar fi dat și ultimul ban din buzunar și ți-ar fi împrumutat bunătatea prietenilor ei când vei fi căzut la încercări aproape imposibil de dus.
Aia ține în brațe un copil gândindu-se că măcar jumătate din frunusețea lui o datorează celor cinci prieteni și mamei-bunici. Aia nu mai vrea taclale aiurea dacă nu-i bună decât bogată. Dacă orgoliul, mândria și confortul tău au asemenea valori, aia te înțelege și te roagă doar să-ți vezi de viața ta că o încarci negativ.

Nu am scris asta ca să mă plâng.

A fost tare tare greu și acum am intrat pe un făgaș bun și normal. De asta, iertați-mă că pe mine nu mă interesează câte kilograme de aur are mitropolitul la gât. Eu țin minte doar nopțile lungi cu lacrimi, cele câteva zile în care n-am avut bani de pâine, rugăciunile și deplina lor întrupare. Viața comodă și lină o cunosc și mai mult decât atât: am văzut Lumea, așa, o parte. Și nu-mi amintesc să-mi fi cerut un singur om ceva și având eu acel lucru să nu i-l dau. Am multe muuuulte lacune în caracter dar n-am venit pe Pământul ăsta ca să mă lăfăi singură sau cu iubitul și să mă doară-n spate de apropiații mei.

În încheiere: să știți că povestea cu cerutul și datul, atâta este, un basm. Tu știi foarte bine când ii e greu ăluia de lângă tine și tu singur alegi să dai sau să sprijini sau să spui ceva frumos, să îmbărbătezi.
Tu alegi să spui: păi și-a făcut-o cu mâna ei, să se descurce.
Păi nu mi-a zis nimic, c-are nevoie de ceva… Ia du-te la ușa omului care ți-a fost drag odată și care suferă și întreabă-l: vrei 50 de lei împrumut? O ciorbă, c-am făcut ieri? Ia uite, am venit doar să te văd…

Dar când trece Clipa nu te mai duce. Că toate trec. I-o fi trecut și lui greul. Și probabil nu te mai vrea înapoi. Pentru că are un copil și toată energia pozitivă merge acolo, tot ce-a simțit vreodată ca fiind furie, nervi, ranchiună, neajutorare, toate s-au stins.

A… țineți minte c-am postat pe facebook o poză cu un om care doarme în parc? E un bolnav alcoolic săracu, își face viața pe aici prin parc. Alaltăieri la 21, 15 l-am ridicat de sub autobusul 48. Era atât de beat încât căzuse după ce-au urcat toți. Am coborât și l-am tras disperată. M-a văzut șoferul în retrovizoare, a oprit și a fugit să m-ajute. Pe laterale vedea dar jos nu…

Acum c-am zis, mi-am luat răsplata din păcate că eu cred că faptele bune le faci mai în taină, așa… Da uite că nimic nu-i întâmplător, era să fiu strivită și eu în acești ani și pentru c-am crezut, mai multe mâini m-au tras afară în timp ce alții au acoperit oglinda retrovizoare ca să nu vadă.

N-am gândit deloc că fiind beat, omul acela și-a făcut-o cu mâna lui.