Primele luni de sarcină

Nu știu cum se manifestă alți hormoni dar parcă ar mei ar scrie ceva.

Și dacă tot am blog personal și nemonetizat, merge (de parcă aș ști cum să-l monetizez).
Mereu merg pe mijloc: mi-e teamă să conduc, să nu o țin și-acolo cu linia continuă. Că dacă ești pe dreapta sau pe stânga, ca începător, poți aluneca prea mult înspre margini. Mijlocul îmi pare bun la toate.
Foarte foarte puțin am citit pe internet experiențe despre sarcină. Totuși, unele mămici par întru totul fericite în această perioadă, altele o trec cu greu. Hormonal, fizic, psihologic. Peste tot însă, există un fel de magie. De fapt cred că toate acestea sunt legate inevitabil de starea eventualului cuplu, de implicarea (sau nu) celor din jur, de susținere, prieteni, job, bani. Mai puțin de o Credință intimă. Care nu are legătură cu vreo religie în general. Eu am nevoie de Credință ca de aer și nu, nu prea merg la biserică, iar când o fac, mă duc în afara slujbelor sau încerc să ajung la o mânăstire. (corectează automat, e mânăstire până la urmă sau mănăstire?)

La puericultură n-am ajuns încă. Am o carte, una valoroasă editată prin anii 90. Sau reeditată. Am învățat puericultură și pediatrie în postliceală cât să depășesc cunoștințele unui cadru mediu. Pentru că așa învățase și diriginta noastră, așa ne pretindea. Practică am făcut prea puțin, stăteam zilnic în spital, ore întregi dar ni se părea amuzantă secția de psihiatrie, internele (la interne puteam recolta pe bandă, părea ceva artistic, nu automat), apoi m-am blocat pe dermatologie cam un an. Mi-a plăcut.

Cartea aceea o citesc încet, când am dispoziție. Cuprinde tot ce trebuie să știu, să rețin corect. Studiat. Apoi o să pot personaliza. Mă tem de gravidele perfecte. Bine, eu mă tem și de copii iar când am văzut ultima dată o barză, am căutat repede numărul doctorului Neamțu de la psihiatrie unu.

Sarcina e o perioadă de reconectare cu mine pentru că fiind mereu într-o relație și prea puțin între relații, n-am avut timp să-mi accept și să-mi recunosc demonii. Este o experiență aproape mistică să am parte de atâtea clipe cu mine însămi, absolut deconectată de un individ de sex masculin. Nu știam câtă nevoie am de asta, părea drastic: Singurătatea. Acum îmi pare rău că am acceptat atâtea compromisuri, doar ca să nu fiu singură. Nu spun că e ușor dar cum să fii vreodată pregătit să trăiești lângă cineva dacă n-ai stat tu cu tine? La bine, la greu, în aparentă izolare, bolnav sau trist, vesel, morocănos. Acum îmi înțeleg unele reacții, frica, anxietățile. Poate că am să le uit într-o zi dar subconștientul nu le va uita. Toate-s analizate și puse-n dosare, nu le-am lăsat să zburde aiurea și nici să dospească.

Uneori plâng din senin și nu îmi dau seama dacă plâng de vreo tristețe anume sau din simplă sensibilitate, ori îngrijorare? Pricep acum că-s mamifer, devin pufoasă, mă dor sânii, burtica se rotunjește fix de sub ei, am făcut prima bătătură din viața mea și coloana cervicală pârâie ca gheața pe lac după câteva ore la birou.

Merg cu strangere de inimă pe la diferite teste, consultații, mă simt bine doar în preajma medicului meu în care am încredere. Brusc, a merge la (alt) medic sau laborator a devenit ceva foarte intim și am nevoie de suport moral. În condițiile în care înainte nu mă deranja absolut deloc să fiu o simplă pacientă, un număr.

Mă simt vinovată când mă îngrijorez și inevitabil o fac, multe aspecte din viața mea sunt departe de-a fi clare sau aproape de normalitatea pe care societatea o cere. Vinovată că-i predau aceste stări ființei neajutorate care plutește deasupra vezicii mele…

Apropo de Micuță, excelează în a-mi sugativa probabil calciul, am făcut cunoștință cu minunații cârcei care execută pârghii în picioarele mele, la miez de noapte. Apoi, am impresia că nu trag aerul doar în plămâni ci și-n abdomen, altfel, nici când aveam pântecăraie de la vișinele din grădina bunicii nu înduram așa un trafic și-o bolboroseală intestinală.

Evit să vorbesc cu cei care nu mă cunosc îndeaproape. Mi s-au dat sfaturi și despre rolul pe care l-ar juca inițialele numelui copilului, dar preferata mea e aia cu: îmbracă-te bine să nu-ți fie frig. De parcă mie-mi place să mi se facă pielea de crocodil și să mă jeneze toate etichetele prost decupate din cele trei bluze de bumbac. Să transpir toată până ajung la mall (mă plimb zilnic până în mall, magazinul meu preferat e cel cu 12 toalete) și odată intrată, să mă simt extenuată de căldură, haine multe și dacă-s multe, le simt automat incomode.

Tot cumpăr colanți. Crește burtica, mai e și meteorismul (nu, nu vine din Grecia), mă strâng toate. Mă împachetez ca pe un salam, trag ciorapii mai sus, parcă presează, doar n-oi presa bebele, îi trag sub burtică, mă irită și-ntr-un final coboară. Pe când să mă bucur c-am și eu fund vizibil, mă strâng toate și nu mai văd în oglindă posterior de J. Lo ci Eroarea lu Geo Bogza.

Mă feresc de grupulețe și de sfaturile necunoscuților pentru că mă tem că grijile mele altele or fi: să nu uit bebele în mașina prietenei mele, să nu ard grisul, să nu vomăm amândouă deodată pe sensibilitățile celor din jur, să-mi amintesc cum o mulgeam pe Joiana și să fac neapărat câte-o poezie pentru utilitatea fiecărei invenții care-o să ne ușureze existența și buzunarul.

Deja am cinci modele masculine pe care vreau să le cunoască pentru că-s oameni buni și frumoși, caractere alese și-i iubesc. Mă bucur că doar acolo pe la un an spun copilașii TA TA, până atunci văd eu cum o dreg, să nu semene cu mine. Că la noi fu ditamai scandalu, spuneam tata funcționarului de la poștă, portarului de la fabrica în care lucra mama și vreo doi vecini îmi mai păreau cu moacă de tata. Lu taica-meu nu-i spuneam că-l vedeam des și n-apucam să silabisesc, mă lua cu lugu lugu, zambea cu juma de gură și se uita ciudat la mine, eram cât un bostan în ajun de halloween și nu semănam cu nimeni din familie. Cine se juca un minuțel cu mine devenea brusc Tata.

Am spus, burta începe să crească de sub sâni iar sutiene pot căuta juma de zi. Dacă îmi încap gherilele, mă strânge breteaua și-n a treia poziție de închidere. Alatăieri la Jolidon, m-a întrebat merchandisera dacă doresc unul cu balene sub cupe. Mi-a stricat toată ziua pentru că eu mă simt pește în continuare.

Din păcate, urinatul des nu se datorează sarcinii ci unei infecții urinare pe care o tratez bând mai multă apă și evident… urinând și mai des!

Am de gând să mă responsabili… trebuie să închei, am ars pâinea pe care voiam s-o prăjesc.
Iar colindele lu Bănică, melancoliile acelea și bradul și sclipiciul și copiii care-l așteaptă pe Moș și El care-o așteaptă pe Iubita să taie porcu, mă întristează, zău așa! Da, deja i-am auzit repertoriul pentru concerte. Evident, în mall, la toaletă!

Și mă mai deranjează perfecții de pe feisbuc. Că perfecții de pe feisbuc sunt inflamați de ceea ce scriu alții pe pereții personali, numa zacusca și fasolea și pisica și copilul lor și amantu și bobu de cafea sheruit, numa alea-s bune!