Sisteme vesele și ergonomice pentru bebeluși care se vor purtați de mame

hapi bratara anticaNu ies în fiecare zi (singură o oră la plimbare) dar alaltăieri am ieșit. Pe lângă tribunal, că tot am io abonament la instituțiile astea, văd o doamnă, un personaj de contrast printre lumea grăbită. Avea un bebe într-un marsupiu ce-mi părea lejer și gri și numa potrivit pentru al meu.
Picioarele-i erau afară (și ale ei), bebele era adormit leșinat sau mort, cu toate astea nu m-am putut abține și am întrebat-o de unde-l are.
Ah, că ea e căsătorită și știți dvoastră, barza…
Nu, nu conținutul, sistemul ăsta de cablaj că-mi place și mie…

Marsupi breeze

(aceasta nu este o prezentare a sistemului pe bune ci o postare în stilul meu)

Zis și făcut mă duc și cumpăr ranița și-l pregătesc p-ăsta micu de parcă-l trimiteam singur pe Kilimanjaro. Și mă uit pe youtube la 6 trailere (dintre care unul la Now U see Me 3) și restul cu preocupări de-astea serioase. Iau copilu, copilu plângea, îi așez picioarele afară, motiv pentru care orice ortoped plictisit m-ar da imediat în judecată. Se uită copilu la mine, mă uit eu în oglindă, mergem afară la o tură-n juru blocului. Lansarea rachetei în trepte e silențioasă pe lângă ce-a urmat.
Vin repede acasă, scot copilu, iau un sfert de corlentor și beau  2 cafele. Că-mi era pulsul la 130, ieșiseră vecinii, bănuind că strivesc dejtu cuiva la una dintre ușile garajelor.

marsupi breeze poza

Nu pui copchilu corect îmi zice oareșcine, ah, asta era, bănuiam eu, picioarele ca-n burta mamei. Și hop, pe când încetase sonoru la ăsta mic, îl iau și-l fixez în poziția broască hazlie. Nu aud nimic, taci că-i bine, mă duc direct în parc mândră ca o lebădă, numa ruju-mi lipsea. Că vă spun sincer m-am săturat până peste cap de landoul de la Hauck.
Ajung în parc cu Marsupi b și copilul până atunci își molfăia o mână între țâțele mele. Și eu, mămică bună, când ajung sub conifere pe la umbră, încep să gâdil ușor copilul și să-i vorbesc și încep să strig și aproape să-l trag afară din rucsacul cela, eram în pragul colapsului că mi-a murit copilu. Dormea dus, l-am dezlipit de mine cu sutien cu tot, se încălzise ca la olimpiada de atletism. Mi-am amintit că zilele trecute mi-a spus o mamă în parc că ei se încălzesc acolo @da așa le placeeeee.
Fiind hiperactiv și atent și și, m-am speriat ca dracu când am văzut în mijlocul parcului că nu-mi mai mișcă Căpșunelu. M-a terminat pe bune experimentul, am zis că mai ies la iarnă și-atunci poate cu-n cățel în prima fază.

(azi l-am scos iar și a fost bine)

Repede acasă.  El scâncit, eu spălat, mama hrănit, toți bine mersi, hai să-l pun în slingul cu inele să nu uite… mă duc să cumpăr pâine.
Dar de ce oare se uită ăștia de la Profi la mine de parcă n-au mai văzut sisteme de-astea smart ass de purtare a copilului? Să scap coșul din mână nu alta, Căpșunel (care-a urlat eficient cam 5 minute după ce l-am așezat în sling și acum era cuminte nevoie mare) îmi sugea o țâță prin bluză, aveam un tricou albastru cu pești. C-o mână se ținea de material și restul… se descurca.

port bebe

Rușinată și grăbită, l-am cam săltat până acasă și m-a vomat până la buric dar impresia pe care-am făcut-o a fost de milioane.

Acu, astă seară am ieșit cu căruțul- landoul. Să ne înțelegem, bebe nu plânge zilnic. Mi s-a spus de curând că de fapt are reflux si tralala de aia îl arde, îl doare, am luat perna antireflux (multumesc Simona și succes la depus icrele) și lapte antireflux. Dacă a folosit? Da, înainte vomam lichid, acum vomăm ca și câcărezele albe, pardon bilele albe.

Ziceam c-am ieșit cu landoul.
Babele m-au afurisit, mămicile cu copii adormiți prin căruțuri mă vor urî pe vecie, c-am trezit tot cartierul. Cum mă opream și-l luam în brațe, cum se făcea liniște ca-n Titanic înainte să înceapă să cânte orchestra.

Jos în landou egal abandon la Deveselu și puseu de creștere și muguri dentari la 2 luni și regurgitare și vomat pe capișon sau măcar un scuipățel acolo. Are noroc fainu că-l iubesc de mor, c-am vrut să-l las până mâine la niște bătrâni ce jucau șah că deja văd că pricepe strategie.

Jos egal nereușită plâns și scrâșnirea dinților, sus egal frunze verzi, mama fierbinte și lugugu și toate dialectele copiilor despre care-am zis că nu le voi folosi în veci.

Ce credeți că i-am povestit eu cât era-n cele două sisteme de purtare? Că așa fac, vorbesc mereu cu el. Că uite ciucuciucu, mamele din Africa au câte 12 copii și pe 2 îi poartă-n văluri de-astea pictate dacă se filmează documentare și-n cârpe dacă merge Angelina Jolie să mai înfieze. Că acei copii nu plâng, că acolo diversificarea e făcută cu banane și coadă de maimuță la grătar, că el e un bebeluș norocos… vă spun că de m-ați auzi ce povești am ați crede că-s în Avatar. Numai să mi-audă vocea, c-atunci mai tace.

P.S Am mai primit un port bebe foarte frumos de la Maria, o să vi le prezint într-o zi pe toate dar cred că voi @folosi cu drag altă mămică la poze -Adina poate?, eu sunt cu scrisul.
Sincer, ce nu-mi place e că oricum l-ai pune îi turtești acolo picioarele săracu de-i roșu ca racu oricât de corect l-ai așeza, desigur că mă puteți contrazice. Ultimul port bebe nu l-am încercat deci… vedem.

Ideea cu prezentările pe blogul meu este obiectivitatea, experiența personală și ce mă bucur!!! credibilitatea mea 😉 Pentru care zău c-am muncit cu drag și promit că rămân la fel!

Similar Posts

4 Comments

  1. Cred ca taman ce l-ai invatat cu dusul in brate cu sacoteiul ala. Nu e bine deloc pe caldurile astea. Astia mici schimba temperatura extrem de repede, daca il infasori asa la piept va incingeti amandoi. Daca ai vazut ca s-a inrosit e semn sigur ca se supraincalzeste. Cand se vorbeste de Africa sau alte zone mai … naturale, toata lumea isi pierde din logica. Unu la mana ca aia, prin satele lor amarate, unde n-au strazi si asfalt, nu au ce face cu un carucior si doi la mana, sunt atat de prapaditi incat trebuie sa-si care copiii dupa ei la munca. Asa ca, vezi tu, comparatia cu o zona civilizata urbana este inutila, nu demonstreaza nimic. Pun pariu ca prin orasele lor mai mari, tot aia amarasteni umbla cu copilul dupa gat. Dar tu esti tare draguta in ipostaza asta si, evident, ca nu-i usor deloc sa te cotopenesti cu un carucior, stiu pentru ca il duceam jos cu liftul, de la et 10.
    P.S. Poate doctorul care mi-a dat un sfat era de moda veche, dar mie mi s-a parut pertinent… Nu lasa niciodata afara un copil atat de mic cu picioarele goale, oricat ar fi de cald. Exista sosetute subtirele, largute. Conceptia ca asa il calesti e o prostie, de fapt sosetele il ajuta sa-si regleze temperatura, il feresc de razele soarelui, de curent, de zgarieturi. Regula este ca pana la 6 luni sa aiba pantalonasi cu crac mai lung si maneci lungi, evident foarte subtiri, atunci cand il plimbi si pe la soare.

    PS 2- Eu iti spun ce stiu eu, dar pana la urma fiecare judeca in functie de cum isi cunoaste copilul. Sper sa nu te superi pentru aceste sfaturi.

  2. inca il port in sistem cand n am incotro desi are 13 kg si il alint Butelie. zilele trecute ne am nimerit pe o caldura infernala prin bucuresti. a fost ok. l am schimbat imediat ce l am scos din sistem ca era fleașca. pe el l am schimbat, eu m am zvântat natural :))). sistemele astea sunt facute din materiale care respira, nu se incing, nu s sintetice. de urlat urla si al meu cat sa stie tot cartierul dar nu doar la una sau la alta ci la diverse ale lui.
    spor la purtat. stiu ce zici si inteleg ce transmiti :).

  3. Nu stiu cat de eficient sunt aceste metode de a cara copilul, dar vom afla curand, este pe drum si sincer nu am cumparat nimic deocamdata in afara de carucior.

  4. eu avui altceva, ca pe vremea fiica mii erau marsupii din astea de astazi sunt cica ilegale (de aia ar fiica mea mobilitate de isi pune picioarele dupa cap, zic, ca altfel nu explic ca nu seamana cu parintii, si discutia despre postas o avuram deja). Tot asa, vara si ea se incalzea si transpira, dar nu zicea nici pas, ca asta mica a fost plimbareatza de mica: girofar sa vada ce se intampla. A, nascuta in mai, am pus in marsupiu de la o luna. Ma bucuram sa am maini libere si sa car una alta, altfel tati era in delegatii asa ca eu eram magarul de serviciu.

    Tu iesi la plimbare cu bebe, ce conteaza e iesitul. Am dus-o asa pe fiica mea pana la un an si ceva, pt ca in landou si alte cele nu a stat neam, urla ca din ghearele uliului, de se luau juma din babele din berceni de mine ca vai, ia-l din carut sa taca si celelalte acrituri cu “asa-i ca l-ai invatat in brate?”.
    La 1 an am luat carut sport, cel mai ieftin, si l-a adorat! a cedat repede si am mai luat unu la mana 2a, nu cel mai ieftin, dar ne-a tinut pana avea fiica mea 4 ani juma, carut cu care faceam si 10 km pe zi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *