O mănăstire pentru mămici cu copii… mai mici :)

Mi s-a părut foarte nostim comentariul pe care Adrian -un amic regizor de film (sic!) l-a făcut zilele trecute la o postare pe facebook. Ziceam eu tristă că gata, nu mă mai pot duce la mânăstire că nu mă mai primesc. Păi, zicea el, știam că-s mânăstiri de maici nu de mămici. Iacă, de ce nu? (ar merge de-un film, o idee)

Prietenii au ezitat că poate da, poate nu, depinde la care, că CV, că recomandare de la Gadhalf, mă rog, majoritatea au înțeles că-n desăvârșirea mea, m-aș duce la una de măicuțe și numai o mămică a recunoscut pe sub mustăți (știți, nouă ne cresc repede că n-avem timp să ne epilăm) că m-ar urma la una de călugări. Să le facem și noi o tocană, să ne mai țină și ei copiii când obosim (poate voi nu știti dar sunt călugări, the real one, la care răbdarea e aproape desăvârșită, mare dar!! Asta nu e glumă) să le arate picturile, să-i învețe un cântec, iată și lumea frumoasă la care-i nasol să NU te gândești. Ea există. Dar mie la altă mănăstire îmi stă capul.

O afacere, o oază de relaxare ce therme, ce tobogane, ce datingpunctcom?

Adevărul e că ne e greu tuturor să trăim anumite momente și întâmplări dar nu recunoaștem. Unii sunt plecați de acasă, lucrează pe nu știu unde, alții sunt bolnavi, singuri, bătrâni. Și mai sunt cei care aparent au de toate: job bun, familie copii, sănătate, călătorii…etcetc. Am fost și eu în categoria asta dar în loc de doi copii îl aveam pe Hani și rețeta lunară de la medicul de familie.

Că tot vorbim despre copii, mi-am dat seama de ce-s atâția neglijați, supărați, cu trotinete, biciclete, tablete (mămici cu tablete și ele dar ale lor nu-s rezistente la apă), bone și nebone, copii singuri printre părinți. Copii doriți, crescuți în ou, îndesați în FIV cu ovule scurmate, cu analize până-n coada ADNului. Mulți sunt copiii Planificați, nu Doriți.

Dar de fapt cum să planifici Nașterea sau Moartea?

Doar două luni au trecut și mi-am dat seama plângând și scrâșnind din dinți unde-i greul: copilul are nevoie de toată iubirea și atenția ta, nu de tabletă (bine, de asta m-a convins aseară o amică psihiatră, o femeie grozavă, sinceră și frumoasă!). Aia o s-o ceară mai târziu când o să simtă săracu eventual că nu-l bag în seamă pentru că-s preocupată cu lucruri care nu contează.

Proiectul: de ce o mânăstire pentru mămici?

Ai un copil mic și intri și ieși din aceleași camere, aceiași pereți, aceleași trepte dar nu când vrei tu, nu cum dorești tu, iar dacă trebuie te întorci de 5 ori. Fiecare bluză, rochie, pantalon sunt vomate la un moment dat, pătate, ude și pline de chestii care nu seamănă cu petalele de trandafir pe care ți le-a lăsat iubitul tău pe pat acu 18 ani.

Înainte gândeai: îmi fac o omletă, gândești și acum numai că mormăie ceva și sfârăie, doar n-o fi copilul c-amu l-ai adormit, el e, s-a căcat, mai ai 4 minute până scapă bibi și urlă și tu n-ai adus ligheanul și dacă apa nu e destul de caldă… bleah ca o omletă arată… Gândeai ceva de omletă? O să bei o cafea. Pe la opt așa, când vine soțu dacă-l ai, c-a devenit și-acela accesoriu, stă călare peste program de parcă-i Jolie Angelina și nu plimbă toată ziua formulare tipizate care-ajung a opta zi lucrătoare. Iar ai deviat de la obiect dar ce, au fost vremuri când gândeai logic? Ahhh, ai luat dufalact acu 4 ore și nu mai în… imposibil de stat în atmosfera asta, așa-s bebelușii.

Ar trebui să faci un proiect. Cu singuranță nu ești singura mamă care vrea la mânăstire! Cu copil cu tot. Că-l iubești, e clar, nu vrei să-l neglijezi, e clar, dar nici Zoloftu nu te mai ajută iar ultima dată ai dat ceaiul pentru lactație pisicii, de-ai lipit afișe 2 zile cu copilu-n sling, până ai găsit felina pe un stâlp de electricitate, la 3 blocuri distanță.

Mămici de copii mici, ce-am face noi la mânăstire?

Păi în primul rând imaginați-vă: un loc luminat și cu verdeață, loc de odihnă!! Ok, poate nu-i cea mai bună analogie, să încerc altă metaforă vizuală.

Luminiș, poiană, pădure, cipciricuri și-n mijloc o mânăstire frumoasă simplă de piatră. 44 de chilii cu flori frumoase la geamurile mici vopsite-n alb. Câte un strat de pătrunjel și cartofi (mai multe posturi peste an cad vara, nu? Iar majoritatea mămicilor sunt cam solide, o să țină postul, am zis, gândim strategic) în dreapta și o tindă în fața chiliei. Câte un leagăn mic și o „hintuță” în tindă. Aka un balansoar pentru mămicile maici.

Cine spune că mânăstirea trebuie să fie doar un loc pentru slujitorii lui Dumnezeu? Ori nu suntem toți într-un fel sau altul copiii Mamei Natură, ai Universului? Cum ar fi să ne facem câte două vacanțe lungi pe an până ne cresc copiii? Să le dăm cu-adevărat timpul nostru, să stăm la taclale fără să comentăm între blocuri cât a crescut curu lu Ileana de când a născut și să nu ne pese de bone (a se citi că nu ni le permitem).

Am unge și vreo 3-4 preotese vrednice, evident, temporar jobul.

Bărbații ar not aălaud, dar pot trimite chete, donații, maseuri (mai ales dacă știu că a trecut de 5 kile copilul lor).

Însă am o problemă: cum finanțăm noi mănăstirea de mămici??

Pentru că încet încet vom face și un loc de joacă, copiii vor învăța să picteze de la maici adevărate, vor fi ateliere de olărit și tâmplărie. Dar pana atunci?

Câteva idei:
– nu primim mămicile bărbătușilor bogați decât dacă fac câte o donație grasă. Așa. Că viața-i grea și la manastire!
– există orar de vizite dar este contra cost. Vizita! Pentru fotografii plătiți dublu. Păi ce, pelerinajele la mânăstiri nu le face Omu să se adune spiritual, să se roage?
Cum Doamne n-ar veni aici la noi? Știți câtă dăruire, răbdare și xanax îți trebuie ca să rogi un copil să tacă, să vină, să asculte o vorbă??
Bărbații vor fi obligați evident să poarte veșminte corespunzătoare pentru ca să nu devină adulterine măritatele, suntem totuși la mânăstire, ce naib… Ce idei de finanțare mai aveți?? Chiar e un proiect prost?

Chiar nu recunoaște orice proaspătă mamă că uneori îți vine să-ți legi trompele în timpul în care-ți legi șireturile pentru plimbare… un gând cu totul și cu totul patologic?

Ba da, așa se întâmplă dacă tu vrei cu adevărat îți crești copilul Om și nu un cetățean în plus.