Hialuronicul ce-mi face, dar botoxul, cum te-ai tatuat?

ovidiu ivan dr Artis 3 ClujÎntrebărilor frecvente pe care le primesc pe mail sau PM facebook, le răspund aici căci s-au adunat destule în câteva luni, cât să-mi dau seama că dilemele sunt aceleași chiar dacă există destul material de informare pe net. Sigur, calitatea o poate simți fiecare ulterior cititului și… făcutului.

1. NU, cremele NU reduc ridurile odată apărute, acestea sunt basme. Cremele NU întineresc tenul. Cel mult îl mențin și în funcție de tenul fiecăruia, încetinesc procesul vizibil de îmbătrânire. Orice cremă, oricât de scumpă ar fi ea, poate avea maxim un efect astringent, de diminuare a ridurilor fine pe termen scurt pentru o ieșire în oraș, o seară în club. Cremele mențin, tonifiază, hidratează și fac orice altceva dar nu reduc ridurile.

2. Acidul hialuronic se folosește mai mult în partea de jos a feței adică: buze, șanțuri peri bucale, mici pierderi de grăsime_substanță la nivelul obrajilor. Durata: până la 2 ani, pe pielea mea.

2. Procedurile mai avansate, care se cer atunci când clienta dorește să schimbe ceva îmbunătățind sau să facă mici retușuri:

– injectarea pomeților cu hialuronic. Este o procedură pe care am testat-o și pe care nu am repetat-o de 2 ani pentru că acidul folosit a fost de bună calitate și probabil compatibil cu țesuturile mele. Este foarte important să alegeți un medic bun, un chirurg estetician care știe să manevreze țesuturile și este dăruit cu ochi de artist, până la urmă, vă sculptați pe voi înșivă iar simetrie perfectă NU există. Căci așa a lăsat Dumnezeu iar chirurgul estetician îi completează opera pentru că vă doriți voi!

În general nu “îți faci pomeți” pentru că crezi tu că te avantajează. Ai fața mai osoasă, ai slăbit mult, etc. Toate acestea le discuți împreună cu   medicul. Un estetician de 5 stele te va întreba întotdeauna de ce o faci, la ce te aștepți și nu va fi el persuasiv în efectuarea procedurii. Medicul îți indică ce consideră că se poate face dar nu insistă pe volum ci pe calitate! De asemenea, credeți ori ba, medicul căruia îi pasă, va evalua tacit și starea dv spirituală_dispoziția afectivă. Adică nu te duci să-ți faci proceduri pentru că tocmai te-a sunat soțul și ți-a spus ceva care te-a dat peste cap. Faceți mi orice nu este varianta ideală de a aborda un estetician.

– îndreptarea nasului se poate face cu acid hialuronic pe termen scurt dacă de exemplu aveți acel os mai proeminent și nimeni nu va observa. Eu fac parte din categoria celor care nu doresc să-și opereze nasul, nu e standard, dar nici n-a mai crescut de când am spus ultima oară  te iubesc.

3. Laba gâștii se atenuează cu botox! Este important să înțelegeți că aceste proceduri care aproape vrăjesc ochiul privitorului, înseamnă și altceva. Cât acidul și botoxul acționează, ridurile tale nu se adâncesc, nu se înmulțesc, cât timp pielea este încă elastică. Asta poate însemna la 30, 40, 50 de ani și chiar după, fiecare îmbătrânim altfel. Nu este o rușine să ai riduri, nu este o rușine să le camuflezi! Există ridurile normale de expresie care se transformă în linii mai inestetice odată cu trecerea timpului. 

laba gâștii

Este mult mai ușor să reduci aceste semne când ele sunt încă discrete.

4. Botoxul se retrage mai repede! Așadar, în unele cazuri e nevoie de o reinjectare la 3-6 luni. Dar e mult mai ieftin ca acidul hialuronic, cam cât o cremă bună!

5. Nu se pune botox în buze! Medicul poate contura cu acid hialuronic dacă nu se dorește ceva… spectaculos. Iar micile riduri abia vizibile care apar după aproximativ 30-40 la persoanele slabe sunt injectate foarte puțin cu botox. Astfel se produce o relaxare, diminuare.

(poate că v-ar interesa articolul despre cele mai bune investiții personale. Personal înseamnă intim, al meu, n-am clocit bani să se înmulțească, n-am făcut copii și case iară altele făcute nu le judec eu și nu le scriu pe un blog. Scriu pentru ca voi să aveți material și să puteți alege)

6. Ridurile nu se șterg imediat după injectare ci la 2-3 zile. Medicul îți va spune că, timp de câteva zile ai putea observa microexpresii care nu existau înainte dar ele dispar.

7. Foarte important și recunosc că mă distrez și acum când îmi amintesc. Am văzut un film, o scenă în care o doamnă de vreo 40-50 n-a schițat nicio expresie a frunții când a auzit o armă de foc. Botoxul șterge pe moment, ușor ridurile. Nu instinctele și microexpresiile 🙂 Deci vă puteți încrunta în continuare și cu botox!

șanțuri deasupra nasului8. Sprâncenele se tatuează cu pigmenți naturali. Fir cu fir. A trecut vremea în care aruncai acolo culoarea și leșinai când trecea o vitrină pe lângă tine. Sau invers. Inițial zona va fi iritată câteva zile 5 poate, voi alegeți forma împreună cu cosmeticiana ( Valentina Suciu Dr în chimie este cea la care apelez eu) iar dupa alte 2 săptămâni se face retușul. Sprâncenele nu te fac să pari neapărat mai tânără ci completează, îmbunătățesc sau înlocuiesc ce ai pierdut. Iar în aceste 2 săptămâni poți schimba sau spune ce dorești în plus sau minus.

Sprâncenele tatuate natural se văd și mai sus, unde am arătat că de fapt te poți încrunta, nu ai mască în loc de față, așa cum vorbesc cei care nici nu știu ce presupun aceste intervenții și nici de ce ar apela cineva la ele.  Toate pozele sunt fără machiaj și neprelucrate.

Înainte de tatuare:

sprancene fara make upDupă tatuare:

sprancene fara make up tatuate

Din păcate nu am avut timp să fac colaje mai bune sau mai multe dar sper că vă puteți face o idee, voi, curioaselor.

Da, economisesc timp la aranjat, banii pentru kit sprancene, eye liner (sincer, foarte rar ieșea bine operațiunea codiță la ochi)

Nu devin ridurile mai vizibile dacă nu continui. Este necesar să folosești mereu, oricum, o cremă hidratantă care ți se potrivește. Nu previi îmbătrânirea, nu acesta este scopul și nici faptul că ți-ar fi rușine cu ridurile!

Vorbesc în numele meu (parcă-s marcată, mereu mă explic, deși n-am prea avut cârcei pe blog). Așa cum vă conturați unele buzele (pe deasupra, inestetic) ca să pară mai voluminoase, cumpărați rujuri boost mai stiu eu de care, vă fațetați dinții, faceți peelinguri, vă tatuați, vă vopsiți părul verde sau negru, e bine să înțelegeți că la capitolul îngrijire se poate menține linia de mijloc în orice domeniu. Bărbații apelează în aceeași măsură la intervenții cu botox, hialuronic sau implant de păr de exemplu! De asemenea își operează nasul, etc.

V-ați făcut vreodată o procedură mai invazivă? Dacă ați putea alege, v-ați face? Care? Și de ce credeți că anume VIPuri nu recunosc micile retușuri sau pur și simplu exagerează?

( da, să știți că din păcate, există un anume sindrom al dependenței mai ales la injectatul acidului hialuronic în buze) My point și vorba dr-lui meu: ne vedem la anu 😛

 

Similar Posts

7 Comments

  1. Din fericire, cu ridurile n-am probleme, dar as opera ceva…Cu timpul am facut acea “gusulita” sub barbie si ar fi singurul lucru care ma deranjeaza acum destul de tare.

  2. Eu am un contur facut la buze acum vreo 10 ani, si culmea, inca mai tine. Putin mai pe sarite dar e totusi inca vizibil. A fost o chestie buna, nu o regret. Tot pe la zona gat mai ales sub barbie as lucra si eu nitel, acolo varsta se vede mai repede 🙂

    1. Din fericire cu decolteul nu am probleme si inca nu am făcut nici măcar o procedură. O fi ceva bun și la slăbănoagele astea 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *