Mici retușuri cu hialuronic la nas și pomeți -Artis3
Dimineața mi-a fost vraiște. În casă și-n suflet, dar n-avea nicio treabă cu programarea de azi ci cu totul altceva.
În drum spre Artis3 mă gândesc c-o să scriu iarăși despre fillere, că nu mă pot răbda, că nu vreau să citesc în reviste atâtea păreri venite de la redactori și editorialiști care nu și-au făcut absolut nimic niciodată.
În urmă cu vreo 10 zile, am citit pe avion, într-o revistă glossy, niște aberații. Pe urmă mi-am zis, măi, lasă femeia editor, poate la ea așa-i Omu, alb sau negru. Ne plac pisicile sau le urâm. Și copii. Și ridurile. Și pe Iohannis. E musai s-avem păreri cu termen de predat, clar. Ne place sau detestăm. Nu mai personalizăm nimic de uniți ce suntem.
Cum să le povestesc cititorilor care vor să știe ce-am făcut azi la Artis3 în Cluj și ce rezultate am, ce amuzant a fost, fără să creadă ăștia că eu văd riduri când mă uit la oameni? Că sunt vreo extremistă căreia nu-i place cum arată? Că-s fan Barbie? Cum să le explic că eu nu asociez ridurile cu bătrânețea, că am 36 de ani și nu sunt un chip cunoscut sub nicio formă și nici nu voi fi? Cum să le declar că mă hăhăi dacă îmi spui că îmbătrânesc frumos sau urât, pentru că eu știu că pot muri și mâine, nu am frici de-astea, plus că-s neatentă câteodată la propria sănătate. Că îmi plac tatuajele sau fațetele dentare dar nu mi-am făcut și nu am pus. Că mi se rupe sufletul când alții suferă de cancer și-i cunosc și mi-s aproape. Mă gândesc: uite cum e omul. Puteam fi eu. Că sincer apreciez o femeie frumoasă și că sunt înconjurată mai mult de persoane mai în vârstă ca mine, care nu au dorința de a…
De a ce?
La sfârșitul anului 2013 mi-am dorit să umplu șanțurile peribucale. Nu știu de ce pierdusem atâta grăsime chiar de acolo, deja nu mai erau valurile mici și discrete care-ți ridică obrajii când râzi, era lipsa de substanță, de grăsime proprie. În tren spre Fes, privindu-mă în geam am observat, mai ales când râdeam, îmi aduc aminte și acum. Nu aveam un etalon despre cum ar trebui să fie și nici fană a emisiunilor cu standarde de frumusețe nu eram. Ba din contră, nu mă uitam deloc! Poți să-mi spui și acum despre Nora pentru mama, am auzit de burlaci și burlăcițe, Românii au talent dar eu nu mă uit! Nu din mândria pleaplinului. Nu pot să-mi pun timpul și acolo, nu cu emisiunile am eu treabă, deci nu am televizor în casă de ani de zile. Nici despre fillere nu știam nimic.
Nu chipul meu se reflectă în viața altora. Chiar deloc. Se reflectă ce-am în suflet iar astea contează, variază, sunt ca orice femeie, nu umplu cu hialuronic un gol din inimă ci un rid care se încăpățânează să stea acolo unde eu nu-l vreau încă!
În sfârșit, o să dau detalii tehnice în altă zi, când am să-l întreb pe dl Dr. Ivan Ovidiu și eventual dl. Dr. Onoe dacă îl prind :), astăzi sunt încântată să răspund la niște dileme. Și să mai accentuez că nu sunt de acord cu cele care:
– laudă 5 cabinete estetice, de fiecare dată, altul e cel mai bun, cu 7 buze și 12 coroane! Nu. E hilar, atât. Dar văd pe pagina vedetelor. Voi cum puteți avea credibilitate cu clinicile, cu sălile de sport și cu meșele dacă săptămânal sau lunar, 10.000 de folowersi de 20 de ani află că cel mai bun e altul? A, folowerși de… am înțeles. Pe ideea că pân la urmă, nu toate formele de manipulare sunt bune, nu facem asta, da? Poate fi unul bun, celălalt specializat pe altceva dar, s-avem decență.
– spun mereu NU AM FĂCUT NICIO INTERVENȚIE, chiar și fără să fie întrebate, ca și cum, a alege să ai buze mai pline e un păcat, ceva ieșit din comun. Am folosit și eu cele mai scumpe creme și gomaje. Am 36 de ani. Vă cred că la 45, unele arătați foarte bine pentru că aveți un ADN prielnic sau vă îngrijiți, șoarecii mei adoră castraveții, sunt într-adevăr hidratanți. Dar vine o vreme când poți să te împaci cu tine, injecția aceea cu filler n-a fost chiar atât de invazivă, depinde ce ți-ai făcut, ești tot tu, nu? Dorm, mănânc bine, iau antioxidanți, fără FPS 30 nu ies, nu există zi să nu mă demachiez. Dar uneori strâng bani ca să fac asta, să blochez câteva riduri în loc să-mi cumpăr nuștiuce foarte important. A se citi… pantofi, cremă, ruj.
– își dau cu contur pe deasupra buzelor dar ele “le detestă” pe cele care au ales o intervenție invazivă. Dacă vreți să știți, numai media v-a făcut să credeți că o cantitate de hialuronic injectat ar fi proporțională cu inteligența. În rest, tute sunt peste tot, cu riduri sau fără.
Cât rezistă fillerul pe pomeți?
Nici domnul doctor Ivan nu s-ar fi gândit pe atunci, la sfârșitul anul 2013, că fillerul din pomeții mei e tot acolo! Deci? Obrajii mei au fost sculptați cu acid hialuronic la Artis3 și au rămas așa. Maaaamă, bine că i-a pus frumos :P. Găsiți ambele articole cu search, hialuronic.
Cât rezistă acidul în șanțurile peribucale?
Tot la finalul anului 2013 le-am umplut. Ei bine, așa au rămas. Nici vorbă să mai am ce îmbunătăți acolo! Pentru că pielea e fină, hidratată, riduri de expresie naturale și nu paranteze deranjante. O altă pacientă care a fost cu mine în 2013 are același rezultat, șanțurile peribucale nu necesitau umplere! Erau vizibile, o deranjau. Cred că nici medicii nu s-au gândit c-or să rămână fillerele așa frumos, până acum.
Nou: îndreptăm nasul cu hialuronic.
Ar merita să vă povestesc separat despre ziua de astăzi la Artis3 pentru că aceasta nu e o reclamă. Dar am râs cât pentru o săptămână.
Unu la mână, am fost cu o prietenă iar la mine s-a intervenit mai mult decât am crezut, în sensul foarte bun! Mă amuzam când ne mai vedeam noi, adică eu și domnul dr. Ivan, pentru că mai voiam contur la buze o dată pe an. Și-mi mai ridica în sus vârful nasului dl. doctor, și mă hilizeam, că acela, așa cum e, cu cocoașă nu-l operez, că-mi place, eh, e doar o cocoașă. Bine, normal că ochiul de estetician, după ce corecta ceva, i se evidenția ce-ar mai fi rămas, dar nu zicea nimic de operație și nici eu.
Aplică crema pe bot. Iarăși hi hi, că nu mă doare, chiar nu trebuie, că doar…. încercăm să corectăm nasul cu hialuronic, să vedem cum arată?
Eu: dreams, o, aș vreau da… mă rog, chestie de finanțe, când vii nepregătit.
Eh, lasă. Ești pacientă cuminte. Meriți.
Două înțepături în narină. Glasul lui dr. Ivan: Atenție. O înțepătură undeva pe deasupra osului sau septului nazal. Click, click. Prietena mea face poze. Doctorul întreabă unde mă duc în vacanță anul ăsta. Îmi curge o lacrimă. De bucurie. Da, știu că doare, zice. Eh, doare, da ce amabil sunteți, cum naiba să îndrepți nasul…
(voce)Atenție. Simt iarăși acul fix între cele două narine. Un exercițiu kegel, două exerciții kegel.
Glasul, sigur pe el: vezi că 2-3 zile poate o să ți se pară că ai mișcări ciudate când vorbești. Aia de la final a fost ca să nu-ți coboare vârful nasului în jos când râzi. Să vedem cât rezistă la nas. Apasă aici. Poți să te ridici.
Repede la oglindă: God, mi-ați îndreptat nasul! Cum, Diana, uite, mi-a îndreptat nasul cu… hialuronic. Deci mă văd și cu el drept.
– Dap, e noua tehnică, merge foarte bine. Ca și pe pomeți.
Dr. Ivan știe că sunt o clientă ascultătoare, doar vorbesc mult de la emoții. Altfel, îmi asum, știu că chirurgia și intervențiile mici nu sunt exerciții de algebră ci manevrarea țesuturilor.
Îl sun pe Mihai: mi-a îndreptat nasul cu hialuronic, trebuie să vii să vezi e fascinant…
– Hi, hi, vin mâine, poate-ți trece până atunci, ha haaaa
– Taci mă…
Ideea de bază e că atunci când am plecat de la Artis3 nu mai voiam să mă călugăresc. Și prietena mea și domnul doctor, zic că poate nu-i așa ideal. Găsim noi, fiecare altceva când ne cade cerul în cap.
Pozele nu sunt modificate, am pus doar câteva, în ultima ipostază se râde în hohote, expresiile faciale rămân, nu acelea le ștergi când spui umplere șanțuri periorale.
v-aș povesti mai departe dar nu vreau să vă plictisesc.
Happy day!
–
Cum se face îndreptarea nasului cu acid hialuronic? Cat costa?
Mersi!
Andreea, depinde pentru ce problemă, nasul meu nu e drept adică are un oscior mai proeminent.
S-a injectat puțin hialuronic deasupra osului mai proeminent și sub el, apoi în narine puțin botulinic dacă nu mă înșel ca să nu arate ciudat expresiile faciale.
Numai la consultație îți poate spune cât costă si cum se face la nas, e noutate și pentru mine.
Bună ziua,de la ce vârstă îți poți băga acid hialuronic în nas pentru corecția acestuia?
Chiar ca esti tare curajoasa. Parca mi-ai facut pofta. Bine, ma mai gandesc, mai merg la un masaj, la un tratament facial, mai aman un pic. Poate lasi si preturile, sa le comparam cu cele din Bucuresti.
Mulțumesc Adela, azi chiar am rezistat la ace :P. Dar nu se poate fără puțină durere, rezultatul e pe măsură. Eu masaj facial nu mai fac de când am început injectările, practic demachiatul de seara și limpezirea dimineața sunt și ele tonifiante.
Prețuri, hm, astăzi am fost cadorisită că nu mă așteptam la atâta răsfăț, plus că hialuronicul acesta se împacă foarte bine cu tenul meu, dar e în funcție de cât se injectează.
Mi se pare că undeva la 300 euro ar fi aproximativ pentru buze și șanțuri peribucale. Depinde de cantitate. La unele e nevoie de mai puțin.
deci , .acu” cand razi ,…nu-ti mai coboara varful nasului in jos ?:))) e prea tare faza !!! oricum , trebuie sa recunosc … tehnologia asta injectabila a ajuns departe de tot !!! mie mi-a facut mezoterapie , tot un cocktail de vitamine plus hialuronic ..deja fatza mea e mult mai luminata , ..fara a fi umflata ca la o papusa gonflabila ..( ca de aia mi-era frica ) .:))) mai hapi ..io nu-s impotriva chestiilor astea , ..totusi mi se pare prea mult cand vad fete de 20 de ani cu botul peshte-ratza , ..sau ratzo-peshte , ca nu stiu cum naiba sa-l denumesc , nasurile la indigo ( copie michael jackson ..fereasca dumnezeu ) .. si genele de la ochi in pozitie nefireasca ( cred ca nici nu poti dormi / inchide ochii cum trebuie ) .:D asta e parerea mea sincera si o spun oricui e nevoie . fiecare face ce vrea cand vrea sa fenteze scurgerea timpului . insa e o adevarata arta cand te intrebi vazand un chip superb : o fi facut ceva interventii , n-o fi facut ??? chestia interesanta este sa nu-ti dai seama ..:) ce zici ??
Daaa, a fost super amuzant, chiar aș vrea să scriu și partea asta. Râd și de mine, adică cel mai mult mă amuz pe seama mea și-mi face bine.
Culmea că eu nu observasem faza cu vârful nasului în jos decât după ce mi-a spus 🙂
Adevărul e că nu prea ai cum să știi dacă chirurgul e bun. Bine, dacă o cunoști de 5 ani și apare cu țâțe când ea n-avea sfârcuri, e clar că și-o fi pus șosete-n sutien sau silicoane :))
Nop…nimeni sa nu se mai atinga de nasul meu in veci! Sper!!
stii de ce, da? :)…ma rad da’ nu e rasu’ meu :))
Tu cu sinuzita ai avut probleme. Eu cu dinții și apoi am găsit și un medic care mi-a curmat suferința, ce dur sună :))
Noi avem medici buni la Cluj, mă țin de cei pe care-i am, acu sigur că fiecare organism poate răspunde altfel.
Buna Hapi, poti spune te rog cat a rezistat nasucul “indreptat”? 🙂 multumesc, alina
Cam 4 5 luni. Eu sunt foarte mulțumită de cum au rezistat la mine retușurile cu hialuronic.
Pomeți cam 2 ani 🙂
Bună! Poți spune cât te.a costat pe tine toată intervenția? (Inclusiv pomeții)
Ai avut dureri la ceva timp după procedură sau reacții adverse?
Nu am avut dureri și nici reacții adverse. Nu pot spune cât m-a costat pe mine, nu ar avea nicio relevantă pentru tine. Fiecare chip sau procedura are nevoie de o anumită doză, intervenție, instrumente. Asadar, numai pentru că ești curioasă, sărim întrebarea.
Însă cu mana pe inimă pot declara că habar nu am cât am plătit atunci de fapt. Si nici nu mai stiu dacă a fost doar asta sau și altceva.
In plus fiecare clinică privată poate aplica propriile tarife, ce am făcut eu nu ți se va potrivi neapărat ție.