Iti mai amintești cum erai?

Cateodata obosesti sa faci ce-ti spun altii. Astazi am stat la taclale cu un prieten si i-am spus ca am luat o decizie. El a spus ca ar trebui sa ma mai gandesc. Eu am spus ca de data asta, nu am luat decizia la suparare. Ca trecutul nu mai exista. Nu mi-l pot permite. Il sterg. Oricine si orice poate fi inlocuit. Nu o sa am timp mereu sa-mi plang de mila. El a spus din nou: “gandeste-te”. Eu am spus ca am gandit prea mult. Din bălti, am calcat in noroi. Nu am facut ce trebuia sa fac eu. Am facut ce ar fi trebuit sa faca altii. Asta m-a orbit. Am discutat cu cel mai bun prieten al meu si mi-am dat de data asta dreptate. Desi renuntam de multe ori in fata argumentelor lui, pentru ca argumenteaza mai logic ca mine si este mai inteligent ca mine. Imi va ramane mereu cel mai bun prieten. Mereu. (sa fie bine mama pe cand vin, domn doctor ca te-am mancat cu fulgi cu tot, daca nu e. Best friend :hug:. Asa- n-are legatura cu ce scriu mai jos.)

Asadar  opresc roata vietii, o intorc si incerc altceva. Nu imi e frica. M-am obisnuit cu o stare ce nu credeam ca m-ar putea imbratisa, nici momentan. Am uitat ce trebuie sa fac eu- fiind mereu atenta la altii.

Cateodata ma cert cu consortul si el sta suparat si eu nu mai sufar ci mi se strange inima. As vrea sa-i spun- uite, nu avem copii, ne stim de prea multi ani, am vazut lumea (ete, Europa si pe langa) ce te-ai face daca as muri maine? Sau “stii ca m-ai ingropa si pe mine daca ai muri maine”? De ce irosim 3 ore? Iti dai seama ce ne facem unul altuia cand irosim 2 zile? Nu trebuie sa ne prefacem ca suntem pe Titanic. Doar sa nu mai tipam pentru ca eu ti-am pus sosetele in alt loc si tu n-ai curatat cada.

Dupa masa, mi-a adus zambetul pe buze un ac si o intrebare draguta. Am fost la Artis3 si profit de ocazie sa va raspund acum celor care-ati intrebat cat ține acidul hialuronic?. Depinde de calitatea substantei si de organismul dv, am spus. N-am mai fost “la pometi” de cand i-am facut prima data si inca am pometi. N-am mai fost la santuri nasolabiale niciodata si acidul hialuronic este acolo. Am devenit putin dependenta de buze dar am lasat luni sa treaca, vreo 9.

Astazi, cand injecta, dl doctor  Ivan m-a întrebat: “Iti mai amintesti cum iti erau buzele?”. N-am putut sa râd cu-n ac în bot.

“Din poze doar”.

Mi-a spus ca sunt norocoasa. Ca nu s-a retras hialuronicul prea mult desi a trecut ceva timp.

Zilele trecute, i-am aratat unei prietene o fotografie cu o relativ tânară domnisoara. Mai grăsulie la fata. Fara pometi oricum, doar asa, mai rotunjoara. Cu sprancenele ciopârțite si liniate cu-n creion. Cu buze care nu i se potriveau oarecum, din cauza chipului sau… a nasului măricel? Am râs amandoua.

Fata aceea putea sa aiba 35, linistita. Mă plăceam si atunci. Mă plac mai mult acum! Atunci eram mai fericita- fara legatura cu aspectul fizic. Acum sunt mai nelinistită. Ei, ceva nou? Asa e viata oricui. O să fiu din nou “mai fericita”. Si-o sa-mi treaca din nou. Dar macar, de data asta, o sa iau eu deciziile.

Ma recunosc din poze. Nu m-am “ajustat” ca sa-mi schimb existenta. N-am un dismorfism. Alegerile le-am facut EU. Si-au fost bune! Aceasta este o poza in care slabisem deja mult. Lucru ciudat: nu ma ingrasam deloc la picioare, brate, fund. Ma rotunjeam la față si puneam colăcei pe burta. De cand ma stiu, port marimea 36.

Uneori, putem alege. Lucruri neinsemnate si care nu sunt utile pentru altii. Dar daca sunt pentru noi, de ce mai ezitam?

Sigur, acesta este un exemplu superficial pentru majoritatea. Dar a inceput cu “a dori” si a mers pana la “a face”. Si a fost bine.

Nu marsez pe frumusetea exterioara, interioara, varsta, numarul de la pantofi sau ten sensibil cu fese rotunde. Mie mi-a placut sa controlez aspecte externe care ma privesc, nu sa le caut la altii. Stiu ca pot fi etichetata drept superficiala, ei si? De ce-as aduce argumente ca nu-s?

Acum am alte scopuri decat aveam in 2011-2014. Cateodata vointa se scurge, fata leneșa din mine spune- nu, n-o sa reusesti, ai clacat de prea multe ori.

Dar mai exista un glas. A plecat demult. Il pot auzi cateodata. Nu e nebunie, e binecuvantare: ai si ADNul meu. Cat timp esti aici, nu e prea important cine te inconjoara. Nu te sprijini pe ei. Scrie, zambeste, incearca sa scapi de ce-i rau, du-te mai des la cei dragi.

Stiu ca pot. In oras circulă mereu, aceleasi 33-uri. Sunt aceleasi zgomote. Se folosesc aceleasi bilete.

De ce-am insistat sa fug dupa 33 in loc sa șofez? Frica-mi este deja un argument pueril.

PS: pe aceea cu “imi placeai mai mult inainte” o stiu. O scriu cei care cred ca m-au vazut vreodata. Sau m-au cunoscut. Nu exista “inainte”. Doar Acum.