De ce merita sa te înscrii la karate la orice varsta

Sunt din cand în cand dezbateri care, probabil merg spre parenting: păi să-mi înscriu copilul la karate să se apere și el, că Ionuț dă.

Dar și Ionuții fac karate, așa că haideți să vă spun ceva din experiențele trăite 🙂

Nu înscrie copilul la karate doar pentru că tu îl crezi bleg sau ca să lovească dacă e lovit. Ăsta e cel mai nepotrivit mesaj pe care poți să-l transmiți prin sport. Copiii sunt structurați diferit! Știu că și la fotbal speri să devină al optulea Lamine Yamal, dar… Barca e plecată. Cu cât ai intenția corectă, cu atât cresc șansele să-i placă și să atingi adevăratul scop. Sculptarea frumoasă a mușchilor, sănătate îmbunătățită, coordonare și respect față de colegi-echipă. Restul vine de la sine, implicit eventuale recompense (în karate sunt centurile, chiar dacă al tău nu participă la competiții și unii copii, au un stil de retragere, nu doresc apropierea pe care-o percep încă precum un potențial conflict).

E ciudat să stai acolo, tu, Ionuța, Cristi, Micuțu, cine-oi fi să-i tot arăți video cum se bat doi la campionate: uite, gugu lu mama, ăștia se bat așa prietenește, ăla are căscuța, pe celălalt nu-l doare, etc. Este clar. Copilul va structura singur tipurile de interacțiune și competiție cand e pregătit, nu cand vrei tu.

Hai să luăm ADHD-ul.

Acum știm că nu am făcut ADHD ieri ci îl ai dintotdeauna. De multe ori – eu de exemplu, noi ADHDisti avem probleme de echilibru. Să trăiești (cumva) 40 de ani și să crezi că așa simt toți, pana iei o pilulă, e ceva…

Dacă un anume sensei nu mi-ar fi amintit de echilibru, uitam. Am luat între timp acasă o placă de echilibru. Mi-am dat seama că a citit ceva pe tema asta și m-am bucurat. Karatele îmbunătățesc coordonarea! Lucrezi, repeți, faci același exercițiu de 100 de ori și cand îl faci un pic mai bine ca prima dată, tu sau copilul tău deja aveți o medalie de aur pe inimă. Pana atunci, eu nu am știut de ce am fost mereu ca elefantul în magazinul de porțelanuri, pe cat de finuță par pe stradă.

Nu toți ne trimitem copilul la karate în ideea ca acesta sa lovească sau să se apere! Simt că trebuie să spun asta pentru că adevărul e că undeva în mintea părintelui, mai ales dacă e mic copilul, zace ideea asta. Dar o demontăm, iată de ce:

• copilul tău, dacă nu e bully sau cu probleme mari acasă e foarte probabil să NU DEA. Și să facă karate oricat și să nu se apere iar asta pot observa părinții unor copii care au între 5-8 ani și merg la karate de ceva vreme. Karatele nu îl fac bătăuș sau agresiv pe copil, însă dacă acasă sunt probleme (insulte, înjurături) mai degrabă va deveni copilul agresiv.
• ca să te aperi, indiferent că ai 7 sau 50 de ani sau 60, trebuie să fi făcut măcar 2 ani de karate și eventual, în ani să mai fi repetat pentru că îți place. Există niște mișcări pe care nu le uiți. De asemenea, am observat că acele mișcări (defence, ieșire din priză, adică nu din aia de 220) de pe youtube sunt slabe șanse să le pui tu în practică dacă vine la tine un dubios să te strangă de gat, că nu-i place lui cum scrii, te uiți, exiști.
• karatele înseamnă disciplină. Copilul tău poa să îl placă sau nu pe sensei (ideal ar fi ca la început să-l placă :))) dar el știe că în sală trebuie să aibă RESPECT.
• dacă în sală are respect, părintele trebuie să știe, cu blandețe să îi explice că acest respect trebuie dat mai departe și însușit. Repeți și îi arăți, adică educația durează o viață, nu?
• copiilor le place (în general băieților cu excepții desigur) joaca prin contact corporal, joaca merge până la a se împinge, îmbrânci – știm bine, oricat am vrea să evităm. Unii devin frustrați, alții se calmează greu, scot cuvinte dureroase, al tău poate repeta sau nu, e o luptă, vestea bună e că aceste copilării de obicei nu țin mai mult de 2-3 ani. Că se trece la nivelul următor :)) La karate au ocazia să interacționeze într-un cadru supravegheat. Măcar 15 min. Cel puțin, așa am observat că e bine. Se și joacă, se și împing iar care trece de fair play fuge și face flotări dacă a fost observat de ochiul critic a lu sensei.
• și dacă ai 30, 40, 50 poți merge la karate. Poți întreba de cursuri de autoapărare. Sunt multe tehnici de karate, așa că orientează-te după ce ai în jur, orice formă de karate poate ajuta o femeie sau o fată să se apere și apoi să fugă. Nu spun c-o transformă în CatWoman dar nici nu rămai mămăliga lu agresivu străzii. Tu-ți vezi de treabă, dacă ăla vine să te pună la zid, ce faci? Că-n Romania femeile și copiii sunt maxim protejați, dar nu ca magistrații.

Pentru femei, dacă ai în proximitate sau îți poți face timp recomand Jujutsu, descriere cu copy paste:

jiu-jitsu sau jiu jitsu este o artă marțială japoneză. Tehnicile utilizate in Jujutsu conțin în principal proiectări ale adversarului la podea, imobilizări, strangulări, și, un mare număr de tehnici articulare.

Tehnicile astea articulare merg pe lovitura pe nerv ca să explic mai scurt si simplu. Pe durere. De asemenea, ieșirile dintr-o priză simplă – cineva te prinde de încheietura mainii și nu-ti dă drumul – e util să le știi. Am menționat jujitsu pt că aici nu ai nevoie de multă forță pentru impact ci de o minimă cunoaștere anatomică, de rapiditate și reflexe. Bun, astea fiind spuse pentru cei maturi, care cred că toate femeile pot fi pocnite uneori.

Pentru părinți: karatele de orice fel nu îi transformă pe copii așadar în bătăuși sau în mici șhaolini. Eventual îți mai iei o lovitură-n fluierul piciorului pe-acasă. Însă dacă al tău copil este bătăuș, karatele l-ar putea ajuta cu disciplina și respectul față de sine și față de alții.

Da, cu siguranță e un sentiment ok să știi că cât de cat, te poți apăra. Asta o simți tu. Că știi să ieși din prinsoarea cuiva. (nu a magistrațiloooor)!!